Respinge plângerea contravenţională ca fiind nefondată, întrucât nu s-a făcut dovada documentelor de însoţire pentru lemnul transportat

Sentinţă civilă 608/2011 din 02.06.2011


Respinge plângerea contravenţională ca fiind nefondată, întrucât nu s-a făcut dovada  documentelor de însoţire pentru lemnul transportat.

Prin plângerea contravenţională scutită de taxa de timbru, înregistrată la această instanţă sub nr….., petentul MC a contestat Procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria … nr. ….., întocmit la data de 27.07.2009 de către  IPJ BN - Postul de Poliţie CM.

În fapt, petentul arată că a fost amendat cu suma de 2.000 lei, întrucât a transportat material lemnos cu maşina sa VW Caddy, fără a avea documente legale. Solicită anularea amenzii şi aplicarea unei alte sancţiuni (avertisment), întrucât a cumpărat respectivele lemne de la numitul CN, din localitatea D.

În drept nu a fost invocat nici un temei legal.

Au fost anexat procesul verbal de constatare a contravenţiei (fil.3).

Legal citată, prin întâmpinarea formulată, I.P.J. BN a solicitat respingerea plângerii contravenţionale şi menţinerea P.V. ca fiind legal şi temeinic întocmit. În motivare se arată că petentul a fost sancţionat întrucât a transportat pe DJ 171 cantitatea de 1,5 mc material lemnos, fără a deţine documente de însoţire. Prezent la întocmirea PV, acesta l-a semnat, cu menţiunea că nu are de făcut nici o declaraţie, sancţiunea fiind stabilită în cfm. cu prevederile art. 19 alin. 1 lit. b din Lg. 171/2010.

Se mai arată că textul legal este foarte explicit şi statuează clar obligaţia transportatorului ca, în timpul transportului, materialul lemnos să aibă asupra sa documentele legale de provenienţă, astfel că circumstanţele expuse de petent sunt irelevante. Faptul că a cumpărat lemnul de la o persoană fizică, nu-l exonerează de obligaţia de a se asigura că deţine documentele de provenienţă. Se mai arată că amenda aplicată este în cuantumul minim prevăzut de lege, iar pentru aplicarea avertismentului trebuie să existe împrejurări de fapt care să califice fapta ca fiind mai puţin gravă, ceea ce nu este cazul.

În drept s-au invocat prevederile art. 19 alin. 1 lit. b din Lg. 171/2010.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine în fapt următoarele:

 La data de 12.01.2011, agentul constatator din cadrul Postului de Poliţie CM, a întocmit procesul-verbal seria…. nr. …., prin care petentul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 2.000 lei, în baza art. 19 alin. 1 lit. b din Legea 171/2010, pentru comiterea în aceeaşi zi a contravenţiei prevăzute de acelaşi text de lege. S-a reţinut că petentul, a fost depistat conducând  pe DJ 171 I, autoutilitara marca VW, iar la controlul efectuat nu a deţinut document de însoţire pentru cantitatea de 1,5 mc lemn de foc de esenţă fag şi stejar transportate în autoutilitară. Totodată, în baza art. 25 alin. 1 din Lg. 171/2010, s-a dispus confiscarea cantităţii de 1,5 mc lemn foc, aparţinând contravenientului.

Petentul a semnat procesul verbal, făcându-se menţiunea că nu are de făcut nici o declaraţie.

Potrivit art. 19 alin. 1 lit. b din Lg. nr. 171/2010  „constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei până la 5.000 lei şi confiscarea materialelor lemnoase în cauză următoarele fapte: (…) b) transportul materialelor lemnoase fără avizele de însoţire ori fără documentele comunitare echivalente acestora, prevăzute de normele privind circulaţia materialelor lemnoase în vigoare”;

În ce priveşte temeinicia actului constatator, se reţine că petentul a recunoscut că nu deţinea documente de însoţire, invocând faptul că respectivul material lemnos îl cumpărase de la o persoană fizică (care deţine titlu de proprietate) şi era o cantitate mică, pe care o transporta cu maşina personală.

Având în vedere că petentul, atât la data constatării contravenţiei, cât şi în plângerea formulată, şi personal în faţa instanţei, a confirmat că nu avea documente de însoţire pentru lemnul transportat, raportat la cele arătate anterior, reiese că acesta se face vinovat de cele consemnate în procesul verbal, starea de fapt fiind conformă cu realitatea.  Nu are relevanţă în ce condiţii deţinea materialul lemnos, conţinutul contravenţiei fiind transportul materialelor lemnoase fără avizele de însoţire ori fără documentele comunitare echivalente acestora, prevăzute de normele privind circulaţia materialelor lemnoase în vigoare, astfel că petentul nu ar fi trebuit să efectueze transportul respectiv în lipsa actelor.

Analizând procesul verbal de contravenţie din punct de vedere al legalităţii şi temeiniciei acestuia, instanţa urmează a constata că acesta a fost legal întocmit, iar starea de fapt reţinută de agentul constatator la întocmirea acestuia a fost una întemeiată, fapta petentului întrunind elementele constitutive ale contravenţiei mai sus menţionate, iar întocmirea actului sancţionator realizându-se cu respectarea dispoziţiilor art. 16 şi urm. din OG 2/2002.

Hotărând asupra sancţiunii stabilite, aceasta a fost corect individualizată raportat la gradul de pericol social al faptei şi urmările produse, acestuia aplicându-i-se  amenda minimă  prevăzută de lege.

Întrucât pe parcursul judecăţii petentul nu a făcut în nici un fel dovada existenţei unei alte situaţii de fapt decât cea menţionată în procesul verbal de  contravenţie, nici măcar cu privire la culpa sa în ce priveşte forma vinovăţiei (deşi potrivit dispoziţiilor art. 1169 C.civ. şi art. 129 alin 1 teza finală C.pr.civ. îi incumbă sarcina acestei probe) şi întrucât în speţă nu se poate reţine existenţa vreunei cauze de nulitate absolută a procesului verbal contestat, instanţa constată aşadar că forţa probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumţia de legalitate şi temeinicie instituită de lege în favoarea sa.

Faţă de cele expuse mai sus, cum petentul, chiar în plângerea formulată, precum şi personal, a confirmat cele consemnate în actul constatator, şi nu a probat o altă stare de fapt decât cea reţinută de agentul constatator, instanţa urmează, ca în baza dispoziţiilor art. 34 din OG 2/2002, să respingă prezenta plângere, apreciind că aceasta este nefondată şi va menţine sancţiunea amenzii contravenţionale aplicate.

Văzând  şi disp. art. 274 Cod pr.civ., instanţa urmează a lua act  că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge ca nefondată plângerea contravenţională formulată de petentul MC, cu domiciliul în ……., împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei seria…. nr. …..întocmit la data de …. de către Inspectoratul Judeţean de Poliţie BN – Postul de Poliţie CM.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică din  30.03.2011.