Daune morale pentru conduita fostului soţ, în timpul căsătoriei şi ulterior. Prescripţia extinctivă. Condiţia prejudiciului cert şi care să nu fi fost reparat încă, necesară la data sesizării instanţei

Prin sentinţa 6441/230.3.2012 în dosarul nr. 5738/245/2011 Judecătoria Iaşi respins excepţia prescripţiei extinctive şi a respins ca nefundată cererea reclamantei M. M privind obligarea pârâtului M.S. la plata sumei de 200.000 lei cu titlul de daune morale, obligând totodată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată către pârât.

În motivarea  reclamanta a arătat că a fost căsătorită cu pârâtul din 1979 până în 2009 timp în care pârâtul a exercitat în mod constant violență fizică și psihică, suportată de pârâtă cu gândul la copil. Din cauza amenințărilor pârâtului reclamanta nu și-a putut procura certificate medico-legale. A trăit sub o permanentă stare de teroare, și-a pierdut încrederea în sine și i-au fost distruse sănătatea, demnitatea și personalitatea. Cu 11 ani înainte de divorț a părăsit domiciliul conjugal și nu a mai contribuit la întreținerea familiei. Potrivit  Codului familiei pârâtul era dator să vegheze la starea bună a familiei. Pârâta are nevoie să fie consiliată de un psiholog și să urmeze terapii de recuperare.

Pârâtul a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii care atestă o încercare de denigrare și șicanare sistematică. A invocat excepția prescripției extinctive.

Prin precizările depuse la 26.09.2011 și la termenul din 28.09.2011 reclamanta a arătat că pretențiile sale privesc fapte săvârșite în perioada 1979-2010. În mai 2010 pe la ora prânzului a auzit bătând în ușa locuinței și a constatat că surprindere prezența pârâtului, care era plecat de 11 ani. Pentru că reclamanta nu i-a deschis pârâtul i-a adresat expresii jignitoarea și injurii. Reclamanta s-a speriat însă din fericire atunci au urcat pe scări fiul său și o prietenă care venea în vizită, care s-au intersectat cu pârâtul. Întrebat fiind ce caută, pârâtul a răspuns că a venit să vadă ce face cu apartamentul deși la acea dată era în curs de soluționare procesul de partaj. Pârâtul se interesează prin vecini dacă reclamanta a fost văzută cu bărbați iar reclamanta se simte urmărită și controlată chiar dacă nu mai sunt împreună.

Analizând lucrările cauzei, instanța a reținut următoarele:

Pretențiile bănești ale reclamantei se întemeiază pe conduita pârâtului în perioada 1979-2010 în cadrul relațiilor dintre părți în calitate de soți și foști soți. Potrivit Decretului nr.167/1958, termenul de prescripție este de 3 ani și a început să curgă de la data când reclamanta  a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul moral invocat și împrejurarea că acesta se datorează pârâtului- art.3 și 8. Având în vedere că, potrivit art.14, prescripția nu curge între soți în timpul căsătoriei iar sentința de divorț a fost pronunțată la 15.10.2008 ( rămânând ulterior irevocabilă prin neapelare), prezenta cerere înregistrată la 21.02.2011 respectă termenul de 3 ani. În consecință excepția prescripției extinctive va fi respinsă.

Pe fondul cererii, condițiile angajării răspunderii civile delictuale a pârâtului în baza art. 998 Cod civil ( -în vigoare la data săvârșirii faptelor) sunt următoarele:, prejudiciul suferit de reclamantă, fapta ilicită a pârâtului, vinovăția sa și existența unei legături de cauzalitate între acest prejudiciu și fapta ilicită a pârâtului.

Reclamanta a invocat un prejudiciu de ordin moral constând în alterarea stării de sănătate și a stimei de sine urmare a violențelor de ordin fizic și psihic la care a supus-o pârâtul, exercitate în timpul căsătoriei și până în anul 2010.

În privința faptelor care ar fi fost săvârșite în timpul căsătoriei, instanța reține, potrivit sentinței irevocabile de divorț din octombrie 2008,  că la originea conflictului dintre aceștia s-a aflat atitudinea pârâtului (în prezenta cauză) dar și gelozia reclamantei, că soții nu au putut să-și refacă relația și că din aceste motive s-au separat cu 10 ani anterior divorțului. Cererea de divorț a fost formulată de pârâtul din prezenta cauză, reclamanta s-a opus, iar divorțul a fost pronunțat din culpa comună a soților. Desigur această derulare a procesului de divorț nu ar fi împiedicat admiterea prezentei acțiuni în măsura în care reclamanta ar fi dovedit că în fapt pârâtul a avut o conduită care să permită angajarea răspunderii sale civile însă aceste dovezi nu au fost făcute.

Reclamanta a depus la dosar acte medicale din care rezultă că suferă în prezent de tulburare anxios depresivă întreținută în context psihotraumatic famililal iar martorii T.F şi N.G. C. au indicat existența unor probleme cardiace însă în condițiile în care reclamanta însăși a arătat că de 11 ani pârâtul a plecat de la locuință, aceste aspecte sunt insuficiente pentru a reține, la data sesizării instanței, un prejudiciu cert, care să nu fi fost reparat încă și aflat în legătură de cauzalitate cu conduita pârâtului, dincolo de orice dubiu rezonabil. Cu atât mai puțin cu cât, după cum s-a arătat, în 2008 reclamanta s-a opus la acțiunea de divorț declanșată de pârât, ceea ce denotă asumarea situație de fapt de la data respectivă și dorința de menținere a căsătoriei, chiar la nivel formal și în pofida opțiunii de viață diferite a pârâtului.

Referitor la conduita pârâtului după desfacerea căsătoriei,  singurele dovezi privind exercitarea unor acte de violență verbală ( amenințări, insulte) sunt date de declarațiile martorilor menționați anterior ( martora T.- o dată sau de două ori am asistat la o discuție între părți la ei acasă când pârâtul i-a adresat reclamantei injurii; martora N.-am asistat la o convorbire telefonică pe speaker între pârât și fiul părților din care am înțeles că pârâtul voia să o dea afară pe reclamantă în urmă cu 1,5-2 ani.). Nu au fost dovedite susținerile reclamantei în sensul că ar fi urmărită de pârât sau că ar fi supusă unei presiuni psihice continue din partea acestuia ci este vorba despre situații concrete în contextul stării de conflict dintre foștii soți, accentuată evident de litigiul  de partaj cu privire la bunurile comune care au inclus apartamentul locuință ( care a implicat 2 ani de proces în fond, apel și recurs) și de dorința pârâtului de realizare a dreptului său la plata sultei recunoscut de instanță. Or aceste sunt aspecte, înțelese în contextul asumat de ambele părți, nu justifică angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului.

Domenii speta

Spete similare