Invocarea apararilor de fond in cadrul contestatiei la executare.Executare silita inceputa impotriva unui titlu executoriu emis de o instanta judecatoreasca

Sentinţă civilă 72 din 24.01.2008


Domeniu:Contestatie la executare

Tip:sentinta

Nr/data:1073/13.12.2007

Autor:Judecatoria Adjud

 Invocarea apararilor privind fondul cauzei in cadrul contestatiei la executare.Contestatorul  S. I., ,  în contradictoriu  cu  intimata S N C F CFRSA – Bucureşti – Sucursala Regionala Galaţi, a solicitat ca instanţa prin hotărâre judecătoreasca să dispună anularea actelor de executare efectuate împotriva sa şi suspendarea executării titlului executoriu, respectiv a deciziei nr. 848/26.09.2006 a Curţii de Apel Galaţi.

In motivarea cererii sale, contestatorul arată că:

Prin decizia civila nr. 848/26.09.2006 a Curţii de Apel Galaţi a fost obligat la plata sumei de 218,13 lei către intimată, hotărâre irevocabilă în baza căreia, în cadrul executării silite pornite împotriva sa, prin somaţia nr. 85/15.10.2007 din partea BEJ  I.C.C.,  a fost somat la plata sumei de 329,13 lei reprezentând prejudiciul cauzat societăţii intimate şi cheltuielile de executare. Împotriva acestei decizii pronunţată de Curtea de Apel Galaţi,  contestatorul a formulat contestaţie în anulare, dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Galaţi la data promovării contestaţiei . Arata ca printr-o alta sentinţa nr. 307/3.05.2006 pronunţată în dos. nr. 1499/C/2006 a Tribunalului Vrancea,  rămasă irevocabilă prin decizia civila nr. 524/R/11.109.1006 a Curţii de Apel Galaţi, s-a admis acţiunea contestatorului, s-a dispus anularea Deciziei  nr. 707/1495/10.101.2005 emisă de societatea intimată şi a fost obligată intimata la plata drepturilor salariale,  datorate contestatorului din prezenta cauza.

Faţă de această hotărâre, apreciază ca decizia civila nr. 848/R/26.09.2007 pronunţa ta de CA Galaţi în dos. nr. 3863/127/2006 este nula

Judecatoria Adjud a respins cererea ce are ca obiect contestaţiei la executare, ca nefondată. Si in consecinta si cererea privind suspendarea executării cauzei ca fiind rămasă fără obiect.Pentru a hotari astfel,instanta a retinut ca prin decizia civila nr. 848/R/26.09.2007 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în dos. nr. 3863/121/2006 a fost modificată în parte sentinţa civila nr. 547/9.03.2007 a Tribunalului Galaţi, în sensul că pârâtul ( contestatorul) să fie obligat să plătească intimatei suma de 218,13 lei în loc de 2058,78  lei,  sentinţă irevocabilă de la data pronunţării ( 26.09.2007).

Potrivit dispoziţiilor art. 374 Cod  pr. civila, nici o hotărâre judecătorească nu se va putea executa dacă nu este investită cu formulă executorie, afară de anumite hotărâri prevăzute de lege, care se executa fără formula executorie.

Potrivit 289 Codul Muncii, hotărârile pronunţate în fond sunt definitive şi executorii de drept, deci nu este necesară investirea lor cu formula executorie, ci doar rămânerea definitiva a acesteia pentru a putea fi pusă în executare.

Titlul executoriu in baza căruia  a început executarea silita împotriva executorului este o decizie civila rămasă irevocabilă ( şi implicit definitiva) şi executorie de drept.

Faptul că împotriva acestei hotărâri s-a promovat de către părţile nemultumite contestaţii în anulare, instanta apreciaza  ca acesta nu este un motiv  temeinic şi legal pentru a suspenda executarea silita începuta in dosar nr. 85/2007 al BEJ I.C.C., împotriva contestatorului . Mai mult decât atât potrivit art. 319 ind. 1 Cod  pr.civila, instanţa care judeca contestaţia  în anulare este cea care este mai îndreptăţită, prin prisma aprecierilor pe care le poate face în baza verificării temeiniciei motivelor invocate în cadrul contestaţiei în anulare., sa suspende sau nu executarea hotărârii  a cărei anulare se cere, în condiţiile indicate în textul de lege invocat.

Astfel, motivul promovarii acestei contestaţii în anulare, cale de atac extraordinară împotriva titlului executoriu,in conditiile aratate, nu poate să conducă la suspendarea executării.

In ce priveşte celalalte motive din contestaţia  la executare promovata, acestea consttituie critici formulate de contestatorul S.I. faţă de hotărârile definitive şi irevocabile pronunţate şi depuse la dosarul cauzei, vizând apărări ce ar fi putut fi formulate de către contestator în cadrul solutionarii fondului litigiilor de muncă în care a figurat  ca parte şi care au fost soluţionate în mod irevocabil de instanţele competente prin deciziile amintite. Prezenta instanţă de executare ,competenta  să soluţioneze contestaţia  la executare formulata ,nu poate, potrivit art. 399 al.1 si 3 C. pr. civila să procedeze la analiza acestor apărări de fond invocate în prezenta contestaţie, acest lucru fiind posibil doar dacă, titlul executoriu nu ar fi fost emis de o instanţă judecătorească, ceea ce nu este cazul ( decizia civila nr. 848/26.09.2004  fiind pronunţata de o astfel de instanţa.

Astfel, fata de cele arătate, instanţa retine că actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 85/2007 al Biroului Executorului Judeecatoresc I.C.C., respectiv somaţia nr. 85/15.10.2007 ( fila 10 dosar) sunt legal întocmite din punct de vedere atât al formei ( fiind respectate condiţiile privind conţinutul somaţiei, conform art. 387 C.pr.civila, executarea urmând a începe conform acestor dispoziţii doar după comunicarea acestei somaţii), cât şi al fondului, aşa cum s-a arătat, nefiind motive temeinice pentru anularea acestora.

Respingand contestaţia la executare  formulata , instanţa urmează  a menţine actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 85/2007 şi a respinge în consecinţă şi cererea de suspendare a executării până la soluţionarea definitiva a prezentei contestaţii.