Contencios administrativ. Fond. Acordare despagubiri în baza Legii 9/1998

Sentinţă civilă 1887 din 19.04.2011


CONTENCIOS ADMINISTRATIV. FOND.

ACORDARE DESPĂGUBIRI ÎN BAZA LEGII 9/1998

(Tribunalul Călăraşi, Sentinţa Civila  nr. 1887/19 Aprilie 2011)

 Prin cererea introdusă la această instanţă la data de 30.03.2011 şi înregistrată sub nr.  -/116/2011, reclamanţii S, T, I şi G au chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Naţională  pentru Restituirea Proprietăţilor, pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să fie obligată pârâta să plătească reclamanţilor suma de  48.052,61 lei reprezentând cota de 60% din totalul despăgubirilor  acordate prin hotărârea nr. -/2005 validată prin Ordinul nr. 1453/19.03.2007 emis de Şeful Cancelariei Primului Ministru, cum şi să fie obligată pârâtă la plata sumei  reprezentând  actualizarea despăgubirilor în cuantum de 80.087,69 lei, acordate reclamanţilor prin hotărârea nr. 32/2005, începând cu data de 12.08.2005 şi până la  data plăţii celor două tranşe de 40% şi 60%.

 In motivarea în fapt a cererii se arată că  reclamanţii  sunt beneficiarii compensaţiilor băneşti stabilite prin hotărârea nr.  -/10.06.2005 a Comisiei Judeţene Călăraşi pentru aplicarea Lg. 9/1998 şi validată prin ordinul nr. 1453/19.03.2007 emis de Şeful Cancelariei Primului Ministru.

 După validare reclamanţii arată că au  fost încunoştinţaţi printr-o adresă că trebuie să comunice în timp util pârâtei relaţii privind contul bancar în care  urma să le fie virată suma de 48.052,61 lei reprezentând tranşă de 60%.

 Deşi au comunicat relaţiile solicitate, reclamanţii precizează că nu a fost efectuată plata pentru tranşa de 60%, motiv pentru care solicită obligarea pârâtei la plata compensaţiilor băneşti reprezentând  valoarea tranşei de 60%..

 In drept, au invocat  dispoziţiile art. 7 şi 8 alin. 2  din Lg. 9/1998. Normele metodologice de aplicare , art. 9 din hot.1643/2004, art. 30 OG nr. 94/2004, art.5 din HG 286/2004, toate celelalte dispoziţii aplicabile, art. 2 şi art. 8 alin.1 din  Legea nr. 262/2007, Constituţia României, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

 In dovedirea acţiunii au depus înscrisuri în copie.

 Au solicitat judecarea cauzei în  lipsă conform dispoziţiilor art.  242 (2) cod pr.civilă.

 In termen legal, pârâta  ANRP  a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamanţilor ca neîntemeiată, având în  vedere că plata  compensaţiilor  se face în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul de stat şi cum  în anul 2008 sumele alocate cu acest titlu au fost insuficiente a determinat prelungirea perioadei de plată peste termenul prevăzut de art. 5 din HG nr. 286/2004.

 In raport cu pretenţiile reclamanţilor de actualizare a cuantumului despăgubirilor acordate, se arată de pârâtă că solicitarea reclamanţilor este neîntemeiată, deoarece conform art. 5 din HG nr. 286/2004 numai cota de 60% din cuantumul compensaţiilor, achitată în anul următor, se actualizează în condiţiile Lg. 9/1998.

 In drept a invocat dispoziţiile art. 115-118 din Codul de procedură civilă, precum şi prevederile Lg. nr. 9/1998, HG nr. 286/2004 cu modificările şi completările ulterioare.

 A solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispoziţiilor art. 242(2) cod pr.civilă.

 Analizând actele dosarului, tribunalul reţine că prin hotărârea nr. -/10.06.2005 a Comisiei Judeţene Călăraşi pentru aplicarea  Lg. 9/1998 validată prin Ordinul nr. 1453/19.03.2007 emis de Şeful Cancelariei Primului Ministru reclamanţilor, alături de ceilalţi moştenitori  le-au fost acordate despăgubiri în sumă de 240.263,07 lei, din care prima tranşe de 40% în cuantum de 96.105,23 lei, a fost achitată în anul validării hotărârii, urmând ca diferenţa reprezentând tranşa de 60% să fie achitată în cursul anului următor.

 Cum validarea hotărârii nr.-/10.06.2005 a Comisiei Judeţene Călăraşi pentru  aplicarea Lg. 9/1998 a fost efectuată la data de 19.03.2007, este evident că tranşa de 40% trebuia achitată în anul 2007, iar tranşa de 60% trebuia plătită în anul 2008.

 Conform  art. 5 din HG nr. 286/2004 compensaţiile băneşti stabilite prin decizia de plată se achită beneficiarilor eşalonat în limita sumelor aprobate anual cu  această destinaţie în bugetul de stat în două tranşe pe parcursul a doi ani consecutivi, astfel 40% în primul an şi 60% în anul următor.

 Legea prevede  posibilitatea eşalonării sumelor ce se plătesc în condiţiile în care nu există disponibilităţi la bugetul de stat, însă textul de lege enunţat limitează această posibilitate la 2 ani consecutivi.

 Aşadar, despăgubirile pot fi eşalonate prin acte administrative subsecvente, însă în limita termenului de 2 ani impus de articolul de lege citat mai sus. In speţă, deşi despăgubirile au fost stabilite în anul 2007 tranşa de 60% nu a fost achitată în anul următor.

 Deoarece a expirat termenul la care trebuia efectuată plata despăgubirilor, în baza art. 1073 Cod civil, urmează a obliga pârâta să plătească reclamanţilor cota parte cuvenită din tranşa de 60% din despăgubirile stabilite prin hotărârea nr. -/10.06.2005 emisă de Comisia Judeţeană Călăraşi pentru aplicarea Lg. 9/1998 şi validată prin ordinul nr. 1453/19.03.2007 emis de Şeful Cancelariei Primului Ministru.

 Cum neîndeplinirea  obligaţiei de plată nu  poate fi  imputată reclamanţilor, văzând şi dispoziţiile  art. 8 din Lg. nr. 9/1998,  în interpretarea cărora a fost pronunţată decizia nr. XXI/2007 a ICCJ, urmează a admite şi cererea de  reactualizare a sumei începând cu data de  12.08.2005.

 Pentru considerentele arătate şi dispoziţiile legale mai sus analizate, tribunalul urmează a admite acţiunea formulată de  reclamanţii  S, T, I şi G în contradictoriu cu  pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

 Urmează a obliga pârâta să plătească cota parte cuvenită reclamanţilor din tranşa de 60% din despăgubirile stabilite prin hotărârea nr. -/10.06.2005 emisă de Comisia Judeţeană Călăraşi pentru aplicarea Lg. 9/1998 şi validată prin ordinul nr. 1453/19.03.2007 emis de Şeful Cancelariei Primului Ministru.

 Urmează a obliga pârâta la plata sumei  rezultând din actualizarea  despăgubirilor în cuantum de 80.087,69 lei acordate reclamanţilor prin hotărârea nr. 32/10.06.2005 emisă de Comisia Judeţeană Călăraşi pentru aplicarea Lg. 9/1998 şi validată prin Ordinul nr. 1453/19.03.2007 emis de Şeful Cancelariei Primului Ministru, începând cu  data de 12.08.2005 şi până la data plăţii celor două tranşe de 40% şi 60%.

 

1