Propunere arestare preventivă admisă. Întrunirea cumulativă a disp. art.148 lit.f) din Codul de procedură penală.

Hotărâre * din 01.11.2012


Prin încheierea de şedinţă pronunţată în dosarul penal nr.33577/245/2012 al Judecătoriei Iaşi, a fost admisă propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi şi s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului D.I.A., necunoscut cu antecedente penale, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de „ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, prev. şi ped. de art.321 alin.1 din Codul penal, cu aplicarea disp. art.75 lit.a) din Codul penal şi „vătămare corporală”, prev. şi ped. de art.181 alin.1 din Codul penal, ambele cu aplicarea disp. art.33 lit.a) din Codul penal, a inculpatului  E.F.M., necunoscut cu antecedente penale, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de „ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, prev. şi ped. de art.321 alin.1 din Codul penal, cu aplicarea disp. art.75 lit.a) din Codul penal şi „vătămare corporală”, prev. şi ped. de art.181 alin.1 din Codul penal, ambele cu aplicarea disp. art.33 lit.a) din Codul penal, a inculpatului D.D., necunoscut cu antecedente penale, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, prev. şi ped. de art.321 alin.1 din Codul penal, cu aplicarea disp. art.75 lit.a) din Codul penal, a inculpatului B.C.I., necunoscut cu antecedente penale, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de „ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, prev. şi ped. de art.321 alin.1 din Codul penal, cu aplicarea disp. art.75 lit.a) din Codul penal şi „vătămare corporală”, prev. şi ped. de art.181 alin.1 din Codul penal, ambele cu aplicarea disp. art.33 lit.a) din Codul penal, a inculpatului O.G., necunoscut cu antecedente penale, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, prev. şi ped. de art.321 alin.1 din Codul penal, cu aplicarea disp. art.75 lit.a) din Codul penal, a inculpatului A.B.I., recidivist, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de „ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, prev. şi ped. de art.321 alin.1 din Codul penal, cu aplicarea disp. art.75 lit.a) din Codul penal şi art.37 lit.a) din Codul penal şi „vătămare corporală”, prev. şi ped. de art.181 alin.1 din Codul penal, cu aplicarea disp. art.37 lit.a) din Codul penal, ambele cu aplicarea disp. art.33 lit.a) din Codul penal  şi a inculpatului O.Ş.L., recidivist, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, prev. şi ped. de art.321 alin.1 din Codul penal, cu aplicarea disp. art.75 lit.a) din Codul penal şi art.37 lit.a) din Codul penal.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a constatat faptul că, prin referatul  întocmit de către procurorul investit cu instrumentarea dosarului penal nr.14721/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, din data de 01.11.2012, a fost înaintată Judecătoriei Iaşi, spre competentă soluţionare, propunerea privind arestarea preventivă a celor 7 inculpaţi, pentru infracţiunile menţionate anterior, pentru o perioadă de 29 zile fiecare; odată cu referatul sus-menţionat a fost înaintat instanţei şi dosarul de urmărire penală nr.14721/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.

A constatat instanţa faptul că inculpaţii D.I.A, A.B.I., Ş.L., B.C.I., E.F.M. şi D.D. sunt cercetaţi în dosarul de urmărire penală şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „port fără drept de obiect tăietor”, prev. şi ped. de art.2 alin.1 pct.1 din Legea nr.61/1991, republicată, infracţiune pentru care nu s-a solicitat însă arestarea preventivă a inculpaţilor, întrucât nu este sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4(patru) ani, condiţie cerută de disp. art.148 alin.1 lit.f) din Codul de procedură penală.

Prin referatul cu propunere de arestare preventivă menţionat anterior se arată că, din examinarea materialului de urmărire penală privind  pe cei 7 inculpaţi, s-a constatat că, în noaptea de 26/27.10.2012 cei 7 inculpaţi inculpaţis-au întâlnit în clubul „Queen’S”, situat pe B-dul Carol I din municipiul Iaşi. În jurul orelor  0336, inculpaţii DI.A., D.D. şi E.F.M. au ieşit din club împreună cu martorul BCC deplasându-se spre parcare. În faţa terasei „Skie”, aceştia s-au întâlnit cu părţile vătămate, între D.I.A. şi cel din urmă cetăţean arab iscându-se un conflict. Inculpatul D.I.A. i-a aplicat o lovitură cu capul în bărbie părţii vătămate E.U.Y.. Văzând acestea,  martorul BCC a fugit în club şi i-a anunţat pe ceilalţi despre scandal. În jurul orelor 0338, inculpaţii B.C.I., A.B.I., OŞ.L., O.G. au ieşit  şi ei din club şi s-au alăturat grupului care provoca scandal pe trotuar.

Martorii au intervenit pentru a aplana starea conflictuală, însă inculpaţii au continuat să se manifeste violent, ameninţând cu nişte cuţite. Inculpatul D.I.A. i-a aplicat părţii vătămate E.U.Y. o lovitură cu cuţitul, tăind-o la antebraţul mâinii stângi. Concomitent, inculpatul E.F.M. a pulverizat mai multe jeturi de spray iritant-lacrimogen pe care tocmai îl luase din autoturismul său aflat în apropierea locului comiterii faptei.

Imediat, inculpatul B.C.I. a fugit la autoturismul marca BMW X6, proprietatea surorii inculpatului şi a luat un par, a revenit la locul agresiunii şi i-a aplicat părţii vătămate E.U.Y. două lovituri, una în zona umărului şi a doua în zona capului, aceasta căzând la pământ. Asupra inculpatului  B.C.I. a fost găsit un cuţit, ce a fost ridicat În timp ce partea vătămată era căzută la pământ, inculpatul A.B.I.  i-a aplicat o lovitură cu piciorul în zona corpului.

Pe parcursul scandalului, cei şapte inculpaţi au agresat mai multe persoane, printre care şi pe martorii R. O., H. Y. şi H. R., pe acesta din urmă inculpatul D.I.A. alergându-l până în faţa clubului şi lovindu-l cu pumnul în zona coastelor, acesta pierzându-şi cunoştinţa.

Martorii oculari au declarat că persoanele implicate în scandal au creat o stare generală de panică şi indignare, mai ales că la ora aceea foarte multe persoane părăseau cluburile din zonă şi toţi, înspăimântaţi de manifestările violente ale inculpaţilor, încercau să plece din zonă pentru ca acţiunile agresorilor să nu îi vizeze şi pe ei.

Din constatările medicale preliminarii rezultă că partea vătămată E.U.Y., prezintă diagnosticul de „traumatism cranio cerebral - contuzie cerebrală medie; lamă de hematom extradural; hematom subdural lameral bilateral; fractură liniară temporo-parietală stânga, plagă tăiată epicraniană şi plagă tăiată în lambou braţ stâng, prezintă arsură corneo-conjunctivală ce poate fi consecinţa pulverizării cu substanţă chimică-iritantă, leziuni ce s-au produs prin lovire cu corp contondent şi obiect tăietor înţepător, posibil cuţit, urmată de cădere cu impact cranian şi pot data din 27.10.2012, necesitând 23-25 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, aprecieri definitive asupra punerii în primejdie a vieţii şi a timpului de îngrijiri medicale urmând a fi efectuate după externarea părţii vătămate iar concluziile definitive se vor elibera după externarea acesteia; se arată – prin acelaşi  referat - că faptele inculpaţilor sunt dovedite prin mijloacele de probă ce au fost  administrate până în acest moment al urmăririi penale, respectiv:

- proces-verbal de sesizare din oficiu;

- proces-verbal din data de 30.10.2012, de constatare a efectuării actelor premergătoare;

- proces-verbal de cercetare la faţa locului şi planşa fotografică;

- proces-verbal întocmit de lucrătorii de poliţie sosiţi la faţa locului imediat după scandal şi de identificare a trei martori oculari;

- plângerea şi declaraţia părţii vătămate E.U.Y.;

- examinare medico-legală a părţii vătămate E.U.Y., cuprinzând constatări preliminarii din care rezultă că acesta prezintă diagnosticul de „traumatism cranio cerebral - contuzie cerebrală medie; lamă de hematom extradural; hematom subdural lameral bilateral; fractură liniară temporo-parietală stânga, plagă tăiată epicraniană şi plagă tăiată în lambou braţ stâng, prezintă arsură corneo-conjunctivală ce poate fi consecinţa pulverizării cu substanţă chimică-iritantă, leziuni ce s-au produs prin lovire cu corp contondent şi obiect tăietor înţepător, posibil cuţit, urmată de cădere cu impact cranian şi pot data din 27.10.2012, necesitând 23-25 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, aprecieri definitive asupra punerii în primejdie a vieţii şi a timpului de îngrijiri medicale urmând a fi efectuate după externarea părţii vătămate iar concluziile definitive se vor elibera după externarea acesteia;

- plângerea şi declaraţiile părţii vătămate A.H.H.M.W., persoană ce a solicitat efectuarea de cercetări pentru comiterea infracţiunii de „lovire sau alte violenţe”, prev. de art.180 alin.1 din Codul penal, faptă pretins a fi comisă de inculpatul E.F.M.;

- procese-verbale de recunoaştere din grup de fotografii de către partea vătămată A.H.H.M.W. a inculpaţilor D.I.A. ( persoană care era înarmată cu un cuţit şi care l-a tăiat pe El Ubra Yusef ),  D.D. ( persoană care era înarmată cu un cuţit şi care a participat la scandal ), E.F.M. ( ca fiind cel care avea un cuţit asupra lui, care l-a agresat pe el şi pe numitul H.R.) şi O.Ş.L. (persoană înarmată cu un cuţit şi l-a ameninţat );

-  declaraţia martorului asistent la recunoaşterile din grup de fotografii efectuate de partea vătămată A.H.H.M.W.aseem , numita I B;

- proces-verbal de vizionare a imaginilor surprinse de camerele de supraveghere amplasate în incinta clubului Queen’S şi planşa fotografică;

- declaraţia martorului ocular H. Y.;

- proces-verbal de recunoaştere din grup de fotografii de către martorul H. Y. a inculpaţilor D.I.A. ( persoană înarmată cu un cuţit şi este cel care l-a tăiat pe E.U.Y.) şi  D.D. (persoană înarmată cu un cuţit şi care a participat la scandal );

-  declaraţia martorului asistent la recunoaşterile din grup de fotografii efectuate de un martor;

- declaraţia martorului ocular R.A.;

- procese-verbale de recunoaştere din grup de fotografii de către martorul R.A. a planşa fotografică;

- declaraţiile martorului asistent la recunoaşterile din grup de fotografii efectuate de martorul RA;

- declaraţiile martorilor oculari;

- procese-verbale de recunoaştere din grup de fotografii de către martorul A.R. a inculpaţilor;

- Proces verbal de ridicare a cuţitului de la inculpatul B.C.I.;

- declaraţiile martorului asistent la recunoaşterile din grup de fotografii efectuate de martorul A.R.;

- declaraţiile învinuiţilor/inculpaţilor audiaţi, în ambele calităţi, în cursul urmăririi penale, în care aceşti au recunoscut parţial acuzaţiile ce li se aduc.

Constată instanţa că la data de 30.10.2012, ora 16,00 s-a dispus, prin rezoluţie, de către organele de urmărire penală, începerea urmăririi penale privind pe cei 7 inculpaţi, pentru infracţiunile arătate-anterior.

Procurorul de caz – prin rezoluţia emisă la data de 01.11.2012, ora 09,15 – a dispus confirmarea  începerii urmăririi penale faţă de cei 7 învinuiţi, pentru săvârşirea infracţiunilor anterior-arătate.

Prin ordonanţa din data de 01.11.2012, ora 10,00, s-a dispus, de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva celor 7 inculpaţi, pentru săvârşirea tuturor infracţiunilor menţionate anterior, aceştia fiind audiaţi – la data de 01.11.2012 - în calitate de inculpaţi, în prezenţa apărătorilor, de către procuror.

În cauză au fost emise ordonanţe de reţinere pentru cei 7 învinuiţi, prin care s-a dispus reţinerea acestora pe o durată de 24 de ore, învinuiţii fiind predaţi - în baza acestor ordonanţe – Arestului I.P.J.- Iaşi şi aduşi la judecarea prezentei cauze penale, în stare de reţinere, asistaţi de apărătorii lor aleşi. Pe parcursul şedinţei din Camera de Consiliu, în care s-a soluţionat prezenta propunere d arestare preventivă, inculpaţilor le-a expirat măsura reţinerii, instanţa atrăgându-le atenţia să rămână la dispoziţia instanţei până la soluţionarea prezentei propuneri.

Instanţa a constatat că, din analiza probelor administrate până la acest moment în cursul urmăririi penale, există indicii temeinice în cauză că inculpaţii au comis faptele descrise anterior de către instanţă, fapte reţinute în sarcina lor de către organele de urmărire penală şi care se circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunilor menţionate anterior şi reţinute în sarcina fiecărui inculpat. 

Situaţia de fapt  reţinută de instanţă este dovedită cu mijloacele de probă administrate în cauză până în  acest moment  al urmăririi penale, aşa cum au fost acestea prezentate anterior.

Inculpaţii au fost audiaţi în mod nemijlocit de către instanţă, la prezentul termen de judecată, constatându-se faptul că aceştia recunosc, parţial, învinuirile ce li se aduc, dar nu se consideră, de fapt, vinovaţi de comiterea infracţiunilor, toţi inculpaţii declarând că au agresat pe partea vătămată datorită comportamentului extrem de agresiv manifestat de aceasta, în condiţiile în care – au susţinut inculpaţii - era înarmat cu un cuţit cu care ameninţa pe toţi cei din jur, inclusiv pe prietenii săi, inculpaţii fiind astfel nevoiţi să se apere.

A constatat instanţa că declaraţiile date de către inculpaţi sunt contradictorii în ceea ce priveşte participarea fiecăruia la scandalul provocat, că aceştia încearcă să-şi minimalizeze contribuţia la incident, inculpaţii A., O. şi O. declarând că au încercat doar să se aplaneze conflictul dintre inculpaţii D., D. şi E. şi partea vătămată, iar inculpatul B. declarând că a lovit pe partea vătămată, de două, ori, cu bâta, deoarece  s-a simţit ameninţat de aceasta, partea vătămată fiind înarmată cu un cuţit, cu care ameninţa pe toţi inculpaţii. Fiecare inculpat a încercat să acrediteze ideea că, deşi s-au aflat cu toţii la locul incidentului, nu a văzut ce au făcut ceilalţi inculpaţi, că fiecare a dorit doar să stingă conflictul şi că agresarea părţii vătămată a fost generată de atitudinea agresivă a acesteia.

A constatat instanţa faptul că susţinerile inculpaţilor, în sensul intenţiei lor exclusive de a aplana un conflict (pe care, în aceste condiţii, nu pot explica cine l-a generat şi cine l-a întreţinut) sunt puerile şi sunt total contrazise de probatoriile administrate în cauză, până la acest moment procesual. Astfel, din declaraţiile martorilor audiaţi nu rezultă că partea vătămată ar fi fost înarmată cu un cuţit şi că ar fi avut a atitudine extrem de agresivă faţă de inculpaţi ci, dimpotrivă, că inculpaţii DI.A., D.D., E.F.M. şi O.Ş.L. erau înarmaţi cu cuţite (deşi aceşti au negat că ar fi avut arme asupra lor), arme cu care au ameninţat pe partea vătămată şi pe prietenii acestuia şi cu care a fost vătămat numitul E.U.Y., persoană care prezintă, printre altele, şi leziuni produse prin tăiere, la nivelul braţelor. Tot din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză rezultă faptul că toţi inculpaţii au fost implicaţi în scandalul ce a avut loc în noaptea rspectivă, manifestându-se agresiv, verbal sau fizic, atât faţă de părţile vătămate, cât şi de prietenii acestora care îi însoţeau, prin atitudinea lor stârnind teama şi indignarea persoanelor care se aflau la momentul rspectiv la faţa locului şi care veniseră în club pentru a se distra sau se aflau, în trecer, pe Bulevardul Copou.

Faţă de toate aceste probatorii, administrate până în prezent în cursul urmăririi penale, instanţa a reţinut existenţa unor indicii temeinice privind comiterea de către inculpaţi a faptelor pentru care aceştia sunt cercetaţi, arestarea preventivă a inculpaţilor fiind cerută, după caz, doar pentru infracţiunile de „ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, prev. şi ped. de art.321 alin.1 din Codul penal, cu aplicarea disp. art.75 lit.a) din Codul penal şi „vătămare corporală”, prev. şi ped. de art.181 din Codul penal, datorită limitelor de pedeapsă cu care aceste fapte sunt sancţionate de către lege, fiind îndeplinite în cauză exigenţele articolului 143 din Codul de procedură penală. Constată instanţa că infracţiunea de „ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, prev. şi ped. de art.321 alin.1 din Codul penal, reţinută în sarcina tuturor inculpaţilor şi pentru care s-a formulat prezenta propunere, este sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii cuprinsă între 1 şi 5 ani, iar infracţiunea d „vătămare corporală”, prev. de art.181 alin.1 din Codul penal. Este sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii cuprinsă între 6 luni şi 5 ani, fiind îndeplinită astfel prima condiţie prevăzută de disp. art.148 alin.1 lit.f) din Codul de procedură penală.

A mai constatat instanţa faptul că, la arestarea preventivă, este suficient a exista în cauză indicii temeinice privind comiterea faptelor de către inculpaţi, fără ca legea să solicite existenţa unor dovezi temeinice de vinovăţie, indicii care există la momentul actual în prezenta cauză, în ceea ce îi priveşte pe toţi inculpaţii şi toate infracţiunile pentru care se solicită arestarea preventivă  acestora, prin coroborarea tuturor probelor administrate, fiind avute în vedere declaraţiile inculpaţilor, cu precizările făcute anterior.

Instanţa a reţinut totodată că la alegerea  măsurii preventive – în acord cu scopul şi categoriile măsurilor preventive, prevăzute de art.136 alin. (1) din Codul de procedură penală – trebuie a se ţine  seama şi de criteriile enumerate de art.136 alin. (8) din Codul de procedură penală şi anume: gradul de pericol social al infracţiunilor pretins a fi comise de către cei şapte inculpaţi (ori, în cauza penală de faţă, fapta d ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, imputată ca fiind săvârşite de către toţi inculpaţii prezintă o gravitate deosebită, prin specificul unor atare fapte şi prin modul de comitere a acestora - respectiv, de către ei 7 inculpaţi împreună, circumstanţă reală agravantă prev. de art.75 lit.a) din Codul penal, parte dintre aceştia fiind înarmaţi cu cuţite, unul dintre ei având o bâtă în mână iar un alt inculpat, un spray iritant-lacrimogen, inculpaţii proferând ameninţări la adresa părţii vătămate şi a celor care o însoţeau, concomitent cu îndreptarea cuţitelor către aceştia, urmată imediat de tăierea părţii vătămate cu un cuţit, de pulverizarea către faţa acesteia de spray iritant-lacrimogen şi de lovirea acesteia, de două ori, cu o bâtă – în braţ şi în cap - acţiune ce este de natură a crea o stare de temere puternică din partea părţilor vătămate şi a celorlalte persoane ce au asistat la conflict, pentru viaţa şi integritatea lor corporală, pentru siguranţa lor pe una dintre arterele principale ale oraşului, la o oră din noapte la care viţa socială este animată, atitudinea celor şapte inculpaţi, manifestată aşa cum s-a arătat anterior, fiind de natură să aducă atingere bunelor moravuri, respectiv acelor obiceiuri, deprinderi şi comportări care, în raporturile dintre membrii unei colectivităţi, sunt compatibile cu respectul reciproc, cu păstrarea demnităţii umane. Instanţa a avut în vedere faptul că noţiunea de „bune moravuri” include atât moravurile corespunzătoare acelui minim etic fără de care nu este posibilă convieţuirea normală în societate, cât şi sentimentele morale comune membrilor societăţii. În cauza de faţă, comportamentul inculpaţilor care, în loc public, respectiv, pe Bulevardul Copou din municipiul Iaşi, la un moment în care pe stradă se aflau multe persoane care ieşeau sau intru în cluburile din zona respectivă, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor, au provocat un scandal de mari proporţii, în care a fost implicat un număr mare de persoane, care erau înarmaţi cu cuţite, cu o bâtă şi cu un spray iritant-lacrimogen, arme pe care le-au şi folosit în timpul conflictului, provocând părţii vătămate leziuni extrem de grave, a căror finalitate nu este încă cunoscută, care au agresat verbal şi fizic părţile vătămate şi au adus injurii acestora, care s-au împins în timp ce ţipau, cauzând astfel un conflict de mare amploare, cu urmări foarte grave, această atitudine a inculpaţilor este de natură a aduce atingere bunelor moravuri, aşa cum s-a arătat anterior, să creeze un sentiment acut de frică, de panică şi de nesiguranţă în rândul membrilor societăţii, pentru viaţa şi integritatea lor corporală, atunci când se deplasează într-un local public sau pe stradă, locuri în care orice persoană ar trebui să se simtă în siguranţă), calificându-se în concret, însuşi pericolul pe care îl prezintă pentru ordinea publică lăsarea în liberate tuturor inculpaţilor, aceştia dând dovadă de lipsa oricărei temeri în comiterea acestui gen de fapte, sfidând orice normă juridică şi morală; instanţa are în vedere că, din probatoriul administrat în cauză până la acest moment, rezultă participarea tuturor inculpaţilor la scandalul descris anterior, cu diferite grade de contribuţie, dar că, în ansamblu, activitatea infracţională a inculpaţilor s-a completat reciproc, în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art.321 alin.1 din Codul penal, cauzând astfel un scandal de mare proporţii.

În ceea ce priveşte circumstanţele personale ale inculpaţilor, instanţa a avut în vedere următoarele:

Inculpaţii A.B.I. şi O.Ş.L. sunt recidivişti, împrejurare care, luată în mod singular, nu poate constitui un temei pentru arestarea preventivă  acestora, dar care este de natură a contura persoana celor doi inculpaţi. Astfel, din actele existente la dosarul de urmărire penală, instanţa constată faptul că inculpatul A. a fost cercetat de mai multe ori pentru comiterea unor infracţiuni de violenţă (vătămare corporală, lovire sau alte violenţe, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice), faţă de acesta dispunându-se fie soluţii de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unor sancţiuni administrative, fie soluţii de neîncepere a urmăririi penale (întrucât părţile vătămate şi-au retras plângerile), fie a fost trimis în judecată (pentru infracţiunile prev. de art.321 alin.1, art.181 alin.1 şi art.180 alin.2 din Codul penal), inculpatul fiind condamnat în acest din urmă caz la pedeapsa totală rezultantă de 1(un) an şi 4(patru) luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, prin sent. pen. nr.1300 din 07.05.2012 a Judecătoriei Iaşi, menţinută şi rămasă definitivă prin dec. pen. nr.1081 din 18.10.2012 a Curţii de Apel Iaşi.

Inculpatul O.Ş.L. a suferit în antecedenţă mai multe condamnări, pentru infracţiuni de furt calificat şi ultraj contra bunelor moravuri, ultima condamnare, de 1(un) an şi 2(două) luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, fiindu-i aplicată prin sent. pen. nr.1300 din 07.05.2012 a Judecătoriei Iaşi, menţinută şi rămasă definitivă prin dec. pen. nr.1081 din 18.10.2012 a Curţii de Apel Iaşi, dosar în care a fost judecat şi inculpatul A.B.I., cei doi inculpaţi săvârşind faptele pentru care sunt cercetaţi în prezenta cauză penală după 9 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Din analiza acestei sentinţe, aflată în copie la dosar, instanţa constată că cei doi inculpaţi au fost condamnaţi pentru infracţiuni similare, comise în modalităţi identice cu cele ce fac obiectul cauzei de faţă, infracţiuni de mare violenţă, ceea ce demonstrează predispoziţia celor doi inculpaţi pentru infracţiuni de acest gen şi dovedesc periculozitatea extremă pe care aceştia o reprezintă pentru ordinea publică.

Din verificările efectuate de procurorul de caz (filele 201-202, dosar urmărire penală), a rezultat că şi inculpatul B.C.I. a fost sau este cercetat în mai multe dosare penale, pentru infracţiuni de violenţă (lovire, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice şi viol), acest inculpat fiind trimis în judecată, în dosarul penal nr.1214/245/2012 al Judecătoriei Iaşi, pentru infracţiunea prev. de art.321 alin.1 din Codul penal. Prin încheierea de şedinţă din data de 15.10.2012, instanţa a dispus înlocuirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, printre obligaţiile impuse de către instanţă cu această ocazie fiind şi aceea de a nu deţine, de a nu folosi şi de a nu purta nicio categorie de arme, obligaţie ignorată de către inculpatul B. în noapte de 26/27.10.2012. Şi în cazul acestui inculpat, instanţa constată că există dovezi ale unei predispoziţii a acestuia pentru infracţiuni de violenţă şi a perseverenţei infracţionale a inculpatului şi dovedesc periculozitatea extremă pe care acesta o reprezintă pentru ordinea publică.

În ceea ce îi priveşte pe inculpaţi E., D., D. şi O., instanţa a constatat că aceştia nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale dar că, prin modalitatea concretă în care au comis faptele pentru care sunt cercetaţi, aşa cum au fost descrise anterior, prin gravitatea deosebită a acestora, prin comportamentul extrem de agresiv de care inculpaţii au dat dovadă, prin lovirea cu sălbăticie, în mod repetat, a părţii vătămate, prin amploarea scandalului provocat de aceştia, prin poziţia lor procesuală, inculpaţii încercând să se disculpe, să arunce vina generării conflictului asupra părţii vătămate, susţineri înlăturate de către instanţă pe baza probelor administrate, aşa cum s-a arătat anterior, fără a manifesta nici un regret faţă de faptele reţinute în sarcina lor, fără a conştientiza gravitatea faptelor comise, s-a făcut dovada faptului că şi aceşti inculpaţi prezintă o periculozitate deosebită pentru societate. Instanţa constată că întreaga atitudine a inculpaţilor pledează pentru reiterarea aceluiaşi gen de comportament, poate chiar şi mai violent, ceea ce relevă periculozitatea sa socială sporită a acestora, astfel încât – constată instanţa - lăsarea în libertate a tuturor celor 7 inculpaţi prezintă un pericol real şi concret pentru ordinea publică şi pentru membrii societăţii, pentru siguranţa acestora şi pentru desfăşurarea normală a vieţii acestora, impunându-se, cu necesitate, restrângerea libertăţii tuturor inculpaţilor, nefiind oportună luarea, faţă de nici un inculpat, a unei alte măsuri preventive, cu excepţia măsurii arestării preventivă, interesul social - constând în ocrotirea celorlalţi membri ai societăţii faţă de comportamente de genul celor manifestate de către inculpaţi şi care contravin moralei şi unei atitudini normale, de bun-simţ - primând, în această situaţie, faţă de interesul individual al inculpaţilor.

Faţă de toate aspectele sus-relevate, instanţa a apreciat că se impune cu necesitate privarea de libertate a inculpaţilor, măsura arestării preventive a acestora fiind în mod judicios aleasă faţă de toţi inculpaţii, faţă de motivele arătate anterior, constatând  totodată că sunt întrunite cumulativ exigenţele  articolului 148 alin. (1) lit.f) din Codul de procedură penală şi anume: pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile reţinute ca fiind comise de către inculpaţi, respectiv, „ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, prev. şi ped. de art.321 alin.1 din Codul penal şi „vătămare corporală”, prev. şi ped. de art.181 alin.1 din Codul penl, constă în închisoarea mai mare de 4(patru) ani, iar lăsarea în libertate a celor 7 inculpaţi prezintă un pericol real şi concret pentru ordinea publică (aşa cum s-a arătat anterior) instanţa, constatând aşadar că propunerea de arestare preventivă a celor 7 inculpaţi, formulată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, este întemeiată, urmează a o admite ca atare, sens în care va dispune – în baza art. 149 indice 1 alin. (9) si (10), cu referire şi la art. 149 indice 1 alin. (1) din Codul de procedură penală, raportat şi la art. 143 si art. 148 alin. (1) lit.f) din Codul de procedură penală – arestarea preventivă a celor 7 inculpaţi, pentru o perioada de 29 de zile fiecare.

Pentru motivele arătate anterior, apreciind că se impune cu necesitate privarea de libertate a celor 7 inculpaţi instanţa a respins, ca fiind nefondate, cererile formulate de către inculpaţi, prin părătorii lor aleşi, de luare faţă de aceştia, a măsurilor preventive a obligării de a nu părăsi localitatea sau de a nu părăsi ţara.