Evaziune fiscala

Sentinţă penală 156 din 27.05.2013


Prin rechizitoriul  Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal nr.583/P/2011 înregistrat sub nr.2001/207/2013 la Judecătoria Caracal a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul BCM, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 84 alin.1. pct.2 şi 3 din Legea 59/1934 şi art.6 alin.1 din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.33 lit.a cp.

S-a reţinut prin actul de trimitere în judecată că inculpatul BCM, locuieşte efectiv în mun.Caracal, jud.Olt, fiind administrator al SC … SRL Caracal, calitate de pe care a dobândit-o în anul 2006 printr-un act adiţional la statutul societăţii administrate până în momentul respectiv de către soţia sa, BRA, care este şi asociatul unic al societăţii.

La data de 10.06.2010, Poliţia mun.Caracal, s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că SC S… SRL Caracal nu şi-a achitat obligaţiile fiscale la Bugetul Consolidat al Statului, încălcând astfel prev.art.6 din Legea nr.241/2005, privind combaterea evaziunii fiscale, constatându-se astfel, cu ocazia verificărilor efectuate că societatea respectivă datorează obligaţii fiscale neachitate la bugetul de stat, obligaţii fiscale ce reprezintă impozite, debite cu reţinere la sursă, respectiv impozite pe venituri din salarii, şomaj şi contribuţii ale salariaţilor, în sumă de 11573 lei.

Solicitându-se ulterior DGFP Olt, cuantumul obligaţiilor fiscale ale SC  S… SRL Caracal, respectiv a debitului reprezentând stopaj la sursă, rezultă din adresa nr.1234 din 10.03.2011 a DGFP Olt - AFP Caracal, că societatea respectivă datorează Bugetului Consolidat al Statului, suma de 13.609 lei, reprezentând impozite – debite cu reţinere la sursă, corespunzător perioadei mai 2009 – august 2010; impozit pe venituri din salarii 4213 lei; contribuţia individuală de asigurări sociale reţinută de la asiguraţi 5963 lei; contribuţia individuală de asigurări de şomaj reţinută de la asiguraţi 301 lei; contribuţia de asigurări de sănătate reţinută de la asiguraţi 3132 lei.

S-a mai reţinut prin actul de inculpare că, în aceeaşi calitate de administrator al SC K….. 2010 SRL Caracal, având ca obiect de activitate, producţie de mobilă şi tâmplărie PVC, inculpatul BCM a desfăşurat în cursul anului 2010 relaţii comerciale cu terţe persoane fizice şi juridice, printre care şi SC C… SRL cu sediul în Popeşti – Leordeni, jud.Ilfov, de la care s-a aprovizionat cu produse PVC, specifice executării tâmplăriei PVC.

Se menţionează că în baza unui contract de vânzare-cumpărare încheiat cu societatea furnizoare la data de 22.04.2010, au fost emise un nr.de 9 facturi fiscale pentru plata contravalorii cărora inculpatul BCMa emis fila CEC seria BACX1AA nr.0254733, pe care a înmânat-o reprezentanţilor SC … SRL, ca o garanţie a plăţii contravalorii produselor cumpărate, semnând personal şi aplicând pe fila CEC ştampila societăţii administrate, fără a completa însă şi celelalte elemente esenţiale ale acestui instrument de plată.

Datorită faptului că inculpatul a plătit doar în parte suma datorată SC C…. SRL, respectiv suma de 4189,35 lei, corespunzătoare unui număr de două facturi, încălcându-şi astfel obligaţia convenită cu societatea furnizoare, de a plăti contravaloarea produselor în termen de 30 de zile de la încheierea contractului, de la emiterea facturilor, respectiv de la emiterea filei CEC, la data de 25.08.2011, numita GMG, angajată ca economist la punctul de lucru din mun.Slatina al. SC C...SRL, a introdus la plată fila CEC după ce a completat personal fila CEC la toate rubricile, inclusiv, „data emiterii”, fiind consemnată la această rubrică, data introducerii la plată, respectiv 25.08.2011 şi suma de 10916,01 lei, fila CEC fiind refuzată la plată datorită lipsei totale de disponibil în contul societăţii administrate de inculpatul BCM.

În cursul cercetărilor şi urmăririi penale efectuate în cauză , inculpatul a avut o atitudine sinceră, de recunoaştere şi regret a faptelor comise, recunoscând debitul datorat bugetului de stat, în calitate de administrator al SC S...SRL Caracal, precum şi imposibilitatea de plată integrală a contravalorii produselor cu care s-a aprovizionat de la SC C...SRL Popeşti Leordeni, în baza contractului încheiat în aprilie 2010, justificând această perioadă prin neonorarea de către alte persoane fizice sau juridice a obligaţiilor contractuale a serviciilor societăţii sale, fiind lipsit astfel de veniturile necesare îndeplinirii acestor obligaţii.

Faptele reţinute în rechizitoriu sânt dovedite pe baza următoarelor probe: procese verbale de sesizare, sesizare Uni Credit Ţiriac Bank, dovadă refuz de plată a filei CEC, fila CEC seria BACX1AA nr.0254733 (xerocopie), declaraţie martor GM, adresa nr.1234 din 10.03.2011 a DGFP Olt- AFP Caracal, act adiţional SC S...SRL Caracal.583 /P/2011.

La termenul de judecată din 01.04.2013, s-a dispus  emitere unei adrese către ANAF – Bucureşti, pentru a comunica instanţei dacă se constituie parte civilă în cauză.

Cu adresa nr.21102/24.04.2013 ANAF – Bucureşti a comunicat instanţei că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 13.609 lei, precum şi a accesoriilor aferentei acestei sume până la achitarea integrală şi efectivă a acestei sume, reprezentând prejudiciul produs de aceasta bugetului de stat consolidat.

Prin încheierea de şedinţă din data de 29.04.2013, s-a pus în vedere reprezentantul  ANAF Bucureşti, să depună la dosar acte din care să rezulte că societatea a fost radiată urmând ca ulterior, să se pronunţe asupra cererii de introducere în cauză a acestei societăţi.

Partea civilă ANAF Bucureşti cu adresa nr.22730/10.05.2013 a depus la dosar următoarele acte: sentinţa nr.905 din 1.10.2012 pronunţată în dosarul nr.3028/104/2010 de Tribunalul Olt, sentinţa nr.489 din 9.04.2012 dată în dosarul nr.3028/104/2010/a2 a Tribunalului Olt şi tabel al creanţelor societăţii SC S...SRL.

La termenul de judecată din data de 13.05.2013, cu ocazia audierii, inculpatul a declarat că recunoaşte săvârşirea faptei pentru care a fost trimis în judecată 84 alin.1 pct. 2 şi 3 din Legea nr.59/1934 şi art.6 alin.1 din Legea nr.241/2005 prin actul de sesizare al instanţei,  fiind de acord să achite despăgubirile către partea civilă ANAF/ DGFP/ AFP Caracal şi a solicitat intanţei să facă aplicarea dispoz.art.320/1 alin.7 Cpp.

Inculpatul a depus acte în circumstanţiere, respectiv o caracterizare emisă de SC B...SRL - Caracal şi copia certificatului de naştere al minorei Bălan Sara Nicole.

La acelaşi termen de judecată, instanţa a dispus emiterea unei adrese către IPJ Olt, pentru a comunica fişa de cazier a inculpatului  si întocmirea unui referat de catre Biroul de Executari Penale al Judecătoriei Caracal cu privire cu privire la pedeapsa din anul 2011 aplicată inculpatului.

La dosarul cauzei au fost depuse înscrisurile solicitate, respectiv copie de pe cazierul judiciar al inculpatului B CM şi sentinţa penală nr.170 din 18.05.2011 pronunţată de Judecătoria Caracal în dosarul nr.1801/207/2011, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 31.05.2011.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţă reţine următoarele :

La data de 10.06.2010, Poliţia mun.Caracal, s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că SC S...SRL Caracal, al cărei administrator era inculpatul BCM, calitate de pe care a dobândit-o în anul 2006 printr-un act adiţional la statutul societăţii administrate până în momentul respectiv de către soţia sa, nu şi-a achitat obligaţiile fiscale la Bugetul Consolidat al Statului, încălcând astfel prev.art.6 din Legea nr.241/2005, privind combaterea evaziunii fiscale.

S-a constatat, cu ocazia verificărilor efectuate că societatea respectivă datorează obligaţii fiscale neachitate la bugetul de stat, obligaţii fiscale ce reprezintă impozite, debite cu reţinere la sursă, respectiv impozite pe venituri din salarii, şomaj şi contribuţii ale salariaţilor, în sumă de 11573 lei.

Prin adresa nr.1234 din 10.03.2011 a DGFP Olt - AFP Caracal, rezultă că societatea SC S...SRL Caracal,  datorează Bugetului Consolidat al Statului, suma de 13.609 lei, debit stopaj la sursă reprezentând impozite – debite cu reţinere la sursă, corespunzător perioadei mai 2009 – august 2010; impozit pe venituri din salarii 4213 lei; contribuţia individuală de asigurări sociale reţinută de la asiguraţi 5963 lei; contribuţia individuală de asigurări de şomaj reţinută de la asiguraţi 301 lei; contribuţia de asigurări de sănătate reţinută de la asiguraţi 3132 lei.

 În aceeaşi calitate de administrator al SC K...2010 SRL Caracal, având ca obiect de activitate, producţie de mobilă şi tâmplărie PVC, inculpatul BCM a desfăşurat în cursul anului 2010 relaţii comerciale cu terţe persoane fizice şi juridice, printre care şi SC C...SRL cu sediul în Popeşti – Leordeni, jud.Ilfov, de la care s-a aprovizionat cu produse PVC, specifice executării tâmplăriei PVC.

În baza unui contract de vânzare-cumpărare încheiat cu societatea furnizoare la data de 22.04.2010, au fost emise un nr.de 9 facturi fiscale pentru plata contravalorii cărora inculpatul BCMa emis fila CEC seria BACX1AA nr.0254733, pe care a înmânat-o reprezentanţilor SC C...SRL, ca o garanţie a plăţii contravalorii produselor cumpărate, semnând personal şi aplicând pe fila CEC ştampila societăţii administrate, fără a completa însă şi celelalte elemente esenţiale ale acestui instrument de plată.

Datorită faptului că inculpatul a plătit doar în parte suma datorată SC C...SRL, respectiv suma de 4189,35 lei, corespunzătoare unui număr de două facturi, încălcându-şi astfel obligaţia convenită cu societatea furnizoare, de a plăti contravaloarea produselor în termen de 30 de zile de la încheierea contractului, de la emiterea facturilor, respectiv de la emiterea filei CEC, la data de 25.08.2011, SC C...SRL, a introdus la plată fila CEC după ce a completat personal fila CEC la toate rubricile, inclusiv, „data emiterii”, fiind consemnată la această rubrică, data introducerii la plată, respectiv 25.08.2011 şi suma de 10916,01 lei, a introdus-o la plată .Fila CEC a fost refuzată la plată datorită lipsei totale de disponibil în contul societăţii administrate de inculpatul BCM.

Fiind audiat de către instanţă, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, arătând că nu şi-a îndeplinit obligaţiile fiscale de achitare a debitelor reprezentând stopaj la sursă, pe perioada mai 2009 – august 2010 şi a emis  o filă CEC, în favoarea SC C… SRL Popeşti Leordeni, ştiind că-i lipseşte unul din elementele esenţiale.

 În speţă, ANAF BUCUREŞTI s-a constituit parte civilă cu suma de 13.609 lei, precum şi a accesoriilor aferentei acestei sume până la achitarea integrală şi efectivă a acestei sume, reprezentând prejudiciul produs de aceasta bugetului de stat consolidat.

Conform întregului material probator administrat în prezenta cauza, cunoscut şi însuşit de către inculpat, instanţa urmează să reţină că fapta inculpatului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de evaziune fiscală, faptă prev.şi ped.de art. 6 alin.1 din Legea nr.248/2005 şi de emitere a unei file CEC ştiind că pentru valorificarea lui nu există la data emiterii provizia sau acoperirea necesară şi căreia îi lipseşte unul din elementele esenţiale, faptă prev.şi ped.de art.84 alin.1 pct.2 şi 3 din Legea nr.59/1934.

Urmează ca instanţa având in vedere recunoaşterea inculpatului intervenită înainte de citirea actului de sesizare să facă în cauza aplicarea dispoziţiilor art.320/1 Cod Procedură Penală reducând cu o treime limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea pentru care a fost trimis in judecata.

La alegerea pedepsei, precum si la individualizarea cuantumului  acesteia, instanţa, conform art.72 C.p, va avea in vedere gradul de pericol social al faptelor săvârşite, modalitatea de săvârşire, precum si toate elementele ce caracterizează persoana inculpatului.

Astfel, instanţa va avea în vedere pe de o parte că acesta nu este la primul conflict cu legea penală, că a recunoscut şi regretat fapta, împrejurări, care chiar dacă nu vor fi reţinut ca şi circumstanţe atenuante, întrucât dată fiind starea de fapt, e puţin probabil ca acesta să fi putut nega comiterea infracţiunii..

Pe  de altă parte, instanţa reţine  că inculpatul este o persoană cu un caracter civilizat, cu un anumit nivel de instrucţie care are în întreţinere un copil minor, motive pentru care în raport şi de gravitatea efectivă  a faptei, se apreciază că o pedeapsă mai îndepărtată de minimul special, este de natură să răspundă scopurilor prev. de art.52 Cp.

In ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei rezultante, instanţa apreciază că inculpatul prezintă aptitudinea de a se îndrepta chiar fără executarea pedepsei, avându-se în vedere în acest sens, elementele obiective şi subiective ale cauzei, gravitatea faptelor, trecutul infractorului, vârsta acestuia, mediul în care trăieşte şi modul de comportare in societate. 

Astfel, instanţa apreciază că inculpatul prezintă aptitudinea subiectiva de a se corija, de a se elibera de mentalitatea si de deprinderile antisociale care l-au antrenat pe calea infracţiunii, prin eforturi făcute sub ameninţarea pedepsei la care a fost condamnat si de a cărei executare poate scăpa numai printr-o conduita corecta si deci prin autoreeducare.

Atât din datele ce privesc trecutul sau infracţional, cât şi din comportarea sa după comiterea infracţiunii, instanţa consideră că acesta are posibilitatea reală de îndreptare fără executarea efectiva a pedepsei în regim de detenţie.

Instanţa urmează să reţină că prin sentinţa penală nr.170/18.05.2011 pronunţată de Judecătoria Caracal în dosarul nr.1801/207/2011, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 31.05.2011, inculpatul a mai fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor prev,.de art.84 al.1 pct.2 şi 3 din Lgea nr.59/1934, la pedeapsa de 8 luni închisoare cu art.81 – 82 Cp.

Prin urmare, instanţa urmează ca în baza art. 85 Cp, sa dispună anularea suspendării condiţionate a pedepsei de 8 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 170/18.05.2011, pronunţată de Judecătoria Caracal în dosarul nr. 1801/207/2011, rămasă definitivă, prin nerecurare, la data de 31.05.2011.

Instanţa urmează să descontopească  pedeapsa de 8 luni închisoare, la care a fost condamnat inculpatul prin sentinţa penală nr. 170/18.05.2011, pronunţată de Judecătoria Caracal în dosarul nr. 1801/207/2011, în pedepsele care o compun, punându-le în individualitatea lor:

În baza disp. art. 36 şi art. 33-34 Cp, instanţa urmează să contopească toate cele 12 pedepse, aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 ( unu) an închisoare.

În baza art.71 alin 2 Cp, instanţa urmează să dispună aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b Cp - mai puţin dreptul de a alege - pe durata executării pedepsei.

Apreciază instanţa că aplicarea unei pedepse cu suspendarea  executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani, ce constituie termen de încercare, impune condamnatului de a avea o comportare corectă în tot acest timp. Dacă a expirat termenul de încercare şi condamnatul a avut o purtare buna, el este reabilitat şi reintegrat fără vreo restrângere a drepturilor pentru fapta penală săvârşita. Dacă însă condamnatul nu are o bună purtare şi săvârşeşte, în termenul de încercare o altă infracţiune, suspendarea executării pedepsei se revocă, iar condamnatul este ţinut să execute atât pedeapsa a cărei executare fusese suspendată, cât şi pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune.

Termenul de încercare urmează a fi calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii, prin care s-a pronunţat anterior suspendarea condiţionată a executării pedepsei – sentinţa penală nr.170/2011 pronunţată de Judecătoria Caracal.

Se va dispune astfel, suspendarea condiţionată a executării pedepsei in conformitate cu art.81-82 C.p. , apreciind ca pedeapsa îşi poate atinge scopul si fără executarea sa efectiva,  punând totodată  în vedere inculpatului dispoziţiile a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate.

În baza art.71 alin 2 Cp, se va dispune aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. a-c Cp, mai puţin dreptul de a alege. Astfel, faţă de hotărârea Hirst contra Marii Britanii şi Irlandei de Nord din 30 martie 2004 prin care CEDO a statuat că o interdicţie absolută de a vota impusă tuturor deţinuţilor nu intră în marja de apreciere a statului, fiind violat art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei, întrucât nu există o legătură între interdicţia votului şi prevenirea infracţiunilor sau scopul reinserţiei sociale a infractorilor, se impune înlăturarea din conţinutul pedepsei accesorii aplicate inculpatului interzicerea dreptului de a vota prevăzut în art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen, având în vedere că acesta a săvârşit o infracţiune considerată de lege mai puţin periculoasă. Interdicţia drepturilor electorale trebuie să fie aplicată cu respectarea principiului proporţionalităţii în fiecare caz în parte. Ori, faţă de gravitatea infracţiunii comise de inculpat, precum şi faţă de gradul concret de pericol social, instanţa consideră că nu se impune interdicţia dreptului electoral de a alege.

Totodată , având în vedere că s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, în conformitate cu dispoziţiileart.71 alin 5 Cp se va dispune suspendarea şi acestor pedepse accesorii pe durata termenului de încercare( de 2 ani şi 5 luni).

În baza art. 359 al.1. CPP instanţa urmează să atragă atenţia inculpatului asupra dispoz.ar.t 83 CP privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza disp. art. 14-15 Cpp, instanţa urmează să admită cererea prăţ9i9i civile ANAF Bucureşti şi să oblige inculpatul la plata sumei de 13.609 lei, precum şi a accesoriilor aferente acestei sume, până la achitarea integrală şi efectivă, către  aceasta.

În baza disp. art. 163 alin. 1 Cpp, instanţa urmează să dispună instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile proprietatea inculpatului până la concurenţa valorii prejudiciului, având în vedere faptul că există riscul neachitării prejudiciului creat.

 În baza disp. art. 191 alin. 1 Cpp, dispune obligarea inculpatului la 150 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Postat 30.05.2013

Domenii speta