Cont.adm.: Contravenţie prevăzută la art. 10 alin. 1 lit.b) din oug nr. 28/1999 . Subiectul activ al contravenţiei

Decizie din 23.11.2010


Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Pătârlagele sub nr. X/X/2009  din 22.12.2009, petenta PFA D. N., cu sediul în comuna X, judeţul Buzău, prin D. N., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa in contradictoriu cu intimata Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Buzău să se dispună anularea procesului verbal de contravenţie seria A/2009 nr. X/2009 în baza căruia a fost sancţionată cu 8000 lei amendă pentru pretins comiterea contravenţiei prevăzute la art. 10 alin.1 lit.b) din OUG nr. 28/1999.

În motivarea plângerii petenta a invocat pe cale de excepţie nulitatea preocesului verbal de contravenţie întrucât , pe de o parte agentul constatator nu a descris fapta contravenţională , iar pe de altă parte s-a apreciat in mod geşit că răspunzător pentru fapta pretins săvârşită este D. N. ca persoană fizică şi nu PFA „D. N.”.

Intimata  a formulat întâmpinare conform art. 115-118 din codul de procedură civilă, solicitând motivat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr.X din 26.03.2010 pronunţată de Judecătoria Pătârlagele s-a admis în parte plângerea formulată de petentă, dispunându-se înlocuirea amenzii aplicate cu avertisment.

Pentru a hotărî astfel , instanţa fondului a  apreciat că apărările formulate de petentă pe cale de excepţie sunt neîntemeiate , iar pe fond a reţinut că, petenta se face vinovată de săvârşirea contravenţiei prevăzute la art. 10 alin.1 lit.b) din OUG nr. 28/1999, întrucât cu prilejul controlului efectuat la data de 18.12.2009 , aceasta nu era dotată şi deci nu utiliza aparat de marcat electronic fiscal avizat conform legii, la termenele stabilite la art. 6 din actul normativ menţionat.

Constatând , însă , că petenta nu a mai fost sancţionată contravenţional  şi că după încheierea procesului verbal şi-a îndeplinit obligaţia de fiscalizare a aparatului electronic de marcat conform documentului depus la fila 15 dosar , instanţa a apreciat că fapta săvârşită prezintă gravitate redusă, context în care a dispus înlocuirea amenzii aplicate cu sancţiunea avertisment, în aplicarea art. 7 din OG nr. 2/2001.

Împotriva sentinţei au declarat recurs intimata , în termen legal conform art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor , criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie potrivit motivelor de recurs depuse in scris la dosar.

În expunerea motivelor de recurs intimnata a invocat in esenţă că instanţa fondului a făcut o apreciere greşită asupra gradului de pericol social al faptei contravenţionale , deşi aceasta este sancţionată cu amendă de la 8000 – 40000 lei , corelativ cu suspendarea activităţii societăţii până la data înlăturării cauzelor care au generat-o.

Prin decizia civilă nr. X/2010 s-a respins recursul ca neântemeiat .

In acest sens s-a avut în vedere :

In baza probatoriului administrat , instanţa fondului a reţinut în mod corect şi motivat că petenta se face vinovată de săvârşirea contravenţiei prevăzute la art. 10 alin.1 lit.b) din OUG nr. 28/1999, întrucât cu prilejul controlului efectuat la data de 18.12.2009 , aceasta nu era dotată şi deci nu utiliza aparat de marcat electronic fiscal avizat conform legii, la termenele stabilite la art. 6 din actul normativ menţionat.

De asemenea , reţinând că petenta nu a mai fost sancţionată contravenţional  şi că după încheierea procesului verbal şi-a îndeplinit obligaţia de fiscalizare a aparatului electronic de marcat conform documentului depus la fila 15 dosar , instanţa fondului a apreciat în mod just că fapta săvârşită prezintă gravitate redusă, context în care a dispus înlocuirea amenzii aplicate cu sancţiunea avertisment în aplicarea art. 7 din OG nr. 2/2001.

Pentru considerentele expuse, apreciindu-se asupra legalităţii şi temeiniciei sentinţei atacate, în baza art. 312 al.1 din Codul de procedură civilă, s-a respins  recursul declarat de intimat împotriva sentinţei civile nr. nr.X/2010 pronunţată de Judecătoria Pătârlagele.

Domenii speta