Cereri

Sentinţă civilă 226 din 19.05.2010


SENTINŢA CIVILĂ NR. 1355

Şedinţa publică de la 19 Mai 2010

INSTANŢA

Deliberând asupra acţiunii civile de faţă,

Constată că prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 5528/260/2009 la data de 23.11.2009, reclamanta D.G. a chemat în judecată pe pârâtul D.D., solicitând desfacerea căsătoriei din culpă comună, revenirea la numele avut anterior căsătoriei şi încredinţarea spre creştere şi educare a minorului Vasile, urmând ca pârâtul să fie obligat la plata unei pensii de întreţinere în favoarea acestuia.

Acţiunea a fost timbrată cu suma de 39 lei conform chitanţei nr. 1287618/23.11.2009 şi timbru judiciar în valoare de 0,3 lei şi în motivare se arată că părţile s-au căsătorit la data de 20.08.1993. din căsătoria acestora nerezultând minori, însă au înfiat pe minorul Vasile, născut la data de 19.10.2000.

Pârâtul a plecat de cea. 7 ani în Grecia, nu contribuie la întreţinerea familiei, a refuzat să fie vizitat de reclamantă în Grecia, are o relaţie extraconjugală cu altă femeie, motive care au dus la separarea în fapt a părţilor. Analizând actele şi probele dosarului, instanţa constată că părţile s-au căsătorit la 29. 08.1993,din căsătoria acestora rezultând minorul Vasile născut in 19. 10. 2000.

Martora Rotariu Ancuta de 65 ani declară că pârâtul a plecat in Grecia de cea. 7 ani fără a mai tine legătura cu familia şi că din discuţiile telefonice cu acesta rezultă că pârâtul are o relaţie in afara căsătoriei in Grecia.

Reclamanta intre timp are si ea o relaţie in afara căsătoriei de câţiva ani.

Fată de această situaţie, instanţa va admite acţiunea reclamantei si va desface căsătoria din culpa comună a părţilor. Minorul nu si-a cunoscut tatăl, se află in ingrijirea mamei si conform declaraţiei martorei si anchetei sociale, este bine ingrijit.

Conform art. 42 C. fam instanţa va încredinţa minorul mamei pentru creştere si educare ca fiind singura alternativă in momentul de faţă, situaţie cu care paratul este de acord in cererea reconventională.

Reclamanta va reveni la numele de Rotariu, pârâtul care nu realizează venituri cuantificabile, urmeaz ca în baza art 86 si 94 C. fam. să fie obligat la 100 lei lunar pensie intretinere pentru minor calculată la venitul minim pe economie.

Pârâtul in reconventională solicită un program de legături personale cu minorul cu care reclamanta este de accord, dar la domciiliul ei, motivând că paratul ar avea o influenta negativa asupra minorului care este un copil infiat si cu care tatăl nu a avut o relaţie apropiata de 7 ani de când a plecat in Grecia la muncă.

Raportat la art. 42 C. fam., instanţa apreciază că părintele are dreptul de a avea o relaţie fireasca cu copilul său, in cauza de faţă fiind o relaţie legal stabilita prin adopţie, motiv pentru care va admite in parte reconventională pârâtului si va stabili un program in care pârâtul să aibă legaturi personale cu minorul, atât la domiciliul reclamantei cât si la cel al pârâtului.

Instanţa apreciază că iniţial prin vizitele la domiciliul reclamantei, paratul trebuie să stabilească o relaţie de afecţiune, de incredere si recunoaştere reciprocă, după care minorul poate fi luat pe perioada vacantelor conform programului stabilit si la domiciliul său pentru a avea legături cu acesta si familia acestuia.

La cererea părţilor, instanţa va compensa cheluielile de judecată.

Red. D.D./25.05.2010

Primit şi tehnored. L.Ş/25.05.2010

Ex.5.