Plângere contravenţională

Sentinţă civilă 1782 din 16.11.2011


ROMÂNIA

JUDECATORIA INEU, JUDETUL ARAD Operator 2826

DOSAR NR.

SENTINTA CIVILA NR. 1782/2011

Sedinta publica din data de 16 noiembrie 2011

Presedinte:

 Grefier:

S-a luat în examinare plângerea contraventionala formulata de petenta  S.T.S. împotriva intimatei  C.N.A.D.N.R., pentru anularea procesului-verbal seria .., nr.. încheiat la data de 16.08.2011 de catre intimata-declinare.

La apelul nominal se prezinta reprezentantul petentei consilier juridic R. E. cu împuternicire  de reprezentare juridica nr.. /2.11.2011, lipsa fiind intimata.

Procedura de citare legal îndeplinita.

 S-a  facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta dupa care, instanta constata ca este competenta general, material si teritorial sa judece prezenta cauza în temeiul art. 32 alin.2 din  O.G. nr. 2/2001. Plângerea este scutita de taxa de timbru si timbru judiciar în temeiul art.36 din Ordonanta nr.2/2001, art.15 alin.1 lit.i din Legea nr.146/1997 si art.1 alin.1 teza a II-a din O.G. nr.32/1995.

Se constata ca prin serviciul registratura al Judecatoriei Gurahont la data de 17.10.2011 intimata a depus la dosar întâmpinare, în doua exemplare, prin care solicita respingerea plângerii ca neîntemeiata  si mentinerea valabilitatii actului de sanctionare, si plansa foto într-un exemplar, sens în care instanta comunica în temeiul art.86 alin.1 C.pr.civ. si art.116 alin.1 C.pr.civ. un exemplar din întâmpinare cu reprezentantul petentei consilier juridic R. E. care arata ca nu solicita acordarea unui nou termen de judecata în vederea studierii întâmpinarii si pentru a i se comunica copia plansei foto, întrucât plansa foto depusa de catre intimata  nu atesta faptul ca este un aparat metrologic, iar intimata nu a depus  acte legale în aceste sens.

Reprezentantul petentei consilier juridic R. E. sustine plângerea asa cum a fost formulata în scris, depune la dosar practica judiciara respectiv copia sentintei civile nr.9073/20.09.2011 pronuntata în dosar nr.. de catre Judecatoria Arad-Sectia Civila si arata ca nu mai are alte probe de administrat.

Instanta încuviinteaza partilor proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind pertinenta, concludenta si utila solutionarii cauzei, conform art. 167 alin. 1 C.proc.civ. si, constatând ca nu mai sunt alte cereri de formulat si probe de administrat, declara încheiata faza probatorie si acorda cuvântul pentru dezbaterea cauzei pe fond.

Reprezentantul petentei consilier juridic R. E., solicita admiterea plângerii asa cum a fost formulata în scris, respectiv anularea procesului-verbal de contraventie, pentru încalcarea prevederilor art.17 din O.G. nr. 2/2001  anularea sanctiunii aplicate si exonerarea de la plata contravalorii tarifului de despagubire, fara cheltuieli de judecata.

INSTANTA

Deliberând asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Gurahont la data de 15.09.2011 petenta S.T.S., în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. a solicitat anularea procesului-verbal de contraventie seria.., nr.., întocmit la data de 16.08.2011 de catre intimata.

În fapt, petenta a aratat ca a fost amendata cu suma de 1750 lei si obligata la plata unui tarif de despagubire în valoare de 560 euro întrucât s-a retinut în procesul-verbal nr.. faptul ca în data de 24.02.2011 a încalcat prevederile art.8 alin.1 din O.G.15/2002 si a circulat fara a detine rovinieta valabila.

În continuare petenta solicita a se constata nulitatea absoluta a procesului-verbal de contraventie prin încalcarea prevederilor art.17 din O.G. nr. 2/2001. Art.17 din O.G. nr.2/2001 prevede: Lipsa mentiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatat, numele si prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei savârsite si a datei comiterii acesteia sau a semnaturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata si din oficiu.

Petenta sustine ca procesul-verbal nu este semnat de agentul constatator.

Petenta arata ca a fost sanctionata pe motivul încalcarii art.8 alin.1 din O.G. nr.15/2002 si anume „fapta de a circula fara a detine rovinieta valabila”.

Organul de control avea obligati ca înainte de a încheia procesul-verbal de contraventie sa stabileasca veridicitatea celor mentionate în procesul-verbal.

În legislatia europeana aplicabila contraventiilor se aplica prezumtia de nevinovatie, agentul de control având obligatia sa probeze fapta savârsita prin orice mijloace de proba, fapt ce nu s-a întâmplat în cazul de fata.

Astfel, din lumina dispozitiilor europene se precizeaza în ceea ce priveste temeinicia procesului-verbal de contraventie din perspectiva jurisprudentei CEDO în raport cu dispozitiile art.6 CEDO desi necalificata în drept intern ca fiind de natura penala, contraventia este subsumata notiunii de „acuzatie în materie penala” având în vedere câmpul de aplicare general al normei cât si preeminenta caracterului represiv al sanctiunii contraventionale.

Din acest punct de vedere se impune în mod necesar respectarea garantiilor specifice recunoscute persoanei acuzate între care si prezumtia de nevinovatie a S.T.S. în calitate de petent ce priveste si sub aspectul sarcinii probatiunii în cadrul solutionarii unei plângeri contraventionale care fara îndoiala profita persoanei acuzate si incumba intimatei.

Din perspectiva CEDO procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei trebuie sa aiba la baza întocmirii sale mijloace de proba temeinice în ceea ce priveste vinovatia petentului în savârsirea faptei, mentiunile agentului constatator inserate în actul sanctionator neputând singure servi drept temei pentru aplicarea sanctiunii contraventionale în absenta altor mijloace de proba.

În drept, petenta a invocat prevederile art.17, art.31 alin.1, art.32 alin.2 si alin.3, art.33, art.34-36 din O.G.nr.2/2001.

În probatiune, petenta a depus copia procesului-verbal contestat (fila 4).

Petenta a solicitat judecarea cauzei în lipsa, potrivit art.242 C.proc.civ.

Plângerea este scutita de taxa de timbru si timbru judiciar în temeiul art.36 din Ordonanta nr.2/2001, art.15 alin.1 lit.i din Legea nr.146/1997 si art.1 alin.1 teza a II-a din O.G. nr.32/1995.

Desi legal citata, intimata nu s-a prezentat.

La data de 17.10.2011 prin serviciul registratura al Judecatoriei Gurahont intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contraventionale si mentinerea procesului-verbal ca temeinic si legal.

Intimata a invocat exceptia necompetentei teritoriale a instantei aratând ca potrivit art.32 alin.2 din Ordonanata nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor „Plângerea împreuna cu dosarul cauzei se trimit de îndata judecatoriei în a carei circumscriptie a fost savârsita contraventia”, în speta, contraventia a fost savârsita în circumscriptia Judecatoriei Ineu, astfel încât a soicitat admiterea exceptiei si declinarea competentei teritorile catre Judecatoria Ineu. 

În fapt, intimata a aratat ca la data de 24.02.2011, ora 13.18, pe Drumul National 79A, km 62+800m, Bocsig, vehiculul cu numarul de înmatriculare.. apartinând petentei a fost surprins ca a circulat pe drumurile nationale fara a detine rovinieta valabila, sens în care la data de 16.08.2011 a fost emis procesul-verbal de constatare a contraventiei seria.. numarul. de catre intimata prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatica – C.

Potrivit dispozitiilor art.1 alin.1 din O.G. nr.15/2002, începând cu data de 1 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a retelei de drumuri nationale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe reteaua de drumuri nationale din România si structurat în functie de perioada de parcurs si de stationare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (euro), de masa totala maxima autorizata (MTMA) si de numarul de axa, dupa caz.

Intimata sustine ca procesul-verbal de constatare a contraventiei îndeplineste toate conditiile prevazute de O.G.nr.15/2002 coroborata cu O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor.

Procesul-verbal de constatarea a contraventiei este generat si tiparit în mod automat cu ajutorul mijloacelor tehnice ale SIEGMR si, conform prevederilor art.7 al Legii nr.455/2011 privind semnatura electronica, are asociata semnatura electronica extinsa a agentului constatator, bazata pe un certificat calificat si generata printr-un dispozitiv securizat de creare  de semnaturi electronice. Astfel, art.7 din Legea nr.455/2001 prevede: „în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisa este ceruta ca o conditie de proba sau de validitate a unui act juridic, un înscris în forma electronica îndeplineste aceasta cerinta daca i s-a asociat logic o semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat si generata prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnaturii”.

Procesul-verbal de constatare a contraventiei a fost emis prin Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare si control a rovinietei SIEGMCR, iar utilizatorul a fost identificat prin interogarea  bazei de date a Ministerului Administratiei si Internelor, Directia Regim Permise de Conducere si Înmatriculare a Vehiculelor, în baza protocolului dintre aceasta institutie si CNADNR.

În drept, intimata a invocat dispozitiile O.G. nr. 2/2001, O.G. nr.15/2002 si Ordinul nr.769/2010.

Ca probe intimata a depus plansa foto obtinuta în sistemul SIEGMCR (fila 12).

La termenul din data de 12.10.2011, Judecatoria Gurahont a admis exceptia necompetentei teritoriale si a declinat competenta de solutionare a plângerii în favoarea Judecatoriei Ineu..

Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta retine ca plângerea a fost depusa în termenul legal prevazut de art.31 din Ordonanta nr.2/2001, la data de 15.09.2011, data postei (fila 5).

În fapt, din cuprinsul procesului-verbal Seria.. nr.. încheiat la data de 16.08.2011, ora 10:11, în Bucuresti, (fila 4) rezulta ca intima C.N.A.D.N.R. a aplicat petentei S.T.S. sanctiunea contraventionala constând în amenda în valoare de 1.750 lei pentru savârsirea contraventiei prevazuta de art.8 alin.1 din O.G. nr.15/2002 si sanctionata de art.8 alin.2 din O.G. nr.15/2002 si a stabilit tariful de despagubire în valoare de 2.376,92 lei potrivit art.8 alin.3 din O.G. nr.15/2002.

În cuprinsul procesului-verbal s-a constatat în fapt ca în data de 24.02.2011, ora 13:18, locul DN 79A km62+800m, Bocsig, vehiculul categoria D cu numarul de înmatriculare.. apartinând petentei S.T.S., a circulat fara a detine rovinieta valabila.

Petenta solicita a se constata nulitatea absoluta a procesului-verbal de contraventie sustinând ca acesta nu este semnat de catre agentul constatator.

Din analiza procesului-verbal de contraventie rezulta ca acesta „a fost generat si semnat electronic conform prevederilor legii 455/2001 si a HG 1259/2001 de catre A.A.M. cu certificatul numarul.. din data de 22.12.2010 emis de C. SA – furnizor de servicii de certificare acreditat conform legii”, A.A.M. fiind agentul constatator al contraventiei cu autorizatia de control nr..

Potrivit art.17 din O.G. nr.2/2001: „Lipsa mentiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei savârsite si a datei comiterii acesteia sau a semnaturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata si din oficiu.”

Acest articol prevede ca lipsa „semnaturii agentului constatator” atrage nulitatea procesului-verbal, fara a se distinge între semnatura olografa sau semnatura electronica. Potrivit principiului „ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus” (unde legea nu distinge nici noi nu trebuie sa distingem), prin interpretarea legii nu se poate restrânge aplicarea unui text de lege care a fost formulat într-un mod general.

Astfel, analizând procesul-verbal atacat sub aspectul legalitatii, instanta retine ca acesta a fost întocmit cu respectarea conditiilor de forma prevazute de lege, întrucât cuprinde toate elementele reglementate sub sanctiunea nulitatii absolute de art.17 din Ordonanta nr.2/2001 care pot fi constatate de instanta din oficiu, inclusiv semnatura agentului constatator.

În ceea ce priveste temeinicia procesului-verbal, instanta retine ca procesul-verbal de constatare a contraventiei se bucura de o prezumtie relativa de validitate doar cu privire la constatarile facute cu propriile simturi de agentul care a încheiat procesul-verbal.

Având în vedere aceste aspecte, instanta retine ca fapta de a pune în circulatie un autovehicul fara a detine o rovinieta valabila nu intra în categoria constatarilor pe care le face un agent cu propriile simturi si nu se bucura de prezumtia de adevar, mentionata mai sus. În prezenta cauza opereaza prezumtia de nevinovatie a contravenientului garantata de prevederile art.6 din Conventia Europeana pentru apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor fundamentale, sarcina probei revenind agentului constatator, cu respectarea în acest mod a principiului egalitatii armelor. Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului impune respectarea principiului egalitatii armelor nu numai în procedura penala ci si în cea civila, cu  particularitatea ca exigentele inerente conceptului de „proces echitabil” nu sunt în mod necesar similare în cauzele care vizeaza stabilirea drepturilor si obligatiilor cu caracter civil cu cele care vizeaza stabilirea unei acuzatii penale (cauza Dombo Behreer B.V. c. Olandei).

Cu respectarea principiilor prezumtiei de nevinovatie si al egalitatii armelor impuse de exigentele art.6 din Conventia Europeana pentru apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor fundamentale, precum si a principiilor contradictorialitatii si al dreptului la aparare prevazute de Codul de procedura civila, s-a dat posibilitatea ambelor parti de a propune probe.

Petenta a depus în copie procesul-verbal de contraventie (fila 4), iar intimata a depus plansa foto.. (fila 12) cu privire la contraventia retinuta în sarcina petentei.

Din plansa foto depusa de catre intimata rezulta ca la data de 28.07.2011 ora 8:24 numarul de înmatriculare.. nu s-a regasit în baza de date, în care sunt continute toate rovinietele valide, la data înregistrarii contraventiei, respectiv 24.02.2011, ora 13:18, când vehiculul circula în locul DN 79A km 62+800m, Bocsig.

Astfel, instanta retine ca procesul-verbal este temeinic întocmit, întrucât intimata a facut dovada celor constatate în procesul-verbal de contraventie, înlaturând prezumtia de nevinovatie a petentei, iar petenta nu a dovedit ca ar fi detinut o rovinieta valabila la data constatarii contraventiei.

În drept, potrivit art. 8 alin.1, 2 si 3 din Ordonanta nr. 15 din 24 ianuarie 2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din România, actualizata:

„(1) Fapta de a circula fara a detine rovinieta valabila constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda.

(2) Cuantumul amenzilor contraventionale prevazute la alin. (1) este prevazut în anexa nr. 2.

(3) Contravenientul are obligatia de a achita, pe lânga amenda contraventionala, cu titlu de tarif de despagubire, în functie de tipul vehiculului folosit fara a detine rovinieta valabila, sumele stabilite potrivit anexei nr.4.”

Cu privire la sanctiunea contraventionala aplicata petentului, constând în amenda în cuantum de 1.750 lei, instanta arata ca aceasta se încadreaza în limitele legale, potrivit art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002, reprezentând minimul amenzii prevazut în anexa nr.2 din O.G. nr. 15/2002 pentru încalcarea obligatiei legale ce revine unui utilizator de vehicul de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducatorul auto), de a circula detinând rovinieta valabila. De asemenea, tariful de despagubire în valoare de 2.376,92 lei reprezinta echivalentul în lei a sumei de 560 euro stabilita pentru încalcarea acestei obligatii legale în anexa nr.4 din O.G. nr. 15/2002.

În raport de  criteriile de individualizare prevazute de art.21 alin.3 din O.G. nr.2/2001, instanta retine ca sanctiunea amenzii în cuantumul aplicat corespunde gradului de pericol social al faptei, deoarece acest cuantum reprezinta minimul legal, fapta fiind considerata a prezenta o gravitate sporita de catre legiuitor prin stabilirea unei amenzi minime în acest cuantum.

Pentru considerentele aratate, întrucât procesul-verbal contestat este legal si temeinic întocmit, sanctiunea aplicata fiind corect individualizata, în temeiul art.34 alin.1 din Ordonanta nr.2/2001 instanta va respinge plângerea ca nefondata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge plângerea formulata de catre petenta S.T.S., în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R., cu privire la anularea procesului-verbal de contraventie seria.., nr.., întocmit la data de 16.08.2011 de catre intimata, ca nefondata.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica, azi 16.11.2011.

PRESEDINTE GREFIER