Dreptul muncii. Contract de adaptare profesională. Admisibilitatea clauzei penale în contractele de adaptare profesională. Modalitatea de calcul a sumei cuvenite drept clauză penală.

Sentinţa civilă nr. 109/14.01.2010 pronunţată  de către Tribunalul Dâmboviţa în dos. nr. 2883/120/2009

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmboviţa sub nr. 2883/120 din data de 29.06.2009 reclamanta SC O. SA T. a chemat în judecată  pârâtul O. G., solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce se va pronunţa să oblige pârâtul la plata sumei de 2375 euro plătibili în lei la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune ca urmare a nerespectării obligaţiilor convenite cu salariatul legate de formarea profesională.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul a fost salariatul său din data de 02.10.2007, în baza contractului individual de muncă, până la data de 17.04.2009, când raporturile de muncă au încetat ca urmare demisiei salariatului  astfel cum rezultă din decizia nr. 209/2009 şi cererea de demisie nr. 3298/02.04.2009.

Mai arată reclamanta că în cadrul raporturilor de muncă, s-a convenit de către părţi conform  art.5 din actul adiţional la contractul individual de muncă nr.1/02.10.2007 ca, în cazul în care într-o perioadă de 5 ani de la data încheierii stagiului de formare profesională, contractul de muncă al angajatului va înceta din iniţiativa salariatului, acesta se obligă să plătească către angajator despăgubiri în cuantum de 3000 euro plătibili în lei la cursul BNR din ziua plăţii. Mai arată reclamanta că pârâtul a participat la cursul de formare profesională în perioada 08.10.2007 -31.01.2008, curs organizat de către angajator cu scoaterea din producţie câte 15 ore pe săptămână timp de 16 săptămâni. Raportând data terminării cursului la data încetării contractului de muncă prin demisie rezultă că salariatul nu a respectat obligaţiile convenite în cadrul raporturilor de muncă, consecinţa fiind aceea a plăţii daunelor convenite conform art. 6 din actul adiţional la contractul individual de muncă al pârâtului. Mai arată reclamantul că suma de 3000 euro convenită ca despăgubiri a fost micşorată proporţional cu perioada lucrată în societate de la finalizarea cursului până la încetarea raporturilor de muncă.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 270, art. 195, art. 194 alin.2 lit. b şi art. 281 din Codul muncii.

La termenul de judecată din data de 29.09.2009 pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii formulate de reclamant. A arătat pârâtul că participarea la aşa zisul curs de formare profesională nu a presupus scoaterea sa din producţie pentru o perioadă mai mare de 25% din durata timpului normal de lucru şi nici scoaterea integrală din activitate, că tot timpul a îndeplinit sarcini de serviciu pentru care nu era necesară instruirea sa pe post de către un formator care era doar maistru în timp ce el avea calitatea de inginer. Actul adiţional invocat de către angajator, arată pârâtul, este lovit de nulitate deoarece în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Codul muncii salariatul nu poate renunţa la drepturile recunoscute de lege. Mai arată pârâtul că altor persoane cărora le-au încetat raporturile de muncă prin demisie de la acelaşi angajator nu li s-au solicitat asemenea sume de bani cum de altfel nu s-a solicitat nici de la pârât prin nota de lichidare.

La acelaşi termen de judecată pârâtul O.G. a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 8100 lei reprezentând contravaloarea a circa 350 ore suplimentare pe care le-a prestat reclamantei în perioada în care a fost angajat cu contract individual de muncă. În motivarea cererii reconvenţionale pârâtul reclamant arată că deşi prezenţa sa la serviciu a fost necesară de multe ori fie în zilele libere fie în cele de sărbătoare legală, angajatorul nu a dat eficienţă dispoziţiilor art. 119 alin. 1 din Codul muncii şi nici alternativei prevăzută de dispoziţiile art. 120 din codul muncii de a primi un spor de salariu prin negociere sau prin contractul individual de muncă.

Tribunalul a încuviinţat pentru părţi probele cu interogatorii, înscrisuri şi martori. A fost depus la dosarul cauzei contractul de adaptare profesională nr. 103/02.10.2007 privind pârâtul reclamant. Au fost audiaţi martorii V. O., I. N. C. şi M. B.

Ambele părţi au depus la dosarul cauzei concluzii scrise.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma dispoziţiilor legale incidente în cauză, tribunalul reţine că prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmboviţa sub nr. 2883/120 din data de 29.06.2009 reclamanta SC O. SA T. a chemat în judecată  pârâtul O. G., solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce se va pronunţa să oblige pârâtul la plata sumei de 2375 euro plătibili în lei la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune ca urmare a nerespectării obligaţiilor convenite cu salariatul legate de formarea profesională.

Mai reţine tribunalul că pârâtul a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 8100 lei reprezentând contravaloarea a circa 350 ore suplimentare pe care le-a prestat reclamantei în perioada în care a fost angajat cu contract individual de muncă.

Pe fondul cauzei deduse judecăţii, tribunalul reţine că pârâtul a fost salariatul societăţii reclamante potrivit contractului individual de muncă nr.378/02.10.2007 pe durată nedeterminată şi la data încheierii contractului individual de muncă acesta a semnat un act adiţional cu nr.1/02.10.2007 privind efectuarea unui stagiu de adaptare profesională de minim 65 de zile, conform art.189 lit.b din Codul muncii, la art.6  prevăzându-se că în cazul în care într-o perioadă de 5 ani de la data terminării stagiului se va desface contractul de muncă din motive disciplinare sau din iniţiativa salariatului, angajatul se obligă la plata sumei de 3000 euro către angajator cu titlu de despăgubiri. La aceeaşi dată pârâtul salariat a semnat şi un contract de adaptare profesională cu nr. 103/02.10.2007, acest stagiu de formare profesională fiind încheiat prin decizia nr.175/02.04.2008.

Examinând contractul încheiat între părţi, instanţa constată că acesta este un contract de adaptare profesională, aşa cum este şi denumit (fila 42) căruia îi sunt aplicabile prevederile art.201 din Codul muncii, în sensul că acesta a fost încheiat în vederea adaptării salariatului debutant la o funcţie nouă şi a fost încheiat odată cu încheierea contractului individual de muncă, purtând aceeaşi dată, respectiv 02.10.2007. Tribunalul reţine că în cadrul formării profesionale a salariaţilor , potrivit art.189 lit.b din Codul muncii, se pot realiza şi stagii de adaptare profesională la cerinţele postului şi ale locului de muncă una dintre modalităţile de realizare a formării profesionale fiind adaptarea profesională.

Tribunalul constată, conform probelor administrate de părţi, respectiv înscrisuri şi martori, că adaptarea profesională a pârâtului reclamant s-a făcut cu ajutorul unor formatori, salariaţi ai aceluiaşi angajator, în timpul programului de lucru. Adaptarea profesională a presupus atât desfăşurarea de activităţi productive în folosul angajatorului, respectiv repararea efectivă a liniilor tehnologice, dar şi un program de învăţare efectivă a particularităţilor acestor linii tehnologice. Conform declaraţiilor martorilor M. B., principalul formator al pârâtului reclamant şi I.C., alt formator, dar care se află în litigiu cu angajatorul pentru aceeaşi cauză ca şi pârâtul, nu se primea de către salariaţii formatori o plată diferită pentru orele de formare profesională ci doar un eventual spor la salariu, intrând în atribuţiile lor de serviciu formarea profesională a noilor angajaţi. Tribunalul nu poate stabili din probele administrate care a fost proporţia exactă de timp în care salariatul a participat la cursul de adaptare profesională şi intervalul de timp cât acesta a lucrat efectiv în beneficiul angajatorului.

Actul adiţional prin care s-a stabilit un cuantum al despăgubirilor în situaţia în care salariatul va avea iniţiativa încetării raporturilor de muncă înainte de a se împlini un termen de 5 ani de la data terminării cursului de adaptare profesională nu este un act nul conform susţinerilor pârâtului reclamant ci reprezintă un acord de voinţă al părţilor care conţine o evaluare a despăgubirilor în caz de nerespectare a unor obligaţii asumate. Tribunalul constată că în cauză nu poate fi vorba de o renunţare a salariatului la drepturile sale recunoscute de lege, renunţare sancţionată de Codul muncii cu nulitatea absolută ci este vorba de clauză  calificată, conform dispoziţiilor art. 1066 Cod civil ca fiind o clauză penală. O astfel de clauză penală nu este nulă decât în cazul contractelor de împrumut.

Cu toate acestea, clauza penală în materie de drept al muncii trebuie să ţină seama de dispoziţiile art. 3 din Codul muncii care garantează libertatea muncii precum şi de cheltuielile efective reprezentate în cazul de faţă de cursul de adaptare profesională. În această situaţie, tribunalul poate, constatând că suma stipulată de comun acord de către părţi este disproporţionată faţă de cheltuielile efectiv dovedite de către angajator, să dispună reducerea acestei sume la o sumă care rezultă din actele depuse şi din probele administrate.

Cum poziţia angajatului este una vulnerabilă în raport cu angajatorul deţinător de capital , dispoziţiile legale trebuie să asigure un echilibru între cele două părţi contractante. Cum cursurile de adaptare profesională urmate de către pârâtul reclamant nu au reprezentat un efort financiar deosebit pentru unitatea reclamantă, suma pe care unitatea angajatoare ar urma să o primească drept despăgubire pentru pierderea unui angajat specializat prin efortul  angajatorului trebuie să fie proporţională cu acest efort financiar şi să nu reprezinte un obstacol insurmontabil care să lege pentru 5 ani angajatul de angajator.

Tribunalul constată că în cauză reclamanta pârâtă nu a dovedit efectiv care a fost cuantumul cheltuielilor făcute cu acest curs de adaptare profesională. Astfel, în calculul efectuat (fila  41) este trecut tot salariul angajatului  pe un total de 240 ore de curs deşi din probe a rezultat că o parte din aceste ore au fost reprezentate de activitate efectivă în folosul reclamantei, au fost trecute ca fiind plătite către formatorul M. B. un număr total tot de 240 ore deşi acesta nu a fost tot timpul cu O. G. ci şi-a desfăşurat şi propria activitate, nefiind plătit cu salariu separat pentru aceste ore ci doar cu un spor la salariul său, spor al cărui cuantum nu a fost dovedit de către unitatea reclamantă. În plus, în orele când pârâtul a fost instruit de către ceilalţi formatori, respectiv I. C. şi N. D., nu era prezent şi M. B., conform declaraţiei acestuia, situaţie în care calculele prezentate de către reclamantă nu pot fi privite ca obiective.

Cum însă este cert că unitatea angajatoare a suferit un prejudiciu prin plecarea pârâtului după un an de la terminarea cursului de adaptare profesională, tribunalul urmează ca, prin interpretarea actelor depuse şi a declaraţiilor de martori, să oblige pârâtul la plata unei sume stabilită în mod rezonabil prin compararea calculelor făcute de reclamantă cu situaţia obiectivă rezultată din declaraţiile martorilor dând în acest fel eficienţă clauzei penale cuprinsă în actul adiţional la contractul individual de muncă încheiat de părţi. Tribunalul consideră că suma de 500 euro este o sumă rezonabilă şi urmează a obliga pârâtul la plata acestei sume la cursul în lei al BNR din ziua plăţii.

Cu privire la cererea reconvenţională formulată de către pârâtul reclamant, tribunalul constată că aceasta nu a fost dovedită de către pârâtul reclamant. Deşi s-a susţinut de către martorul V. O. că salariatul lucra peste program, acesta nu a putut aprecia câte ore s-au lucrat peste program pentru ca instanţa să aibă elemente privind cuantificarea orelor suplimentare. În plus, salariatul nu a făcut nici un fel de dovezi că a solicitat plata unor ore suplimentare angajatorului sau că a primit aviz pentru efectuarea acestora. În aceste condiţii cererea reconvenţională urmează a fi respinsă.

Faţă de considerentele expuse, tribunalul urmează a admite în parte cererea principală şi a respinge cererea reconvenţională.

Domenii speta

Spete similare