Cerere pentru emiterea somaţiei de plată

Sentinţă civilă 224 din 13.05.2010


SENTINŢA CIVILĂ NR. 1319 Şedinţa publică din 13 mai.2010

Constată că la data de 15.01.2010 s-a formulat cerere pentru emiterea somaţiei de plată de către SC A.P. SRL M., în contradictoriu cu debitorul A.R..

Cererea s-a timbrat cu 40 lei, conf. chitanţei nr. 0104520/13.01.2010, depusă şi anulată la dosar şi t.j. de 0,3 lei iar în motivarea acesteia se arată că debitorul a beneficiat de serviciile prestate de către creditoare, respectiv : alimentare cu apă şi de canalizare şi nu a achitat c/val. acestora în valoare de 1981,50 lei pentru care s-au emis facturi.

In cauză s-au depus acte ,instanţa reţinând,

ÎN FAPT:

In baza contractului de furnizare a serviciului de alimentare cu apă şi canalizare nr.87/22.09.2008, creditoarea a prestat serviciile menţionate în contract către debitor pe perioada ian. - oct.2009, conform facturilor emise în această perioadă a căror valoare este de 1981,50 lei,pe care debitorul nu a achitat-o în termenul scadent prevăzut pe facturi, respectiv 15 zile de la data emiterii facturii.

Creditoarea a solicitat atât penalităţi de întârziere în sumă de 397,34 lei cât şi reactualizarea sumei în raport cu rata inflaţiei la data plăţii efective.

In contract nu se prevăd penalităţi de întârziere, fiind aplicabile dispoziţiile Codului comercial şi ale OG nr.9/2000 în sensul că penalităţile sunt egale cu dobânda legală care se calculează de la data scadenţei, în cazul de faţă după 15 zile de la data emiterii facturii.

Cererea creditoarei privind reactualizarea în raport cu rata inflaţiei este întemeiată, deoarece aceasta are dreptul să recupereze prejudiciul în totalitate, dobânda legală reprezentând daune moratorii(sancţiunea) pentru întârziere la plată iar reactualizarea sumei de plată reprezintă daune compensatorii în sensul recuperării integrale a sumei datorate,inclusiv partea aferentă devalorizării monedei naţionale.

Debitorul prezent în instanţă a recunoscut debitul, însă a precizat că nu are posibilităţi de achitare.

Instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile pentru emiterea somaţiei de plată, creanţa fiind certă, lichidă şi exigibilă, conf. prevederilor art.l din OG 5/2001.

Urmează ca în baza art.6 din OG5/2001 să se admită cererea şi să se dispună emiterea unei somaţii de plată prin care să fie somat debitorul ca într-un termen cuprins între 10 şi 30 de zile de la data comunicării somaţiei, să achite creditoarei sumele pretinse.

Va fi obligat debitorul să achite creditoarei cheltuielile de judecată, respectiv taxa de timbru şi timbrul judiciar.

Domenii speta