Prejudicii. Cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr.1712/02.06.2009, pronunţată în dosarul nr.2151/270/2009 al Judecătoriei Oneşti, s-a admis, în parte,  acţiunea  formulată de reclamantul  P.I.  în contradictoriu cu pârâtul P.L.  şi ca urmare, pârâtul a fost obligat  la plata sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli de judecată avansate în dosarul nr.3189/270/2007, cheltuieli reprezentând onorariu avocat.

Prin încheierea din 02.07.2009, s-a  dispus, din oficiu, îndreptarea erorii materiale  strecurate în sentinţa civilă nr.1712/02.06.2009 şi a fost obligat  pârâtul să plătească reclamantului şi suma de 384,7 lei reprezentând cheltuieli de judecată avansate în cauză, cheltuieli reprezentând taxa  judiciară de timbru şi timbru judiciar.

Pentru a pronunţa sentinţa civilă nr.1712/02.06.2009, instanţa de fond a reţinut că, prin cererea formulată de reclamant, acesta a înţeles, să solicite, per cale  separată, cheltuieli de judecată avansate  în dosarul nr.3189/327/2007. S-a arătat de instanţa de fond că  dovada  cheltuielilor de judecată în dosarul nr. 3189/2009 s-a făcut prin chitanţa nr. 26/2008, chitanţă prin care s-a achitat suma de  5000 lei cu titlu de  onorar avocat. A arătat instanţa  de fond că onorariul solicitat este excesiv raportat la gradul de complexitate a cauzei şi munca prestată de avocat, dându-se eficienţă  dispoziţiilor art.274, alin.3 cod procedură civilă.

Prin  încheierea din  02.07.2009, instanţa a îndreptat sentinţa pronunţată, acordând suma de 384,7 lei cheltuieli de judecată avansate în cauza dedusă judecăţii, reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul.

Recursul a fost legal timbrat cu 192 lei taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că  soluţia  instanţei de fond de admitere, doar în parte, a  cheltuielilor de judecată avansate în dosarul nr. 3189/327/2007 este  nelegală şi netemeinică şi de asemenea şi soluţia dată capătului de cerere accesoriu privind  cheltuielilor de  judecată făcute la instanţa de fond.

A arătat  recurentul  că instanţa de  fond nu putea face aplicarea art.274 cod procedură civilă deoarece aceste  dispoziţii  puteau fi invocate doar de instanţa investită cu soluţionarea recursului  nu şi de  instanţa investită  pe cale separată cu o astfel de cerere . Acordarea  parţială  nu putea fi făcută şi pentru că art.274 cod procedură civilă face trimitere la tabloul minimal privind  onorariile avocatului, tablou care,  actualmente, nu mai există, astfel încât norma de lege este inaplicabilă. S-a  arătat de recurent, că prin admiterea în parte a cheltuielilor, instanţa  practic, a  încălcat principiul disponibilităţii având în vedere că pârâtul nu a făcut nici o apărare în acest sens,or neexistând  o solicitare de reducere a cheltuielilor de către pârât, instanţa de fond nu putea  să procedeze la diminuarea onorariului.

Totodată s-a arătat că  instanţa a încălcat şi principiul contradictorialităţii, deoarece aceste aspect nu a fost pus în  discuţia  părţilor şi de asemenea a încălcat principiul egalităţii armelor, principiul  asigurării dublului grad de  jurisdicţie, principiul oralităţii şi principiul  respectării dreptului la apărare, reclamantului fiindu-i încălcate  aceste drepturi.

Recurentul  a susţinut că avocatul a făcut mai multe demersuri în asigurarea apărării decât cele rezultate strict din dosar, reclamantul – client  beneficiind de  nenumărate şedinţe  de  consultaţii juridice, prezentându-se instanţei dovezi care au dus la respingerea contestaţiei  la executare.

A susţinut recurentul că raportându-ne strict la  criteriile art.274, alin.3 cod procedură civilă, instanţa nu putea da relevanţă valorii pricinii deoarece ne aflăm, într-un recurs în care s-a analizat cererea intimatului de solicitare a  perfectării unei convenţii iar în ceea ce priveşte munca  îndeplinită de avocat are relevantă doar din  prisma culpei personale a  părţii căzute în pretenţii şi nu din  prisma posibilităţilor materiale ale acestei părţi.

Cât priveşte maniera în care a procedat instanţa de fond, recurentul a arătat că o asemenea practică ar duce  la  planificarea indirectă a  unei pieţe care este liberă, ajungându-se  la  situaţia în care  persoane cu posibilităţi materiale reduse nu ar avea posibilitatea unei asistenţe juridice de calitate.

În recurs nu s-au depus înscrisuri doveditoare  noi, ataşându-se un studiu de specialitate în materia cheltuielilor de judecată.

Recurentul a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă.

Intimatul nu a  formulat întâmpinare în recurs.

Analizând motivele de recurs invocate şi din oficiu, tribunalul reţine :

Criticile aduse sentinţei privitoare la  greşita  soluţionare a  capătului de cerere accesoriu privind  cheltuielile de  judecată solicitate în dosarul nr. 2151/270/2009, sunt nefondate deoarece,  din analiza actelor şi lucrărilor  dosarului de fond, tribunalul reţine că, în cauza dedusă judecăţii, reclamantul a solicitat  cheltuieli de judecată şi aceste cheltuieli le-a  reprezentat taxa judiciară de timbru – 384 lei şi timbru judiciar – 0,3 lei. Suma  de 384,7 lei a fost acordată reclamantului, chiar dacă  nu prin  sentinţă ci prin încheierea de îndreptare eroare materială. Suma avansată  şi dovedită cu titlu de cheltuieli de judecată în dosarul dedus judecăţii a fost cea de 384,3 lei sumă acordată reclamantului.

Împrejurarea că aceste cheltuieli au fost acordate prin procedura  îndreptării erorii materiale reprezintă un aspect pe care acea  interes să-l invoce  pârâtul şi nu reclamantul.

În ceea ce priveşte soluţionarea capătului de cerere principal şi care în reprezintă admiterea, în parte, a  cheltuielilor de judecată avansate  în dosarul nr. 3189/327/2007 al Tribunalului Tulcea,  tribunalul reţine că suma  solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată  reprezentând onorariu avocat în dosarul sus-menţionat este de 5000 lei şi suma  acordată de instanţa de fond de 600 lei, prin reducerea onorariului solicitat.

Criticile aduse sentinţei sub aspectul aplicării art.274 alin.3 cod procedură civilă, în sensul că aceste temei este  inaplicabil în condiţiile solicitării cheltuielilor de judecată  printr-o  acţiune separată, astfel cum avem în speţa dedusă judecăţii, tribunalul apreciază că sunt  neîntemeiate, deoarece dispoziţiile art.274 cod procedură  civilă nu fac nici o distincţie în acest sens, or atâta vreme cât este permisă solicitarea acestor cheltuieli printr-o acţiune separată ( judecată de o altă instanţă, deoarece nu există norme de competenţă speciale  cum sunt cele reglementate în art. 281 – 281 indice 3 cod procedură civilă) se impune ca acestei instanţe să-i fie recunoscută şi posibilitatea de a judeca cererea de cheltuieli de judecată în raport de toate  dispoziţiile legale ce reglementează această materie, inclusiv incidenţa dispoziţiilor art. 274, alin.3 cod procedură civilă.

În ceea ce priveşte susţinerea  recurentului în sensul că inexistenţa, actualmente, a unui tabel  minimal al U.M.B.R. face ca art.274 alin.3 cod procedură civilă să fie inaplicabil, tribunalul urmează a le  înlătura, apreciind că art.274, alin.3 cod procedură civilă consacră posibilitatea instanţei să aprecieze asupra  cheltuielilor de  judecată avansate  şi solicitate într-o cauză de părţi, o asemenea interpretare fiind în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie de cheltuieli de judecată.

Criticile aduse sentinţei sub  aspectul încălcării  principiului disponibilităţii, a  principiului  contradictorialităţii, a principiului  oralităţii, a egalităţii armelor, a dublului grad de jurisdicţie şi prin toate acestea, în final, la  încălcarea dreptului la apărare, tribunalul reţine că nu sunt fondate deoarece, în cauza dedusă judecăţii însuşi capătul  principal de  cerere l-a constituit acordarea  cheltuielilor de judecată din dosarul nr. 3189/327/2007 şi ca atare dezbaterea contradictorie a avut loc deoarece aceasta este  însăşi cererea pe care  a judecat-o instanţa de fond, criticile invocate de  recurent putând fi relevante doar în condiţiile în care erau în discuţie  cheltuielile de judecată solicitate printr-o cerere accesorie.

Cum, în speţă, cheltuielile de judecată supuse  aprecierii instanţei au format însuţi obiectul dosarului nr.2151/270/2009 al Judecătoriei Oneşti, ele  reprezentând capătul principal de cerere, tribunalul reţine că principiile contradictorialităţii, oralităţii, al  dublului grad de  jurisdicţie şi al egalităţii armelor, au fost respectate,  pârâtul –intimat formulând  întâmpinare iar  recurentul – apelant, la rândul său  putând combate cele  invocate  în întâmpinarea de la fond.

Cât priveşte principiul disponibilităţii pe care instanţa de fond l-ar fi  încălcat, tribunalul reţine că susţinerile recurentului sunt nefondate deoarece, prin întâmpinarea de la fila 16 dosar fond, pârâtul a  solicitat expres, în principal respingerea acţiunii şi, în subsidiar a solicitat instanţei să facă  aplicarea art.274 alin.3 cod procedură civilă.

Aşadar a  existat o cerere a pârâtului de  diminuare a cuantumului cheltuielilor de judecată, cerere căreia instanţa de fond i-a dat curs, neputându-se vorbi de o diminuare” din oficiu „ aşa cum recurentul lasă să se înţeleagă din susţinerile sale sub acest aspect.

Atâta vreme cât pârâtul a formulat întâmpinare iar reclamantul prin apărător, prin cererea comunicat la  fila 18 dosar, a arătat că nu solicită termen pentru studiul întâmpinării solicitând  judecarea cauzei în lipsă,pe baza  înscrisurilor depuse, nu se poate  reţine încălcarea principiilor invocate de recurent.

În  considerarea aceleiaşi cereri formulate la fondul cauzei de reclamant şi prin care acesta a renunţat la dreptul să de a  lua cunoştinţă de  apărările făcute de pârât prin întâmpinare, apărări ce au vizat aspectul  diminuării  cheltuielilor de judecată,  susţinerile recurentului în sensul că apărătorul a  făcut mai multe demersuri inclusiv nenumărate  şedinţe de consultaţii juridice sunt nedovedite,  reclamantul renunţând la dreptul de a  aduce contraargumente la conţinutul întâmpinării.

În ceea ce  priveşte cele două elemente vizate de art.274 alin.3 cod procedură civilă, avute în vedere la diminuarea onorariului, recurentul a  susţinut că instanţa de fond trebuia să aprecieze munca avocatului din perspectiva culpei părţii căzute  în pretenţii şi nicidecum din perspectiva posibilităţilor materiale ale părţii căzute în prezenţii sau a ceea ce apărătorul ar fi putut face şi nu a făcut.

Criticile aduse sentinţei sub acest aspect sunt nefondate deoarece, din  considerentele sentinţei recurate rezultă că instanţa de fond a avut în vedere la diminuarea onorariului, munca prestată de avocat raportat la obiectul pricinii şi nu a avut în vedere posibilităţile materiale ale pârâtului sau apărarea pe care apărătorul ar fi putut-o face, neexistând în considerentele hotărârii menţiunii în acest sens. 

Consideraţiile recurentului legate de controlul  indirect pe care  instanţa l-ar face, prin analiza cuantumului  onorariului de avocat  şi diminuarea lui, asupra  preţurilor practicate de pârâtă şi prin care s-ar ajunge ca doar cei cu posibilităţi materiale ridicate să dispună de avocaţi de succes pot funcţiona în sens invers respectiv renunţarea  apelării la actul de justiţie doar din  temerea de a  nu fi pus în situaţia achitării unor cheltuieli de  judecată excesive în condiţiile  pierderii procesului.

Existenţa  culpei  procesuale  drept temei de acordare a cheltuielilor de judecată face ca să  existe însă o proporţie între  culpa procesuală în sine pe de o parte şi  prejudiciul cauzat părţii adverse, respectiv  cheltuielilor de judecată avansate de aceasta, pe de altă parte.

Cheltuielile de judecată reprezintă, în fond  un aspect  accesoriu într-un litigiu astfel încât cuantumul lor  prin raportare la  valoarea litigiului şi la apărarea făcută, trebuie să aibă  in caracter  rezonabil. Prin acestea se asigură „ accesul la instanţă „ şi astfel respectarea art.6 CEDO, pentru toate părţile implicate în proces. De altfel,  însăşi Curtea Europeană  a Drepturilor Omului acordă  cheltuieli de  judecată părţilor în măsura dovedirii lor şi într-un cuantum rezonabil.

Aşadar, raportându-ne la cele două  elemente prevăzute de art.274, alin.3 cod procedură civilă, valoarea pricinii, care poate fi dedusă şi din valoarea  obiectului respectiv a bunului asupra căruia poartă litigiul ( un apartament tranzacţionat la momentul încheierii  înscrisului sub semnătură  privată la  20.000 lei) şi având în vedere munca apărătorului în dosarul de recurs, ce a constat în formularea întâmpinării  şi asistenţă la 3 termene de judecată, tribunalul apreciază că suma de 1.000 lei ce urmează a fi achitată recurentului în cauză, pentru dosarul nr. 3189/327/2007 al Tribunalului Tulcea este suficientă şi rezonabilă, iar diminuarea  practicată de instanţa de judecată în baza  unui temei legal – art. 274, alin.3 cod procedură civilă nu are nimic de a face  cu desconsiderarea şi ignorarea calităţilor profesionale ale apărătorului astfel cum susţine recurentul.

De altfel,  din analiza dosarului de fond 3189/327/2007 al Judecătoriei Tulcea rezultă că pentru munca prestată de apărător în acest dosar care s-a derulat pe parcursul mai multor termene de judecată şi în care s-au administrat mai multe probe, s-a  perceput un onorariu de 4000 lei, în timp ce în dosarul de recurs care s-a  soluţionat pe durata a 3 termene de judecată şi în care s-a depus doar un înscris nou, s-a perceput un onorariu de 5.000 lei,  pretinzându-se prin cererea de recurs numeroase demersuri şi şedinţe de consultaţii juridice, demersuri despre care  recurentul nu a dat  detalii suplimentare şi care nu au fost dovedite.

În consecinţă, văzând  dispoziţiile  art.304 indice 1 cod procedură civilă şi art.312 alin.3 cod procedură civilă, tribunalul va modifica sentinţa recurată în sensul mai sus arătat, diminuând  onorariul avansat de la 5000 lei la 1000 lei.

Faţă de dispoziţiile art.274 alin.1 cod procedură civilă, tribunalul va obliga  intimatul la plata cheltuielilor de judecată avansate în prezentul recurs, reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.

Domenii speta

Spete similare