Curatelă

Sentinţă civilă 30 din 22.01.2013


Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanţă sub dosar nr. 977/174/2012, petenta a solicitat:

1.instituirea curatelei pentru reprezentarea numitei….., fiica lui Traian şi Doina, născută la data de 05.03.1987 în Sibiu, jud. Sibiu, domiciliată în com. ………. nr. 348, jud. Sibiu.

2.Numirea în calitate de curator a numitei ……… fiica lui Traian şi Doina, născută la data de 05.02.1980 în Sibiu, jud. Sibiu, domiciliată în com. ………. nr. 348, jud. Sibiu.

În motivarea acţiuni, petenta a arătat că ……….. a fost încadrată în grad de handicap grav pe baza diagnosticului de întârziere mintală joasă.

Fostul curator al numitei ………, desemnat prin dispoziţie de Primar, a decedat la data de 02.08.2012.

A mai susţinut petenta că ……….. ar fi persoana cea mai indicată pentru a fi numită curator întrucât se ocupă efectiv de îngrijirea şi protecţia persoanei în cauză.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 178 din Codul civil.

S-au anexat acţiunii, în copie: cărţi de identitate, certificate de naştere, certificat de deces, dispoziţie de numire curator, certificat de încadrare în grad de handicap, cerere, testament olograf, anchetă socială (f. 7-14, 20, 25).

……….. s-a prezentat personal în instanţă în şedinţa publică din data de 15.01.2013, a arătat că este de acord să fie numită curator şi a susţinut că îndeplineşte condiţiile prev. de art. 113 C.civ..

Instanţa a admis pentru petentă proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei şi proba cu ancheta socială efectuată.

Din oficiu, instanţa a solicitat Primăriei ……. să efectueze cercetări privind pe participantul - curator ………, pentru a se stabili dacă aceasta are capacitate deplină de exerciţiu şi dacă este în măsură să îndeplinească sarcina curatelei, răspunsul fiind comunicat la dosar prin adresa nr.5276/13.02.2012.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine în fapt următoarele:

În fapt, numita …….., fiica lui Traian şi Doina, născută la data de 05.03.1987 în Sibiu, jud. Sibiu, domiciliată în com. ………., nr. 348, jud. Sibiu a fost încadrată în grad de handicap grav, în temeiul unui diagnostic clinic constând în  întârziere mintală joasă, cu tulburări de comportament (f. 8, 9,12).

Prin Dispoziţia nr. 200/2008 emisă de Primarul com. ……, jud. Sibiu, pentru ocrotirea numitei ………. a fost instituită curatela, fiind numit curator …….., născută la 08.03.1956 (f. 11)

La data de 02.08.2012, curatorul ……. născută la 08.03.1956 a decedat (f. 10).

……… fiica lui Traian şi Doina, născută la data de 05.02.1980 în Sibiu, jud. Sibiu, domiciliată în com. ……., nr. 348, jud. Sibiu este fiica defunctului curator …….., născută la 08.03.1956 şi sora numitei …….., născută la data de 05.03.1987 (f. 8, 9, 14).

……., născută la data de 05.02.1980, s-a ocupat  şi se ocupă în concret în mod corespunzător de îngrijirea numitei …….., născută la data de 05.03.1987, şi-a exprimat acordul pentru a fi numită curator şi  îndeplineşte condiţiile prev. de art. 113 C.civ.. (f. 19, 26)

Printr-un înscris denumit Testament, defuncta …….. născută la 08.03.1956 a indicat-o pe fiica sa ……, născută la data de 05.02.1980, drept persoană care doreşte să o aibă în grijă pe cealaltă fiică a sa, …….., născută la data de 05.03.1987 (f. 20).

În drept, conform art. 178 lit. a) C.civ., măsura de ocrotire a curatelei se poate institui dacă, din cauza bolii, o persoană, deşi capabilă, nu poate, personal, să îşi administreze bunurile sau să îşi apere interesele în condiţii corespunzătoare şi, din motive temeinice, nu îşi poate numi un reprezentant sau un administrator.

Având în vedere situaţia de fapt reţinută mai sus, instanţa constată că, deşi s-a dovedit boala de care suferă numita …….., născută la data de 05.03.1987, nu s-a probat lipsa de discernământ din cauza alienaţiei sau debilităţii mintale (caz în care ar fi fost necesară punerea sub interdicţie potrivit art. 164 şi urm. C.civ). Totodată, prin prisma afecţiunii psihice de care suferă numita ………, se constată imposibilitatea acesteia de a-şi administra personal bunurile şi de a-şi apăra interesele în condiţii corespunzătoare precum existenţa motivelor temeinice pentru care nu îşi poate numi un reprezentant sau un administrator.

Pentru toate aceste considerente, va fi admisă acţiunea formulată, se va dispune instituirea curatelei pentru reprezentarea numitei ………., numindu-se în calitate de curator ………. fiica lui Traian şi Doina, născută la data de 05.02.1980 în Sibiu, jud. Sibiu.