Furt calificat. Faptă care nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni.

Sentinţă penală 1141 din 14.04.2010


Prin sentinţa penală nr.1141/14.03.2010 a Judecatoriei Iasi, instanţa a dispus: „În baza cu art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b1 Cod procedură penală şi art. 181 Cod penal achită inculpatul A.V., pentru săvârşirea infracţiunii de „furt calificat”, prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. e Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.

În baza art. 181 alin. 3 Cod penal raportat la art. 91 Cod penal aplică inculpatului o amendă administrativă în cuantum de 1000 de lei.

Constată recuperat prejudiciul creat părţii vătămate Z. E.

În baza art. 192 alin. 1 pct. 1 lit. d  Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului suma de 800 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.”

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele:

În fapt, în dimineaţa zilei de 17.10.2008 partea vătămată se deplasa cu un tramvai împreună cu martora D.L. din zona Dacia, unde locuiau, spre Colegiul de Artă „Octav Băncilă”, urmând să plece într-o excursie. În momentul în care tramvaiul a ajuns în staţia Gară partea vătămată a fost depistată de controlori RATP Iaşi, circulând fără bilet de călătorie. Martora a plătit contravaloarea amenzii pentru partea vătămată.

Din staţia din zona Gării, în acelaşi tramvai s-a urcat şi inculpatul A V, care îi cunoştea pe controlorii RATP şi cu care a intrat în vorbă. Inculpatul a asistat la depistarea fără bilet a părţii vătămate şi a martorei şi a observat că acestea nu s-au legitimat, iar după ce controlorii au coborât, a rămas lângă partea vătămată şi martoră, sub pretextul că acestea trebuie să îl urmeze la sediul RATP în vederea identificării.

Inculpatul le-a împiedicat pe partea vătămată şi martoră să coboare în staţia Filarmonica, acestea reuşind să coboare în staţia de tramvai Piaţa Unirii şi au încercat să se îndrepte spre Colegiul de Artă „Octav Băncilă” Iaşi pe strada Cuza Vodă, fiind urmărite de inculpat. La un moment dat, partea vătămată a apelat telefonic pe dirigintele acesteia, pe care l-a rugat să discute cu inculpatul, înmânându-i în acelaşi timp telefonul inculpatului pentru a discuta personal cu dirigintele.

După terminarea convorbirii telefonice, inculpatul AV a refuzat să-i restituie telefonul părţii vătămate, motivând că aceasta trebuie să-l urmeze la sediul RATP. Partea vătămată a plecat spre Liceul „Octav Băncilă”, iar martora a mai rămas câteva minute cu inculpatul AV,  timp în care acesta a insistat ca martora să-l urmeze iar la refuzul acesteia, inculpatul a plecat, fără a restitui telefonul aparţinând părţii vătămate.

Rămânând cu telefonul mobil, inculpatul s-a deplasat împreună cu martorul CD spre zona Ţicău, la domiciliul martorului, iar la intersecţia străzii Palade cu strada Kogălniceanu a înmânat telefonul mobil martorului ŞP, persoană care efectua activităţi de taximetrie, solicitându-i să-l predea unei persoane care aşteaptă în faţa Colegiului de artă „Octav Băncilă” Iaşi.

Martorul ŞP s-a deplasat la adresa indicată, însă nu a găsit nici o persoană căreia să-i predea telefonul, iar ulterior, fiind identificat în urma audierii inculpatului în cursul urmăririi penale, a predat telefonul mobil aparţinând părţii vătămate organelor de cercetare penală la data de 16.03.2009, telefonul fiind restituit părţii vătămate.

Audiat în ambele faze procesuale, inculpatul a prezentat aceeaşi situaţie de fapt, cu menţiunea că după ce partea vătămată i-a înmânat telefonul pentru a vorbi cu un profesor, aceasta a plecat împreună cu martora şi nu a mai putut să restituie telefonul, deşi a dorit să facă acest lucru. 

Situaţia de fapt astfel reţinută rezultă din coroborarea tuturor probelor administrate în ambele faze procesuale, respectiv plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, care a precizat expres că după ce inculpatul a avut o discuţie cu dirigintele ei, a refuzat să-i restituie telefonul, motivând că îl va restitui atunci când ea îi arată cartea de identitate; proces verbal de restituire în natură a bunului de către organele de poliţie părţii vătămate; declaraţia martorei DL, care a prezentat aceeaşi situaţie de fapt, arătând că partea vătămată l-a apelat pe diriginte, inculpatul i-a cerut telefonul să vorbească şi el cu dirigintele, partea vătămată i-a dat telefonul inculpatului şi apoi şi-a continuat deplasarea spre liceu iar martora a rămas cu bagajele şi cu inculpatul, acesta a plecat pe str. Cuza Vodă spre Filarmonică, fără să-i restituie telefonul, iar martora s-a abătut pe str. Vasile Alecsandri, ajungând la liceu pe acest traseu; declaraţia martorului  CD, care s-a întâlnit cu inculpatul în Tg. Cucu, au mers până în staţia Piaţa Unirii iar în acest timp inculpatul a purtat o discuţie cu două fete, martorul a coborât pe la uşa de la vatman şi nu l-a văzut pe inculpat când a coborât, fiind nevoit să-l aştepte pentru că nu ştia unde a plecat; după 2-3 minute l-a văzut pe inculpat venind dinspre Hotelul Continental, singur. Inculpatul i-a arătat un telefon despre care i-a spus că i l-a lăsat una dintre fetele din tramvai. A văzut apoi când inculpatul a mers la un taximetrist şi i-a înmânat ceva; declaraţiile martorilor SP şi BA, controlori la RATP Iaşi, care au descris discuţia din tramvai dintre inculpat şi partea vătămată şi martoră a fiind una purtată pe un ton normal, pe un ton de glumă, părând că se cunosc de mult timp, dar nu cunosc aspecte privitoare la telefonul mobil, declaraţia martorului AM, dirigintele părţii vătămate, care a discutat cu inculpatul la telefon, inculpatul fiind cel care a închis telefonul, procese verbale de recunoaştere după planşă fotografică a inculpatului de către partea vătămată şi martora DL, procese verbale de confruntare între inculpat partea vătămată şi martora DL, precum şi declaraţiile inculpatului AV date în ambele faze procesuale, toate făcând dovada deplinei vinovăţii a acestuia, sub forma intenţiei directe, în săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.

În drept, analizând toate împrejurările privitoare la faptă şi la persoana inculpatului, instanţa consideră că faptei îi lipseşte unul din elementele esenţiale pentru a constitui infracţiune, respectiv pericolul social, astfel cum este definit de art. 18 Cod penal.

Astfel, la stabilirea tuturor împrejurărilor de fapt şi de drept astfel cum a rezultat din administrarea tuturor probelor a avut o contribuţie importantă şi inculpatul, care a colaborat cu organele judiciare, a indicat persoana căreia i-a înmânat telefonul, prejudiciul fiind astfel recuperat.

Instanţa consideră că este vorba despre o faptă de sustragere şi nu se impune achitarea inculpatului pentru alt temei de drept, întrucât deşi inculpatul a luat telefonul de la partea vătămată pentru a discuta cu dirigintele acesteia, el nu a returnat imediat bunul, a condiţionat-o pe partea vătămată de predarea bunului de predarea unui act de identitate, apoi a plecat cu un martor de la locul faptei şi a predat telefonul unui taximetrist la o distanţă însemnată, distanţa dintre Piaţa Unirii şi intersecţia străzii Palade cu strada Kogălniceanu fiind de câteva sute de metri, acel loc fiind departe de locul în care se deplasa partea vătămată. Intenţia inculpatului este apreciată şi prin aceea că, deşi la mică distanţă de Colegiul de Artă „Octav Băncilă” Iaşi, nu a urmărit-o pe partea vătămată pentru a-i restitui telefonul, ci a ales să rămână în posesia acestuia, îndepărtându-se.

La aprecierea pericolului concret redus al faptei instanţa are în vedere starea fizică în care se găsea inculpatul la acel moment, acesta fiind o stare de oboseală după o călătorie cu trenul Bucureşti – Iaşi, şi după ce a servit băuturi alcoolice, ceea ce a redus mult din spiritul critic asupra faptelor sale, discuţia cu partea vătămată şi colega acesteia a fost civilizată, telefonul a rămas în posesia sa prin plecarea părţii vătămate în timpul discuţiei (conform declaraţiei martorei D L), la foarte scurt timp a încercat să-şi îndrepte greşeala, în sensul că a predat telefonul unei persoane care să-l restituie părţii vătămate, acest lucru nemaifiind posibil datorită plecării părţii vătămate în excursie imediat, a colaborat cu organele judiciare la stabilirea situaţiei de fapt şi la recuperarea prejudiciului.

În ceea ce priveşte persoana inculpatului, au fost depuse înscrisuri din care rezultă că acesta are un loc de muncă, obţine venituri iar luarea telefonului nu s-a făcut în scopul măririi patrimoniului său, iniţial inculpatul încercând să determine partea vătămată să aibă un anumit comportament, cu toate că nu avea dreptul să facă acest lucru, este căsătorit şi are un copil minor dintr-o altă căsătorie, pentru care plăteşte pensie de întreţinere, este cunoscut ca un bun profesionist în fotbal.

În privinţa antecedenţei penale a inculpatului instanţa reţine că acesta a fost anterior condamnat la executarea unei pedepse de 5 ani închisoare pentru comiterea unor infracţiuni de viol, iar pe timpul detenţiei a avut o atitudine pozitivă, s-a evidenţiat la activităţile educative şi terapeutice, a fost recompensat şi cu permisiunea de ieşire din penitenciar pe o durată de 3 zile, a conştientizat implicaţiile socio-morale ale faptei pentru care a fost condamnat. Deşi este recidivist, instanţa are în vedere că inculpatul nu s-a evidenţiat în nici un fel prin fapte împotriva patrimoniului, nu se constată deci o specializare a acestuia în comiterea unui anumit tip de infracţiuni şi nu poate fi exclusă, ab initio, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 10 lit. b1 Cod procedură penală.