Fond funciar

Sentinţă civilă 216 din 21.02.2013


(SC nr.216/21.02.2013– DOMENIU : FOND FUNCIAR )

Petentul TPP, în contradictoriu cu intimatii Comisia Locala PJ, Comisia Judeteana si Directia Silvica, a solicitat anularea H.C.J. nr. 604 din 17.07.2009 si sa i se reconstituie dreptul de proprietate asupra unei suprafete de 0,74 ha teren cu vegetatie forestiera situata în extravilanul comunei PJ, în dreptul de padure nr. 243, parcela nr. 2407/304 teren pe care bunicul sau TP a G. l-a cumparat de la LS care la rândul lui l-a cumparat de la BI.

În sedinta de judecata din 21 februarie 2013 instanta a pus în discutia partilor exceptia autoritatii de lucru judecat având în vedere referatul întocmit de grefierul delegat privind înregistrarea, repartizarea aleatorie a cauzelor, calcularea taxelor judiciare de timbru si a timbrului judiciar. Astfel, din verificarile efectuate se retine ca la data de 13.02.2012 petentul a mai depus la aceasta instanta o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra aceleasi suprafete de 0,74 ha teren cu vegetatie forestiera. Plângerea a fost facuta în contradictoriu cu aceleasi parti, pentru aceeasi suprafata de teren si cu aceeasi motivare. Prin Sentinta civila nr. 462/26 martie 2012 a Judecatoriei Gura Humorului a fost respinsa plângerea care a facut obiectul dosarului nr. 401/237/2012 ca „inadmisibila”. Petentul a formulat recurs împotriva sentintei civile mei sus mentionate, dar la data de 20.12.2012 a formulat o alta plângere solicitând reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 0,74 ha teren împadurit. La data de 21.01.2013 Tribunalul Suceava a respins ca nefondat recursul prin decizie irevocabila.  Fata de aceasta situatie si cum petentul nu poate sa pretinda în prezentul litigiu stabilirea contrariului, atâta timp cât nu a obtinut o hotarâre a comisiei judetene prin care sa i se fi analizat pretentiile, situatia de fapt fiind cea retinuta în Sentinta civila nr. 462/26 martie 2012 a Judecatoriei Gura Humorului mentinuta în recurs, instanta a admis exceptia si a respins actiunea.

Domenii speta