Infracţiunea de ucidere din culpă prev. de art.178 C.p.

Sentinţă penală 1819 din 14.07.2011


Obiect : infractiunea de ucidere din culpa prev. de art.178 C.p.

Dosar nr.

Sentinta penala nr. 1819

INSTANTA,

Deliberând asupra cauzei penale deduse judecatii, constata urmatoarele:

La data de 21.10.2010 a fost înregistrat pe rolul instantei, rechizitoriul Parchetului de pe lânga Judecatoria Craiova nr. ……din 12.10.2010 pentru savârsirea infractiunii de ucidere din culpa prev. de art. 178 alin.1, 2 Cp. si vatamare corporala din culpa, prev de art. 184 alin. 2 si 4 C.p.

Din actul de sesizare a instantei s-a retinut în fapt, ca în la data de 16.07.2006, nerespectând dispozitiile legale si masurile de prevedere pentru conducerea unui autoturism pe drum public a produs un accident de circulatie în urma caruia T.M. a decedat iar partea vatamata D.L. a suferit mai multe leziuni ce au necesitat pentru vindecare un nr. de 55 zile de îngrijiri medicale si au presupus inclusiv amputarea unui deget.

Starea de fapt a fost dovedita si probata cu urmatoarele acte si mijloace procesuale: proces verbal de cercetare la fata locului cu planse foto si schita locului accidentului; declaratii parte vatamata; declaratii martori; declaratii inculpat; certificat medico legal nr. 2299/A/05.09.2006 al IML Craiova; raport medico – legal de necropsie; raport de expertiza criminalistica nr. 83/17.03.2009 al LIEC Bucuresti; supliment la raportul de expertiza criminalistica nr. 83/17.03.2009 al LIEC Bucuresti si alte acte.

În faza de cercetare judecatoreasca, în tem. art. 323 Cpp a fost interogat inculpatul D.L.C., iar în tem. art.326 Cpp au fost audiate partile vatamate D.L.M. si T.V..

 În tem. art. 327 au fost audiati martorii N.G., S.A.si C.C. care si-au mentinut declaratiile initiale.

Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

La data de 16.07.2006, în jurul orelor 9,00, inculpatul D.L.C., conducând autoturismul marca Cielo cu nr. de înmatriculare ... din directia comunei ..., catre comuna ..., a pierdut controlul asupra directiei de mers a autoturismului, a parasit carosabilul si a intrat în coliziune cu un arbore ornamental situat în spatiul verde limitrof. În încercarea de redresare a autoturismului, inculpatul a încercat sa vireze dreapta pentru a reveni pe carosabil, dar a derapat necontrolat si s-a oprit la aprox. 26 m de locul impactului.

În urma accidentului, T.M., ocupantul locului din stânga spate, a decedat ca urmare a zdrobirii craniului, iar persoana vatamata D.L.M., fratele inculpatului, ocupantului locului dreapta spate, a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 55 de zile de îngrijiri medicale, respectiv fractura dubla de mandibula, traumatism prin strivire a mâinii strângi cu amputatie traumatica deget V, plaga contuza palmara, luxatie deschisa articulatia MF deget IV mana stânga, redoare articulara, sectiune nervi colaterali digitali ulnar deget IV stânga.

Inculpatului i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, iar conform buletinului de analiza toxicologica nr. 506/19.07.2006, acesta nu consumase bauturi alcoolice.

Situatia de fapt de mai sus a fost retinuta de instanta pe baza urmatoarelor mijloace de proba: proces-verbal de cercetare la fata locului f. 13 d.u.p, planse foto f. 17 d.u.p., schita locului accidentului f. 16 d.u.p, declaratie parte vatamata D.L.M.. 52 d.u.p, declaratie parte vatamata T.V. f. 50 d.u.p declaratii martori N.G. f. 57 d.u.p, S. A. f. 58 d.u.p, C.C. f. 59 d.u.p, declaratii inculpat f. 71-78 d.u.p, certificat medico-legal nr. 2299/A2/05.09.2006 f. 62 d.u.p, raport medico-legal de necropsie f. 60 d.u.p, raport de expertiza criminalistica nr. 83/17.03.2009 al LIEC Bucuresti f. 38 d.u.p, supliment raport expertiza f. 41 d.u.p, declaratie inculpat data în fata instantei de judecata f. 58, declaratie martor C.C. f. 68, declaratie martor S.A. f. 69, declaratie martor N.G. f. 90.

1.În ceea ce priveste infractiunea de vatamare corporala din culpa prev. de art. 184 alin. 2 si 4 CP, instanta retine ca în urma pierderii controlului asupra directiei de mers a autovehiculului de catre inculpat, acesta a intrat în coliziune cu un arbore situat in afara carosabilului si în urma impactului, partea vatamata D.L.M. a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 55 de zile de îngrijiri medicale, fiindu-i cauzata si o infirmitate fizica permanenta, respectiv amputarea unui deget de la mâna stânga.

Din declaratia partii vatamate D.L.M.instanta retine ca acesta s-a aflat în autoturismul condus de catre inculpat, dar ca a adormit si nu poate da amanunte despre motivele producerii accidentului deoarece, datorita leziunilor suferite în urma impactului si-a revenit abia a doua zi, respectiv la 17.07.2006, la Spitalul de Urgenta din Craiova.

Din declaratiile inculpatului, coroborate cu procesul-verbal de cercetare la fata locului si raportul de expertiza criminalistica nr. 83/17.03.2009, instanta retine ca sectorul de drum pe care a avut loc accidentul, la momentul impactului, carosabilul era uscat si fara denivelari si vizibilitatea era buna, neexistând deci cauze exterioare care sa fi putut influenta rezultatul produs. În ceea ce priveste depresurizarea rotii stânga fata, cf. raportului de expertiza criminalistica, este cert ca acest fapt nu este cel care a determinat producerea accidentului, ci a reprezentat o consecinta a evenimentului rutier.

Din certificatul medico-legal nr. 2299/A2/05.09.2006, instanta retine ca leziunile suferite de catre partea vatamata D.L.M., constând în fractura dubla de mandibula, traumatism prin strivire a mâinii strângi cu amputatie traumatica deget V, plaga contuza palmara, luxatie deschisa articulatia MF deget IV mana stânga, redoare articulara, sectiune nervi colaterali digitali ulnar deget IV stânga, au fost produse în urma accidentului de circulatie suferit.

În drept, fapta inculpatului D.L.C. care, conducând autoturismul marca Cielo cu nr. de înmatriculare ..., si datorita nerespectarii masurilor de prevedere pentru îndeplinirea activitatii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, a pierdut controlul asupra directiei de mers si a intrat în coliziune cu un copac, fapt ce a avut ca urmare producerea din culpa a unor leziuni asupra partii vatamate D.L.M.ce au avut nevoie de 55 de zile de îngrijiri medicale si o infirmitate permanenta, respectiv amputarea unui deget de la mâna stânga, întruneste elementele constitutive ale infractiunii de vatamare corporala din culpa prev. de art.184 alin. 2 si 4 CP.

Sub aspectul laturii obiective, fapta a fost savârsita prin actiunea de conducere imprudenta a autovehiculului, cu consecinta pierderii controlului asupra acestuia si intrarea în coliziune cu un arbore, fapta ce a avut ca urmare periculoasa cauzarea de leziuni asupra partii vatamate D.L.M.ce au avut nevoie de 55 de zile de îngrijiri medicale si o infirmitate permanenta, respectiv amputarea unui deget de la mâna stânga.

Sub aspectul laturii subiective, fapta a fost savârsita cu vinovatie sub forma culpei fara prevedere prev. De art. 19 pct. 2 lit. b, inculpatul neprevazând rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea sa-l prevada.

Instanta retine ca pentru infractiunea prev. de art. 184 alin. 2 si 4, organele de urmarire penala au dispus începerea urmaririi penale din oficiu, dar cf. art. 184 alin. 6, împacarea partilor înlatura raspunderea penala.

Având în vedere ca partea vatamata D.L.M. si inculpatul D.L.C. s-au împacat în fata instantei de judecata cf. declaratiei de la fila 56, instanta urmeaza a dispune, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b rap. La art. 10 lit. h CPP, încetarea procesului penal fata de inculpat sub aspectul savârsirii infractiunii de vatamare corporala din culpa prev. De art. 184 alin. 2 si 4 CP.

În temeiul art. 192 alin. 1pct. 2 lit. b CPP , instanta va obliga atât partea vatamata D.L.M., cât si pe inculpatul D.L.C. la plata cheltuielilor judiciare catre stat în cuantum de 200 lei fiecare.

2.În ceea ce priveste infractiunea de ucidere din culpa prev. De art. 178 alin. 1 si 2 CP, instanta retine ca în urma pierderii controlului asupra directiei de mers a autovehiculului de catre inculpat, acesta a intrat în coliziune cu un arbore situat in afara carosabilului si în urma impactului, partea vatamata T.M. a decedat ca urmare a zdrobirii craniului.

Conform raportului medico-legal de necropsie nr. 2406/A3/14.09.2006, decesul s-a datorat zdrobirii craniului si continutului prin politraumatism.

Din declaratiile inculpatului, coroborate cu procesul-verbal de cercetare la fata locului si raportul de expertiza criminalistica nr. 83/17.03.2009, instanta retine ca sectorul de drum pe care a avut loc accidentul, la momentul impactului, carosabilul era uscat si fara denivelari si vizibilitatea era buna, neexistând deci cauze exterioare care sa fi putut influenta rezultatul produs.

Întemeindu-si convingerea pe concluziile raportului de expertiza criminalistica întocmit în cauza care concluzioneaza ca depresurizarea rotii autoturismului este ulterioara accidentului, instanta nu va retine existenta unui caz fortuit drept cauza care înlatura caracterul penal al faptei.

Desi din declaratiile martorilor audiati, coroborate cu buletinul de analiza toxicologica, instanta retine ca inculpatul nu a consumat bauturi alcoolice si nici nu a ingerat vreun medicament care sa fi avut ca efect diminuarea abilitatilor de conducere a autoturismului, aceste constatari nu sunt de natura a exclude culpa inculpatului, ci întaresc convingerea unei manevrari imprudente a autovehiculului pe drumurile publice.

 În drept, fapta inculpatului D.L.C. care, conducând autoturismul marca Cielo cu nr. de înmatriculare ..., si datorita nerespectarii masurilor de prevedere pentru îndeplinirea activitatii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, a pierdut controlul asupra directiei de mers si a intrat în coliziune cu un copac, fapt ce a avut ca urmare producerea din culpa a unui politraumatism care a produs zdrobirea craniului partii vatamate T.M., cauzându-i decesul, întruneste elementele constitutive ale infractiunii de ucidere din culpa prev. de art. 178 alin. 1 si 2 CP.

Sub aspectul laturii obiective, fapta a fost savârsita prin actiunea de conducere imprudenta a autovehiculului, cu consecinta pierderii controlului asupra acestuia si intrarea în coliziune cu un arbore, fapta ce a avut ca urmare periculoasa decesul partii vatamate T.M..

Sub aspectul laturii subiective, fapta a fost savârsita cu vinovatie sub forma culpei fara prevedere prev. de art. 19 pct. 2 lit. b, inculpatul neprevazând rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea sa-l prevada.

Având în vedere ca inculpatul a avut o conduita buna înainte de savârsirea infractiunii, astfel cum rezulta din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probatiune de pe lânga Tribunalul Dolj, si ca a dat dovada de sinceritate, colaborând cu organele de urmarire penala, instanta va retine în beneficiul acestuia circumstantele atenuante prev. de art. 74 alin. 1 lit. a si c CP, cu consecinta aplicarii disp. art. 76 lit. d Cp.

În consecinta, instanta, în temeiul art. 178 alin. 1 si 2 CP cu apl. art. 74 alin. 1 lit. a si c si 76 alin. 1 lit. d CP, va condamna pe inculpatul D.L.C. la pedeapsa de 4 luni închisoare.

În temeiul art. 81 si 82 CP, va dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani si 4 luni, motivat de faptul ca inculpatul  este infractor primar, infractiunea pentru care va fi condamnat este savârsita din culpa si instanta apreciaza ca scopul pedepsei poate fi atins si fara executarea acesteia în regim de detentie.

În temeiul art. 71 CP, va aplica pedeapsa accesorie a interzicerii exercitiului drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a si lit. b, iar în temeiul art. 71 alin. 5 CP va suspenda executarea pedepsei accesorii pe perioada suspendarii executarii pedepsei principale.

În temeiul art. 359 alin. 1 CPP, instanta va atrage atentia inculpatului asupra disp. Art. 83 CP.

În temeiul art. 14 si 346 CPP, instanta va lua act ca partea vatamata T.M. si Spitalul Clinic Judetean Nr. 1 Craiova nu s-au constituit parti civile.

În temeiul art. 191 alin. 1 CPP, instanta îl va obliga pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare catre stat în cuantum de 700 lei.

Instanta retine ca, desi la primul termen de judecata din data de 11.11.2010, având în vedere lipsa aparatorului ales la strigarea cauzei, instanta a dispus asistarea inculpatului de catre aparator din oficiu av. T.R.L., în scurt timp s-a prezentat aparatorul ales al inculpatului, astfel cum este consemnat în încheierea de sedinta de la acea data (f. 12). Astfel, instanta constata ca  aparatorul din oficiu nu a desfasurat nici un fel de activitate judiciara în favoarea inculpatului, motiv pentru care va respinge cererea formulata de catre av. T.R.L  de acordare a onorariului din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTARASTE,

În baza art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 lit. h C.p.p.  si art. 132 C.p.

Înceteaza procesul penal privind pe inculpatul D.L.C., fiul…., nascut la data de ….. pentru savârsirea  infractiunii de vatamare  corporala din culpa prev. de art. 184 alin. 2,4 C.p.

În baza art. 192 alin. 1 pct. 2 lit. b C.p.p. Obliga partea vatamata D.L.M., cu domiciliul în…, si inculpatul D.L.C., fiecare, la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare catre stat.

În temeiul art 178 alin 1, 2 Cp, rap la art 74 alin 1 lit a, c , art 76 alin 1 lit d Cp condamna inculpatul D.L.C., la pedeapsa de 4 luni inchisoare.

În temeiul art 81 - 82 Cp dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani si 4 luni.

În temeiul art 71 Cp aplica pedeapsa accesorie a interzicerii exercitiului drepturilor prev de art 64 alin 1 lit a teza a doua, lit b Cp, iar in temeiul art 71 alin 5 Cp executarea pedepsei accesorii se suspenda pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei.

 In temeiul art 359 alin 1 Cpp atrage atentia inculpatului asupra dispozitiilor art 83 Cp.

In temeiul art 14 si 346 Cpp se ia act ca partea vatamata T.M., cu dom. în com. ..., sat ..., jud. ..., si Spitalul Clinic Judetean nr. 1 Craiova, cu sediul în Craiova, jud. Dolj, nu s-au constituit parti civile. 

In temeiul art 191 alin 1 Cp obliga inculpatul la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare in favoarea statului.

Respinge cererea formulata de avocatul T.R.L. privind acordarea onorariului din oficiu.

Cu drept de recurs în 10 zile de la pronuntare pentru cei prezenti si comunicare pentru cei lipsa.

Pronuntata în sedinta publica din 14.07.2011.

Presedinte, Grefier,