Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.)

Sentinţă penală 2376 din 15.12.2009


Obiect: „ plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.)”

La data de 23.11.2009 s-a înregistrat la Judecătoria  Bacău sub nr de mai sus  plângerea în faţa instanţei formulată de petenta MC împotriva soluţiei dispuse de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău în dos nr 2058/P/2009.

În motivarea plângerii petenta a criticat , în esenţă, soluţia adoptată pentru netemeinicie, susţinând că CB cu rea credinţă , nu a achitat pensia de întreţinere faţă de cei 4 copii minori, la care a fost obligat prin hotărâre judecătorească.

S-a ataşat spre consultare  dosarul de urmărire penală cu nr de mai sus.

Din actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

Prin rezoluţia nr 2058/P/2009 din 10.08.2009 s-a dispus de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău neînceperea urmăririi penale faţă de CB cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev de art 305 Cod pen, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii sub aspectul laturii subiective.

S-a reţinut că lipseşte reaua credinţă a făptuitorului, precum şi faptul că deşi acesta nu are loc de muncă, a încercat să îşi achite obligaţiile în momentul în care a dispus de mijloace, în acest sens existând copii după mandate de plată(f 12-13 dos urm pen).

Soluţia a fost menţinută prin rezoluţia nr 799/II/2/2009 din 03,11,2009 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, prin care s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată formulată de petenta MC împotriva soluţiei adoptate în dos nr 2058/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău.

Se reţine de către instanţa de judecată că la 11.03.2009 petenta din prezenta cauză a formulat plângere penală la Secţia 1 Poliţie Bacău, prin care solicită cercetarea fostului soţ CB, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abandon de familie prev de art 305 cod pen.

Potrivit Sentinţei Civile nr 3569/21.05.2007 pronunţată de Judecătoria Bacău, susnumitul a fost obligat să plătească o pensie de întreţinere în cuantum de 195 lei lunar în favoarea minorilor AI, TŞ , CD.

Soluţia dispusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău este criticabilă sub aspectul probatoriului administrat şi anume: nu a fost lămurită pe deplin situaţia numitei AIB fiica făptuitorului CB care era majoră la data producerii plângerii în sensul verificării dacă aceasta urma sau nu la acea dată cursurile vreunei instituţii de învăţământ şi care să o îndreptăţească la primirea în continuare a pensiei de întreţinere pe durata studiilor.

Pe de altă parte nu au fost audiaţi martori care să confirme sau să infirme aspectele sesizate de persoana vătămată sau apărările făptuitorului.

De altfel, din dovezile depuse la dosar rezultă că făptuitorul a plătit parţial pensia de întreţinere ceea ce în opinia instanţei echivalează cu neexecutarea obligaţiei de întreţinere astfel cum s-a stabilit prin hotărâre judecătorească.

Pentru remedierea deficienţelor de mai sus şi pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt, rezoluţia criticată urmează a fi desfiinţată, iar cauza se va trimite Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău în vederea începerii urmăririi penale faţă de CB sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev de art 305 alin 1 lit c cod pen.

1

Domenii speta