Fara titlu

Judecătoria Mediaş

Sentinţa civil nr.2056/04.11.2009

Domeniu asociat -  Contestaţie la executare - opoziţie la executare bilet la ordin

Prin contestaţia înregistrată la Judecătoria Mediaş în data de  11 decembrie 2008 sub nr.x/257/2008, petenta H. A. a  solicitat instanţei în contradictoriu cu P. V. M. şi Biroul E. J. T. V. P.  anularea actelor de executare efectuate în dosarul nr. 107/2008 invocând dreptul de proprietate  exclusivă asupra imobilului ce face obiectul executării.

Prin cererea reconvenţională intimata P. V. M. a solicitat în contradictoriu cu H. I. şi A. în principal:

- să se constate  că actul de vânzare-cumpărare încheiat între H. I. şi H. A., în calitate de vânzători şi H. I.-A. şi H. A., în calitate de cumpărători, autentificat de fostul Notariat de Stat Mediaş sub nr.2100/1994 este o simulaţie sub forma donaţiei deghizate, în realitate vânzătorii având calitatea de donatori, iar debitorul H. I. A., calitatea de donatar;

- să se constate calitatea de bun propriu al debitorului H. I. A. a imobilului înscris în CF x Mediaş nr.top. x situat administrativ în M. str.Ş. nr.- jud.S., ca bun dobândit prin donaţie de la părinţii săi,  astfel încât imobilul este proprietatea exclusivă a acestuia deşi a fost dobândit sub durata căsătoriei cu contestatoarea;

- să se dispună rectificarea cărţii funciare, radierea dreptului de proprietate al contestatoarei, revenirea la situaţia anterioară, radierea dreptului de proprietate înscris asupra imobilului cu titlu de bun comun dobândit sub durata căsătoriei prin vânzare-cumpărare şi înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate pe numele debitorului reclamantei ca bun propriu;

în secundar:

- să se constate că imobilul identificat mai sus are calitatea de bun comun al debitorului H. A. şi al contestatoarei fiind dobândit sub durata căsătoriei prin contribuţie egală;

- să se dispună rectificarea cărţii funciare, radierea dreptului de proprietate înscris pe numele contestatoarei şi revenirea la situaţia anterioară cu înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului pe numele debitorului reclamantei şi al contestatoarei ca bun comun;

- să se dispună sistarea stării de comunitate, atribuirea imobilului către debitorul reclamantei şi înscrierea dreptului de proprietate în favoarea exclusivă a acestuia.

În motivarea cererii reconvenţionale se arată că în susţinerea contestaţiei,  petenta H. A. invocă dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu în condiţiile pronunţării unei hotărâri judecătoreşti în cadrul unui partaj care nu îi este opozabil creditoarei P. V. M.. Înainte de acest partaj bunul imobil era sechestrat într-un proces penal şi printr-o înţelegere frauduloasă, încercând să-şi creeze o stare de insolvabilitate, pârâţii au divorţat şi apoi au făcut un partaj judiciar. H. I. nu s-a apărat în cadrul procesului de partaj,  iar creditoarea P. V. este în drept să invoce toate excepţiile şi să facă toate apărările pe care le consideră necesare şi pe care H. I. nu le-a valorificat în cadrul procesului.

Se arată de intimata P. M.  că debitorul H. A., pentru a se sustrage de la plata despăgubirilor , în complicitate cu soţia sa, a divorţat şi a partajat bunurile comune dobândite pe durata căsătoriei lor, promovând „de formă” două procese. În ce priveşte situaţia juridică a imobilului, în cadrul procesului de partaj, prin complicitatea celor doi soţi, s-a constatat de către instanţa de judecată contribuţia exclusivă a contestatoarei şi în consecinţă  s-a dispus atribuirea imobilului înscris în CF x Mediaş nr.top.x situat administrativ în M., str.Ş., nr.-, jud.S. către contestatoare, ca bun propriu al acesteia.

Mai arată intimata P. că înscrisurile sub semnătură privată depuse în probaţiune în procesul de partaj nu au fost certificate pentru conformitate cu originalul şi nu au fost depuse înscrisurile originale pentru confruntare cu copiile depuse la dosar; totodată, pentru a se ascunde adevărul cu privire la persoana vânzătorilor, în şedinţa publică din 21 ianuarie 2004, se precizează că vânzătorii imobilului sunt nişte unchi ai pârâtului; s-a propus spre audiere martora B. L. cu motivarea că aceasta este vânzătoarea imobilului, fără însă ca la audiere să se lămurească dacă a avut sau nu această calitate; instanţa care a pronunţat partajul a pronunţat anterior la 20 iunie 2003 în dosarul penal nr.x/2002, sentinţa penală nr.355 prin care îl condamnă pe H. I. pentru vătămare corporală din culpă şi îl obligă să îi plătească despăgubiri civile, menţinând măsura sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale acestuia.

Actul autentic de vânzare-cumpărare încheiat la data de 27 mai 1994, prin care dreptul de proprietate asupra imobilului identificat mai sus s-a întabulat ca bun comun, se susţine de către intimata P. ascunde o donaţie deghizată.

Fiind un act încheiat între părinţi şi fiul lor este aplicabilă prezumţia din Codul civil - art.845 -, potrivit căreia „înstrăinarea cu titlu oneros făcută unui succesibil în linie dreaptă reprezintă o donaţie deghizată, dacă s-a făcut cu rezerva uzufructului sau a unei rente viagere. Actul de vânzare-cumpărare s-a făcut în considerarea persoanei cumpărătorului de fiu al vânzătorilor şi fără participarea contestatoarei, ascunzând însă o donaţie prin care părinţii gratifică pe unul din fiii lor aşa încât imobilul trebuie considerat bunul propriu al lui H. I. în calitate de beneficiar al donaţiei.

În contractul de vânzare-cumpărare nu se face referire la uzufruct dar, în fapt, după încheierea contractului de vânzare-cumpărare vânzătorii au avut beneficiul folosinţei imobilului pe timpul vieţii lor.

Se  mai arată că şi în prezent numiţii H. locuiesc  şi se gospodăresc împreună ca o familie normală, ceea ce demonstrează că divorţul şi partajul imobilului s-au făcut în scopul fraudării creditoarei P., pentru evitarea plăţii despăgubirilor datorate de debitorul H. I..

Arată intimata  că susţinerile sale sunt întărite de faptul că, având acordul şi consimţământul debitorului H. I., contestatoarea a introdus acţiunea de divorţ şi s-a pronunţat o hotărâre de divorţ prin consimţământ la data de 14.10.2003, după ce a fost pronunţată de Judecătoria Mediaş sentinţa penală nr.355/20.06.2003 prin care debitorul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi la plata de despăgubiri materiale în sumă de 75.848.776 lei vechi, daune morale în sumă de 250.000.000 lei vechi şi despăgubiri periodice însumă de 2.074.000 lei vechi lunar şi a fost instituit un sechestru asigurator asupra bunurilor debitorului la data de 03.04.2002. Imediat după pronunţarea divorţului a fost introdusă la Judecătoria Mediaş şi acţiune de partaj de către contestatoare care a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr.173/23.01.2004 prin constatarea calităţii de bun propriu a imobilului în litigiu şi întabularea acestuia în cota de 1/1 pe numele acesteia. La acea dată imobilul avea înscris în cartea funciară sechestrul asigurator dispus de instanţă în dosarul penal.

Deşi contestatoarea a solicitat radierea sechestrului penal, prin decizia penală nr.277/18 dec.2006, pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosar nr.x/85/2006, surprinzând intenţia petentei de fraudare a creditoarei, instanţa a respins cererea contestatoarei de ridicare a sechestrului asigurator instituit asupra imobilului cu motivarea că „Cererea de partaj formulată de petenta şi soluţionată prin sentinţa civilă nr.173/23.01.2004, dosar x/2003, nu poate fi privită decât ca o modalitate de scoatere a imobilului de sub eventuala urmărire a creditoarei (parte civilă) pentru recuperarea sumei datorată cu titlu de despăgubire…cu atât mai mult cu cât la momentul partajului imobilului, sechestrul asigurator era notat în cartea funciară, astfel că petenta a dobândit imobilul cu această sarcină”.

Hotărârea pronunţată în procesul de partaj prin care s-a constatat dreptul de proprietate al contestatoarei asupra imobilului, în condiţiile în care creditoarea nu a fost parte în procesul de partaj, nu are faţă de aceasta efecte juridice.

În cazul în care în urma administrării probelor se va constata că imobilul nu este bunul propriu al debitorului H., ci este bun comun al acestuia şi al contestatoarei, intimata  solicită admiterea cererii subsidiare, a se dispune rectificarea  de carte funciară, radierea dreptului de proprietate al contestatoarei, revenirea la situaţia anterioară, constatarea ca la dobândirea dreptului de proprietate debitorul H. I. şi contestatoarea au avut cote de contribuţie egală de câte 50% fiecare, înscrierea în cartea funciară, sistarea stării de comunitate, atribuirea imobilului către debitor.

Având în vedere complexitatea cererii reconvenţionale, care nu se referă decât în subsidiar la împărţirea bunurilor comune conform art.400 ind.1 Cod procedură civilă, instanţa a apreciat că soluţionarea acesteia întârzie foarte mult soluţionarea contestaţiei şi a dispus disjungerea.

Între timp hotărârea pronunţată în contestaţia disjunsă a fost trimisă spre rejudecare de Tribunalul Sibiu cu motivarea că ar fi trebuit judecată împreună cu reconvenţionala. Însă, contestaţia nu mai poate fi reataşată prezentei cauze, deoarece instanţa s-a pronunţat deja pe fond şi, de asemenea, prezenta cauză nu poate fi trimisă spre conexare noului dosar din rejudecare pentru că s-ar încălca principiul continuităţii şi cel al reuniunii cauzelor la cea mai veche dintre ele. Oricum, ideea clară care se desprinde din hotărârea instanţei de control este că modul de soluţionare al contestaţiei depinde de hotărârea dată în reconvenţională, astfel că instanţa de rejudecare are posibilitatea să suspende judecata contestaţiei până la soluţionarea irevocabilă a prezentei cauze.

În întâmpinarea la reconvenţionala disjunsă, pârâta H. A. a solicitat respingerea acţiunii ca netemeinică şi nelegală. A invocat 4 excepţii, a netimbrării cererii, a puterii de lucru judecat,  prescrierii dreptului de a cere anularea unei hotărâri de partaj şi a inadmisibilităţii. Primele 3 au fost soluţionate prin încheiere, iar ultima a fost unită cu fondul cauzei.

Privitor la inadmisibilitate,  pârâta H. A. arată că nu se poate cere revocarea unei acţiuni de partaj pe calea acţiunii pauliene deoarece hotărârea de partaj judiciar beneficiază de putere de lucru judecat,  mai ales că legea conferă creditorilor posibilitatea de a se opune la partaj potrivit  art.785 Cod civil; de asemenea, că probele administrate în cadrul procesului de partaj soluţionat în dosarul civil nr.x/2003 nu pot fi contestate pe calea unei acţiuni pauliene, cu atât mai mult cu cât legea prevede în mod expres şi limitativ posibilitatea ca acestea să fie puse în discuţie prin căile de atac ordinare sau extraordinare. Conform efectului declarativ al partajului consacrat legislativ în art.786 Cod civil, arată că  s-a stabilit că ea a fost proprietară încă de la dobândirea imobilului în anul 1994. Hotărârea de partaj este supusă condiţiilor de fond şi formă din dreptul comun. Aplicarea principiilor de drept comun vizează şi exerciţiul căilor legale de atac, întrucât nu există norme derogatorii în această materie,  astfel dreptul de proprietate stabilit printr-o  hotărâre de partaj nu îşi pierde puterea de lucru judecat cu privitor la masa partajabilă la calitatea de copărtaşi a părţilor şi a cotelor ce li se cuvin acestora şi cu atât mai mult acesta nu poate fi contestat pe calea unei acţiuni pauliene.

Pe fondul cauzei, pârâta arată în întâmpinare că pentru admisibilitatea acţiunii pauliene se cer următoarele condiţii:

1.- Creanţa celui care exercită acţiunea pauliană trebuie să fie certă, lichidă şi exigibilă.

Astfel,  nu se poate cere anularea unui contract de vânzare-cumpărare din anul 1994 pe calea acţiunii pauliene deoarece creanţa reclamantei nu a existat în anul 1994. Creanţa creditoarei împotriva fostului soţ  al pârâtei H. nu este anterioară actului a cărei revocare se cere, deci nu se poate cere revocarea contractului de vânzare-cumpărare din 27 mai 1994 deoarece creanţa reclamantei nu exista în anul 1994, acţiunea pauliană fiind inadmisibilă.

De asemenea,  se reliefează  că actul juridic de vânzare-cumpărare a cărui anulare se cere nu a fost făcut sub rezerva uzufructului nefiind întrunite condiţiile art.845 Cod civil pentru a se prezuma o donaţie deghizată.

Chiar şi  în cazul în care reclamanta a introdus o acţiune în simulaţie şi nu acţiune pauliană pentru a se constata calitatea de bun propriu a imobilului a debitorului acesteia, aceasta nu întruneşte condiţiile de admisibilitate ale unei acţiuni în simulaţie deoarece în contractul de vânzare-cumpărare invocat nu a fost inserată nici o clauză de uzufruct, rentă viageră sau clauză de întreţinere pentru a se prezuma o donaţie deghizată în condiţiile art.845 Cod civil fiind şi în acest caz acţiunea inadmisibilă.

Mai arată că dreptul de proprietate s-a dovedit că a fost dobândit prin plata unui preţ achitat de  ea şi nu a fost prevăzută nici o clauză de întreţinere, rentă viageră sau uzufruct pentru dobândirea acestui drept de proprietate.

2.- Reclamanta să facă dovada prejudiciului cauzat prin fraudă precum şi insolvabilitatea debitorului acesteia.

Nu există nici o dovadă  că reclamanta ar fi încercat să urmărească silit alte bunuri ale debitorului acesteia decât imobilul ce aparţine pârâtei. Astfel, acţiunea pauliană este admisibilă numai după ce creditoarea a făcut dovada epuizării fără rezultat  a celorlalte  mijloace juridice pentru realizarea creanţei sale şi s-a constatat că acesta este insolvabil, ori reclamanta nu a făcut dovada insolvabilităţii debitorului.

3.- Frauda debitorului

În  ce priveşte frauda debitorului,  se arată că  aceasta nu există,  deoarece motivele de divorţ au fost reale, pârâtul H., fostul soţ al pârâtei, era  scandalagiu, infidel, consumator de  băuturi alcoolice, iar  pe fondul diverselor scandaluri care au existat în familie au hotărât să divorţeze, neexistând nici o şansă să supravieţuiască şi să locuiască împreună.

Procesul de partaj soluţionat irevocabil a relevat faptul că pârâta a achitat integral valoarea imobilului , iar  fostul soţ nu a contribuit la achiziţionarea acestuia.

Procesul de partaj judiciar nu a fost soluţionat de formă, cum susţine reclamanta,  ci a relevat adevărata situaţie juridică,  deoarece pârâtul  nu a contribuit cu nimic în căsnicie decât la îmbogăţirea motivelor de divorţ, pârâta fiind singura care contribuia la cheltuielile casei.

În cauză s-au depus acte de proprietate asupra imobilului în litigiu, extras de carte funciară, adeverinţă de plată a impozitului, s-a ataşat dosarul penal, s-au depus copii după dosarul de partaj nr.x/2004 (filele 220-233) , s-a luat interogatoriu pârâtei fila 57, s-au audiat martorii R. C. (fila 97), C. M. (fila 98), Ş. C. O. (fila 99), s-a efectuat o cercetare la faţa locului (fila 100) şi o expertiză tehnică judiciară de evaluare construcţii (fila 177).

Legal citat la domiciliul cunoscut (identic cu cel al fostei soţii), dar şi prin afişare la uşa instanţei şi publicitate, pârâtul H. I. nu s-a prezentat în instanţă, nu a depus întâmpinare şi nu a propus probe.

Analizând întreg probatoriul administrat în cauză instanţa a reţinut următoarele:

Prezentarea cronologică a evenimentelor:

H. I.-A. şi H. A.s-au căsătorit la data de 24 mai 1973. În data de 27.05.1994, numitul H. I. A. a cumpărat de la părinţii săi H. I. şi H. A. imobilul situat în M., str.Ş., nr.-. Imobilul a fost întabulat în CF x pe numele ambilor soţi, ca bun dobândit în timpul căsătoriei. Casa s-a vândut liberă de sarcini, însă vânzătorii au continuat să locuiască acolo până la deces,  survenit în 2004, respectiv 2006. Aceştia s-au aflat în grija surorii lui H. A. care locuia tot acolo iar cheltuielile de înmormântare au fost suportate de H. A.(filele 57-59).

În data de 12 august 2001 H. A. a provocat un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat vătămarea corporală gravă a numitei P. V. M., inculpatul fiind trimis în judecată. La data de 3.04.2002 se instituie sechestru asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului. La data de 18.06.2002 prin sentinţa penală nr.363, Judecătoria Mediaş condamnă pe H. A. şi-l obligă la plata către victimă a sumei de 20.000 lei şi 200 lei lunar până la încetarea stării de incapacitate.

De asemenea, instanţa a menţinut sechestrul asigurator înfiinţat în timpul procesului. Hotărârea judecătorească a fost atacată cu apel, iar prin decizia penală nr.306/9.09.2002 Tribunalul Sibiu a trimis cauza spre rejudecare.

Prin sentinţa penală 355/20.06.2003 Judecătoria Mediaş a condamnat din nou pe inculpat şi a majorat despăgubirile civile către P. V. la aproximativ 32500 lei şi 207 lei lunar. Hotărârea a fost atacată cu apel.

La data de 14.10.2003, prin sentinţa civilă nr.2813 a Judecătoriei Mediaş familia H. a divorţat prin acord hotărârea fiind irevocabilă.

La data de 14.11.2003 H. A. formulează cerere de partaj de bunuri comune, iar prin sentinţa civilă nr.173/23.01.2004 Judecătoria Mediaş a constatat că reclamanta a avut o contribuţie exclusivă la dobândirea imobilului din str.Ş., dispunând atribuirea lui în consecinţă. Soluţia instanţei s-a bazat pe un înscris sub semnătură privată prin care părinţii lui H. I. A. ar fi vândut lui H. A. casa în mod exclusiv. Acest înscris (fila 230) reprezintă un act ascuns raportat la convenţia autentificată din 27.05.1994 (fila 229). De asemenea, instanţa s-a bazat pe recunoaşterea necondiţionată a pârâtului H. A. privind toate pretenţiile şi pe depoziţiile a doi martori. Hotărârea a rămas irevocabilă prin neapelare.

Sentinţa penală de condamnare şi obligare a inculpatului la despăgubiri a rămas definitivă prin decizia penală nr.134/22.02.2007 instanţa respingând şi cererea de ridicare a sechestrului asigurator.

Partea civilă P. V. M. s-a adresat executorului judecătoresc T. V. P., în prezent procedurile de executare fiind în curs de derulare.

Considerentele instanţei:

Referitor la excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâta H. A. instanţa o va respinge având în vedere că în cauză nu s-a cerut revocarea unei acţiuni de partaj efectuată pe calea judecătorească. Ceea ce invocă reclamanta este simularea actului de vânzare din 1994 şi inopozabilitatea efectelor partajului întocmit în 2004 având în vedere că nu a fost parte în cauza respectivă, deşi asupra imobilului partajat există sechestru penal aplicat.

Referitor la capetele de cerere principale din acţiune instanţa reţine următoarele:

În anul 1994 soţii H. I. şi H. A. au vândut prin act autentic fiului lor, căsătorit cu H. A., casa din M., str.Ş.. Reclamanta invocă faptul că acest act ar fi unul simulat şi conform regulilor acţiunii în simulaţie ar trebui să existe un act secret, un contra înscris care să ateste faptul că vânzarea imobilului s-a făcut exclusiv în beneficiul lui H. I. A.. Fiind terţ faţă de convenţia respectivă, reclamanta poate dovedi existenţa acestei convenţii ascunse chiar şi cu martori, aşa cum întreaga doctrină şi practică judiciară au statuat. Altfel, a impune unui terţ să prezinte un act scris care în mod cert nu va fi dezvăluit de persoanele semnatare înseamnă a proba imposibilul (probatio diabolica). Cu toate acestea, în cauza de faţă reclamanta, în afara unei prezumţii derivate din situaţia de fapt (relaţia de rudenie dintre vânzători şi cumpărătorul efectiv, faptul că vânzătorii au locuit în imobil până la deces, că H. A. are încă domiciliul la fosta soţie) nu a adus nici o probă concretă care să demonstreze că actul de vânzare autentic din 1994 este simulat, iar beneficiul imobilului în litigiu aparţine exclusiv  lui H. A..

Prin urmare, instanţa va respinge primele 3 capete de cerere formulată pe cale principală.

Referitor la subsidiarul acţiunii instanţa reţine următoarele:

În primul rând trebuie lămurit caracterul cererii formulate, având în vedere că pârâta prin apărător a calificat-o drept o acţiune pauliană prin care se încearcă în mod inadmisibil să fie revocate efectele unei hotărâri judecătoreşti de partaj. În replică,  reclamanta a precizat că nu a cerut revocarea sau anularea partajului, fapt adevărat dacă analizăm cu atenţie capetele de cerere formulate. Pe de altă parte însă, în motivarea acţiunii a invocat inopozabilitatea acelui partaj făcut în mod fraudulos în dauna creditorului pentru ca  H. A. să-şi asigure insolvabilitatea. Această afirmaţie, dacă ar fi adevărată, reprezintă practic efectul principal al admisibilităţii acţiunii pauliene. În aceste condiţii fiind vorba despre o hotărâre judecătorească irevocabilă, instanţa va analiza cu atenţie argumentele părţilor şi cererile acestora pentru a nu încălca autoritatea de lucru judecat.

Analizând pretenţiile pârâţilor în cadrul procesului de partaj efectuat în 2004, în contextul general al tuturor evenimentelor prezentate este mai mult decât evidentă înţelegerea lor frauduloasă în scopul asigurării insolvabilităţii lui H. A., condamnat la acel moment (nedefinitiv) şi obligat la plata de despăgubiri. Astfel, după ce în anul 1994 părinţii lui H. A. vând acestuia un imobil, întabulat şi pe numele soţiei având în vedere prezumţia de comunitate, în anul 2004, după ce H. A. devine debitor prezumtiv divorţează de soţia sa şi face partajul cu aceasta renunţând fără nici o rezervă la întreg imobilul şi acceptând că de fapt soţia sa ar fi plătit casa integral din banii părinţilor ei. Nu numai că vânzarea din 1994 creează puternice prezumţii că de fapt e o donaţie făcută fiului lor de către soţii H. I. şi A. (rezultată din relaţia de rudenie strânsă şi faptul că au locuit în casă până la moarte), dar a crede că de fapt casa ar fi fost achitată integral de noră din banii părinţilor ei, fără ca aceasta să participe măcar la întocmirea actului, este neverosimil. Mai mult decât atât nu se poate găsi nici un motiv rezonabil pentru care, dacă într-adevăr H. A. a cumpărat imobilul de la socri, a ascuns acest lucru. De asemenea, este cel puţin curioasă împrejurarea că după ce H. A. este condamnat de 2 ori la fond şi obligat la despăgubiri divorţează şi face un partaj judiciar asupra unui imobil sechestrat, renunţând total şi necondiţionat la cota sa din bun. În sfârşit, dacă relaţiile dintre soţi erau grav viciate şi au condus la divorţ, iar H. A. a demonstrat calitatea de unic proprietar asupra imobilului, dându-l afară pe fostul soţ, cum se face că părinţii acestuia au rămas în continuare în casă, ba chiar au fost înmormântaţi din banii nurorii, fapt recunoscut de aceasta?

Prin urmare, instanţa şi-a format convingerea că, existând riscul (adeverit ulterior) de a deveni debitor, H. A., în anul 2004, a făcut o înţelegere frauduloasă cu soţia sa pentru ca imobilul sechestrat penal să fie scos din patrimoniul său. Pentru ca acţiunea lor să fie pe deplin reuşită pârâţii au apelat la organele judiciare, simulând practic un litigiu şi inducând în eroare instanţa asupra adevărului de fapt. Bineînţeles că pentru judecător esenţiale sunt probele, ori atâta timp cât părţile sunt în înţelegere ascunsă, prezintă instanţei nişte înscrisuri sub semnătură privată, doi martori necontestaţi de pârât şi, mai mult, acesta din urmă recunoaşte toate pretenţiile la interogatoriu, soluţia pronunţată în cadrul partajului este de înţeles şi are acoperire în dovezile dosarului.

Deşi frauda pârâţilor este evidentă, anularea sau revocarea unei hotărâri judecătoreşti pe alte căi decât cele de atac ordinare sau extraordinare este inadmisibilă. Putem face însă abstracţie totală de efectele păgubitoare ale unui partaj, chiar făcut pe cale judiciară, asupra unui creditor ce a fost suficient de diligent şi a sechestrat bunul partajat anterior?

Sub acest ultim aspect, dacă s-ar crea un asemenea precedent prin care un debitor în consens cu alte persoane să-şi concretizeze frauda uzând de autoritatea judecătorească, s-ar pune sub semnul întrebării însuşi scopul justiţiei.

Putem aprecia fără să greşim că soţii H. au folosit abuziv dreptul oricărei persoane de a se adresa justiţiei pentru apărarea interesului său, iar abuzul constă în faptul că au disimulat un litigiu, conflictul dintre ei nefiind unul real. Mai mult, au prestat procesul în mod ascuns, fără a asigura opozabilitatea unui creditor care sechestrase deja imobilul.

Situaţia creată în prezenta cauză dă naştere unei contradicţii între caracterul irevocabil al unei hotărâri judecătoreşti şi necesitatea deconspirării unei fraude, iar soluţia nu poate fi decât una singură:

Hotărârea judecătorească de partaj nr.173/2004, rămâne în vigoare şi produce efecte depline între părţile cauzei (soţii H.) şi faţă de terţi. Ea nu produce însă efecte faţă de creditoarea P. V., prejudiciată de părţi. Astfel, instanţa va constata că bunul imobil este bun comun al soţilor H. în cote egale cu valoarea de 123.330 lei (conform expertizei M.). În continuare, pentru că există deja un partaj judiciar, instanţa nu mai poate partaja din nou imobilul şi nici nu poate şterge efectele regăsite în cartea funciară. Însă, raportat la inopozabilitatea partajului efectuat în 2004 faţă de P. V., aceasta poate continua executarea silită a imobilului, cu precizarea foarte importantă că debitul datorat (101.620,52 lei, conform somaţiei 107/2008) este mai mic decât partea din imobil cuvenită lui H. A. (123.330 lei).

După vânzarea imobilului şi recuperarea debitului , diferenţa de preţ va reveni în totalitate lui H. A., ca efect al partajului făcut în 2004 conform căruia i se cuvine imobilul în totalitate.

De asemenea, în virtutea aceleiaşi hotărâri, H. A. are dreptul legal să se îndrepte asupra fostului soţ pentru a recupera întreaga valoare a imobilului (246.660 lei). Ea va trebui să suporte şi riscul insolvabilităţii acestuia, neputându-se prevala de dreptul tabular asupra casei, obţinut printr-o fraudă.

Aşadar, singurul capăt de cerere admis de către instanţă va fi cel privitor la constatarea că imobilul în litigiu este bun comun al soţilor H. în cote egale, respingând celelalte capete de cerere.

În ce priveşte cheltuielile de judecată efectuate de părţi (1823 lei P. şi 1500 lei H.) instanţa va dispune compensarea, având în vedere că mare parte dintre capetele de cerere ale reclamantei au fost respinse.

Domenii speta

Spete similare