Sentinta civilă nr.805

Sentinţă civilă SENTINTA CIVILĂ NR.805 din 22.05.2012


Dosar nr. 32531/215/2011 - fond funciar –

JUDECĂTORIA CALAFAT JUDETUL DOLJ

SENTINTA CIVILĂ NR.805

Şedinta publică de la 22.05.2012

PREŞEDINTE – Elena Mungiu – judecător

Grefier – RR

x.x.x.x.

Pe rol,  pronunţarea rezultatului deliberării asupra cauzei civile de fond funciar, privind pe reclamantul IM şi pârâtele Primăria PM - Comisia locală de aplicare a Legii 247/2005 şi Prefectura Dolj - Comisia Jud.de aplicare a Legii 247/2005.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în şedinţa publică din data 15.05.2012, fiind consemnate în încheiere, parte integrantă a acestei sentinţe civile, cînd instanţa, avînd nevoie de timp pentru a examina actele depuse la dosar cît şi pentru a delibera, a amînat pronunţarea rezultatului dezbaterilor la data de 22.05.2012.

J U D E C A T A :

Prin cererea înregistrată la data de 18.07.2011 pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. 16499/63/2011, reclamantul IM  a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Comisia locală PM de aplicare a legilor fondului funciar şi Comisia Jud.Dolj de aplicare a legilor fondului funciar, anularea Hotărârii nr. 1753/1.11.2007 a Comisiei Judetene de aplicare a Legii nr. 247/2005 şi a sentintei civile nr. 1367/12.09.2007 a Judecătoriei Calafat , solicitând emiterea unei hotărîri judecătoresti prin care să i se acorde despăgubiri în conformitate cu preved.art. 10 al.1 din H.G 890/2005.

Motivînd, reclamantul a arătat că prin  s.c.nr. 1367/12.09.2007, Judecătoria Calafat a dispus  reconstituirea dreptului său de proprietate  pentru suprafata de 11,61 ha teren extravilan arabil,  iar prin H.C.J. nr. 1753/1.11.2007,  Comisia Judeteană Dolj a dispus  punerea in executare a sentintei susmentionate , modificarea anexelor si emiterea  titlului de proprietate.

A mai arătat că din anul 2007 nu s-a reusit punerea in posesie,  terenurile oferite pe alte amplasamente de către Comisia Locală PM  neputând fi acceptate, întrucât erau mult inferioare  faţă de vechile amplasamente.

A mentionat că prin notificarea nr. 127/N/29.04.2011, a solicitat preşedintelui Comisiei locale PM  să-i confirme acordul pentru intocmirea dosarului pentru despăgubiri,  conform art. 10 alin. 1 din H.G.nr. 890/2005, iar Primăria PM , prin adresa nr. 5141/18.05.2011, a confirmat acordul pentru despăgubiri,  conditionat de anularea s.c.nr. 1367/2007 si a Hotarârii nr. 1753/2007 si emiterea unei hotarâri judecătoresti care să prevadă plata de despăgubiri pentru suprafata de 11,61 ha , reclamantul arătând că este de acord cu acordarea despagubirilor băneşti.

În scop probator a depus  in copie : Hotărârea  nr. 1753/1.11.2007 a Comisiei Jud.de aplicare a Legii 247/2005, s.c.nr. 1367/12.09.2007 pronuntată de Judecătoria Calafat, procesele verbale nr. 7619/19.08.2009 si 10674/22.10.2009, schite parcelare, notificarea nr. 127/N/29.04.2011, adresele nr. 5944/2001 si 8145/2010.

Tribunalul Dolj, prin s.c.nr. 396/10.10.2011, a admis exceptia necompetentei materiale invocată din oficiu şi a declinat competenta de solutionare a actiunii formulate de reclamantul IM,  în contradictoriu cu pârâtele Comisia locală de aplicare a Legii 247/2005 PM şi Comisia Judeteană de aplicare a Legii 247/2005 – Prefectura Dolj, în favoarea Judecătoriei Craiova.

Pentru a se pronunţa în acest fel, instanta  a avut în vedere disp.art. 53 alin.2 din Leg. 18/1991, potrivit cărora „Împotriva hotărîrii comisiei judeţene se poate face plîngere la Judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare” şi în consecintă, în conformitate cu disp.art. 158 si art. 159 alin.2 C.p.c., a trimis cauza la Judecătoria Craiova, competentă să judece din punct de vedere material cauza.

Prin s.c.nr. 19914/14.12.2011, pronunţată în dosarul nr. 32531/215/2011, Judecătoria Craiova a admis exceptia necompetentei teritoriale invocată din oficiu si a declinat competenta de solutionare a cauzei privind pe  reclamantul IM,  în contradictoriu cu pârâtele Comisia locală de aplicare a Legii 247/2005 PM şi Comisia Judeteană de aplicare a Legii 247/2005 – Prefectura Dolj, în favoarea Judecătoriei Calafat.

Pentru a se pronunţa astfel, instanta a avut in vedere prevederile Legii 18/1991 si H.G. 890/2005, potrivit cărora comisiile locale de fond funciar în a căror rază teritorială se află terenul, au atributii în legătură cu stabilirea dreptului de proprietate prin constituire sau reconstituire, iar actiunile ce privesc anularea hotărârilor comisiilor judetene să fie solutionate de judecătoria în a cărei rază se află situat  terenul.

In aceste conditii, având în vedere si preved.art. 159 pct. 3 c.p.c., instanta a admis exceptia necompetentei teritoriale  exclusive invocată din oficiu , exceptie absolută si dilatorie si a declinat cauza in favoarea Judecătoriei Calafat în a cărei rază de competentă se află Comisia locală PM.

Dosarul a fost înaintat la Judecătoria Calafat la data de 31.01.2012.

La data de 23.02.2012 reclamantul şi-a precizat actiunea , sustinind că pârâta Comisia locală de apliare a Legii 247/2005 din cadrul Primariei PM a refuzat timp de 4 ani să ducă la indeplinire s.c.nr. 1367/12.09.2007 si decizia Tribunalului Dolj nr. 853/2009, incălcind pved.at. 2 pct.1 din Leg. 1/2000 modificată, art. 27 pct.2. din Leg. 18/91 modificata si art. 10 alin. 1 din HG 890/2005, scopul urmarit fiind acela de a-l impiedica să folosească cele 11,61 ha teren extravilan arabil si a-l determina să accepte suprafete neproductive pe alte amplasamente mult inferioare proprietatii avute.

In acest sens, a arătat că preşedintele comisiei locale , după lungi tergiversari, i-a indicat, în data de 19.08.2009, un amplasament, respectiv T „346 Copăcelul”, fără să indice si numarul de identificare a parcelelor, dar nici vecinatati, însă nu a acceptat acest amplasament , intrucit cunoştea că este teren neproductiv.

A precizat că in aceste conditii, singura solutie este aceea de a i se acorda despăgubiri pentru suprafata de 11,61 ha teren extravilan arabil, iar pentru faptul că a fost împiedicat să-şi exercite dreptul de proprietate asupra acestei suprafete, a solicitat obligarea pârâtelor la 56.889 lei, despăgubiri, calculate in echivalent grîu la hectar, invocind preved.art. 998-999 c.civ.

A anexat dec.civ. nr. 853/9.04.2009, a Tribunalului Dolj, definitivă si irevocabilă la 9.04.2009, adresa nr. 2411/24.02.2009 a OCPI Dolj, adresa nr. 5944/20.06.2011 a Primariei com. PM, cererea pentru reconstituirea dreptului de proprietate nr. 3426/14.03.1991 cât si cererea inregistrată sub nr. 256/9.03.2001.

La data de 8.03.2012, reclamantul , solicită, in conformitate cu preved.art. 998,999 c.civ., obligarea Primariei PM, la plata sumei de 39.822 lei, reprezentând valoarea pagubelor ce i le-a adus in perioada 9.04.2009-1.01.2012, motivând că pârâta a refuzat sistematic să-l pună in posesie cu suprafata de 11,61 ha , conform sentintei civile irevocabile nr. 1367/2007 a Judecatoriei Calafat şi a mentionat că pagubele calculate anterior , respectiv 56889 lei, s-au raportat la timpul in care a fost tergiversată aplicarea sentintei mai susmentionate si nu la obligatiile ce reveneau Comisiei locale PM, după emiterea deciziei irevocabile a Tribunalului Dolj nr. 853/9.04.2009.

A anexat notificarea către Consiliul Local PM si a primarului com. PM, cu confirmare de primire.

La data de 28.03.2009, Primaria com. PM, prin primar, in calitate de preşedinte al comisiei locale de aplicare a legilor proprietatii PM a formulat intimpinare prin care a solicitat respingerea actiunii formulată de reclamant cu privire la acordarea de despăgubiri pentru suprafata de 11,61 ha cit si cu privire la acordarea sumei de 39.822 lei, pentru nefolosirea terenului in perioada aprilie 2009-1.01.2012.

În fapt, s-a motivat că reclamantul IM a refuzat in nenumărate rînduri solicitările Comisiei locale PM de a se prezenta să fie pus în posesie cu suprafetele de teren oferite de Comisia locală, conform s.c.nr. 1367/2007.

Astfel, prin adresa 7489/14.08.2009, reclamantul a fost convocat pentru data de 19.08.2009 pentru a fi pus în posesie cu suprafata de 11,61 ha teren arabil ; prin adresa 8936/22.09.2009, pârâta a solicitat reclamantului să comunice data la care poate să se prezinte in vederea punerii in posesie cu suprafata de teren solicitată, insă nu a comunicat niciodată ; prin adresa nr. 9955/2.10.2009 i s-a solicitat reclamantului să se prezinte la sediul Primariei PM pentru data de 8.10.2009 iar acesta nu s-a prezentat ; prin adresa nr. 10290/15.10.2009 s-a revenit cu o noua solicitare, prin care i se cere să se prezinte in data de 22.10.2009 pentru a fi pus in posesie cu suprafata de 11,61 ha teren arabil, dată la cares-a prezentat , Comisia locală oferindu-i suprafetele de teren disponibile la acea perioadă, insă acesta a refuzat, iar prin notificarea nr.127/N/29.04.2011, reclamantul a solicitat despăgubiri in bani pentru această suprafată.

Pârâta a precizat că reclamantul a mai solicitat despăgubiri pentru nefolosirea terenului pentru o perioadă de peste 2 ani in valoare de 33.971 lei, Judecatoria Calafat pronuntindu-se prin s.c.nr. 662/6.05.2010.

S-a anexat adresa nr. 7489/14.08.2009, procesul verbal nr. 7619/19.08.2009, adresa nr. 8936/22.09.2009, adresa nr. 9955/2.10.2009, adresa nr. 10290/15.10.2009, procesul verbal nr. 10677/2.10.2009, notificarea nr. 127/N/29.04.2011 si s.c.nr. 662/6.05.2010.

Apărătorul reclamantului a depus precizare la actiune la 3.04.2012, solicitind ca in baza art. 1530 c.civ., pârâta să fie obligata la suma de 49.687 lei, reprezentind repararea prejudiciului produs prin executare , fără justificare, a obligatiei de a fi pus in posesie cu suprafata de 11,61 ha, pentru perioada 2009-2011.

În cauză, a fost audiat martorul Moţăţăianu Marin, iar la data de 24.04.2012, apărătorul reclamantului a depus adresa nr. 1096 eliberată de Directia pentru Agricultură Dolj.

Din probele administrate, se va retine următoarea stare de fapt :

Prin s.c.nr. 1367/12.09.2007, pronuntată de Judecătoria Calafat in dosarul nr. 9160/215/2007 , a fost admisă plîngerea petentului IM, fiind anulată Hotarirea nr. 3265/16.06.2006, emisă de Comisia Judeteană de fond funciar, cu consecinta reconstituirii dreptului de proprietate in beneficiul petentului, in calitate de moştenitor al defunctei Ionescu Eleonora, pentru suprafata de 11,61 ha teren extravilan.

Sentinta a rămas definitivă si irevocabilă la data de 4.10.2007.

Comisia Judeteană Dolj de aplicare a Legii 1/2000, prin Hotarirea nr. 1753/1.11.2007, a luat act de cererea formulată de Comisia locală PM pentru punerea in executare a sentintei civile a Judecătoriei Calafat si a dispus punerea in executare a acestei sentinte.

La data de 1.11.2007, Comisia locală PM , prin adresa nr. 13678 a invitat pe petent pentru a fi pus in posesie cu suprafata de 11,61 ha teren agricol, in T 346 Copăcelul.

Ca urmare, petentul a inaintat o cerere Primariei com. PM, prin care solicită să i se comunice motivele pentru care nu i se poate restitui terenul pe vechiul amplasament, să i se comunice numarul parcelelor oferite si suprafata fiecareia dacă sint intocmite planuri parcelare autorizate, cu indicarea vecinatatilor si dacă terenul este liber de sarcini si ar calitatea similară proprietatii avute.

La 15.07.2008, peentul IM a chemat in judecată Primaria com. PM si Prefectura Dolj, pentru a fi obligate in solidar la despăgubiri de 150.369 lei, din care 100.369 lei prejudiciu material pentru lipsa de folosintă a terenului si 50.000 lei daune morale , solicitind totodată, să fie pus in posesie sub sanctiunea daunelor cominatorii de 100 lei/zi de intirziere, de la 19.11.2007 si pină la executarea efectivă a obligatiei.

Prin s.c.nr. 2592/2.12.2008, Judecătoria Calafat a respins a nefondată plîngerea formulată de petentul IM.

Impotriva acestei sentinte, petentul a formulat recurs, iar Tribunalul Dolj, prin dec.nr. 853/9.04.2009, a admis recursul, a modificat in parte sentinta civilă atacată, in sensul că a obligat Comisia locală de aplicare a Legii 18/91 să-l pună in posesie pe petent cu suprafata de 11,61 ha teren pe raza com. PM, fiind mentinute celelalte dispozitii ale sentintei civile.

La data de 14.08.2009, prin adresa nr. 7489, Comisia locală PM a invitat pe petent pentru data de 19.08.2009, in vederea punerii in posesie cu suprafata de 11,61 ha teren.

La data de 19.08.2009, s-a incheiat procesul-verbal inregistrat la Consiliul Local PM la nr. 7619, in care se mentionează că petentul s-a prezentat insotit de av. LE in vederea punerii in posesie, insă a avut obiectiuni faţă de amplasamentul si calitatea terenului oferit de comisie.

Părtile au convenit să fie efectuate verificari de Comisia locală PM, in evidentele terenurilor arabile existente pe tarlale si parcele, iar rezultatul să fie comunicat petentului pînă la 15.09.2009, urmind să se facă o nouă convocare pentru punerea in posesie.

Prin adresa nr. 8936/22.09.2009, Comisia locală PM a solicitat petentului să comunice data la care poate să se prezinte pentru a fi pus in posesie cu suprafata de teren solicitată şi intrucît nu a comunicat data către comisie, prin adresa nr. 9955/2.10.2009, Comisia locală PM a solicitat petentului să se prezinte la sediul Primariei PM pentru data de 8.10.2009, insă acesta nu s-a prezentat.

Prin adresa nr. 10290/15.10.2009, petentul este invitat să se prezinte la PM in data de 22.10.2009, pentru a fi pus in posesie cu suprafata de 11,61 ha teren arabil, la data de 22.10.2009, petentul s-a prezentat insotit si de această dată de av. LE, iar comisia locală i-a prezentat suprafetele disponibile in vederea punerii in posesie, insă toate aceste suprafete oferite de comisia locală, au fost refuzate de petent cu motivarea că nu se respectă prevederile sentintei civile nr. 1367/2007 a Judecătoriei Calafat.

Prin notificarea nr. 127/N/29.04.2011, reclamantul a solicitat ca in temeiul art. 10 pct. 1 din H.G. nr. 890/2005, să i se acorde despăgubiri in bani pentru suprafata de 11,61 ha teren arabil, motivînd că deşi a solicitat in mai multe rînduri, Comisia locală de fond funciar PM nu l-a pus in posesie, oferindu-i fie suprafete neproductive , fie suprafete mult sub echivalentul proprietatii la care era indreptatit, conform s.c.nr. 1367/2007 si de aceea a fost nevoit să refuze oferta acesteia.

Inscrisurile enumerate mai sus, se află la filele 45-51 din dosar.

Prin adresa nr. 5141/18.05.2011, (fila 13 din dosarul nr. 16499/63/2011 al Tribunalului Dolj), Comisia locală PM, in urma notificării nr. 127/N/29.04.2011, a comunicat petentului că este de acord cu solicitarea acestuia de acordare de despăgubiri pentru suprafata de 11,61 ha teren arabil, iar in completarea acestei adrese, Comisia locală , prin adresa nr. 5944/20.06.2011, a confirmat petentului că nu detine teren extravilan arabil disponibil pentru reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament.(fila 20 din dosarul nr. 16499/63/2011 al Tribunalului Dolj).

Retinind că petentul a întreprins diligente formulînd in scris solicitarile privind punerea in posesie , pe de o parte, iar pe de altă parte, Comisia locală de fond funciar PM a oferit petentului suprafete de teren care nu corespundeau din punct de vedere calitativ terenului detinut de autoarea petentului, că prin adresa nr. 5141/18.05.2011 aceasta este de acord cu solicitarea petentului , prin care să i se acorde despăgubiri pentru suprafata de 11,61 ha teren arabil, iar in completarea acestei adrese, prin adresa nr. 5944/20.06.2011, a confirmat că nu detine teren extravilan arabil disponibil pentru reconstituirea dreptului de proprietate petentului, pe vechiul amplasament, urmează ca instanta, in raport de procedura prevazută de disp. H.G. nr. 890/2005, să oblige Comisia locală PM să inainteze Comisiei Judetene Dolj, propunerea privind trecerea petentului pe anexa pentru despăgubiri pentru suprafata de 11,61 ha teren arabil extravilan , fiind obligată aceasta din urmă să emită hotarire privind trecerea petentului pe această anexă.

Pe cale de consecintă, instanta va anula s.c.nr. 1367/12.09.2007, cât si Hotarirea Comisiei Judetene Dolj nr. 1753/1.11.2007.

Din examinarea acelorasi probe, cu privire la angajarea raspunderii patrimoniale a Comisiei locale PM, retinindu-se că petentul a fost invitat de mai multe ori să se prezinte in vederea realizarii punerii in posesie, dar, in conditiile in care acestuia nu i-a convenit amplasamentul stabilit, punerea in posesie nu a putut avea loc, nu se poate retine o culpă a comisiei, in sensul refuzului de punere in posesie şi faţă de acest aspect, se apreciază că nu sunt indeplinite conditiile angajarii raspunderii patrimoniale.

În consecinţă, instanţa va respinge capătul de cerere privind obligarea Comisiei locale PM, la despăgubiri, reprezentînd pagube ce i-au fost aduse prin lipsa prerogativului folosirii dreptului de proprietate pentru suprafata de 11,61 ha teren arabil extravilan.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

 HOTĂRĂŞTE

Admite în parte acţiunea civilă precizată la 8.03.2012 formulată de reclamantul IM, domiciliat in Bucuresti împotriva pârâtelor Comisia locală de aplicare a Legii 247/2005 – Primăria PM si Comisia Judeteană de aplicare a Legii 247/2005 – Prefectura Dolj Craiova.

Anulează sentinţa civilă nr.1367/12.09.2007 şi Hotărîrea Comisiei Judeţene Dolj nr.1753/1.11.2007.

Obligă Comisia Locală PM să înainteze Comisiei Judeţene Dolj propunerea privind trecerea petentului pe anexa pentru despăgubiri privind suprafaţa de 11,61 ha teren arabil extravilan.

Obligă Comisia Judeţeană Dolj să emită hotărîrea privind trecerea petentului pe anexa privind despăgubiri pentru suprafaţa de 11,61 ha teren arabil extravilan.

Sentinţă cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică de la 22.05.2012.

PREŞEDINTE,Grefier,

Jd. Elena Mungiu RR

EM/CB/

5 ex./

30.05.2012

5

Domenii speta