Prejudicii, daune

Sentinţă civilă 158 din 23.12.2009


Sentinţa civilă nr.2423/23.12.2009

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr........., creditoarea

SC K. & A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu debitoarea SC D. F. SRL H., să ordone debitoarei să plătească creditoarei suma de 5256 lei, reprezentând diferenţă contravaloare servicii, sumă la care se va adăuga o dobândă contractuală de 3% pe fiecare zi de întârziere, precum şi să oblige debitoarea la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către creditoare.

In motivarea cererii, creditoarea a arătat, în esenţă, că între ea şi debitoare s-a încheiat un contract de transport, prin care creditoarea s-a obligat ca, pentru preţul de 7056.11 lei, să efectueze pentru debitoare un transport de marfă pe relaţia România - Italia.

După efectuarea transportului debitoarea a făcut o plată parţială în sumă de 1800 lei, iar diferenţa de preţ a refuzat să o mai achite.

In drept, creditoarea a invocat prevederile OG nr.5/2001.

Cererea creditoarei a fost legal timbrată.

Creditoarea a fost reprezentată de avocat R. D., cu delegaţie la dosar.

Debitoarea nu a depus întâmpinare.

La termenul din data de 04.12.2009, instanţa a ridicat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Moineşti.

La termenul din data de 18.12.2009, reprezentantul creditoarei, având cuvântul pe excepţie, a învederat instanţei că respectiva excepţie este neîntemeiată întrucât locul încheierii contractului de transport este localitatea Moineşti.

Debitoarea, deşi a fost legal citată, nu a formulat concluzii pe excepţia invocată de instanţă.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa retine următoarele :

Creditoarea SC K. & A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu debitoarea SC D. F. SRL BL, să ordone debitoarei să plătească creditoarei suma de 5256 lei, reprezentând diferenţă contravaloare servicii,  sumă la care se va adăuga o

dobândă contractuală de 3% pe fiecare zi de întârziere, precum şi să oblige debitoarea la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către creditoare.

Intre părţi s-a încheiat, un contract de transport, prin care creditoarea s-a obligat ca, pentru preţul de 7056.11 lei, să efectueze pentru debitoare un transport de marfă pe relaţia România - Italia, stabilindu-se ca punct de încărcare localitatea V. din Italia, iar ca punct de descărcare Sectorul 1 din Bucureşti.

Instanţa, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei.

Potrivit art.137 alin.l C.Proc.Civ., instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi de fond care fac de prisos, în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii.

Procedura aleasă de către creditoare pentru realizarea drepturilor sale este procedura somaţiei de plată, reglementată de OG nr.5/2001.

Potrivit art.2 alin.3 din OG nr.5/2001, judecătorul verifică din oficiu competenţa instanţei, procedând potrivit legii, acest text nefăcând distincţie între competenţa materială şi cea teritorială.

Cum competenţa materială şi cea teritorială absolută se verifică întotdeauna din oficiu de către instanţă, rezultă din interpretarea art.2 alin.3 din OG nr.5/2001 că această prevedere vizează competenţa teritorială relativă, pe care o transformă în această situaţie în competenţă teritorială absolută.

Rezultă că, în acest caz nu îşi mai găseşte aplicare art.19 C.pr.civ, care prevede posibilitatea părţilor de a conveni, expres sau tacit, ca pricinile privitoare la bunuri să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, au competenţă teritorială.

Potrivit art.5 C.pr.civ. cererea se face la domiciliul pârâtului, iar potrivit art.10 pct.5 C.pr.civ., în cazul contractului de transport mai este competentă şi instanţa locului de plecare sau de sosire.

In prezenta cauză sediul debitoarei SC D. F. SRL se află în Hunedoara, locul de plecare este localitatea V. din Italia, iar locul de sosire este Sectorul 1 din Bucureşti.

In aceste condiţii, niciunul dintre cele trei locuri sus-menţionate nu se află în raza de competenţă teritorială a Judecătoriei Moineşti.

Faţă de cele expuse mai sus instanţa constată că Judecătoria Moineşti nu este competentă teritorial să soluţioneze prezenta cerere, astfel că va admite excepţia necompetenţei teritoriale invocate din oficiu şi, în conformitate cu ari 158 C.Proc.Civ., va declina competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Hunedoara, jud. Hunedoara.