Uzucapiune (prescripţie achizitivă)

Sentinţă civilă 329 din 30.01.2012


Prin acţiunea înregistrată la această instanţă ,reclamantele S. V.şi D. M. au chemat în judecată pe pârâţii P. F.,A.GH. şi A. D. , pentru ca prin hotărârea  ce se va pronunţa să se constate  dreptul lor de proprietate asupra terenului în suprafaţă de circa  500 mp situat  în or. B. str. Drum Nou FN  jud. Prahova .

In motivarea acţiunii  s-a arătat că reclamanţii au primit acest teren de la tatăl lor  A.A. în urmă cu peste  4o de ani, iar la intrarea în posesia acestui teren nu s-a întocmit  nici un act scris din partea tatălui lor , însă reclamanţii  îl stăpânesc de peste 40 de ani, exercitând o posesie  neîntreruptă  , netulburată , publică şi sub nume de proprietar,  terenul fiind delimitat  cu gard de restul proprietăţilor  neexistând litigii  cu privire la hotare sau posesia exercitată de –a lungul timpului.

In drept acţiunea a fost întemeiată pe disp. art.111 cod pr.civilă , 1846 cod civil.

In dovedirea acţiunii au fost depuse în copie la dosar acte de stare civilă (f.5-27)

Prin întâmpinarea depusă la fila 32 dosar , pârâţii şi-au exprimat acordul cu admiterea acţiunii confirmând integral susţinerile reclamanţilor, recunoscând dreptul acestora de proprietate asupra terenului .

In cauză s-a administrat proba cu înscrisuri,  s-a efectuat raportul de expertiza de expert tehnic judiciar topometru  Băiuţă Nicolae (f.46) şi au fost audiaţi martorii  Aniţă Constantin  şi Aldea Stelian (f.49-50)

Examinând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine în fapt că terenul situat în intravilanul oraşului Breaza , cartier Valea Târsei,str.Drum Nou, f.n. are suprafaţa de 401 mp.,categorie de folosinţă arabil, cu vecinii Urloi Marian, Aniţa St.Constantin, Aniţa I. Dorel, conform raportului de expertiză tehnică topometrică şi schiţei de plan anexă întocmit  de expert tehnic Băiuţă Nicolae .

Aşa cum rezultă din recunoaşterea pârâţilor prin întâmpinare coroborată cu probele testimoniale administrate în cauză ,respectiv declaraţiile martorilor Aniţă Constantin şi Aldea Stelian , depuse la filele 49,50 dosar, reclamanţii au posedat terenul susmenţionat de peste 30 de ani, după decesul tatălui lor, Aniţa Alexandru între aceleaşi limite de hotar materializate prin garduri din lemn ,în mod continuu,public,paşnic şi sub nume de proprietari, fără să fi avut conflicte cu vecinii în timp, terenul fiind cultivat cu legume.

 Din actele de stare civilă depuse de reclamanţi la dosar rezultă că reclamanta D.M.,născută .H. conform certificatului de căsătorie depus la fila 11 dosar, este fiica defunctului A. A., asemenea reclamantei S. V. , născută A. , conform certficatului de căsătorie depus la fila 14 dosar şi cărţilor de identitate depuse la filele 15,19 dosar pârâtele având calitate procesual civilă conform actelor de stare civilă depuse la filele 5-14 dosar

Astfel fiind,în drept  se vor avea în vedere disp art.1890 cod civil vechi conform cărora posesorul are posibilitatea de a prescrie prin 30de ani , fără să fie obligat a produce vreun titlu şi fără să i se poată opune reaua credinţă .

Constatându-se că terenul  în litigiu face parte din categoria bunurilor supuse prescripţiei, fiind susceptibil de posesie utilă , conform art.1844 cod civil vechi, faţă de îndeplinirea condiţiilor  uzucapiunii lungi , respectiv exercitarea pe durata termenului  de 30de ani , prevăzut de lege , a unei posesii veritabile, neviciate, instanţa constată că acţiunea este întemeiată, aşa cum a fost precizată, cu referire la suprafaţa de teren uzucapată.

Cum prescripţia este aplicabilă dreptului de proprietate nu numai în forma sa simplă ci şi în modalitatea proprietăţii comune, dreptul de proprietate putându-se şi el dobândi prin coposesie , conform literaturii juridice şi practicii în materie, instanţa urmează a admite acţiunea precizată şi a constata dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 401 mp, identificat prin raportul  de expertiză tehnică topometrică şi schiţa de plan anexă întocmit  de expert tehnic Băiuţă Nicolae, dobândit în indiviziune de cele două reclamante prin prescripţia achizitivă de 30 de ani, respectiv uzucapiunea mare sau de lungă durată.

Se va reţine că dispoziţiile art 930-934 din NOUL COD CIVIL referitoare la uzucapiunea imobiliară se aplică numai în cazurile în care posesia a început după data intrării în vigoare a acestuia. Pentru cazurile în care posesia a început înainte de aceastădată , sânt aplicabile dispoziţiile referitoare la uzucapiune în vigoare la data începerii posesiei. În cazul imobilelor pentru care, la data începerii posesiei , nu erau deschise cărţi funciare ,rămân aplicabile dispoziţiile în materie de uzucapiune din Codul civil din 1864. 

În temeiul art.54 alin 2 din Legea 7/1996 ,art77 ind 1 alin6 din Legea 571/2003  urmează a se comunica câte un exemplar către O.C.P.I.Prahova –B.C.F. Câmpina şi  către A.F.P. Breaza, în vederea înscrierii în evidenţele de publicitate imobiliară şi în evidenţele fiscale.

Se va lua act că reclamantele nu solicită cheltuieli de judecată.