Sentinta penala

Dosar nr. 1350/239/2011

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA HÂRLĂU

JUDECATORIE

Sentinţa penală Nr. 219/2011

Şedinţa publică de la 24 Noiembrie 2011

Completul compus din:

PREŞEDINTE C. M. P.

Grefier D. D.

Ministerul  Public este reprezentat prin procuror A. M. I.

Pe rol judecarea cauzei Penal privind pe inculpat C. A. A. şi pe parte vătămată P. C., parte civilă S. O. H., parte civilă S. J. DE A. I., parte responsabilă civilmente F. DE P. A V. S., având ca obiect vătămarea corporală din culpă (art. 184 C.p.) , O.U.G. 192/2005

La apelul nominal făcut în şedinţa publică  se prezintă partea vătămată,lipsă inculpatul rep.av.Costan,lipsă părţile civile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanţei că procedura de citare cu părţile este legal îndeplinită.

Potrivit prev. art.304 Cod procedură penală desfăşurarea şedinţei de judecată se înregistrează cu mijloace tehnice audio.

La dosarul cauzei se află depuse prin serviciul registratură note scrise de către FPVS B..

Nemaifiind cereri de formulat şi probe de administrat instanţa,în temeiul disp.art,339 constată cercetarea judecătorească terminată şi în baza art.340 Cod procedură penală acordă cuvîntul la dezbateri pe fondul cauzei:

Rep.Parchetului solicită condamnarea inculpatului pentru săvîrşirea infracţiunilor reclamate şi obligarea acestuia la plata despăgubirilor civile şi a cheltuielilor judiciare.

Partea vătămată lasă soluţia la aprecierea instanţei.

Avocat C. pentru inculpat arată că îşi menţine concluziile formulate,oficiu este neachitat.

INSTANŢA,

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 1534/P/2010, Parchetul de pe lângă Judecătoria H. a trimis în judecată în stare de libertate pe inculpatul C. A. A., fiul lui C. şi S., nascut la data de ....... în municipiul Iaşi judeţul Iaşi, domiciliat în satul Slobozia comuna D. judeţul Iaşi, CNP ........, pentru săvârşirea infracţiunilor de vatamare corporala din culpa în forma agravata şi parasirea locului accidentului, fapte prevăzute de art. 184 alin. 1 şi 3 C.pen. şi art. 89 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen.

În fapt, s-a reţinut în rechizitoriu că în data de 27.09.2010, inculpatul, în timp ce conducea un atelaj pe drumul public fiind implicat într-un eveniment rutier, în urma caruia a rezultat vatamarea integritaţii corporale a parţii vatamate P. C., ce a suferit leziuni care au necesitat 16-18 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, a parasit locul accidentului fara a anunţa lucratorii de poliţie sau fara a avea încuviinţarea acestora.

Potrivit actului de sesizare, inculpatul conducea atelajul cu viteza, a acroşat pe partea vatamata şi nu a oprit ci şi-a continuat deplasarea.

În cursul procesului penal, S. O. H. s-a constituit parte civila în procesul penal cu suma de 526 lei, reprezentând costul asistenţei medicale acordata parţii vatamate în perioada spitalizarii.

În cursul procesului penal, Serviciul Judeţean de Ambulanţa Iaşi s-a constituit parte civila în procesul penal cu suma de 357,70 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate pentru transportul cu ambulanţa al părţii vătămate.

În cursul judecăţii, partea vatamata P. C. s-a constituit parte civila în procesul penal cu suma de 2000 lei, din care suma de 200 lei reprezinta daune materiale iar suma de 1800 lei reprezinta daune morale.

A fost ataşat la dosarul cauzei şi un certificat medico-legal din care rezultă că pentru vindecarea parţii vatamate au fost necesare un numar de 16-18 zile de îngrijiri medicale.

Inculpatul s-a prezentat în faţa instanţei, a fost audiat, însă nu a recunoscut învinuirea care i s-a adus.

Instanţa, din oficiu, a solicitat fişa de cazier judiciar a inculpatului din care rezultă faptul că acesta nu se află înscris în evidenţele cazierului judiciar.

În prezenta cauză, a fost audiată partea vătămată, patru martori din lucrări, inculpatul şi un martor propus de acesta. Toate declaraţiile acestora au fost consemnate şi ataşate la dosarul cauzei.

În prezentul dosar, a fost introdusa în calitate de parte responsabila civilmente Asociaţia Fondul de Protecţie a Victimelor Strazii, care, prin note scrise, a solicitat în latura civila admiterea excepţiei lipsei calitaţii procesuale pasive a sa, întrucât nu este posibila încheierea unei poliţe de asigurare obligatorie R.C.A. pentru atelajul manevrat de catre inculpat, nefiind astfel îndeplinite dispoziţiile art. 251 pct. 10 lit. b din Legea nr. 32/2000 coroborate cu art. 3 alin. 3 din Ordinul nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind Fondul de Protecţie a Victimelor Strazii.

Analizând actele şi lucrările dosarului de faţă, prin coroborarea probatoriilor administrate atât în cursul urmării penale cât şi în cursul cercetarii judecatoreşti, instanţa reţine în fapt şi în drept următoarele:

În data de 27.09.2010, în jurul orei 19:00, inculpatul conducea un atelaj cu viteza pe drumul DC 153 pe raza satului F., comuna D. judeţul Iaşi.

Instanţa reţine ca, în timp ce conducea acest atelaj pe drumul public, inculpatul a fost implicat într-un eveniment rutier, acroşând pe partea vatamata P. C. şi izbind-o pe carosabil.

Analizând certificatul medico-legal nr. 3294/IA/994 din data de 25.10.2010, depus la dosarul cauzei, instanţa reţine ca, în urma acestui acroşaj, a rezultat vatamarea integritaţii corporale a parţii vatamate P. C., ce a suferit leziuni care au necesitat un numar de 16-18 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.

Instanţa reţine, totdata, şi faptul ca inculpatul a parasit locul accidentului fara a anunţa lucratorii de poliţie sau fara a avea încuviinţarea acestora.

Situaţia de fapt reţinută mai sus este probată de întreg materialul probator administrat în prezenta cauză, atât în faza de urmarire penala cât şi în faza de judecata.

La analiza materialului probator administrat în cauză, instanţa are în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 62 C.proc.pen., în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe, precum şi prevederile art. 69 C.proc.pen. care stipulează că declaraţiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

A fost avuta în vedere plângerea şi declaraţia părţii vătămate, coroborată parţial cu declaraţia inculpatului luată în faţa instanţei şi a declaraţiilor martorilor din lucrari audiaţi. Din coroborarea acestor declaraţii, a rezultat fara putinţa de dubiu ca inculpatul venea cu viteza mare cu caruţa, a lovit pe partea vatamata şi a fugit continuându-şi drumul.

În acest sens, instanţa reţine ca martorii minori H. C. C. şi A. I. sunt singurele persoane care au asistat la producerea accidentului, aceştia confirmând fara niciun dubiu ca inculpatul era persoana care conducea cu viteza atelajul respectiv, având un cal de culoare alba. Mai mult, tot ei au fost aceia care au anunţat în prima faza şi pe martorul P. I., soţul parţii vatamate, despre producerea incidentului respectiv.

Declaraţiile de mai sus sunt confirmate şi de certificatul medico-legal nr. nr. 3294/IA/994 din data de 25.10.2010, depus la dosarul cauzei şi care confirmă faptul că partea vătămată a suferit multiple traumatisme ce s-au putut produce prin comprimare între corpuri contondente, respectiv un accident rutier, leziuni ce pot data din data de 27.09.2010, necesitând pentru vindecare un nr. de 16-18 zile de îngrijiri medicale.

Instanţa va înlatura, ca nesincere, atât declaraţia inculpatului cât şi declaraţia martorului propus de acesta, toate aceste susţineri necoroborându-se cu întreg materialul probator administrat în prezenta cauza, dupa cum s-a aratat mai sus.

În drept, fapta inculpatului care în data de 27.09.2010, în timp ce conducea un atelaj pe drumul public fiind implicat într-un eveniment rutier, în urma caruia a rezultat vatamarea integritaţii corporale a parţii vatamate P. C., ce a suferit leziuni care au necesitat 16-18 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, a parasit locul accidentului fara a anunţa lucratorii de poliţie sau fara a avea încuviinţarea acestora, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de vatamare corporala din culpa în forma agravata şi parasirea locului accidentului, fapte prevăzute de art. 184 alin. 1 şi 3 C.pen. şi art. 89 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen.

În acest sens, cu privire la infracţiunea de vatamare corporala din culpa în forma agravata, sub aspectul laturii obiective, instanţa reţine că elementul material al acestei infracţiuni s-a realizat prin acţiunea de lovire.

Urmarea imediată a acestei infracţiuni comise constă în atingerea adusă valorilor de natură nepatrimonială protejate prin legea penală, respectiv integritatea corporala şi sanatatea persoanei, fapta comisă de inculpat cauzând părţii vătămate suferinţe fizice şi vatamarea acesteia ce a necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale de 16-18 zile.

Între elementul material şi urmarea imediata, mai sus analizate, există o legătură de cauzalitate, întrucât în lipsa elementului material, efectul, constând în urmarea imediata, nu s-ar mai fi produs. Astfel, între acţiunea inculpatului şi urmarea imediată exista legătură directa de cauzalitate.

Infracţiunea a fost comisa în forma consumată, infracţiunea de vatamare corporala din culpa consumându-se în momentul savârşirii faptelor care au pricinuit parţii vatamate o vatamare ce a necesitat pentru vindecare un numar de 16-18 zile de îngrijiri medicale.

Fapta de vatamare corporala din culpa a fost comisă de inculpat în condiţii ce atrag incidenţa agravantei speciale a infracţiunii de vatamare corporala din culpa în forma agravata. În acest sens, instanţa reţine că în cauză sunt îndeplinite ansamblul condiţiilor cerute de lege pentru reţinerea acesteia, respectiv faptul că vătămarea părţii vătămate a avut loc ca urmare a nerespectării de către inculpat, în calitatea sa de conducător al unui vehicul cu tracţiune animala, a dispoziţiilor legale şi a măsurilor de prevedere prevăzute de lege pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a traficului rutier, în conformitate cu dispoziţiile art. 35 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, împrejurare care, potrivit art. 184 alin. 3 C.pen., imprimă faptei comise un caracter mai grav.

Din punct de vedere al laturii subiective, instanţa reţine că poziţia psihică a inculpatului faţă de fapta comisa şi faţă de urmările acesteia a fost cea specifică culpei cu prevedere, prevăzute de dispoziţiile art. 19 alin. 1 pct. 2 lit. a C.pen., acesta prevăzând rezultatul faptei sale, respectiv vatamarea integritaţii corporale a persoanei vatamate, rezultat pe care nu l-a urmarit, nu l-a acceptat ci doar a socotit fara temei ca el nu se va produce.

Uşurinţa criminala a inculpatului reiese din faptul ca acesta conducea atelajul cu o viteza mare pe drumul respectiv. Rezultatul socialmente periculos a fost preîntâmpinat de inculpat, astfel ca, urmare a conducerii cu viteza, inculpatul a prevazut ca fapta sa ar putea duce la vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii unei persoane şi, deşi nu a urmărit şi nici nu a acceptat în mod expres acest rezultat, a sperat neglijent şi fără temei că el nu se va produce.

Cu privire la infracţiunea de parasire a locului accidentului, sub aspectul laturii obiective, instanţa reţine că elementul material al infracţiunii s-a realizat prin acţiunea de parasire a locului accidentului de catre conducatorul vehiculului implicat într-un accident de circulaţie în urma caruia a rezultat vatamarea integritaţii corporale sau a sanataţii unei persoane fara încuviinţarea poliţiei care efectueaza cercetarea locului faptei. Instanţa reţine ca în prezenta cauza nu este incident niciunul din cazurile care înlatura caracterul penal al faptei prevazute de art. 89 alin. 3, 4 sau 5 din O.U.G. nr. 195/2002, republicata.

Fiind o infracţiune de pericol, urmarea imediată a acestei infracţiuni comise constă tocmai în starea de pericol pentru societate a unei asemenea fapte, starea de pericol pentru siguranţa circulaţiei pe drumurile publice rezultând din activitatea de parasire a locului accidentului. Totodată, legătura de cauzalitate, raportat la specificul infracţiunii de pericol analizate, rezultă tocmai din materialitatea faptei comise de inculpat.

Infracţiunea a fost comisa în forma consumată, infracţiunea consumându-se exact în momentul când inculpatul implicat într-un accident de circulaţie, în urma caruia a rezultat vatamarea integritaţii corporale sau a sanataţii unei persoane, fara încuviinţarea poliţiei care efectueaza cercetarea locului faptei, a parasit locul accidentului. Instanţa reţine că această infracţiune nu a fost comisă de inculpat în condiţii ce atrag incidenţa vreunei agravante speciale a infracţiunii.

Din punct de vedere al laturii subiective, instanţa reţine că poziţia psihică a inculpatului faţă de fapta comisă şi faţă de urmările acesteia a fost cea specifică intenţiei directe, prevăzute de dispoziţiile art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a C.pen., acesta prevăzând rezultatul faptei sale, respectiv atingerea adusa relaţiilor sociale referitoare la siguranţa circulaţiei pe drumurile publice şi urmărind, totodată, producerea lui prin savârşirea faptei.

Intenţia directa rezulta şi din faptul ca inculpatul a fost consecvent în activitatea sa infracţionala; astfel, infracţiunea de parasire a locului accidentului a fost comisa de acesta pentru a ascunde savârşirea infracţiunii de vatamare corporala din culpa în forma agravata, respectiv pentru ca inculpatul sa nu fie prins de autoritaţi, deci, în condiţiile concursului de infracţiuni real calificat cu conexitate consecvenţionala, prevazut de art. 33 lit. a ultima teza C.pen.

Potrivit dispoziţiilor art. 33 lit. a C.pen., faptele inculpatului constituie un concurs real de infracţiuni calificat cu conexitate consecvenţionala dupa cum s-a aratat mai sus, aceeaşi persoana săvârşind mai multe infracţiuni mai înainte de a fi fost condamnata definitiv pentru vreuna dintre ele.

În ceea ce priveşte gradul de pericol social al faptelor reţinute în sarcina inculpatului, instanţa constată că din probele administrate în cauza reiese în mod evident că acestea prezintă un pericol social ridicat, astfel încât acestea constituie infracţiuni, neaflându-ne în prezenţa cauzei de înlăturare a caracterului penal al faptei prevăzută de art. 181 C.pen.

Astfel, pericolul social al infracţiunilor, stabilit în abstract de legiuitor în momentul incriminării faptei, trebuie să existe şi să se verifice prin fiecare faptă săvârşită, pentru a caracteriza fapta respectivă ca infracţiune.

O dată stabilit de legiuitor pericolul social abstract, revine organului judiciar sarcina de a aprecia dacă, în concret, fapta inculpatului prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, demers în care acesta va ţine seama de vătămarea sau periclitarea valorii sociale împotriva căreia este îndreptat actul de conduită ilicit, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce în condiţiile concrete ale săvârşirii faptei şi împrejurările comiterii acesteia.

Potrivit art. 181 C.pen., nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. Instanţa reţine ca la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.

Astfel, analizând criteriile expuse de legiuitor în aprecierea aplicabilităţii dispoziţiilor art. 181 C.pen. în prezentul dosar, instanţa apreciaza că faptele reţinute în sarcina inculpatului nu pot fi excluse din sfera ilicitului penal, prezentând gradul de pericol social al unei infracţiuni, conform exigenţelor legale.

Constatând, aşadar, că sunt îndeplinite condiţiile cumulativ prevăzute de art. 345 alin. 2 C.proc.pen., respectiv că faptele reţinute în sarcina inculpatului există, constituie infracţiuni sub aspect obiectiv şi subiectiv şi au fost săvâşite de inculpat, instanţa va dispune condamnarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată în prezentul dosar prin aplicarea unor pedepse în limitele prevazute de lege.

Faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată fiind dovedite şi reţinute de către instanţă, urmează a se trece la individualizarea judiciară a acestora în vederea stabilirii unei pedepse concrete, de natură să ducă la finalitatea legii penale.

Instanţa va avea în vedere că funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o corectă proporţionare a acesteia, care să ţină seama şi de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se reintegreze în societate.

La alegerea pedepselor ce vor fi aplicate inculpatului precum şi pentru o justă individualizare a cuantumului acestora, instanţa va avea în vedere cumulativ dispoziţiile art. 52 şi art. 72 C.pen.

Potrivit art. 52 alin. 1 C.pen., pedeapsa este o masura de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea savârşirii de noi infracţiuni. Pentru stabilirea pedepsei care va fi aplicată inculpatului, instanţa va avea în vedere şi criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevazute de art. 72 alin. 1 C.pen., respectiv dispoziţiile părţii generale ale codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În contextul elementelor de individualizare prevazute de art. 72 alin. 1 C.pen., instanţa reţine în primul rând faptul că limitele speciale de pedeapsă stabilite pentru infracţiunea de vatamare corporala din culpa în forma agravata, fapta prevazuta de art. 184 alin. 1 şi 3 C.pen., sunt situate între 3 luni şi 2 ani închisoare sau amenda penala între 500 lei şi 30000 lei, conform art. 63 alin. 3 teza a II-a C.pen., iar pentru infracţiunea de parasire a locului accidentului, fapta prevăzuta de art. 89 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, sunt situate între 2 ani şi 7 ani închisoare.

Având în vedere toate criteriile de individualizare mai sus descrise, observând şi regimul sancţionator al infracţiunii de vatamare corporala din culpa în forma agravata, instanţa, ţinând cont de toate cele arătate mai sus, consideră că aplicarea unei pedepse cu amenda penala pentru aceasta infracţiune poate duce la îndeplinirea scopului legii penale în acest caz.

În demersul de stabilire a cuantumului concret al pedepselor ce vor fi aplicate inculpatului pentru infracţiunile de vatamare corporala din culpa în forma agravata şi parasirea locului accidentului, între limitele speciale mai sus aratate, instanţa va ţine seama şi de ansamblul celorlalte criterii de individualizare prescrise de textul art. 72 alin. 1 C.pen.

Astfel, pentru aprecierea gradului de pericol social concret al faptei comise de acesta, instanţa se va raporta la criterii precum modalitatea de săvârşire a faptelor, la gradul de pericol la care au fost expuse valorile sociale ocrotite de lege, la urmările concrete pe care infracţiunile le-au produs sau ar fi putut sa le producă, precum şi la rezonanţa pe care faptele au avut-o în rândul comunităţii din care infractorul face parte.

Se va avea, de asemenea, în vedere şi faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, fiind la primul raport juridic de conflict cu legea penală, aşa cum rezultă din fişa de cazier judiciar a acestuia, ataşată la dosarul cauzei.

Dar instanţa va avea în vedere şi atitudinea nesinceră adoptata de acesta atât în cursul urmaririi penale cât şi al cercetarii judecatoreşti, precum şi faptul ca nu a recunoscut comiterea faptelor şi nici nu a colaborat cu organele judiciare, deşi din analiza materialului probator rezulta fara dubiu vinovaţia sa în comiterea infracţiunilor.

În procesul de individualizare a pedepselor, instanţa are în vedere şi faptul ca, dupa cum s-a aratat mai sus, inculpatul a fost consecvent în activitatea sa infracţionala; astfel, infracţiunea de parasire a locului accidentului a fost comisa de acesta pentru a ascunde savârşirea infracţiunii de vatamare corporala din culpa în forma agravata, respectiv pentru ca inculpatul sa nu fie prins de autoritaţi; deci în condiţiile concursului real de infracţiuni calificat cu conexitate consecvenţionala prevazut de art. 33 lit. a ultima teza C.pen. Toate aceste aspecte releva o periculozitate crescuta a inculpatului şi un pericol social ridicat al infracţiunilor comise de acesta.

Punând, aşadar, în balanţă ansamblul tuturor circumstanţelor de natură a caracteriza faptele şi persoana inculpatului, instanţa apreciază că, pentru prevenirea savârşirii de noi infracţiuni de catre inculpat şi formarea unei atitudini corecte a acestuia faţa de ordinea de drept şi regulile de convieţuire sociala, se impune condamnarea acestuia la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 3000 lei, pentru săvârşirea infracţiunii de vatamare corporala din culpa în forma agravata, fapta prevăzută de art. 184 alin. 1 şi 3 C.pen., pedeapsa care este aptă să răspundă scopului legii penale.

Totodata, instanţa apreciază că, pentru prevenirea savârşirii de noi infracţiuni de catre inculpat şi formarea unei atitudini corecte a acestuia faţa de ordinea de drept şi regulile de convieţuire sociala, o pedeapsă de 2 ani închisoare aplicata inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de parasire a locului accidentului, fapta prevăzuta de art. 89 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, este suficientă pentru atingerea scopului pedepsei penale, astfel cum acesta este definit în art. 52 C.pen.

Instanţa stabileşte ca prin aplicarea acestor pedepse inculpatului, rolul coercitiv şi educativ al sancţiunii va fi atins, pedepsele aplicate având, în acelaşi timp, şi un puternic rol preventiv în privinţa acestui gen de fapte antisociale.

Potrivit dispoziţiilor art. 33 lit. a C.pen., faptele inculpatului de vatamare corporala din culpa în forma agravata şi parasirea locului accidentului constituie un concurs real de infracţiuni calificat cu conexitate consecvenţionala, dupa cum s-a aratat mai sus, aceeaşi persoana săvârşind mai multe infracţiuni mai înainte de a fi fost condamnata definitiv pentru vreuna dintre ele.

Având în vedere pedepsele stabilite mai sus pentru fiecare infracţiune în parte, instanţa, în acest caz, va face aplicarea prevederilor art. 34 alin. 1 lit. d C.pen., referitor la pedeapsa principală în caz de concurs al mai multor infracţiuni atunci când este stabilita o pedeapsa cu închisoare şi o pedeapsa cu amenda penala, în acest caz aplicându-se pedeapsa închisorii, la care se poate adauga amenda, în totul sau în parte.

Astfel, avându-se în vedere dispoziţiile art. 34 alin. 1 lit. d C.pen., instanţa va contopi pedepsele aplicate prin prezenta sentinţa penala şi va hotărî ca inculpatul să execute pedeapsa cu închisoarea de 2 ani cu executare în regim de detenţie, la care se va adauga în parte amenda penala de 1000 lei.

În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, faţă de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului decurgând din cauzele Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii şi Sabou şi Pârcălab contra României, şi având în vedere şi Decizia nr. 74/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în Recursul în interesul legii referitor la aplicarea dispoziţiilor art. 64 lit. a-c C.pen., instanţa nu va dispune interzicerea acestor drepturi în mod automat, prin efectul legii, ci va aprecia conţinutul concret al pedepsei accesorii, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 C.pen., ţinând-se seama de natura şi gravitatea infracţiunii savârşite, de împrejurarile cauzei şi de persoana infractorului.

În acest sens, faţă de aspectele prezentate în cadrul individualizării pedepsei principale şi ţinând seama de natura şi gravitatea infracţiunilor  săvârşite, instanţa apreciază că inculpatul este nedemn de a exercita atât dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau funcţiile elective publice precum şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen., urmând a interzice executarea lor pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 alin. 2  C.pen, cu referire la dispoziţiile art. 71 alin. 1 C.pen. Astfel, instanţa consideră că natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite nu impun privarea inculpatului de dreptul de a alege, prevăzut de art. 64 lit. a teza I C.pen.

Îndepărtarea inculpatului de la exerciţiul acestor drepturi, strâns legate de acordarea încrederii publice, se impune pentru buna desfăşurare a instrucţiei penale şi atingerea scopul represiunii penale în ceea ce îl priveşte pe inculpat care va executa pedeapsa în mediul carceral, ceea ce îl va pune în imposibilitatea practică de a exercita orice funcţii elective.

De asemenea, instanţa apreciază că interzicerea celor două drepturi este justificată şi proporţională având în vedere faptul că exercitarea funcţiilor publice şi a autorităţii de stat nu poate fi încredinţată decât acelor persoane care posedă probitatea morală necesară şi au o conduită ireproşabilă în societate, nefiind de acceptat ca cei care se fac vinovaţi de comiterea unor fapte penale să acceadă la funcţii sau demnităţi publice, postură din care ar trebui să constituie modele de comportament în societate

De aceea, având în vedere toate cele de mai sus, în temeiul şi în condiţiile dispoziţiilor art. 71 C.pen., instanţa va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau funcţiile elective publice precum şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Cât priveşte modalitatea de executare a pedepsei de 2 ani închisoare stabilite prin prezenta sentinţă, pentru prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni de catre inculpat, precum şi pentru realizarea funcţiilor pedepsei, de reeducare a condamnatului şi exemplaritate, instanţa urmeaza sa dispuna ca executarea pedepsei cu închisoarea aplicata prin prezenta sentinţa penala sa se faca în regim de detenţie. Raportat la toate împrejurarile infracţiunii şi periculozitatea inculpatului, numai în acest mod, observa instanţa, rolul coercitiv şi educativ al sancţiunii aplicate va fi atins, pedeapsa închisorii aplicata şi executata în regim penitenciar având, în acelaşi timp, şi un puternic rol preventiv în privinţa acestui gen de fapte antisociale din partea condamnatului.

Instanţa urmează, totodata, să atragă atenţia inculpatului, potrivit art. 631 C.pen., cu privire la instituţia înlocuirii amenzii; astfel, în cazul în care inculpatul se va sustrage cu rea-credinţă de la executarea amenzii penale, instanţa va putea înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute pentru infracţiunea săvârşită, ţinând seama de o eventuală parte din amendă care a fost achitată.

Referitor la latura civilă a cauzei, instanţa, în baza art. 14 şi 346 alin. 1 C.proc.pen. şi art. 998 şi 999 C.civ., va reţine ca Spitalul Oraşenesc Hârlau s-a constituit parte civila în procesul penal cu suma de 526 lei, reprezentând costul asistenţei medicale acordata parţii vatamate în perioada spitalizarii, ca Serviciul Judeţean de Ambulanţa Iaşi s-a constituit parte civila în procesul penal cu suma de 357,70 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate pentru transportul cu ambulanţa al părţii vătămate şi ca partea vatamata P. C. s-a constituit parte civila în procesul penal cu suma de 2000 lei, din care suma de 200 lei reprezinta daune materiale iar suma de 1800 lei reprezinta daune morale.

În ceea ce priveşte acţiunea civila formulata de partea civila P. C., instanţa reţine în fapt şi în drept urmatoarele:

În drept, instanţa reţine ca raspunderea civila delictuala, ca o sancţiune specifica dreptului civil aplicabila pentru savârşirea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, este angajata numai prin întrunirea cumulativa a patru condiţii deduse din interpretarea art. 998 şi 999 C.civ. Potrivit art. 998 C.civ., orice fapta a omului care cauzeaza altuia un prejudiciu obliga pe acela din a carui greşeala s-a ocazionat a-l repara. Aşadar, exigenţele legale cer dovedirea unui prejudiciu, existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicita şi acest prejudiciu, precum şi existenţa vinovaţiei celui care a cauzat prejudiciul, vinovaţie care exista atât sub forma intenţiei, cât şi a culpei, neglijenţei sau a imprudenţei.

Instanţa reţine că, având în vedere că, în cauză, dovada existenţei unei fapte ilicite şi a vinovăţiei inculpatului a fost făcută, urmează să se stabilească în ce măsură s-a probat existenţa şi întinderea prejudiciului cauzat părţii civile P. C., în lipsa acestuia neputându-se angaja răspunderea civilă delictuală.

Cu alte cuvinte, existenţa unui prejudiciu este condiţia sine qua non a raspunderii civile delictuale, în lipsa acestuia neputându-se angaja o asemenea raspundere civila.

Existenţa faptei ilicite presupune în aceasta materie o referire atât la încalcarea legii cât şi la prejudicierea titularului unui drept subiectiv, lezat prin încalcarea legii.

Cu privire la daunele materiale, instanţa reţine că sumele solicitate cu acest titlu, reprezentând cheltuieli efectiv efectuate, au fost dovedite doar parţial prin probele administrate în cauză. Astfel, sumele cheltuite şi dovedite cu chitanţe de partea civilă sunt în cuantum de 57 lei, conform celor doua chitanţe aflate în dosarul de urmarire penala.

Astfel, instanţa reţine ca restul sumei de bani solicitata cu titlu de daune materiale de catre partea civila nu a putut fi dovedit cu probele administrate nici sub aspectul certitudinii creanţei şi nici sub aspectul cuantumului solicitat.

Astfel, privitor la restul sumei, susţinerile parţii civile în sensul aratat nu sunt confirmate sub aspect probatoriu de nicio proba certa în acest sens.

Instanţa reţine ca partea civila nu a ataşat la dosarul de urmarire penala sau la prezentul dosar de judecata niciun alt înscris care sa faca dovada în plus a certitudinii cuantumului în privinţa cheltuielilor de transport sau de medicamente sau niciun început de dovada scrisa ca s-ar fi facut diverse cheltuieli ocazionate de limitarea efectelor faptei inculpatului, care sa fie completat cu depoziţiile unor martori audiaţi pe latura civila sub acest aspect.

În ceea ce priveşte daunele morale, instanţa apreciaza ca acestea reprezinta satisfacţii echitabile destinate a compensa pecuniar suferinţele fizice sau psihice urmare a savârşirii unei faptei prejudiciabile de catre o persoana. Pentru a putea fi acordat trebuie ca prejudiciul moral sa fie dovedit sub aspectul existenţei sale certe, doar întinderea acestuia fiind lasata la aprecierea instanţei de judecata.

Cât priveşte prejudiciul moral suferit de partea civila P. C. în prezenta cauza, instanţa apreciaza ca acesta reprezinta rezultatul daunator direct de natura nepatrimoniala al faptei ilicite şi conduitei culpabile a inculpatului, prin care se aduce o vatamare valorilor şi drepturilor extrapatrimoniale care sunt strâns legate de personalitatea umana.

Sub acest aspect, instanţa apreciaza ca acţiunea inculpatului, ca manifestare exteriorizata în sfera relaţiilor sociale, a provocat în concret acestei parţi civile un prejudiciu cauzat personalitaţii fizice a acesteia, respectiv prejudiciul nepatrimonial localizat la nivelul suferinţelor fizice şi psihice, efect al leziunilor sau vatamarilor fizice suferite de aceasta.

Orice suferinţa fizica presupune şi o suferinţa psihica ce se constituie într-un prejudiciu nepatrimonial în persoana parţii civile, pretinzând reparaţie corespunzatoare de catre inculpat.

Analizând condiţiile răspunderii civile delictuale, prevazute de art. 998 şi 999 C.civ., respectiv fapta ilicită, constând într-o încălcare a normelor dreptului obiectiv prin care se aduce atingere unor drepturi subiective, prejudiciul, care trebuie să fie cert şi nereparat, legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi existenţa vinovăţiei făptuitorului, instanţa constată că sunt îndeplinite cumulativ cerinţele arătate mai sus, urmând, deci, a admite cererea părţii civile privind plata de către inculpat a daunelor morale.

Astfel, urmare a acţiunii de lovire a inculpatului, partea civilă a suferit un prejudiciu moral, constând în consecinţele negative al faptei inculpatului, precum şi implicaţiile acestei fapte pe toate planurile vieţii acesteia, respectiv pe plan fizic, psihic, moral, social, profesional şi familial, partea civilă fiind în imposibilitatea de a-şi desfăşura în mod normal activitatea.

În concret, instanţa, constatând îndeplinite condiţiile raspunderii civile delictuale, dupa cum s-a dezvoltat şi descris mai sus, va aprecia suma de 1500 lei, suma care urmeaza a fi platita de catre inculpat, ca fiind o reparaţie adecvata a prejudiciului de ordin moral suferit de partea civila urmare a faptei inculpatului.

În aprecierea acestui cuantum, instanţa a avut în vedere, pe de o parte, împrejurarea ca prin acordarea daunelor morale se urmareşte a se da şi parţii civile, ca persoana prejudiciata, o satisfacţie echitabila iar, pe de alta parte, ca acestea constituie şi o sancţiune pentru inculpat, ca autor al faptei ilicite, în scopul de a contribui la prevenirea eficienta a unor fapte similare în viitor.

Instanţa apreciaza ca despagubirile civile acordate cu titlu de daune morale nu sunt destinate sa repuna partea civila în situaţia anterioara savârşirii infracţiunii, ci reprezinta o compensare patrimoniala adecvata a prejudiciului de ordin moral suferit de aceasta din urma, şi nefiind vorba nici de o reparare integrala, atâta timp cât nu se poate repara integral ceea ce nu are corespondent pecuniar.

Recunoaşterea în patrimoniul parţii vatamate P. C., constituita parte civila în procesul penal, a unui drept de despagubire se justifica prin aceea ca instanţa a dorit sa ofere acesteia o satisfacţie care sa compenseze efectul vatamarii suferite, fara a-l face însa sa dispara.

Cât priveşte cuantumul daunelor morale acordate, având în vedere împrejurarea ca aceste sume nu trebuie sa constituie nici amenzi excesive pentru autorul faptei ilicite şi nici venituri nejustificate pentru victima prejudiciului, observând şi principiul potrivit caruia stabilirea indemnizaţiei destinate repararii prejudiciului moral se face în funcţie de gravitatea prejudiciului moral şi în conformitate cu principiul echitaţii, instanţa apreciaza suma acordata cu titlu de daune morale ca fiind o satisfacţie echitabila a prejudiciului moral suferit de aceasta partea civila.

Pentru aceste considerente, în baza art. 14 şi 346 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 998-999 C.civ., instanţa va admite în parte acţiunea civila a părţii civile P. C. şi va obliga pe inculpat la plata catre aceasta a sumei de 1557 lei, din care suma de 57 lei reprezinta daune materiale, iar suma de 1500 lei reprezinta daune morale, sumă considerată de către instanţă suficientă pentru a repara dauna morală cauzată de către inculpat acestei parţi civile în prezenta speţa.

Cât priveşte acţiunea civilă formulată de către partea civila Spitalul Orăşenesc Hârlău, instanţa reţine faptul că aceasta şi-a dovedit pretenţiile civile, conform actelor depuse la dosarul cauzei. Prin urmare, constatând îndeplinite condiţiile raspunderii civile delictuale, în baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 şi art. 346 alin. 1 C.proc.pen., raportat la art. 998 şi 999 C.civ., cu referire la art. 14 alin. 1 C.proc.pen., instanţa va admite cererea de despăgubiri formulată de către partea civilă Spitalul Orăşenesc Hârlău şi va obliga pe inculpat sa plateasca acesteia suma de 526 lei, reprezentând costul asistenţei medicale acordata parţii vatamate în perioada spitalizarii, la care se adauga taxa oficiala de scont practicata de B.N.R. pâna la achitarea prejudiciului, conform art. 3 alin. 3 din O.G. nr. 9/2000, cu modificarile şi completarile ulterioare.

În ceea ce priveşte acţiunea civilă formulată de către partea civila Serviciul Judeţean de Ambulanţa Iaşi, instanţa reţine, de asemenea, că aceasta şi-a dovedit pretenţiile civile, conform actelor depuse la dosarul cauzei. Prin urmare, în baza art. 346 alin. 1 C.proc.pen., raportat la art. 998-999 C.civ., cu referire la art. 14 alin. 1 C.proc.pen., instanţa va admite cererea de despăgubiri formulată de către partea civilă Serviciul Judeţean de Ambulanţa Iaşi şi va obliga pe inculpat sa plateasca acesteia suma de 357,70 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate pentru transportul cu ambulanţa al părţii vătămate, la care se adauga taxa oficiala de scont practicata de B.N.R. pâna la achitarea prejudiciului, conform art. 3 alin. 3 din O.G. nr. 9/2000, cu modificarile şi completarile ulterioare.

În ceea ce priveşte introducerea în calitate de parte responsabila civilmente a Asociaţiei Fondul de Protecţie a Victimelor Strazii şi excepţia invocata de aceasta, instanţa, în latura civila, urmeaza sa admita excepţia lipsei calitaţii procesuale pasive a Asociaţiei Fondul de Protecţie a Victimelor Strazii, urmând ca numai inculpatul sa fie obligat la plata despagubirilor cuvenite parţilor civile.

În motivarea acestei soluţii, instanţa a avut în vedere faptul ca nu este din punct de vedere legal posibila încheierea unei poliţe de asigurare obligatorie R.C.A. pentru atelajul manevrat de catre inculpat, nefiind astfel îndeplinite dispoziţiile art. 251 pct. 10 lit. b din Legea nr. 32/2000 coroborate cu art. 3 alin. 3 din Ordinul nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind Fondul de Protecţie a Victimelor Strazii.

Totodata, în baza art. 193 alin. 1 şi 2 C.proc.pen., instanţa va lua act de faptul ca nici partea vatamata P. C., constituita parte civila, şi nici parţile civile Spitalul Oraşenesc Hârlau şi Serviciul Judeţean de Ambulanţa Iaşi nu au solicitat cheltuieli judiciare în cadrul prezentului proces penal.

Cât priveşte cheltuielile judiciare avansate de stat şi ocazionate de acest proces penal, în baza art. 349 şi art. 191 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 189 C.proc.pen., instanţa va obliga pe inculpat să plătească statului suma de 550 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către acesta, din care suma de 200 lei reprezinta cheltuielile judiciare din timpul urmaririi penale iar suma de 250 lei reprezinta cheltuielile judiciare din timpul fazei judecaţii. Din totalul de 550 lei, suma de 200 lei, reprezentând, conform delegaţiei ataşate, onorariul avocatului din oficiu, respectiv 200 lei pentru avocat C. C. în timpul judecaţii, va fi avansata iniţial din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

H O T Ă R Ă Ş T E :

În baza art. 184 alin. 1 şi 3 C.pen. cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen., condamna pe inculpatul C. A. A., fiul lui  în municipiul Iaşi judeţul Iaşi, domiciliat în satul  judeţul Iaşi, CNP ........, la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 3000 lei, pentru săvârşirea infracţiunii de vatamare corporala din culpa în forma agravata.

În baza art. 89 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen., condamna pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de parasire a locului accidentului.

În baza art. 34 alin. 1 lit. d C.pen., contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta sentinţa penala şi hotăraşte ca inculpatul să execute pedeapsa rezultanta, respectiv 2 ani închisoare cu executare în regim de detenţie la care se adauga amenda penala de 1000 lei.

În temeiul şi în condiţiile art. 71 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau funcţiile elective publice precum şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 631 C.pen., atrage atenţia inculpatului că, în caz de neexecutare cu rea-credinţă a plăţii amenzii, aceasta se va înlocui cu pedeapsa închisorii.

În baza art. 14 şi 346 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 998-999 C.civ., admite în parte acţiunea civila a părţii civile Ploianu Catica şi obliga pe inculpat la plata catre aceasta a sumei de 1557 lei, din care suma de 57 lei reprezinta daune materiale, iar suma de 1500 lei reprezinta daune morale.

În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 şi art. 346 alin. 1 C.proc.pen., raportat la art. 998 şi 999 C.civ., cu referire la art. 14 alin. 1 C.proc.pen., admite cererea de despăgubiri formulată de către partea civilă Spitalul Orăşenesc Hârlău şi obliga pe inculpat sa plateasca acesteia suma de 526 lei, reprezentând costul asistenţei medicale acordata parţii vatamate în perioada spitalizarii, la care se adauga taxa oficiala de scont practicata de B.N.R. pâna la achitarea prejudiciului, conform art. 3 alin. 3 din O.G. nr. 9/2000, cu modificarile şi completarile ulterioare.

În baza art. 346 alin. 1 C.proc.pen., raportat la art. 998-999 C.civ., cu referire la art. 14 alin. 1 C.proc.pen., admite cererea de despăgubiri formulată de către partea civilă Serviciul Judeţean de Ambulanţa Iaşi şi obliga pe inculpat sa plateasca acesteia suma de 357,70 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate pentru transportul cu ambulanţa al părţii vătămate, la care se adauga taxa oficiala de scont practicata de B.N.R. pâna la achitarea prejudiciului, conform art. 3 alin. 3 din O.G. nr. 9/2000, cu modificarile şi completarile ulterioare.

Admite excepţia lipsei calitaţii procesuale pasive a Asociaţiei Fondul de Protecţie a Victimelor Strazii.

În baza art. 193 alin. 1 şi 2 C.proc.pen., ia act de faptul ca nici partea vatamata P. C., constituita parte civila, şi nici parţile civile Spitalul Oraşenesc Hârlau şi Serviciul Judeţean de Ambulanţa Iaşi nu au solicitat cheltuieli judiciare în cadrul prezentului proces penal.

În baza art. 349 şi art. 191 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 189 C.proc.pen., obliga pe inculpat să plătească statului suma de 550 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând, conform delegaţiei ataşate, onorariul avocatului din oficiu, respectiv 200 lei pentru avocat C. C. în timpul judecaţii, va fi avansata iniţial din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi parţile prezente şi de la comunicare pentru parţile lipsa.

Pronunţată  în şedinţă publică, astăzi, 24.11.2011.

Preşedinte,Grefier,

Domenii speta

Spete similare