Tâlhărie

Sentinţă penală 1432 din 13.09.2010


Tip speţă: sentinta penala

Titlu: tâlhărie

Data speţă: 13.09.2010

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuşi, nr. 715/P/15.12.2009 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor P. M. M. şi P. M. V. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 al. 2 lit. a, al. 21 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. c şi 37 lit. b Cod penal pentru inculpatul P. M. M. şi cu aplicarea art. 99 al.3 Cod penal pentru inculpatul P. M. V..

S-a reţinut în sarcina inculpaţilor că în ziua de 11.08.2009 au deposedat prin violenţă partea vătămată I.C. de telefonul mobil, marca, după ce în prealabil s-au mascat pentru a nu fi recunoscuţi.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:

La data de 11.08.2009, în jurul orelor 1800, partea vătămată I. C. a preluat serviciul la sonda nr. 214, situată pe raza oraşului Buhuşi, urmând să execute serviciul până a doua zi la orele 0600.

Inculpaţii P. M. M.şi P.M. V., după ce au consumat băuturi alcoolice la bar, s-au hotărât să meargă în zona dealului Orbic, la paznicul ce se afla de serviciu la sonda nr. 214 şi să îi sustragă bani şi bunuri.

Ajungând pe dealul Orbic, în jurul orei 1900, cei doi inculpaţi s-au întâlnit cu C. S., paznic la cireada de vite din zonă, care era însoţit de fiul său, şi nepotul său, , cărora le-a cerut o ţigară şi au stat de vorbă, apoi cei trei paznici s-au retras cu cireada de vite spre cartierul Orbic.

Văzând că nu mai este nimeni în apropriere cei doi inculpaţi s-au apropriat de ghereta paznicului de la staţia de gaz şi întrucât afară era încă zi, s-au hotărât să-şi acopere feţele pentru a nu fi recunoscuţi, inculpatul P. M. M. şi-a acoperit faţa cu o căciulă tip cagulă, iar inculpatul P.M. V. şi-a acoperit faţa cu un batic.

Când au ajuns lângă gheretă, au fost întâmpinaţi de paznicul I. .C. şi sub pretextul că doresc ceva de mâncare, s-au apropriat de acesta, moment în care inculpatul  P.M. M. l-a lovit cu o bâtă în cap, iar inculpatul P. M. V. l-a lovit cu piciorul în faţă. Paznicul a căzut jos, fiind lovit în continuare de cei doi inculpaţi.

Inculpatul P. M. M. l-a controlat prin toate buzunarele şi a găsit telefonul mobil, în timp ce inculpatul P. M. V. îl ţinea cu forţa imobilizat. Găsind telefonul mobil, inculpatul P. M.M. a scos cartela din acesta şi a aruncat-o şi, observând că partea vătămată sângerează abundent în zona capului s-au speriat şi au fugit spre cartierul Orbic.

Partea vătămată a reuşit să anunţe prin staţie dispeceratul unităţii unde lucrează care, la rândul lor, au anunţat organele de poliţie, astfel încât partea vătămată a fost transportată la spital cu salvarea, unde i s-au acordat îngrijiri medicale.

Conform certificatului medico-legal nr. 2351/2009, partea vătămată a prezentat multiple leziuni la nivelul capului şi corpului, fiindu-i necesare pentru vindecare un nr. de 8-10 zile îngrijiri medicale.

Inculpaţii au fost văzuţi de către C. D. S.şi C. Gh. A., pe care partea vătămată ia recunoscut ca fiind persoanele cu care au stat de vorbă înainte de comiterea faptei.

Inculpatul a lăsat telefonul mobil sustras de la partea vătămată numitului C. O., la care inculpatul lucra ca zilier după care a plecat sustrăgându-se de la urmărirea penală şi de la judecată.

Ulterior, auzind de cele întâmplate, C. O. a predat telefonul mobil numitului M. I. iar acesta la restituit la rândul său părţii vătămate.

Partea vătămată I. C. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Spitalul Orăşenesc Buhuşi şi Serviciul de Ambulanţă Piatra-Neamţ s-au constituit parte civilă în cauză cu suma de 9,92 lei şi respectiv 542,80 lei.

Fapta inculpaţilor este probată cu proces verbal de consemnare a plângerii, procesul verbal de cercetare la faţa locului, procesul verbal de prezentare pentru recunoaştere, planşele foto, declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile martorilor coroborate cu declaraţia inculpatului minor.

Fapta de mai sus întruneşte în drept elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prevăzute de art. 211 al. 2 lit. a, al. 21 lit. a Cod penal.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpaţilor, instanţa va avea în vedere gradul de pericol social al infracţiunii, împrejurările comiterii ei (două persoane mascate, loc izolat) dar şi persoana inculpaţilor.

Astfel, inculpatul  este fără ocupaţie, s-a sustras de la urmărirea penală şi de la judecată şi este recidivist, instanţa urmând să reţină starea de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b Cod penal.

Starea de recidivă postexecutorie rezultă din aceea că inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare prin sentinţa penală 203/2005 a Tribunalului Neamţ, definitivă prin decizia penală 2545/2006 a Î.C.C.J, fiind arestat la 23.05.2005 şi eliberat la 04.10.2006, rămânându-i neexecutat de pedeapsa de 230 zile închisoare.

Fapta dedusă judecăţii a fost săvârşită după expirarea duratei pedepsei.

În cauză, instanţa va aplica şi dispoziţiile art. 75, lit. c Cod penal, fapta fiind săvârşită împreună cu un minor.

Coroborând gradul de pericol social al infracţiunii cu finalitatea aplicării sancţiunii penale, instanţa apreciază că modalitatea de individualizare a pedepsei este privarea de libertate.

Instanţa va interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a, b Cod penal pe durata şi în condiţiile art. 71 al. 2 Cod penal, având în vedere hotărârile CEDO, Hrist contra Marii Britanii şi Şalob Pârcălab contra României.

În ceea ce priveşte pe inculpatul P.M. V., instanţa reţine că este minor, fără ocupaţie, s-a sustras de la judecată, este infractor primar şi a recunoscut la urmărirea penală, fapta săvârşită.

În cauză, instanţa va aplica dispoziţiile art. 99 al. 3 şi 109 Cod penal, inculpatul fiind minor, precum şi circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a,c  şi 76 lit. c Cod penal.

Instanţa apreciază că scopul preventiv educativ al pedepsei poate fi atins fără executare.

În regim de detenţie, având în vedere circumstanţele reale şi cele personale ale inculpatului.

Faţă de cele ce preced, instanţa va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

În temeiul art. 81 Cod penal va stabili termenul de încercare potrivit art. 110 Cod penal şi va atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal.

În temeiul art. 71 al. 2 Cod penal şi în lumina hotărârilor CEDO, instanţa va interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, teza a II a , b Cod penal, exercitarea acestor drepturi fiind incompatibilă cu pedeapsa închisorii.

În temeiul art. 71 al.5 Cod penal va suspenda pedeapsa accesorie aplicată inculpatului.

În temeiul art. 313 din Legea 95/2006 coroborat cu art. 1003 Cod civil şi 1000 al.2 Cod civil va obliga inculpaţii în solidar iar inculpatul minor în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata despăgubirilor civile către părţile civile Spitalul Orăşenesc Buhuşi şi Serviciul de Ambulanţă Piatra Neamţ.

Va constata că partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ nu are pretenţii în cauză.

În temeiul art. 14, 346 Cod procedură penală, 998 Cod civil, 1000 al.2 şi 1003 Cod civil va lua act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.

V-a dispune plata din fondurile M.J.L.C a onorariului pentru apărător oficiu la instanţă pentru inculpaţi.