Plata preţului cuprins în factură nu poate constitui în nici un caz dovada acceptării penalităţilor cât timp acestea nu s-au achitat, pentru că existenţa convenţiei accesorii referitoare la penalităţi se dovedeşte ori printr-un înscris preexistent or...

Comercial

Sentinţă civilă

Acţiuni în: anulare, posesorie …..

Plata preţului cuprins în factură nu poate constitui în nici un caz dovada acceptării penalităţilor cât timp acestea nu s-au achitat, pentru că existenţa convenţiei accesorii referitoare la penalităţi se dovedeşte ori printr-un înscris preexistent ori prin plata penalităţilor.

(Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. com. şi de cont. adm., sent. nr. 927/6 noiembrie 2009)

Prin sentinţa civilă nr.833/2009 pronunţată în dosar nr.289/190/2009 Judecătoria Bistriţa şi-a declinat competenţa de soluţionare a cererii pentru emiterea somaţiei de plată formulată de creditoarea SC. P. Com SRL Bistriţa împotriva debitoarei SC. OTK P. RO SRL Dej în favoarea Tribunalului Bistriţa-Năsăud, cu motivarea că obiectul cererii are o valoare de peste 100.000 lei, cauza înregistrându-se la această instanţă sub nr. 587/112/2009.

Tribunalul Bistriţa-Năsăud s-a investit cu soluţionarea cererii şi a admis cererea precizată formulată de creditoare somând debitoarea să plătească creditoarei suma de 83.468,64 lei cu titlu de preţ şi suma de 75.297,58 lei penalităţi de întârziere, precum şi cheltuieli de judecată în sumă de 44 lei.

Pentru a pronunţa această soluţie tribunalul a reţinut că în cursul soluţionării cauzei reclamanta creditoare a făcut dovada că are o creanţă certă lichidă şi exigibilă pentru suma reprezentând preţ , precum şi pentru suma reprezentând penalităţi, în ce priveşte penalităţile reţinând că acestea au fost evidenţiate în situaţia de calcul anexată la cerere şi sunt consemnate pe fiecare din facturile prin care s-a solicitat plata preţului.

Împotriva acestei soluţii a formulat cerere în anulare debitoarea OTK P. RO SRL Dej, cerere pe care ulterior a precizat-o, solicitând să se anuleze ordonanţa nr.130/2009 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, cu motivarea că în ce priveşte penalităţile nu există o clauză contractuală între părţi, astfel că din eroare s-a admis acest petit. Totodată, susţine că preţul la care a fost obligată prin ordonanţă a fost achitată în întregime, împrejurare confirmată de creditoare.

Analizând cererea formulată prin prisma motivelor invocate de debitoare, tribunalul urmează să admită cererea în anulare formulată şi precizată, să anuleze ordonanţa atacată şi rejudecând cauza să respingă cererea de emitere a somaţiei de plată ca neîntemeiată.

Pentru a concluziona în modalitatea de mai sus, tribunalul reţine în primul rând că debitoarea a achitat preţul pretins prin ordonanţă, că creditoarea a confirmat încasarea preţului, astfel că acest petit a rămas fără obiect.

În ce priveşte penalităţile pretinse tribunalul stabileşte că, clauza penală are caracterul unei convenţii şi ea trebuie să întrunească toate condiţiile de valabilitate ale convenţiei, între care – desigur – esenţială este cerinţa acordului de voinţă valabil exprimat pentru ca această clauză să aibă aceeaşi forţă obligatorie ca şi contractul încheiat între părţi.

Este evident că între părţi s-a derulat un raport comercial şi că acesta are valoarea unui contract comercial întrucât creditoarea a livrat mărfuri iar debitoarea le-a acceptat şi a achitat preţul lor. Dar, clauza penală este o modalitate de evaluare convenţională prealabilă derulării raporturilor, după cum rezultă din disp.art.1066 Cod civil conform cărora clauza penală este o sancţiune pe care părţile o prestabilesc la încheierea convenţiei dintre ele. Din acelaşi text rezultă că prezumtivul debitor al unei obligaţii neexecutate se obligă la plata de penalităţi (dă asigurare pentru executarea unei obligaţii, se leagă de a da un lucru), fapt care impune concluzia că nu creditorul prin voinţa sa exclusivă impune clauza penală ci părţile stabilesc aceasta de comun acord, fiind necesară manifestarea de voinţă expresă, explicită a debitorului.

În ce priveşte faptul că creditoarea a menţionat pe facturi că debitoarea datorează penalităţi în caz de neplată, tribunalul constată că regulile şi obligaţiile privind conduita creditorilor plăţii atunci când solicită preţul sunt cuprinse în disp.art.155 şi 156 Cod fiscal, care se referă la persoanele impozabile, conţinutul facturilor, evidenţa operaţiunilor de facturare, data limită a emiterii facturilor, textele cuprinzând exclusiv reglementări din domeniul fiscal. Facturile sunt înscrisuri ce au rolul de a constata efectuarea operaţiunii de solicitare a preţului (operaţiune comercială), dar mai ales stau la baza dovedirii obligaţiilor fiscale ce se stabilesc în sarcina beneficiarului plăţii.

Deşi factura se emite în baza raportului contractului încheiat de părţi, acest înscris nu se confundă cu contractul însuşi, indiferent dacă acesta s-a încheiat în forma scrisă sau numai verbal prin simplul acord de voinţă. Factura este un instrument utilizat pentru a solicita plata contravalorii prestaţiei şi poate fi un mijloc de probă a existenţei raportului juridic.

Acceptarea la plată a facturii prin lipsa refuzului preţului conţinut în factură şi achitarea acestuia, nu constituie o acceptare tacită a penalităţii, cât timp penalităţile nu au fost plătite întruna din modalităţile prevăzute de lege. Faptul că emitentul facturii înscrie pe actul fiscal un procent de penalitate, constituie o manifestare unilaterală de voinţă a acestuia şi nu un acord de voinţă, neputând fi asimilat cu o clauză penală.

Neplata penalităţilor constituie o dovadă a neacceptării acestora pentru că simpla prezentare a unei facturi nu poate face nici o dovadă împotriva cuiva, dovadă putând fi socotită doar factura acceptată în întregul ei, inclusiv penalităţile.

Faţă de cele de mai sus, tribunalul statuează că plata preţului cuprins în factură nu poate constitui în nici un caz dovada acceptării penalităţilor cât timp acestea nu s-au achitat, pentru că existenţa convenţiei accesorii referitoare la penalităţi se dovedeşte ori printr-un înscris preexistent ori prin plata penalităţilor.

Invocarea disp.art.43 Cod comercial referitoare la dobânzi este neavenită în speţă întrucât dobânzile prevăzute de acest text nu se confundă cu penalităţile ce le stabilesc părţile.

În raport de considerentele enunţate anterior urmează să se admită cererea în anulare formulată de debitoare, în baza disp.art.8 din OG.5/2001.

Domenii speta

Spete similare