Reziliere contract de vânzare – cumpărare cu clauză de întreţinere. Lipsa culpei cumpărătorului în neîndeplinirea obligaţiei de întreţinere.

Decizia  civilă nr. 1577/15.02.2010 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în dosarul nr. 1577/315/2009

Prin cererea înregistrată la Judecătoria T. sub nr. 1577/315/2009, reclamanţii M.F. şi M. M., în contradictoriu cu pârâţii M. M.Gh. şi M. M., au solicitat rezilierea  contractului intitulat ,,de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere”  autentificat sub nr.3031/06.05.2004 de BNP-N.D.

În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere autentificat sub nr.3031/06.05.2004 au vândut pârâţilor o două corpuri de casă şi terenul în suprafaţă de 2602 m.p. intravilan Potrivit  clauzei stipulate expres în acest act , pârâţii trebuiau să le acorde întreţinere pe tot timpul vieţii , obligaţie care consta în : locuinţă în casa înstrăinată , asigurarea hranei zilnice  prin aprovizionare cu toate cele necesare , încălzirea locuinţei şi asigurarea iluminatului electric prin achitarea facturilor la timpul potrivit , îngrijirea în caz de boală sau neputinţă cu asistenţă medicală şi medicamente pe cheltuiala cumpărătorilor ori de câte ori este nevoie precum şi obligaţia ca , după deces , să –i înmormânteze şi să le facă pomenile , după datină.

Au mai arătat reclamanţii că, deşi sunt persoane în vârstă şi au nevoie de sprijin şi ajutor pentru treburile gospodăreşti, de aproximativ trei ani pârâţii nu le mai asigură nici măcar strictul necesar , în sensul că , dacă în primii doi ani ,  le mai aduceau medicamente , hrană ,lemne , uneori mai achitând şi lumina , în ultimii trei ani , aceştia au uitat de reclamanţi , de fiecare dată motivând că au şi ei copii e întreţinut , cheltuieli mari reproşându-le că ,,dacă tot trăiesc , să se descurce singuri”. De asemenea, reclamanţii au mai arătat că la data încheierii contractului nu a  fost achitată suma de 15.000 lei, inserarea menţiunii referitoare la preţul în bani , fiind o simplă formulare a contractului .

În drept cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1020, 1021 , 1639 cod civil.

Prin întâmpinarea depusă prin serviciul Registratură, semnată doar de pârâtul M. Gh., deşi în partea introductivă se arăta  că este formulată şi de M. M., se solicită admiterea acţiunii întrucât datorită stării de sănătate a pârâtei, cumpărătorii nu şi-au mai putut ţine promisiunea de acordare a întreţinerii către cei doi reclamanţi vânzători. De asemenea, prin întâmpinare se mai arată că nu s-au dat şi nu s-au primit banii la întocmirea actului autentic, inserarea menţiunii referitoare la preţul în bani , fiind o simplă formulare a contractului.

Pârâta M. M. a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea cererii reclamanţilor motivat de faptul că din momentul perfectării actului în discuţie , pârâţii şi-au îndeplinit cu bună-credinţă obligaţiile asumate prin acesta , nefiind adevărate susţinerile reclamanţilor din cererea de chemare în judecată. Se mai arată în întâmpinarea formulată de către M. M. că părţile locuiesc în aceeaşi curte , reclamanţii ocupând casa C2 indicată în contract, iar reclamanţii nu au avut nemulţumiri în legătură cu întreţinerea acordată, au avut întotdeauna hrană, medicamente , lemne pentru încălzit  , au fost plătite întotdeauna şi la timp facturile de energie electrică, iar reclamantul a suferite trei operaţii al căror cost a fost suportat şi de către pârâţi. De asemenea în întâmpinare se mai arată că boala de care suferă pârâta nu a dus la diminuarea executării obligaţiei de întreţinere datorată reclamanţilor, iar adevăratul motiv al promovării acţiunii de faţă este dat de faptul că relaţiile dintre soţi fiind deteriorate, pârâtul M. Gh. intenţionează să se despartă de ea şi să micşoreze comunitatea de bunuri prin readucerea în patrimoniul vânzătorilor, care sunt părinţii acestuia, a bunurilor vândute prin contractul a cărei rezoluţiune se solicită.

La termenul din 27.05.2009, la solicitarea instanţei de fond, reclamanţii au precizat în scris acţiunea arătând că solicită desfiinţarea în parte a contractului,  doar cu privire la nerespectarea obligaţiei de întreţinere.

În faţa instanţei de fond s-au administrat probele cu înscrisuri, interogatoriile părţilor şi au fost audiaţi martorii N.C., D.I. şi G. C.

Prin sentinţa civilă nr. 3688/01.07.2009 pronunţată de către Judecătoria T. în dosarul nr. 1577/315/2009 s-a respins cererea formulată de către reclamanţi, aceştia fiind obligaţi la plata cheltuielilor de judecată către pârâta M. M.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că aşa numitul contract  de întreţinere este un contract atipic căruia, în măsura în care părţile contractante  nu au prevăzut expres alte reguli ,  i se aplică regulile generale  din materia obligaţiilor prevăzute de art. 942- 1222 aflate în  Titlul III  intitulat ,, Despre contracte sau convenţii” al Cărţii a III a codului civil.

A mai reţinut instanţa de fond, printre altele, că, aşa cum rezultă din interpretarea art.1021 cod civil , pentru a se dispune desfiinţarea unui contract prin rezoluţiune sau reziliere  , este necesar a fi îndeplinite următoarele condiţii : una dintre părţi să nu-şi fi îndeplinit obligaţiile ce-i revin , asumate printr-un contract sinalagmatic ; neexecutarea să fi fost imputabilă părţii care nu şi-a îndeplinit obligaţia ; debitorul obligaţiei să fi fost pus în întârziere , în condiţiile prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte vinovăţia , instanţa de fond a constatat că art.1021 nu prevede expres această condiţie , însă a apreciat că , în această privinţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 1082 , 1083, 1085,  cod civil referitoare la acordarea daunelor pentru neexecutarea unei obligaţii asumate prin convenţie de către debitor, a apreciat că aceste dispoziţii sunt aplicabile întrucât art.1021 prevede că , odată cu solicitarea desfiinţării convenţiei,  se pot cere şi daune interese. Cum , aşa cum s-a arătat , temeiul juridic al rezoluţiunii constă în reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor reciproce ale obligaţiilor iar conform art.1073 cod civil ,,  Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exacta a obligaţiei, si în caz contrar are dreptul la dezdăunare.” , înseamnă că răspunderea contractuală reflectată în desfiinţarea contractului , intervine doar în situaţia în care există vinovăţia.

Instanţa de fond, prin prisma elementului vinovăţie , a apreciat că rezoluţiunea sau rezilierea se va dispune atunci când nu se face dovada existenţei unei cauze străine care nu-i poate fi imputată debitorului şi că , potrivit art. 1169 cod civil, sarcina probei unei asemenea cauze îi revine debitorului obligaţiei astfel neexecutate. În ceea ce priveşte îndeplinirea cerinţei privind punerea în întârziere a debitorului în formele prevăzute de lege , instanţa a apreciat că în materia executării obligaţiilor de întreţinere  , devine aplicabil art. 1079 alin 2 punctul 3 codul civil potrivit căruia ,, Debitorul este de drept in întârziere: …3. când obligaţia nu putea fi îndeplinită decât în un timp determinat, ce debitorul a lăsat sa treacă.” , întrucât , prin natura sa , îndeplinirea acestui  tip de obligaţie nu suportă amânare. Instanţa a apreciat că aceste dispoziţii , sunt unele speciale deoarece conţin excepţii de la regula prevăzută de alineatul 1 al aceluiaşi articol ( potrivit căruia  ,,  Dacă obligaţia consista in a da sau în a face, debitorul se va pune în întârziere prin o notificare ce i se va face prin tribunalul domiciliului sau.”)  , astfel încât , conform regulilor de interpretare consacrate,se aplică prioritar faţă de regula generală conţinută de art. 1021 cod civil.

 În privinţa dovedirii pretenţiilor părţilor , prin prisma probelor administrate în cauză , instanţa de fond a constatat că legea nu prevede o ierarhie a probelor , astfel încât nicio probă  nu are o valoare prestabilită în raport de celelalte probe, apreciind că probele trebuie coroborate , pentru a putea stabili situaţia de fapt.

A constatat instanţa de fond că potrivit art. 1174 cod civil ,, (1) Actul cel autentic sau cel sub semnătura privată are tot efectul între părţi despre drepturile si obligaţiile ce constată, precum şi despre aceea ce este menţionat în act, peste obiectul principal al convenţiei, când menţionarea are un raport oarecare cu acest obiect.( 2) Dar menţionările care au de obiect un fapt cu totul străin de acela al convenţiei, nu pot servi decât numai la un început de dovada.” Din coroborarea tuturor  dispoziţiilor legale , instanţa a tras concluzia că  înscrisul autentic se bucură de o prezumţie de autenticitate şi validitate , astfel încât , cel ce îl foloseşte este scutit de orice dovadă , proba contrară revenindu-i celui care îl contestă. Un înscris autentificat de către notar conform art. 8 litera b din Legea 35/1995  , se bucură de o prezumţie de autenticitate şi validitate , astfel încât , cel ce îl foloseşte este scutit de orice dovadă , proba contrară revenindu-i celui care îl contestă.

Instanţa de fond a apreciat că din  coroborarea  articolelor  din codul civil citate în considerentele sentinţei, rezultă  că , în situaţia în care clauzele actului autentic sunt clar exprimate gramatical şi nu există o insuficienţă, de orice natură, a acestora , interpretarea gramaticală este suficientă pentru a determina exact înţelesul exact al clauzelor contractului .Astfel , a apreciat că,  dacă nu există aceste insuficienţe , există o prezumţie simplă (care poate fi răsturnată de către partea interesată ) în sensul că această exprimare clară reprezintă şi voinţa internă a părţilor contractante , iar dacă există o insuficienţă , aceasta va fi rezolvată după regulile prevăzute la art. 977 – 985 cod civil .

Cu privire la proba cu interogatoriul părţilor, instanţa de fond a considerat drept probă , conform art. 1170 cod civil , doar recunoaşterile făcute în contra lor  de către cei astfel interogaţi , nu şi susţinerile făcute în favoarea lor deoarece din interpretarea art. 1204 şi urm. Cod civil rezultă că mărturisirea are valoare de probă doar dacă este luată împotriva celui care a făcut-o, nu şi în favoarea sa. De asemenea , instanţa de fond nu a socotit ca probe şi nu a analizat, răspunsurile negative la întrebările adresate şi care nu pot fi socotite recunoaşteri.

În privinţa probei cu martori , instanţa de fond a reţinut că declaraţia  dată de o persoană în faţa instanţei depinde de mai mulţi factori printre care : gradul de instrucţie; capacitatea personală de percepere , stocare şi redare a informaţiilor reproduse în faţa instanţei ; gradul de emotivitate în faţa unei autorităţi cum este instanţa ; locul fizic din care a perceput informaţia ;  intensitatea cu care faptul respectiv a trecut în conştiinţa martorului ; preocupările sale obişnuite ; timpul care a trecut de la momentul perceperii faptului şi până la redarea lui în faţa instanţei, de o mare importanţă fiind şi stabilirea sincerităţii martorului care trebuie să fie făcută la modul concret , neexistând reguli  prestabilite de lege .

Cu privire la prezumţii instanţa de fond  a constatat că, deşi din alineatul 1 al articolului 1202 rezultă că prezumţia legală relativă dispensă de orice dovadă pe acela în favoarea căruia este făcută , totuşi înţelesul acestei norme trebuie interpretat prin raportare la art.1199 Cod civil, respectiv , în sensul că beneficiarul prezumţiei trebuie să dovedească faptul vecin şi conex pe care se sprijină prezumţia, iar prezumţia simplă ( cea reglementată de art.1203 cod civil) trebuie să aibă  greutate si puterea de a naşte probabilitatea .

Aplicând toate aceste dispoziţii legale incidente în speţa dedusă judecăţii instanţa a reţinut că reclamanţii au depus la dosar copia unui înscris intitulat  ,,contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere” , acesta fiind autentificat sub nr.3031/06.05.2004, înscris care are înfăţişarea unui înscris autentic regulat întocmit , astfel încât se bucură de prezumţia că el emană în realitate de la cel care figurează ca semnatar şi care,  nefiind contestat de către părţi, face dovada celor menţionate în el. Din interpretarea gramaticală a  acestui contact rezultă că , în data de 6.05.2004 , reclamanţii au înstrăinat pârâţilor bunurile descrise în acţiunea introductivă şi că s-a stabilit drept preţ al vânzării , suma de 150.000.000 lei precum şi obligaţia cumpărătorilor de a-i întreţine , pe tot timpul vieţii, obligaţie care constă în ,,locuinţă în casa înstrăinată, asigurarea hranei zilnice prin aprovizionare cu toate cele necesare , încălzirea locuinţei şi asigurarea iluminatului electric prin achitarea facturilor la timpul potrivit , îngrijirea în caz de boală sau neputinţă cu asistenţă medicală şi medicamente pe cheltuiala cumpărătorilor ori de câte ori este nevoie , precum şi obligaţia ca , după deces” să-i înmormânteze şi să  le facă pomenile după datină .

În ceea  ce priveşte calificarea juridică a acestui contract , instanţa a constatată că din interpretarea gramaticală a acestui contract , nu rezultă dacă acesta este unul de vânzare cumpărare sau unul de întreţinere , astfel încât este necesar a se folosi ,pentru determinarea naturii contractului, în această privinţă , şi  alte reguli de interpretare în afara celei gramaticale precum şi alte probe. Deşi asistate juridic, părţile nu au făcut aprecieri cu privire la natura juridică a contractului în discuţie , mulţumindu-se să îl desemneze prin denumirea folosită de către notarul public. Nici după ce instanţa a făcut constatarea cu privire la indicarea ca preţ atât a obligaţiei de întreţinere cât şi a sumei de bani , părţile , asistate juridic , nu au făcut vreo referire în acest sens. Totuşi , instanţa remarcă faptul că atunci când se referă la acest act , pârâta îl desemnează drept contract de vânzare –cumpărare ( ca de exemplu atunci când adresează întrebările la interogatoriul pe care îl propune spre a fi lua pârâţilor ori când formulează întâmpinarea –vezi al patrulea alineat al paginii a doua a întâmpinării) fără ca acest lucru să fie urmat de un protest al părţii adverse cu privire la o asemenea desemnare . Din interpretarea contractului instanţa a apreciat că acest contract este unul de întreţinere care însă are  particularitatea că scopul principal urmărit de către reclamanţi este acela de a-şi înstrăina imobilul în schimbul întreţinerii pe care pârâţii urma să li-l dea numai în caz de necesitate , reclamanţii fiind de acord ca ei să suporte , în măsura posibilităţilor lor ,o parte din cheltuielile gospodăriei sau ale lor personale , inclusiv privind  întreţinerea sănătăţii lor. Ca urmare , pentru a se produce rezilierea , trebuie ca întâi reclamanţii să facă dovada că aveau nevoie de sprijin , fie total , fie în completarea , pentru ca pârâţii să fie obligaţi să facă dovada că le-au acordat sprijinul la care  s-au obligat.

 Instanţa a mai constat că ,aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor şi din susţinerile părţilor , reclamanţii sunt părinţi ai pârâtului M. Gh. şi socrii ai pârâtei M. M. şi locuiesc  în aceeaşi curte , dar în case separate. Din declaraţia martorei D.I. a reţinut că din toamna anului 2008 , când fata pârâţilor a început liceul în T., pârâta a locuit cu aceasta în T.,venind însă la sfârşit de săptămână la D. pentru a face menajul .Instanţa a apreciat că nu se poate da acestei situaţii , semnificaţia unei abandonări a domiciliului de la D., câtă vreme pârâta se ocupa şi de gospodăria din D., iar din probe nu rezultă că a făcut acest lucru peste voinţa soţului său . Instanţa a constatat că nu s-a făcut dovada că pârâţii mai aveau şi o altă gospodărie  ori că în curte mai există şi alte construcţii în afara acelora la care face referire contractul în discuţie .

Cu privire la proba cu martori instanţa a mai reţinut că din declaraţia martorului N.C. rezultă că acesta  îl mai vedea pe reclamant cumpărând lemne sau venind de la farmacie ,  că atunci când poştaşul distribuia pensiile , observa cum reclamantul era cel care plătea contravaloarea consumului de curent electric ,deşi pârâta se afla şi ea în preajmă , dar pleca fără să se intereseze de acest consum . Din declaraţia  martorei D.I. a rezultat că aceasta a mers în gospodăria părţilor , încă de când aceştia s-au căsătorit , fiind prietenă de familie cu cele patru părţi şi că , atunci când în locul casei nou construite ( pe lângă aceasta , acum mai există şi ,,odăiţele” în care locuiesc reclamanţii ) era vechea casă , părţile mâncau împreună , lucru pe care nu l-au mai făcut după ce s-a construit casa nouă , în care locuiesc pârâţii. Mai rezultă că totuşi , uneori , părţile mai mâncau împreună în curte precum şi că martora a văzut cum reclamanta , făcând mâncare , le trimitea socrilor din aceasta dar şi cum reclamanta îi chema pe pârâţi la ea la masă. A arătat , ca şi martora G.C., că l-a văzut pe reclamant vopsind .Această din urmă martoră a arătat că l-a vizitat pe reclamant , după ce acesta a fost operat şi că acesta arăta bine şi nu i s-a plâns că nu ar fi îngrijit. Martora D. I., a arătat că atunci când reclamantul era bolnav , internat în spital , o vedea pe reclamantă plecând de acasă cu maşina , spunând că merge la socrul ei , că soacra închidea porţile în urma pârâtei .Martora a arătat că a văzut cum , o dată din cele trei rânduri când reclamantul a fost operat , pârâta l-a adus pe acesta de la spital . S-a reţinut  că martorii audiaţi în cauză au arătat că nu au auzit direct sau indirect, prin sat ,  că între părţi ar exista neînţelegeri sau că pârâţii nu i-ar îngriji pe reclamanţi ori să se fi auzit scandal din gospodăria lor .Doar martorul N.C. a arătat că în urmă cu circa două săptămâni reclamanta i-a povestit că i-a cerut nurorii ei o cameră în casa nouă şi că aceasta a refuzat .A mai arătat că în urmă cu 14-15 zile a găsit-o pe reclamantă plângând , în timp ce se afla în casa fiicei martorului , casă în care la momentul vizitei lui ,aceasta din urmă şi reclamanta se găseau încuiate.

Instanţa de fond coroborând toate declaraţiile martorilor , a apreciat că nu există elemente pentru a considera declaraţiile acestora ca nesincere , deoarece martorii nu  s-au contrazis în propriile declaraţii , nu s-au ferit să dea detalii iar acolo unde nu au cunoscut un aspect , au răspuns că nu ştiu –fără ca afirmaţia lor să fie contrazisă de alte probe -  şi deoarece declaraţiile lor nu au fost contrazise în mod rezonabil de alte probe .În ceea ce priveşte dovada faptelor  la care fac referire aceste declaraţii , instanţa apreciază că declaraţiile sunt apte pentru a face o asemenea dovadă..

A mai reţinut instanţa de fond că doar în declaraţia martorului N. C. în partea în care  a arătat că în urmă cu circa două săptămâni reclamanta i-a povestit că i-a cerut nurorii ei o cameră în casa nouă şi că aceasta a refuzat precum şi că în urmă cu 14-15 zile a găsit-o pe reclamantă plângând, declaraţia acestui martor nu se coroborează cu restul declaraţiilor celorlalţi martori .Astfel , instanţa a apreciat că aceasta declaraţie nu poate fi aptă de a face dovada că între pârâtă şi reclamanţi existau neînţelegeri anterioare promovării prezentei acţiuni deoarece , martorul a aflat despre presupusa neînţelegere , abia după momentul promovării acţiunii . Instanţa a apreciat că , prin ipoteză, dacă nişte persoane se judecă în contradictoriu , se presupune că între ele ,după acel moment , există probleme ; a apreciat că prezintă interes , din acest punct de vedere , situaţia dintre ele anterior acţiunii în justiţie. Pe de altă parte simpla povestire a reclamantei , necoroborată cu alte probe demne de a fi luate în seamă , nu poate fi socotită o dovadă,  deoarece nu poate fi de conceput ca o persoană ( care va deveni ori este parte într-un dosar ) să-i relateze alteia anumite aspecte şi apoi să le transforme în probe prin  simpla reproducere a acestora de către cel devenit martor . A  interpreta altfel , ar însemna a considera drept dovadă a celor astfel relatate , chiar declaraţia indirectă în favoarea sa dată în faţa instanţei de către respectiva parte  , ceea ce nu este permis de lege , din interpretarea art. 1204 şi urm. Cod civil rezultând că mărturisirea are valoare de probă doar dacă este luată împotriva celui care a făcut-o , nu şi în favoarea sa.

Deşi au  solicitat proba cu doi martori , reclamanţii nu au adus decât unul singur ; nici nu au menţionat numele celui de-al doilea , pentru ca instanţa să poată fi pusă în poziţia de a administra această probă , cu toate că li s-a atras atenţia asupra obligaţiei lor de urmărire a finalizării procesului .Nu au reuşit să propună un martor care să confirme cele arătate de către ei în acţiune cu privire la lipsa de îngrijire .

A mai apreciat instanţa că doar interpretând contractul ca fiind unul de întreţinere care însă are  particularitatea că scopul principal urmărit de către reclamanţi este acela de a-şi înstrăina imobilul în schimbul întreţinerii ,  se explică de ce , până de curând , între părţi nu au existat discuţii  cu toate că reclamanţii mai suportau o parte din cheltuieli şi gospodăreau în mare parte singuri, cu toate că nu locuiau în casa nouă .Pentru a trage această  concluzie , nu este de neglijat faptul că părţile locuiau în aceeaşi curte şi că pârâţii erau fiul şi respectiv nora reclamanţilor .Ori , într-o asemenea situaţie, este de presupus că pretenţiile părinţilor /socrilor nu puteau să fie atât de severe ca atunci când între întreţinut şi întreţinător nu există relaţii de strânsă rudenie .Interpretarea acestui contract –şi în lipsa unor probe contrare – nu poate fi ruptă de tradiţia  din societatea românească , notorie , conform căreia , spre deosebire de alte popoare , părinţii români înţeleg să-şi sprijine copiii chiar şi atunci când aceştia îşi întemeiază propriile familii, indiferent de vârsta acestor copii şi conform căreia , aceeaşi copii îi sprijină pe părinţi abia când aceştia nu se mai pot ocupa singuri de ei . De asemenea , conform aceleiaşi tradiţii,  de regulă , după încheierea acestui tip de acte , părinţii nu aşteaptă să fie în totalitate întreţinuţi de copiii lor.

De asemenea instanţa de fond a ţinut cont şi de faptul că ,potrivit aceleiaşi tradiţii dar şi regimului juridic al edificării construcţiilor,  de regulă ,atunci când copiii majori construiesc în curtea părinţilor , acestora nu li se transferă dreptul de proprietate asupra terenului iar autorizaţia se eliberează pe numele părintelui care , de regulă apare  în acte ca titular al dreptului de proprietate .Pârâta a invocat în întâmpinare faptul că această construcţie nouă este ridicată exclusiv de ea şi soţ , însă nu a reuşit să dovedească acest lucru în timp ce reclamanţii au depus la dosar copia autorizaţiei de construire eliberată pe numele reclamantului şi ,,documentaţie tehnică pentru obţinerea autorizaţiei de construire proprietate M. M. şi M. Gh.” întocmită în mai 1996 .Instanţa apreciază că deşi o asemenea documentaţie nu face dovada dreptului de proprietate (pentru că legea nu-i stabileşte o asemenea valoare) , totuşi vine în sprijinul  prezumţiei simple că această construcţie a fost edificată , cel puţin ,  de cele patru părţi, dacă nu doar de reclamanţi,câtă vreme reclamantul a acceptat ca într-un asemenea act premergător să fie menţionat şi numele fiului .Instanţa apreciază însă că această prezumţie nu este suficientă pentru dovedirea unui drept de proprietate asupra construcţiei C1 , exclusiv al pârâţilor sau comun cu reclamanţii. Fără a a-şi propune să analizeze dacă s-a făcut o asemenea dovadă , instanţa a apreciat însă că  prezumţia amintită imediat anterior este de natură să sprijine cealaltă prezumţie analizată mai sus cu ocazia stabilirii naturii contractului .

A mai reţinut instanţa de fond că este notoriu faptul că nu se face de către notari o personalizare a contractelor pe care le autentifică , folosindu-se contracte ,,tip” în care sunt schimbate doar datele concrete ale părţilor şi ale bunurilor ce fac obiectul unui asemenea act,  exprimarea dintr-un astfel de contract fiind una  ,,standard” .

Instanţa a apreciat în funcţie de toate probele administrate că nu sunt îndeplinite cerinţele pentru a dispune desfiinţarea contractului pentru că pârâţii şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale. În ceea ce priveşte perioada ulterioară promovării  prezentei acţiuni , instanţa a apreciat că şi dacă s-ar face dovada că pârâta nu mai locuieşte în acest imobil şi nu îşi mai îndeplineşte obligaţiile asumate , dacă s-ar face dovada că este împiedicată ( inclusiv prin refuzul reclamanţilor ) să le mai presteze întreţinerea la care s-a obligat alături de soţ , acest lucru nu ar justifica desfiinţarea contractului deoarece nu este îndeplinită cerinţa privind culpa sa deoarece nimeni nu poate invoca propria turpitudine pentru a cere protejarea unui drept .

Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii, în termen legal, au formulat recurs. Prin motivele de recurs reclamanţii au criticat sentinţa instanţei de fond ca fiind nelegală şi netemeinică.

Au arătat recurenţii că instanţa de fond doar a enumerat clauzele contractului făcând o analiză a acestora de maniera unui curs de drept civil, dar fără a analiza pe fond situaţia de fapt. Instanţa de fond a preluat doar frânturi din declaraţiile martorilor, în special a martorei D.I., care a relatat şi că reclamanta, bătrână fiind aducea de mâncare la sfârşit de săptămână pârâţilor iar alteori îi invita şi la masă în condiţiile în care pârâta M. M., din toamna anului 2008, locuia la T. în cursul săptămânii, iar când revenea în comuna D., la sfârşitul săptămânii, nu avea grijă de reclamanţi, ci chiar îi insulta.

Mai arată reclamanţii în motivarea recursului că instanţa de fond nu a ţinut cont de răspunsurile la interogatoriu date de către cei doi reclamanţi şi nici de înscrisurile de la dosar din care rezultă că aceştia îşi plăteau singuri energia electrică şi medicamentele. De asemenea, instanţa de fond nu a luat în calcul întâmpinarea formulată de către pârâtul M. Gh. din care rezultă că de aproximativ 3 ani starea de sănătate a pârâtei M.M. nu mai permite acesteia să îngrijească reclamanţii.

De asemenea, se mai arată în motivarea recursului că instanţa de fond nu a ţinut cont de recunoaşterea la interogatoriu a pârâtei M. M. în sensul că a părăsit domiciliul comun ca urmare a neînţelegerilor avute cu soţul său, pârâtul M. Gh., că a ieşit la pensie pe caz de boală cu o pensie de 500 lei şi că nu a mai fost interesată de clauza contractuală.

O altă critică a soluţiei instanţei de fond vizează aspectul că instanţa de fond a reţinut că nu s-a făcut dovada că pârâţii mai aveau şi o altă gospodărie ori că în curte există şi alte construcţii. În privinţa acestui aspect, arată reclamanţii recurenţi, rezultă din toate probele administrate că imobilul C2 este ocupat de reclamanţi, iar în imobilul C1 locuiau pârâţii.

Se mai arată de recurenţi că scopul urmărit printr-un contract de vânzare cumpărare cu clauză de întreţinere este ca prestarea obligaţiei de întreţinere să fie permanentă şi nu sporadică, indiferent de mijloacele materiale ale creditorilor întreţinerii, obligaţia contractuală neputând fi confundată cu obligaţia legală în care acordarea întreţinerii depinde de nevoia celui îndreptăţit să o primească. Din probatoriul administrat, arată recurenţii, rezultă culpa exclusivă a pârâţilor în neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, culpă recunoscută de către pârâtul M. Gh., poziţia pârâtei M. M. fiind determinată de refuzul reclamanţilor de a o despăgubi cu o sumă de un miliard lei vechi pentru a fi de acord cu rezilierea contractului în discuţie.

Se mai precizează prin motivele de recurs că înainte de construirea casei noi, respectiv anterior anului 1996, toate părţile locuiau împreună, dar după edificarea acestei construcţii pârâţii locuiesc în casa nouă iar reclamanţii într-o bucătărie din paiantă degradată şi deteriorată, cu podeaua ruptă. Când reclamanta a solicitat nurorii sale să le permită a ocupa o cameră în casa nouă, aceasta a refuzat iar instanţa de fond nu a ţinut cont de acest aspect şi nici de răspunsul la interogatoriu al reclamanţilor conform căruia M. M. le-a pus hârtiile în braţe şi le-a precizat că nu are grijă de ei, dar pot să se ducă să strice actul.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, iar pe fond, admiterea cererii reclamanţilor astfel cum a fost precizată.

La data de 09.11.2009, în calea de atac a recursului, intimatul M. Gh. a depus întâmpinare solicitând admiterea recursului formulat de către reclamanţii recurenţi, întâmpinarea acestuia fiind o reluare a motivelor de recurs depuse de către recurenţii reclamanţi.

S-a acordat un termen pentru lipsă de apărare intimatei M. M. şi un termen pentru soluţionarea litigiului pe cale amiabilă. S-a făcut dovada de către recurenţi că au formulat cerere de strămutare a cauzei la o altă instanţă egală în grad, din certificatul emis de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie rezultând că strămutarea are termen pe data de 22 aprilie 2010. Nu s-a făcut dovada suspendării prezentei cauze până la soluţionarea cererii de strămutare.

S-a făcut dovada de către intimata pârâtă M. M. că pe rolul Judecătoriei T. se află dosarul nr. 4/315/2010 având ca obiect desfacerea căsătoriei dintre M. Gh. şi M. M., acţiunea fiind formulată de către M. Gh.

Intimata pârâtă M. M. nu a formulat întâmpinare în calea de atac a recursului.

Analizând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, a actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, tribunalul reţine următoarele:

 Prin sentinţa civilă nr. 3688/01.07.2009 pronunţată de către Judecătoria T. în dosarul nr. 1577/315/2009 s-a respins cererea formulată de către reclamanţi, aceştia fiind obligaţi la plata cheltuielilor de judecată către pârâta M. M. Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că, din probele administrate, nu rezultă nerespectarea de către pârâţi a obligaţiilor contractuale asumate prin contractului intitulat ,,de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere”  autentificat sub nr.3031/06.05.2004 de BNP-N.D.

Pe fondul cauzei deduse judecăţii tribunalul reţine aceeaşi situaţie de fapt reţinută şi de instanţa de fond, respectiv încheierea acestui contract între părţi în anul 2004, obiectul contractului fiind acordarea de către pârâţi de întreţinere pe tot timpul vieţii reclamanţilor , obligaţie care consta în : locuinţă în casa înstrăinată , asigurarea hranei zilnice  prin aprovizionare cu toate cele necesare , încălzirea locuinţei şi asigurarea iluminatului electric prin achitarea facturilor la timpul potrivit, îngrijirea în caz de boală sau neputinţă cu asistenţă medicală şi medicamente pe cheltuiala cumpărătorilor ori de câte ori este nevoie precum şi obligaţia ca , după deces , să –i înmormânteze şi să le facă pomenile , după datină.

Cu privire la criticile aduse sentinţei instanţei de fond, tribunalul reţine că acestea sunt total neîntemeiate. Astfel, în primul motiv de recurs, se reproşează instanţei de fond că ar fi tratat în mod teoretic problema dedusă judecăţii, ţinând practic un curs de drept civil. Este adevărat că în considerentele sentinţei se face o amplă analiză a contractului de vânzare cumpărare cu clauză de întreţinere, contract atipic şi aleatoriu şi a clauzelor acestuia, dar aceasta nu poate constitui un motiv de recurs, cu atât mai mult cu cât toate susţinerile făcute de către instanţa de fond sunt întemeiate, bazate pe un amplu studiu al problemei de drept deduse judecăţii. Cel mult, susţinerile prea ample ar putea constitui un motiv de apreciere pentru activitatea magistratului care s-a aplecat cu atenţie asupra tuturor aspectelor teoretice şi practice ale problemei puse în discuţie prin declanşarea litigiului dintre părţi.

Cu privire la critica neanalizării de către instanţa de fond a tuturor probelor administrate, respectiv declaraţii de martori, interogatorii şi înscrisuri, tribunalul constată că şi această critică este neîntemeiată. Astfel, instanţa de fond a analizat toate declaraţiile martorilor audiaţi în cauză şi a precizat de ce reţine doar anumite aspecte şi nu reţine aspectele din declaraţia martorului N. C. care vizează situaţia creată după introducerea cererii de chemare în judecată. Cu privire la susţinerea că martora D.I. ar fi  relatat şi că reclamanta, bătrână fiind aducea de mâncare la sfârşit de săptămână pârâţilor iar alteori îi invita şi la masă în condiţiile în care pârâta M. M., din toamna anului 2008, locuia la T. în cursul săptămânii, tribunalul apreciază că această declaraţie a fost avută în vedere de către instanţa de fond, din contextul declaraţiei rezultând bunele relaţii dintre părţi pe tot parcursul existenţei contractului, inclusiv după ce pârâta M. M. a început să locuiască în timpul săptămânii la T., cu fiica sa minoră. Din declaraţia acestei martore nu rezultă sub nici o formă că atunci când revenea în comuna D., la sfârşitul săptămânii, pârâta nu avea grijă de reclamanţi, ci chiar îi insulta, astfel cum susţin în mod neîntemeiat şi fără nici o probă în acest sens, recurenţii reclamanţi.

Cu privire la invocarea de către recurenţii reclamanţi a împrejurării că, în sentinţa pronunţată, instanţa de fond nu a ţinut cont de răspunsurile la interogatoriu date de ei şi de pârâtul M.Gh., în mod justificat şi cu explicaţiile legale s-a arătat în considerentele sentinţei că, din interpretarea art. 1204 şi urm. Cod civil rezultă că mărturisirea are valoare de probă doar dacă este luată împotriva celui care a făcut-o , nu şi în favoarea sa, interogatoriul luat fiind o mărturisire a părţii.

Cu privire la faptul că instanţa de fond nu a ţinut cont de întâmpinarea formulată de către pârâtul M. Gh., tribunalul reţine că acesta apare ca fiind persoană direct interesată în înlăturarea imobilelor din patrimoniul comun al celor doi soţi câtă vreme între aceştia există un proces de divorţ, iar la instanţa de fond exista dovada neînţelegerilor dintre ei. Depunerea în instanţa de recurs a dovezii existenţei procesului de divorţ vine să întărească probatoriul efectuat în faţa instanţei de fond cu privire la adevăratul scop al acţiunii de faţă care nu este unul bazat pe reala culpă a pârâţilor în neexecutarea contractului de întreţinere ci unul patrimonial dat de încercarea pârâtului M.Gh. ca, folosindu-se de reclamanţi, să diminueze comunitatea de bunuri a soţilor cu terenul şi construcţiile cuprinse în acest contract ce se solicită a fi desfiinţat.

De asemenea este neîntemeiat şi motivul de recurs ce vizează greşita  reţinere de către instanţa de fond a împrejurării că pe teren sunt două construcţii iar reclamanţii locuiesc în casa veche, edificată anterior anului 1996. Instanţa de fond a reţinut exact situaţia de fapt, respectiv că, prin bună învoială părţile au decis astfel, iar împrejurarea că din acte nu rezultă că pârâţii au edificat singuri imobilul nou este de asemenea corect reţinută atâta vreme cât autorizaţia de construire este pe numele reclamantului.

Cu privire la existenţa înscrisurilor privind plata energiei electrice şi a celor privind cumpărarea de medicamente, înscrisuri existente la dosarul de fond, tribunalul reţine că aceste înscrisuri au fost avute în vedere de instanţa de fond la pronunţarea hotărârii. Referirile ample la tradiţia familiei extinse româneşti vin să confirme aceste aspecte, iar împrejurarea că anumite facturi au fost plătite de către reclamanţi nu face, prin ea însăşi, dovada neîndeplinirii obligaţiilor pârâţilor. Doar unită cu alte probe, care nu există însă la dosarul cauzei, această dovadă putea duce instanţa la concluzia neîndeplinirii obligaţiei contractuale de către pârâţi.

Pe cale de consecinţă, tribunalul constată că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică, întemeiată pe probele de la dosarul cauzei şi pe un amplu studiu de teorie şi practică judiciară combinat cu consideraţii pertinente despre prezumţii, despre obiceiul locului, despre psihologia martorilor şi a părţilor. De asemenea, tribunalul constată că nici unul dintre motivele de recurs nu este întemeiat.

Pe cale de consecinţă şi pentru considerentele invocate, tribunalul, în temeiul dispoziţiilor art. 312 Cod procedură civilă, urmează a respinge recursul ca nefondat şi a menţine sentinţa recurată ca fiind legală şi temeinică.

Domenii speta

Spete similare