Plângere împotriva încheierii de carte funciară

Sentinţă civilă 9528 din 10.11.2009


Judecătoria Bacău

Sentinţa civilă 9528/ 10.11.2009

plângere împotriva încheierii de carte funciară- cod 33

Cu adresa nr ., Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a înaintat spre soluţionare Judecătoriei Bacău plângerea formulată de către petenta M D in contradictoriu cu intimaţii B Iulian şi  BSîmpotriva încheierii de carte funciară nr. 19317/22. 06. 2009 .

Plângerea s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Bacău

In motivarea plângerii, petenta arată deşi a solicitat O.C.P.I. prelungirea notarii in Cartea funciară a antecontractului de vânzare încheiat intre părţi insă in mod nejustificat s-a dispus radierea lui .

Legal citaţi, intimaţii prin apărător au solicitat respingerea plângerii ca nefondată.

In cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, fiind înaintate încheierea O.C.P.I. nr. 19317/22 06 2009.

Din actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

Prin încheierea Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 19317/22 06 2009 s-a dispus respingerea cererii de notare in Cartea funciară a comunei H a antecontractului de vânzare cumpărare cu încheiere de dată certă din 28 08 2006 emisă de av ASInstanţa reţine că potrivit acestui antecontract, părţile au convenit asupra vânzării cumpărării unui teren situat in Bacău, . Promitent vânzătorii  au consimţit la înscrierea in Cartea funciară a antecontractului.

Insă, aşa după cum reiese din copia Cărţii funciare a comunei  H aceasta priveşte suprafaţa de 500 m.p. teren arabil, o locuinţă şi un garaj situate in com H  şi nu terenul ce a făcut obiectul antecontractului de vânzare cumpărare din data de 28 08 2006.

Cum antecontractul de vânzare cumpărare nu conţine nici o clauză din care să rezulte că părţile s-au înţeles asupra notării lui in Cartea funciară a com H, instanţa constată că in mod corect a fost respinsă cererea de înscriere a promisiunii de vânzare întrucât nu priveşte imobilele intabulate in cartea funciară menţionată.

Pentru aceste considerente, plângerea urmează a fi respinsă ca nefondată.