Infractiune prevazuta de art.87 din oug 195/2002 republicata

Sentinţă penală 208 din 14.04.2010


JUDECĂTORIA MOINEŞTI

Dosar nr. 1063/260/2010

DARIE SENTINŢA PENALĂ NR. 222/14.04.2010

Prin rechizitoriul Parchetului, cu nr. 3745/P/2009 a fost trimis în judecată inculpatul P.M. căsătorit, fără ocupaţie, cu antecedente penale pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 alin. din OUG 195/2002 republicată.

Din actele şi lucrările dosarului instanţa reţine că în data de 1.12.2009 inculpatul a fost depistat în trafic pe str. Ştefan Cel Mare din Comăneşti, conducând autor BC - 92 -MSV.

La testarea cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La testarea sanguină au rezultat valori de 2,4 respectiv 2,35 gr.%o alcool în sânge.

Inculpatul s-a prezentat în faţa instanţei şi a recunoscut fapta săvârşită.

Aspectul se coroborează cu declaraţia martorei D.L. care declară că inculpatul a rost oprit in trafic şi că a tost testat alcoolscopic.

Martorul V.G. declară că 1-a cunoscut pe inculpat atunci când a fost oprit în trafic şi testat alcooscopic. Martorul declară că valoarea indicată de aparatul etilotest era de peste 1 %o în aerul expirat.

Inculpatul nu a contestat testările etilotest şi sanguine efectuate în cauză.

Faţă de declaraţiile inculpatului, a martorilor şi faţă de actele dosarului şi testările efectuate în cauză instanţa apreciază că inculpatul a săvârşit fapta prev. de art.^87 al 1 din OUG 195/2002.

In individualizarea pedepsei raportat la art. 72 Cod penal instanţa va ţine cont de poziţia sinceră a inculpatului făcând aplicarea art. 74 lit. c şi art. 76 lit. d Cod penal ce reprezintă circumstanţe atenuate.

Instanţa va condamna pe inculpat pentru art. 87 al. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 74 lit. c - 76 lit. d Cod penal la pedeapsa închisorii de 3 luni.

In dozarea pedepsei instanţa a reţinut şi circumstanţele reale în care s-a săvârşit fapta şi anume inculpatul s-a deplasat fiind forţat de împrejurări, pentru a-şi aduce acasă soţia bolnavă conform actelor depuse la dosar.

Din fişa de cazier a incuL-arHui se poate observa că acesta a fost condamnat prin sentinţa penală nr. -'' - 15.09.2007 definitivă prin neapelare la o pedeapsă cu închisoarea de 5 lum w suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Termenul de încercare este în acest caz de 2 ani şi 5 luni.

Noua faptă a fost săvârşită în intervalul termenului de încercare.

6

Fapta pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală 451/2007 este tot o infracţiune prevăzută de art. 87 al. 1 din OUG 195/2002.

în această situaţie sunt aplicabile prevederile art. 83 pct. 1 Cod penal ce impun revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei din sentinţa penală 451/2007 care nu se contopeşte cu pedeapsa de faţă co se execută împreună cu aceasta.

Instanţa raportat la art. 83 pct. 1 Cod penal va revoca suspendarea condiţionată şi va dispune executarea pedepsei de 5 luni din sentinţa penală 451/2007 alături de pedeapsa de faţă respectiv de 3 luni.

Inculpatul va executa 8 luni închisoare.

In baza art. 64 lit. a teza a - II -a şi b Cod penal, instanţa va interzice inculpatului drepturile pe durata şi în condiţiile art. 71 al. 2 Cod penal.

Raportat la art. 191 al. 1 Cod procedură penală va obliga pe inculpat la cheltuieli judiciare către stat în sumă de 70 lei.

Va constata că inculpatul a avut în cauză apărător ales.