Civil – plângere împotriva încheierii de carte funciară

Sentinţă civilă 1359 din 15.11.2012


Civil – plângere împotriva încheierii de carte funciară

Prin Sentinţa civilă nr. 1359/15.11.2012 Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a dispus respingerea excepţiei tardivităţii plângerii, precum şi respingerea plângerii împotriva încheierii de carte funciară formulată de petenta MDM împotriva intimatului MA, ca nefondată şi a obligat reclamanta la cheltuieli de judecată către pârât.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut cu privire la faptul că plângerea petentei nu respectă normele obligatorii prev. de art. 112 alin. 1 Cod proc. civilă, faptul că petenta este asistată de apărător ales, iar în şedinţa de judecată a indicat domiciliul acesteia din CM, astfel încât, apreciază că sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 81 alin. 2 din Codul de procedură civilă şi va respinge excepţia tardivităţii plângerii, avându-se în vedere faptul că potrivit art. 50 alin. 1 indice 1 şi alin. 2 indice 2 din Legea nr. 7/1996, modificată prin OUG nr. 64/2010, împotriva încheierii registratorului şef se poate formula plângere în termen de 15 zile de la comunicare, plângerea putând fi depusă şi la Judecătoria în a cărei rază de competentă teritorială se află imobilul.

În speţă, încheierea de respingere a fost comunicată petentei la data de 11 mai 2012, iar termenul de 15 zile libere s-a împlinit la data de 28 mai 2012.

Având în vedere disp. art. 101 alin. 1 din Codul de procedură civilă care prevăd că termenele se înţeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început şi nici ziua când s-a sfârşit termenul, iar plângerea a fost introdusă la 28 mai 2012, aceasta este în termenul prevăzut de lege, astfel încât excepţia tardivităţii invocată de pârât urmează să fie respinsă.

Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că prin încheierea şedinţei de judecată din 16 ianuarie 2012 din dosarul nr. 2093/206/2011, s-a dispus suspendarea cauzei având ca obiect prestaţie tabulară, în baza disp. art. 155 indice 1 Cod proc. civilă.

Potrivit art. 155 indice 1 alin. 2 Cod proc. civilă, în cazul în care instanţa a dispus suspendarea judecăţii potrivit art. 155 indice 1 alin. 1 Cod proc. civilă, la cererea părţii „judecata va putea fi reluată dacă obligaţiile la care se referă alin. 1 au fost îndeplinite şi potrivit legii, aceasta poate continua”, astfel încât se poate relua judecarea cauzei.

De asemenea, disp. art. 245 Cod proc. civilă, prevăd modalităţile în care judecata reîncepe, deci judecata există, iar acţiunea nu a fost scoasă de pe rolul instanţei, astfel că noţiunea de suspendare a cauzei nu este sinonimă cu cea de scoaterea cauzei de pe rol, întrucât instanţa rămâne în continuare legal investită.

Prin încheierea de suspendare a cauzei, instanţa nu se dezinvesteşte de soluţionarea acesteia, iar procesul rămâne în nelucrare, astfel încât cu excepţia cererii de redeschidere a judecăţii, orice act de procedură este lovit de nulitate.

Susţinerile petentei în sensul că pârâtul AM nu ar justifica un  interes legitim, personal, născut şi actual pentru notarea în CF a acţiunii de prestaţie tabulară ce formează obiectul dosarului 2093/206/2011, sunt nefondate.

Prin acţiunea ce face obiectul dosarului menţionat mai sus, reclamanta EV a solicitat în contradictoriu cu pârâţii IA, MA, UZ, MI, NR, PR şi BI, înscrierea drepturilor de proprietate pretinse a fi dobândite de EV asupra suprafeţei de 1 ha, 56 ari, 08 mp teren şi construcţii casă şi grajd, cu identificarea arătată în acţiune din CF 450, 554, 418 şi 468 a com. cad. B.

Pârâtul este fratele numitei EV, cea care a investit instanţa prin acţiunea ce a fost înregistrată la 7 septembrie 1998 şi care a făcut obiectul dosarului nr. 1731/1998 prin care s-a solicitat să se constate că este singura moştenitoare a defunctei ei mame MI şi că în acest mod a dobândit dreptul de proprietate al terenului şi construcţiilor menţionate mai sus.

Pârâtul din cauza de faţă a fost pârât şi în dosarul nr. 1731/1998, iar împotriva sentinţei nr. 95, pronunţată în acel dosar, a făcut apel în cadrul căruia a criticat hotărârea instanţei de fond, sub mai multe aspecte, între care şi acela al faptului că este nelegală constatarea că sora lui EV ar fi singura moştenitoare acceptantă a succesiunii după defuncta MI, cu atât mai mult cu cât, prin încheierea din 26 ianuarie 1993 a fostului Notariat de Stat CM, privind succesiunea defunctei MI, cât şi prin încheierea de îndrumare la proces din 25 februarie 1993, rezultă că succesorii lui MI, între care şi pârâtul din prezenta cauză au acceptat succesiunea după aceasta prin luarea în stăpânire a bunurilor succesorale şi nu a renunţat nimeni la succesiune.

De altfel, în cursul soluţionării recursului împotriva sentinţei civile nr. 95/1998 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, petenta MMD, a avut calitatea de procurator a mamei sale PR, care a promovat recurs ce a fost respins prin decizia nr. 221/2011 de Curtea de Apel Suceava.

Ulterior, cu ocazia rejudecării cauzei, atât pârâtul, cât şi numita BI, au contestat pretinsa calitate a numitei EV de unică moştenitoare după MI. A arătat că prin demersurile făcute de petentă în cadrul soluţionării cauzelor civile evocate mai sus, nu se urmăreşte decât prejudicierea sa cu dreptul de proprietate asupra bunurilor succesorale care au rămas după defuncta sa mamă şi la care are şi el dreptul la fel ca şi ceilalţi moştenitori, care la rândul lor nu au renunţat la succesiune.

Faţă de cele ce preced, instanţa nu poate primi motivarea petentei în sensul că dreptul real înscris în CF nu are un caracter litigios şi că astfel notarea în CF ar fi fost nelegală.

Potrivit art. 902 alin. 2 Cod civil „în afara altor cazuri prevăzute de lege, sunt supuse notării în CF, între altele, acţiunile în prestaţie tabulară, acţiunea în justificare şi acţiunea în rectificare”. Aşa fiind, cererea nr. 940 din 2 februarie 2012 ce a fost depusă de MA pentru notarea unui litigiu anterior menţionat în Cf nr. 30.132 B, îndeplineşte condiţiile de înscriere în CF, cu atât mai mult cu cât notarea acţiunii presupune verificarea valabilităţii actului a cărei înscriere se cere şi a posibilităţii înscrierii în raport de înscrierile făcute deja în CF cu privire la imobil.

Faţă de considerentele arătate mai sus, instanţa apreciază că notarea în CF 30.132 B a acţiunii judecătoreşti în dosarul nr. 2093/206/2011 având ca obiect prestaţie tabulară, aflată pe rolul Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, este legală, motiv pentru care a respins acţiunea reclamantei, ca nefondată.