Înşelăciune. Elemente constitutive

Sentinţă penală 1819 din 29.05.2013


Înşelăciune. Elemente constitutive

(…) fapta inculpatului  P. F.  care, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada noiembrie 2012-februarie 2013, le-a indus în eroare  pe părţile vătămate  P. P. R.,  S. A. I.,  V. D. I.,  O. I.şi  Ş. D. prezentându-le ca adevărată împrejurarea că urmează să le vândă obiecte de încălţăminte şi ceasuri de o anumită valoare şi calitate, în realitate trimiţându-le bunuri cu o valoare mult mai mică, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prev. de art. 215 alin. 1 şi 3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

Judecătoria Craiova - Secţia penală - Sentinţa penală nr. 1819/29.05.2013

Prin rechizitoriul nr. xxx/P/2013 din data de 05 aprilie 2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv inculpatul  P. F.  pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prev. de art. 215 alin. 1 şi 3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi a art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal (cinci acte materiale).

În actul de sesizare s-a reținut următoarea situație de  fapt:

În baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada noiembrie 2012-februarie 2013, le-a indus în eroare  pe părţile vătămate  P. P. R.,  S. A. I.,  V. D. I.,  O. I. şi  Ş. D.prezentându-le ca adevărată împrejurarea că urmează să le vândă obiecte de încălţăminte şi ceasuri de o anumită valoare şi calitate, în realitate trimiţându-le bunuri cu o valoare mult mai mică.

Starea de fapt reţinută în actul de sesizare a instanţei a fost probată cu: planşe fotografice; procese-verbale de percheziţie informatică; declaraţii inculpat; declaraţii martori; declaraţii părţi vătămate; înscrisuri.

La data de 17.05.2012 inculpatului  P. F.  i s-au adus la cunoştinţă dispoziţiile art. 3201 C.proc.pen. conform cărora până la începerea cercetării judecătoreşti, poate declara, personal sau prin înscris autentic, că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei, că solicită ca judecata să se facă numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte şi că nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra la acest termen de judecată, situaţie în care va beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii.

Inculpatul a recunoscut în totalitate faptele astfel cum au fost reţinute în actul de sesizare a instanţei, a solicitat ca judecata să se facă numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte. Nu a mai solicitat administrarea de probe în cursul judecăţii.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

Potrivit art. 320 indice 1 C.proc.pen., până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra la acest termen de judecată. Instanţa de judecată soluţionează latura penală atunci când din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat. Instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Instanţa respinge cererea atunci când constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat. În acest caz instanţa continuă judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun.

Starea de fapt este corect reţinută prin actul de sesizare a instanţei, rezultând din coroborarea probelor administrate în faza de urmărire penal şi însuşite de către inculpat.

Astfel, instanţa constată că inculpatul se face vinovat de fapta pentru care a fost trimis in judecată, respectiv înşelăciune în formă continuată, prev. şi ped. de art.215 alin. 1  şi 3 din Codul penal, cu aplic, art. 41 alin.2 din Codul penal ;i art. 37 alin. 1 lit. a din c. pen.

Instanţa reţine următoarea situație de fapt:

În intervalul noiembrie 2012-februarie 2013 inculpatul  P. F.  a publicat pe site-urile www.tocmai.ro, www.ceasuridemână.ro şi www.mercador.ro mai multe anunţuri de vânzare a unor bunuri: cizme de damă marca Ugg, ceasuri de mână mărcile Rolex, Hublot, Cartier, folosind adresa de mail [email protected]. şi numele (ID) de contact Victor.

Pentru a câştiga încrederea şi a induce în eroare cu mai multă uşurinţă eventualii cumpărători, inculpatul publica alte fotografii cu bunurile pe care le oferea spre vânzare, acestea fiind copiate de pe alte site-uri de vânzări.

1. La data de 24.01.2013 partea vătămată  P. P. R. a observat pe site-ul Tocmai.ro oferta de vânzare, la preţul de 165 de lei, a unei perechi de cizme de damă marca Ugg,  publicată de către inculpatul  P. F. .

Partea vătămată i-a trimis inculpatului un mail prin care îşi manifesta intenţia de a achiziţiona cizmele respective, fiind sunată ulterior de către inculpat care i-a comunicat faptul că îi va trimite obiectele comandate prin intermediul serviciului Priori Post. Totodată inculpatul a asigurat-o pe partea vătămată că va primi întocmai obiectele vizualizate pe site şi că cizmele pe care i le va trimite sunt originale (declaraţii parte vătămată, declaraţii incupat).

În ziua de 30.01.2013 partea vătămată a primit coletul trimis de către inculapat, a achitat suma de 179 lei, iar la momentul la care a deschis coletul a constatat faptul că în interior se afla o altă pereche de cizme decât cea comandată, de o calitate şi valoare mult inferioare, fără nicio marcă inscripţionată (declaraţii parte vătămată, declaraţii inculpat, mandat nr. 1177/30.01.2013 emis de către CN Poşta Română SA). Partea vătămată a încercat să îl contacteze telefonic pe inculpat, însă acesta nu i-a mai răspuns.

Din adresa nr. 432/14.02.2013 emisă de către SC S. IMPEX SRL rezultă că o pereche de cizme similară cu cea trimisă de către inculpat părţii vătămate are un preţ de vânzare de circa 39 lei.

Partea vătămată  P. P. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 179 lei, reprezentând contravaloarea sumei achitate pentru achiziţionarea cizmelor şi contravaloarea transportului (fila 47 verso dup).

Prin factura fiscală din data de 16.02.2013 inculpatul a achitat părţii vătămata suma de 174.37 lei (fila 9 dosar 8457/215/2013 al Tribunalului Dolj, astfel că la prin înscrisul depus la fila 46 dosar instanţă, această parte vătămată a comunicat că nu se mai constituie parte civilă în procesul penal. 

2. La data de 22.11.2012 partea vătămată  V. D. I. a observat pe site-ul www.mercador.ro oferta de vânzare a unei perechi de cizme de damă marca Ugg,  publicată de către inculpatul  P. F. .

Partea vătămată i-a trimis inculpatului un email prin care îşi manifesta intenţia de a achiziţiona cizmele respective, fiind contactată ulterior de către inculpat care i-a comunicat faptul că îi va trimite obiectele comandate prin intermediul serviciului Priori Post. Totodată inculpatul a asigurat-o pe partea vătămată că va primi întocmai obiectele vizualizate pe site şi că cizmele pe care i le va trimite sunt originale (declaraţii parte vătămată, declaraţii inculpat).

În ziua de 29.11.2012 partea vătămată a primit coletul trimis de către inculapt, a achitat suma de 175 lei, iar la momentul la care a deschis coletul a constatat faptul că în interior se afla o altă pereche de cizme decât cea comandată, de o calitate şi valoare mult inferioare, fără nicio marcă inscripţionată şi de o altă mărime decât cea convenită (declaraţii parte vătămată, declaraţii inculpat, chitanţa nr. 2063/29.11.2012 emisă de către CN Poşta Română SA). Partea vătămată a încercat să îl contacteze telefonic pe inculpat, însă acesta nu i-a mai răspuns.

Din adresa nr. 432/14.02.2013 emisă de către SC S. IMPEX SRL rezultă că o pereche de cizme similară cu cea trimisă de către inculpat părţii vătămate are un preţ de vânzare de circa 39 lei.

Din adresa nr. 24/11.02.2013 emisă de către SC A. R. SRL, administrator al site-ului www.mercador.ro, reiese că, folosindu-se contul [email protected]., au fost publicate mai multe anunţuri de vânzare a unor cizme marca Ugg, iar IP-ul utilizatorului acestui cont este 79.117.138.165. Totodată folosindu-se IP-ul menţionata anterior au fost create mai multe adrese de email respectiv [email protected], [email protected], [email protected] şi [email protected].

Prin adresa nr. 1359/21.02.2013 SC R.&R. SA a comunicat faptul că IP-ul xxx a aparţinut clientului P.I., tatăl inculpatului, iar din declaraţiile inculpatului rezultă că locuia la adresa tatălui său şi folosea IP-ul menţionat anterior.

În cursul urmăririi penale, partea vătămată V. D. I. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 175 lei (fila 69 dup)

La data de 25 martie 2013 inculpatul i-a restituit prin mandat poştal părţii vătămate suma de 179, 43 lei (fila 203 dup).

3. La data de 19.12.2012 partea vătămată  S. A. I. a observat pe site-ul www.mercador.ro oferta de vânzare a unei perechi de cizme de damă marca Ugg,  publicată de către inculpatul  P. F. , i-a trimis acestuia un mesaj electronic prin care îşi manifesta intenţia de a achiziţiona cizmele respective, fiind contactată ulterior de către inculpat care i-a comunicat faptul că îi va trimite obiectele comandate prin intermediul serviciului Priori Post, preţul acestora fiind de 165 lei. Totodată inculpatul a asigurat-o pe partea vătămată că va primi întocmai obiectele vizualizate pe site şi că cizmele pe care i le va trimite sunt originale (declaraţii parte vătămată, declaraţii incupat).

În ziua de 03.01.2013 partea vătămată a primit coletul trimis de către inculpat, a achitat suma de 165 lei, iar la momentul la care a deschis coletul a constatat faptul că în interior se afla o altă pereche de cizme decât cea comandată, de o calitate şi valoare mult inferioare, fără nicio marcă inscripţionată (declaraţii parte vătămată, declaraţii inculpat, chitanţa nr. 303/03.01.2013 emisă de către CN Poşta Română SA).

Partea vătămată  S. A. I. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 165 lei (fila 107 dup).

La data de 25 martie 2013 inculpatul i-a restituit prin mandat poştal părţii vătămate suma de 255 lei (fila 201 dup).

Prin declaraţia de la data de 26.02.2013 partea vătămată a declarat că nu se mai constituie parte civilă în procesul penal (fila 113 dup)

4. La data de 05.02.2013 partea vătămată  Ş. D. a observat pe site-ul www.ceasuridemână.ro oferta de vânzare, la preţul de 250 lei, a unui ceas de mână pentru femei marca Rollex,  publicată de către inculpatul  P. F. , i-a trimis acestuia un mesaj electronic prin care îşi manifesta intenţia de a achiziţiona ceasul respectiv, fiind contactată ulterior de către inculpat care i-a comunicat faptul că îi va trimite bunul comandat prin intermediul serviciului Priori Post. Totodată inculpatul a asigurat-o pe partea vătămată că va primi întocmai ceasul comandat (declaraţii parte vătămată, declaraţii incupat).

În ziua de 08.02.2013 partea vătămată a primit coletul trimis de către inculapt, a achitat suma de 249 lei, iar la momentul la care a deschis coletul a constatat faptul că în interior se afla un alt ceas decât cel comandat, de o calitate şi valoare mult inferioare, respectiv un ceas bărbătesc din plastic ce avea inscripţionată o altă firmă decât cea comandată (declaraţii parte vătămată, declaraţii inculpat, mandat nr. 4/08.02.2013 emis de către CN Poşta Română SA).

Partea vătămată  Ş. D. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 249lei (fila 127 dup).

La data de 25 martie 2013 inculpatul i-a restituit prin mandat poştal părţii vătămate suma de 255 lei (fila 202 dup).

5. În cursul lunii ianuarie a anului 2013 partea vătămată  O. I. a observat pe site-ul www.ceasuridemână.ro oferta de vânzare, la preţul de 259 lei, a unui ceas de mână marca Hublot King Power,  publicată de către inculpatul  P. F. , i-a trimis acestuia, la data de 29.01.2013, un mesaj electronic prin care îşi manifesta intenţia de a achiziţiona ceasul respectiv, fiind contactată ulterior de către inculpat care i-a comunicat faptul că îi va trimite bunul comandat prin intermediul serviciului Priori Post. Totodată inculpatul a asigurat-o pe partea vătămată că va primi întocmai ceasul comandat (declaraţii parte vătămată, declaraţii incupat).

În ziua de 11.02.2013 partea vătămată a primit coletul trimis de către inculpat, a achitat suma de 249 lei, iar la momentul la care a deschis coletul a constatat faptul că în interior se afla un alt ceas decât cel comandat, de o calitate şi valoare mult inferioare (declaraţii parte vătămată, declaraţii inculpat, mandat nr. 6065/11.02.2013 emis de către CN Poşta Română SA).

La data de 13.02.2013 inculpatul  P. F.  a fost depistat de către organele poliţiei judiciare la momentul la care s-a prezentat la sediul Oficiului Poştal nr. 1 Craiova pentru a solicita plata celor două mandate electronice expediate pe numele său de către părţile vătămate  O. I.şi Ş. D..

Din înscrisurile nr. MAN00001774, MAN000017775, MAN00001776 şi MAN0001773 emise de către CN Poşta Română SA rezultă că la data de 25.03.2013 inculpatul le-a restituit părţilor vătămate  S. A. I.,  V. D. I.,  O. I. şi  Ş. D. sumele trimise de către acestea.

Partea vătămată  O. I. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 249 lei (fila 136 dup).

La data de 25 martie 2013 inculpatul i-a restituit prin mandat poştal părţii vătămate suma de 255 lei (fila 200 dup).

Prin înscrisul depus la dosarul cauzei la fila 31 dosar instanţă partea vătămată a declarat că nu se mai constituie parte civilă în procesul penal.

În drept, fapta inculpatului  P. F.  care, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada noiembrie 2012-februarie 2013, le-a indus în eroare  pe părţile vătămate  P. P. R.,  S. A. I.,  V. D. I.,  O. I.şi  Ş. D. prezentându-le ca adevărată împrejurarea că urmează să le vândă obiecte de încălţăminte şi ceasuri de o anumită valoare şi calitate, în realitate trimiţându-le bunuri cu o valoare mult mai mică, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prev. de art. 215 alin. 1 şi 3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

Din fişa de cazier (fila 20 dosar instanţă) rezultă că inculpatul  P. F.  a fost condamnat anterior la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării prin s.p. nr. 144/22.01.2009 a Jud. Craiova, definitivă prin d.p. 284/11.03.2010 a Curţii de Apel Craiova.

Având în vedere că fapta ce formează obiectul prezentului a fost epuizată în luna ianuarie 2013, deci în timp termenului de încercare a suspendării condiţionate a executării pedepsei mai sus menţionate, în sarcina inculpatului se va reţine starea de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 37 alin. 1 lit. a din c. pen.

Instanţa va da eficienţă disp. art. 3201 C.proc.pen. cu privire la judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei, având în vedere că inculpatul a recunoscut în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare şi a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care a declarat că le recunoaşte şi le însuşeşte. De asemenea a fost de acord să achite celor două părți civile sumele pretinse de acestea.

La individualizarea pedepsi ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C.p., limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare, gradul de pericol social concret, modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de persoana infractorului, de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Instanţa apreciază că aplicarea unei pedepse orientate spre mediu, respectiv 2 ani închisoare pentru săvârşirea infr. prev. de art. 215 alin. 1 şi 3 c. pen cu aplic. art. 41 alin. 2 c. pen în regim de executare constituie un mijloc de reeducare suficient pentru inculpat.

În ceea ce priveşte cuantumul pedepsi instanţa are în vedere atitudinea sinceră şi cooperantă a inculpatului şi faptul că a achitat în întregime prejudiciul cauzat părţilor vătămate.

Cu privire la modalitatea de executare, instanţa are în vedere faptul că inculpatul nu este la primul incident cu legea penală, anterior acesta fiind condamnat pentru infracţiuni similare, ceea ce denotă perseverenţa infracţională.

Astfel, inculpatul  P. F.  a fost condamnat anterior la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării prin s.p. nr. 144/22.01.2009 a Jud. Craiova, definitivă prin d.p. 284/11.03.2010 a Curţii de Apel Craiova (fila 19 dosar instanţă.

Din moment ce fapta ce formează obiectul prezentului dosar a fost comisă în timpul termenului de încercare al pedepsei mai sus arătate, instanţa constată că scopul pedepsei, care constă în prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, nu a fost atins.

De asemenea, instanţa are în vedere şi împrejurarea că autorii unor astfel de infracţiuni sunt mai greu de descoperit având în vedere că activitatea infracţională se desfăşoară în mediul on-line.

Având în vedere că inculpatul prin natura faptelor săvârşite a demonstrat că nu este demn să exercite o funcţie ce presupune alegerea într-o autoritate publică sau o funcţie electivă publică şi nici o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, aceste funcţii implicând o responsabilitate pe care inculpatul a demonstrat că nu o are în acest moment, în temeiul art. 71 Cod penal, i se vor interzice drepturile prevăzute de art. 64 alin 1 lit. a) teza a II a şi lit b) Cod penal, având în vedere la stabilirea acestor pedepse accesorii şi Decizia nr. 74/2007 a I.C.C.J pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii.

În temeiul art. 83 C.pen., va revocă suspendarea condiţionată a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 144 din 22.01.2009 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia penală cu nr. 284/11.03.2010 a Curții de Apel Craiova şi dispune executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată prin prezenta, în final inculpatul  P. F.  executând pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 71 C.pen. va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a si lit. b C.pen. cu titlu de pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 65 c. pen va interzice inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul prev. de art. 64 lit. c din c. pen (dreptul de a fi administrator), după executarea pedepsei principale, astfel cum s-a dispus prin  sentinţa penală nr. 144 din 22.01.2009 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia penală cu nr. 284/11.03.2010 a Curții de Apel Craiova.

Părţile vătămate  P. P. R.,  S. A. I. și  O. I. au declarat că nu se mai constituie părți civile în procesul penal, astfel că instanţa va lua act de această manifestare de voinţă.

În temeiul art. 14, art. 346, va respinge ca neîntemeiate acţiunile civile formulate de părțile civile D. V. E. și Ș. D. A. având în vedere că la data de 25 martie 2013 inculpatul a restituit către acestea sumele cu care s-au constituit părţi civile.

Prin ordonanţa din data de 13.02.2013 s-a dispus reţinerea inculpatului pe o durată de 24 de ore, de la 13.02.2013 până la 14.02.2013 (fila 23 dup).

Prin încheierea cu nr. 53/14.02.2013 a Judecătoriei Craiova s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 29 de zile, cu începere de la 14.02.2013 până la 14.03.2013 inclusiv, fiind emis mandatul de arestare preventivă cu nr. 60/14.02.2013.

Prin încheierea nr. 68/04.03.2013 pronunţată de Judecătoria Craiova s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive dispusă faţă de inculpat pe o perioadă de 30 de zile, cu începere de la 15.03.2013 până la 13.04.2013 inclusiv.

Prin încheierea din data de 10 aprilie 2013, în baza art. 3001 c. pr. pen s-a dispus menţinerea stării de arest preventiv faţă de inculpat.

În baza art. 357 alin. 2 lit. a din c. pr. pen şi art. 88 alin. 1 c. pen va deduce din pedepasa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la 13.02. 2013 la zi.

În baza art. 350 c. pr. pen va menţine starea de arest preventiv a inculpatului  P. F. .

Va obliga inculpatul la plata sumei de 1200 lei cheltuieli judiciare statului (din care suma de 1.000 de lei reprezintă cheltuieli din faza de urmărire penală).