Plângere împotriva rezolutiei sau ordonantei procurorului de netrimitere în judecata

Sentinţă penală 100 din 08.06.2008


Dosar nr.481/179/2008

Tip speta : sentinta penala

Data spetei : s.p. nr. 100/08.06.2008

Petentul T.N. a formulat plângere împotriva Ordonantei nr.93/P/2008 , de scoatere de sub urmarire penala a învinuitului D.G., pronuntata de Parchetul de pe lânga Tribunalul Tulcea  în dosarul nr.93/P/2008 , solicitând admiterea plângerii si trimiterea cauzei parchetului pentru redeschiderea urmaririi penale fata de numitul Dima Gheorghe pentru infractiunea prev. de art.180 alin.2 cod penal .

În motivarea plângerii a învederat ca a solicitat prin plângerea adresata organelor de urmarire penala la data de 5.05.2007 cercetarea faptuitorilor D.G., I.I. si I.V. pentru infractiunea de lovire sau alte violente , învederând ca a fost agresat de catre cei trei faptuitori , suferind leziuni ce au necesitat pentru vindecare un numar de 7-9 zile îngrijiri medicale , conform certificatului medico-legal emis de Serviciul Medico-legal .

S-a sustinut ca dupa finalizarea urmaririi penale , prin Ordonanta nr.93/P2008 a parchetului de pe lânga Tribunalul Tulcea emisa la data de31.03.2008 , s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala a învinuitului D.G. si aplicarea unei sanctiuni cu caracter administrativ fata de acesta , în sarcina caruia s-a retinut infractiunea de lovire sau alte violente în varianta prev. de art. 180 alin.1 din cod penal , conchizându-se ca lovitura acestuia a cauzat suferinte , sar si nu si vatamari .

S-a sustinut ca în mod gresit fata de D.G. s-a dispus aplicarea unei sanctiuni cu caracter administrativ , desi acesta este agresorul principal .

S-a învederat ca organele de cercetare penala erau abilitate a face demersuri pentru identificarea în mod corect a autorului  , apreciindu-se prejudiciat de solutia parchetului întrucât a suferit leziuni si traumatisme fizice si psihice ca urmare a agresiunii exercitate asupra sa .

S-a sustinut de asemenea ca nu a fost identificata infractiunea reclamata , iar cercetarea s-a realizat într-un mod deficient .

În drept au fost invocate dispozitiile art.278 si urm . din codul de procedura penala .

Verificându-se Ordonanta atacata pe baza lucrarilor si a materialului din dosarul cauzei , instanta retine urmatoarele :

Parchetul de pe lânga Judecatoria Babadag , în temeiul dispozitiilor art. 209 alin.4 (1) cod pr.penala a înaintat plângerea formulata de petent Parchetului de pe lânga Tribunalul Tulcea , învederând ca Parchetul de pe lânga Judecatoria Babadag functioneaza numai cu un singur procuror , cercetarea cauzei fiind astfel preluata de catre Parchetul de pe lânga Tribunalul Tulcea .

Prin Referatul de terminare a urmaririi penale întreprinsa în dosarul nr.379/P/2007 format ca urmare a plângerii penale adresata de petent si prin care a solicitat antrenarea raspunderii penale a numitilor D.G. , I.I. si I.V. , motivat de faptul ca la data de 24.04.2007 l-au agresat fizic cauzându-i leziuni ce au necesitat un numar de 7-9 zile îngrijiri medicale , s-a propus punerea în miscare a actiunii penale si trimiterea în judecata a învinuitului D.G. pentru savârsirea infractiunii de loviri si alte violente prev. de art. 180 alin.2 din cod penal .

Deasemenea s-a propus prin Referatul de terminare a urmaririi penale a nu se începe urmarirea penala împotriva numitilor I.I. si I.V. întrucât fapta nu a fost savârsita de catre acestia  invocându-se incidenta prevederilor art.10 lit.c din codul de procedura penala .

Prin Ordonanta nr.93/P/2008 s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala a învinuitului D.G., sub aspectul savârsirii infractiunii prev. de art.180 alin.1 din Cod penal , aplicându-i-se acestuia amenda administrativa în cuantum de 150 lei .

Totodata s-a dispus disjungerea cauzei în vederea continuarii cercetarilor fata de I.I. si I.V. , sub aspectul savârsirii infractiunii prev. de art.180 alin.2 cod penal .

În esenta , pe baza probelor administrate s-a retinut ca învinuitul D.G. se face culpabil de savârsirea unor acte de violenta , în varianta prev. de art.180 alin.1 din cod penal , retinându-se ca actele de violenta exercitate au cauzat suferinte , nu si vatamari .

În raport de împrejurarile concrete în care a fost savârsita fapta , de datele referitoare la persoana autorului , fara a se indica datele , si în raport de relatarile partii vatamate , s-a apreciat ca nu se impune aplicarea unei pedepse , concluzionându-se ca fapta nu prezinta gradul de pericol social specific unei infractiuni .

Cu privire la numitii I.I. si I.V. s-a apreciat ca cercetarile nu sunt complete , întrucât nu s-a verificat realitatea sustinerilor formulate în aparare , conchizându-se ca într-o atare situatie se impune disjungerea cauzei în vederea continuarii cercetarilor .

Împotriva Ordonantei nr.93/P/2008 a formulat plângere petentul T.N. , plângere ce a fost respinsa ca nefondata prin Ordonanta din 21.04.2008 data de prim - procurorul Parchetului de pe lânga Tribunalul Tulcea .

S-a retinut în motivarea Ordonantei de respingere a plângerii ca petentul a criticat Ordonanta pentru faptul ca în mod gresit s-a retinut infractiunea prev. de art. 180 din cod penal în conditiile în care a solicitat efectuarea de cercetari pentru art.181 din codul penal .

S-a retinut ca în raport de numarul de zile de îngrijiri medicale , de 7-9 zile , specificate în certificatul medico-legal nu se poate retine infractiunea prev. de art.181 din codul penal , pentru existenta careia ar fi necesare un numar de cel putin 20 zile si cel mult 60 zile .

S-a apreciat ca pentru a se adopta solutia de scoatere de sub urmarire penala s-au valorificat declaratiile partii vatamate cât si  ale învinuitului , din valorificarea acestora apreciindu-se în esenta ca se justifica justetea solutiei adoptate .

Verificând ordonanta atacata , pe baza lucrarilor si a materialului din dosarul cauzei se apreciaza ca plângerea este întemeiata .

În cauza , o serie de aspecte au ramas nelamurite , iar altele au fost insuficient argumentate .

Criticile retinute în Ordonanta de respingere a plângerii se apreciaza a fi straine de cauza .

Petentul a solicitat cercetarea faptuitorilor sus mentionati sub aspectul savârsirii infractiunii de lovire sau alte violente prev. de art.180 alin.2 din codul penal , iar prin plângerea formulata împotriva ordonantei a reiterat aceeasi solicitare , inserarea mentiunii  ca a solicitat cercetarea sub aspectul infractiunii prev. de " art.181 alin.2 din cod penal " apreciindu-se a constitui o eroare de tehnoredactare , în contextul în care codul penal nu incrimineaza vreo infractiune sub acest text de lege , respectiv art.181 alin.2 din cod penal .

Se apreciaza ca probatoriul administrat nu este îndestulator, probele administrate nefiind suficiente, ceea ce echivaleaza cu lipsa etapei cercetarii.

Actele premergatoare au fost limitate doar la audierea partilor , fara a fi audiati si ceilalti doi cofaptuitori , coparticipanti la fapta reclamata , fara a se efectua confruntari si a se dispune efectuarea unei expertize medico-legale , retinându-se fara temei ca fapta ar fi produs simple suferinte , nu si vatamari .

Astfel, se constata ca în cauza o serie de aspecte au ramas nelamurite , iar altele insuficient argumentate , dovezile administrate conducând la concluzia ca organul de urmarire penala era îndreptatit sa efectueze cercetarea penala împotriva tuturor faptuitorilor pentru justa solutionare a plângerii , solutia disjungerii apreciindu-se a fi nejudicioasa în speta , motiv pentru care se impune desfiintarea ordonantei si trimiterea cauzei Parchetului pentru a constata :

- modalitatea de producere a leziunilor constatate la partea vatamata ;

- daca fapta a fost savârsita în coautorat si activitatea fiecarui faptuitor .

Deasemenea se va dispune administrarea urmatoarelor mijloace de proba : ascultarea tuturor faptuitorilor ,

- ascultarea martorilor rezultati din actele premergatoare si din declaratiile partilor ,

- confruntari ,

- raport de expertiza medico-legala .

Pe cale de consecinta, se apreciaza întemeiata plângerea, urmând a o admite, a desfiinta rezolutia procurorului si a trimite cauza Parchetului de pe lânga Judecatoria Babadag .

Domenii speta