Lipsa de discernământ a unui cocontractant decedat. Momentul la care lipsa discernământului acestuia trebuie dovedită de moştenitori pentru a fi atrasă nulitatea relativă a contractului. Mijloace de dovadă prin care se poate proba această stare de fapt.

 Defunctul era o persoană ce avea peste 18 ani la încheierea contractului de întreţinere, astfel că opera prezumţia absolută că acesta avea capacitate deplină de exerciţiu la încheierea actului menţionat, prezumându-se şi faptul că avea discernământ la momentul încheierii acelui act. Această ultimă prezumţie este una relativă ce poate fi răsturnată cu proba contrarie, însă este important de precizat că pentru a fi admisă nulitatea relativă pentru lipsa de discernământ trebuie dovedit că defunctul nu a avut discernământ la momentul încheierii actului atacat, fiind nerelevant dacă se probează lipsa discernământului înainte sau după acest moment.

Probele administrate în cauză nu sunt de natură a răsturna prezumţia discernământului, întrucât în vreme ce contractul a fost încheiat la data de 29.01.2009, toate înscrisurile medicale sunt ulterioare acestei date. Mai mult, existenţa unui diagnostic de schizofrenie paranoidă nu poate conduce prin el însuşi la concluzia că defunctul era lipsit de discernământ pe data de 29.01.2009, fiind ştiut că cei ce suferă de o asemenea boală pot avea momente de luciditate, în care au discernământ. Prin urmare, câtă vreme nu există o punere sub interdicţie a defunctului nu se poate reţine că ar exista o lipsă a discernământului printr-un diagnostic pus la un moment ulterior încheierii contractului de întreţinere. În fine, încheierea convenţiei de întreţinere a avut loc în faţa unui notar public ce avea obligaţia de a veghea la respectarea condiţiilor cerute de lege pentru încheierea în mod valabil a convenţiei respective, situaţie în care instanţa deduce pe cale de prezumţie simplă faptul că la 29.01.2009 defunctul a avut discernământ la încheierea contractului atacat în cauză. De altfel, martorii audiaţi în cauză au relevat că deşi defunctul era un tip necomunicativ, fiind obişnuit să stea singur, acesta avea totuşi un comportament normal şi nu prezenta manifestări violente. Faptul că un martor a precizat că defunctul era bolnav cu nervii nu poate fi reţinut de instanţă ca probând lipsa discernământului, câtă vreme martorul respectiv avea cunoştinţă despre acest aspect din discuţiile cu alţi săteni şi din faptul că defunctul a fost la dispensar.

Judecătoria Bistriţa – Secţia civilă, Sentinţa civilă nr. 1059/2011

Prin acţiunea civil civilă înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanţii PT şi PM au chemat în judecată pe pârâţii RM şi VL, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să constate nulitatea absolută a contractului de întreţinere viageră încheiat între pârâţi şi defunctul PL, autentificat sub nr. 230/2009, datorită lipsei totale a discernământului defunctului, decedat la data de 04.05.2009 şi să dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară  încheierii actului atacat. Cu cheltuieli de judecată.

În motivare, s-a arătat că reclamanţii sunt moştenitorii de drept ai defunctului PL, decedat la data de 04.05.2009, aşa cum reiese din Certificatul de calitate de moştenitor nr. 26, autentificat de BNP MF la data de 29 septembrie 2009.

Defunctul a dobândit dreptul de proprietate în baza Titlului de proprietate nr. X eliberat de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistriţa-Năsăud  în baza Legii 18/1991 asupra imobilelor situate în intravilanul localităţii Milaş. După decesul tatălui lor, în calitate de moştenitori, reclamanţii au încercat să deschidă succesiunea după defunct. Astfel au aflat că între pârâşi şi tatăl reclamanţilor s-a încheiat un Contract de întreţinere viageră autentificat de BNP DM sub nr. 230/2009, contract pe care pârâţii, care ocupă imobilele proprietatea defunctului, refuză să îl prezinte.

Contractul de întreţinere viageră a fost încheiat cu 4 luni înainte de decesul defunctului, acesta suferind de HTA Schizofrenie paranoidă, cardiopate ischemică, fiind diagnosticat şi cu alte boli secundare aşa cum reiese din biletul de externare din 15.04.2009, astfel că pârâţii s-au folosit de boala gravă de care suferea şi de lipsa sa de discernământ pentru a-l determina să încheie contractul.

În drept, s-au invocat disp. art. 948 C.civ. rap, la art. 112 C.pr.civ.

În probaţiune, s-au anexat înscrisuri (f. 6 – 18).

Legal citaţi, pârâţii au formulat întâmpinare (f. 29, 30) prin care au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată cu obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, pârâţii au arătat că este de remarcat faptul că reclamanţii nu ştiu nimic despre defunct, deoarece fiul din prima căsătorie, PT, nu l-a mai căutat şi nu a luat legătura cu el de peste 6 ani, iar fiica din a doua căsătorie, PM, nu l-a mai văzut pe defunct de peste 45 de nai, respectiv de la vârsta de 4 ani, deşi i-a achitat pensie de întreţinere.

Defunctul era vecin cu pârâţii şi nu avea pe nimeni, iar reclamanţii şi-au adus aminte de el doar după ce acesta a decedat, astfel că ar fi imoral să îl moştenească. Pârâţii şi mama acestora RI fiind vecini, s-au ocupat de întreţinerea lui în ultimii ani ai vieţii, astfel că la începutul anului 2009, defunctul a insistat să încheie contractul de întreţinere pentru a se asigura că are cine să îl înmormânteze.

Este adevărat că şi anterior încheierii contractului de întreţinere, în luna ianuarie 2009, defunctul era bolnav, în sensul că se plângea că are tensiune, că îl doare inima, că nu vede bine, dar niciodată nu s-a manifestat ca o persoană care să nu aibă reprezentarea faptelor sale, ori alte tulburări de comportament.

La momentul încheierii contractului, în măsura în care notarul ar fi avut îndoieli sau ar fi remarcat vreo manifestare care să-l facă să aibă îndoieli cu privire la starea mintală a întreţinutului, ar fi solicitat un act medical sau o constatare a medicului, cu privire la acest aspect şi ar fi refuzat încheierea actului.

În drept, s-au invocat disp. art. 115 şi art. 274 C.pr.civ.

În probaţiune, s-au anexat înscrisuri (f. 33, 34).

Analizând actele dosarului, instanţa reţine următoarele :

În primul rând, instanţa face câteva precizări de ordin terminologic. Astfel, în vreme ce capacitatea este o stare de drept, aşa cum o vede legea, prezumându-se juris et de jure că persoanele ce au împlinit 18 ani au capacitate deplină de exerciţiu, excepţie făcând doar persoanele puse sub interdicţie, discernământul este o stare de fapt de natură psihologică. Prin urmare, dacă în cazul capacităţii prezumţia legală este una absolută neputând fi răsturnată cu proba contrară, în materie de discernământ este admis orice mijloc de probă (n.red. fiind o chestiune de fapt) pentru a se răsturna prezumţia relativă instituită în favoarea persoanelor juridice cu capacitate deplină de exerciţiu.

În speţă, defunctul era o persoană ce avea peste 18 ani la încheierea contractului de întreţinere, astfel că opera prezumţia absolută că acesta avea capacitate deplină de exerciţiu la încheierea actului menţionat, prezumându-se şi faptul că avea discernământ la momentul încheierii acelui act. Această ultimă prezumţie este una relativă ce poate fi răsturnată cu proba contrarie, însă este important de precizat că pentru a fi admisă nulitatea relativă pentru lipsa de discernământ trebuie dovedit că defunctul nu a avut discernământ la momentul încheierii actului atacat, fiind nerelevant dacă se probează lipsa discernământului înainte sau după acest moment.

Probele administrate în cauză nu sunt de natură a răsturna prezumţia discernământului, întrucât în vreme ce contractul a fost încheiat la data de 29.01.2009, toate înscrisurile medicale sunt ulterioare acestei date. Mai mult, existenţa unui diagnostic de schizofrenie paranoidă nu poate conduce prin el însuşi la concluzia că defunctul era lipsit de discernământ pe data de 29.01.2009, fiind ştiut că cei ce suferă de o asemenea boală pot avea momente de luciditate, în care au discernământ. Prin urmare, câtă vreme nu există o punere sub interdicţie a defunctului nu se poate reţine că ar exista o lipsă a discernământului printr-un diagnostic pus la un moment ulterior încheierii contractului de întreţinere. În fine, încheierea convenţiei de întreţinere a avut loc în faţa unui notar public ce avea obligaţia de a veghea la respectarea condiţiilor cerute de lege pentru încheierea în mod valabil a convenţiei respective, situaţie în care instanţa deduce pe cale de prezumţie simplă faptul că la 29.01.2009 defunctul a avut discernământ.

În altă ordine de idei, martorii audiaţi în cauză (filele 49 şi 56-58) au relevat că deşi defunctul era un tip necomunicativ, fiind obişnuit să stea singur, acesta avea totuşi un comportament normal şi nu prezenta manifestări violente. Faptul că un martor a precizat că defunctul era bolnav cu nervii (fila 58) nu poate fi reţinut de instanţă ca probând lipsa discernământului, câtă vreme martorul respectiv avea cunoştinţă despre acest aspect din discuţiile cu alţi săteni şi din faptul că defunctul a fost la dispensar (n.red. dacă ,,bârfele satului” şi faptul că o persoană merge la un examen medical ar conduce la concluzia lipsei discernământului acelei persoane ar însemna că există o majoritate zdrobitoare pentru care s-ar putea ajunge la o concluzie similară), precizând totodată însă că defunctul nu a avut manifestări violente faţă de el şi nici nu i-a vorbit urât vreodată. De altfel, nici unul dintre martori nu a făcut referire la momentul zilei de 29.01.2009 ca fiind o zi în care defunctul a avut manifestări sau un comportament care să probeze lipsa discernământului acestuia.

Faţă de cele expuse, instanţa va respinge ca neîntemeiată cererea reclamanţilor, obligându-i pe aceştia la plata cheltuielilor de judecată către pârâţi în cuantum de 357 lei, reprezentând onorariu avocat.

Domenii speta

Spete similare