Plângere împotriva rezoluţiei de netrimitere în judecată. Admiterea plângerii. Motive de nelegalitate şi netemeinicie. Cercetare penală incompletă .

Sentinţă penală 184 din 21.01.2009


Prin sentinta penala nr.184/21.01.2009 a Judecatoriei Iasi s-a dispus , în temeiul dispozitiilor art. 278 indice 1 aliniatul 8 litera b Cod procedura penala admiterea plângerii formulate de petenta A.B. împotriva rezolutiei procurorului de netrimitere în judecata a intimatului M.N  sub aspectul savârsirii infractiunilor de insulta si amenintare prev. de art. 205 si 193 Cod penal  si trimiterea dosarului procurorului în vederea începerii urmaririi penale. În motivarea plângerii formulate petenta a aratat ca solutia de netrimitere în judecata este nelegala si netemeinica întrucât se bazeaza pe o superficiala administrare a actelor premergatoare urmaririi penale.

Instanta a retinut ca plângerea este fondata.  Potrivit dispozitiilor art. 228 alin. 6 Cod procedura penala neînceperea urmaririi penale se dispune daca din cuprinsul plângerii sau din continutul actelor premergatoare rezulta una dintre situatiile prevazute la art. 10 Cod procedura penala. În speta, s-a dispus neînceperea urmaririi penale fata de M.N, sub aspectul savârsirii infractiunilor de insulta si amenintare prev. de art. 205 si 193 Cod penal, retinându-se ca faptele sesizate nu au fost savârsite de el. Din actele premergatoare urmaririi penale efectuate în cauza rezulta doar dubiul asupra comiterii faptei de catre intimatul M.N, organele de urmarire penala neuzând de toate mijloacele de proba  pe care le-au avut la dispozitie pentru stabilirea cu certitudine a vinovatiei sau nevinovatiei intimatului. Astfel, administrarea probelor prev. de art. 91 indice 1 si urmatoarele Cod procedura penala permite localizarea telefonului  cu care a fost folosita cartela SIM cu numerele de pe care au fost trimise mesajele cu continut amenintator si calomnios, precum si identificarea seriei IMEI  a acestui telefon. Identificarea aparatului telefonic dupa seria IMEI permite ulterior identificarea numerelor de telefon ale cartelelor SIM  cu care acest telefon a fost folosit si stabilirea proprietarului telefonului, daca acesta este folosit si cu un numar de abonament contractual. Din evidenta comunicarilor efectuate de la postul telefonic cu numarul …. în intervalul ….rezulta ca acest post telefonic a fost folosit numai pentru comunicarea de mesaje de tip SMS, ceea ce acrediteaza ideea ca telefonul în cauza este folosit cu alte cartele sim pentru apelare vocala. Este corecta sustinerea petentei A.B. potrivit careia cercetarea penala nu este completa. Continutul mesajelor, în contextul litigiului descris de partea vatamata si a calitatii petentei si intimatului determina banuiala legitima ca intimatul ar putea fi autorul faptei, iar din continutul informatiilor comunicate de organele de specialitate cu privire la traficul cartelei sim ….. coroborate exclusiv cu declaratia intimatului M.N nu se poate trage concluzia ca fapta nu a fost comisa de acesta. În masura în care nu se poate proceda localizarea aparatului telefonic, la identificarea seriei IMEI si a tuturor cartelelor sim cu care aparatul telefonic a fost folosit, se poate, pe baza principiului „in dubio pro reo” dispune o solutie de netrimitere în judecata fata de M.N .

Domenii speta