Contencios adm.fisc- anulare act administrativ fiscal

Sentinţă civilă 4096 din 20.10.2011


Prin cererea adresata Tribunalului Tulcea si înregistrata sub nr. ........., reclamanta ......... a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Judetean Tulcea anularea în totalitate a Hotarârii Consiliului Judetean Tulcea nr. 73/2010, ca netemeinica si nelegala si revenirea la situatia anterioara a Camerei Agricole Tulcea si anume 15 posturi de executie.

În motivarea cererii, reclamanta a aratat ca prin Hotarârea Consiliului Judetean Tulcea nr. 73/30.07.2010 privind reorganizarea Camerei Agricole Tulcea, a fost eliberata din functia publica de executie de consilier superior, clasa I, treapta 3 de salarizare, conform dispozitiei nr. 36/01.09.2010.

Astfel, în urma emiterii acestei hotarâri, Camera Agricola Judeteana Tulcea, conform anexei 1 a redus numarul de posturi de executie de la 15 persoane la 8 persoane însa, a ramas  în continuare directie.

Considera reclamanta ca prin emiterea acestei hotarâri, Consiliul Judetean Tulcea încalca normele imperative cuprinse în O.U.G. nr. 229 art. III lit. c si Legea nr. 188/1999, republicata art. 112* art. III lit. c care statueaza: "pentru constituirea unei directii este necesar un numar de minim 15 posturi de executie", iar prin emiterea hotarârii, Consiliului Judetean Tulcea a redus numarul de posturi de la Camera Agricola Judeteana  de la 15 posturi de executie la 8 posturi de executie, astfel conform O.U.G. nr. 229/2008 si a Legii nr. 118/2999 republicata art. III lit. b s-a transformat în serviciu.

De asemenea, Consiliul Judetean  Tulcea a încalcat prevederile art. 6 din H.G. nr. 1609/2009, care arata: "atributiile suplimentare, conducerea, structura organizatorica, statele de functii ale Camerelor Agricole Judetene sunt aprobate prin hotarâri ale consiliilor judetene, cu respectarea legislatiei în vigoare, însa prin emiterea hotarârii 73/2010 nu s-au respectat prevederile art. III lit. c din O.U.G. nr. 229/2008 si art. 112* art. III din Legea nr. 118/1999, republicata.

În drept, cererea este întemeiata pe dispozitiile: art. III lit. c  din O.U.G. 229/2008 din si art. 112* art. III lit. c din Legea nr. 188/1999 republicata, art. 6 din  HG. 1609/2009.

În dovedire, au fost depuse în copie urmatoarele înscrisuri: plângerea prealabila nr. 13083 din 20.12.2010; raspuns la plângerea prealabila 4.1.1./13083 din 12.01.2011; dispozitia 36 din 01.09.2010; H.C.J. nr. 73/2010 cu anexele 1 si 2; O.U.G. 229/2008 art. III lit. b si c; extras din Legea nr. 188/1999, republicata; extras din H.G. nr. 1609/2009 art. 6.

În aparare, pârâtul Consiliul Judetean Tulcea a formulat întâmpinare solicitând respingea actiunii ca nefondata si mentinerea ca legala si temeinica a Hotarârii Consiliului Judetean Tulcea nr. 73/2010 privind reorganizarea Camerei Agricole Judetene.

A aratat pârâtul ca în baza Hotarârii Consiliului Judetean Tulcea nr. 5/27.01.200, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1609/2009 privind înfiintarea camerelor agricole judetene, prin reorganizarea oficiilor/centrelor de consultanta agricola judetene, aflate în subordinea Agentiei Nationale de Consultanta Agricola a fost înfiintata Camera Agricola Judeteana Tulcea, iar Hotarârea Consiliului Judetean Tulcea nr. 73/2010, care are ca temei legal O.U.G. nr. 63/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 273/2006 privind finantele  publice locale, precum si pentru stabilirea unor masuri financiare, a stat la baza emiterii dispozitiei nr. 36/01.09.2010, prin care s-a dispus eliberarea reclamantei ......... din functia publica de executie de consilier superior treapta 3 din cadrul Camerei Agricole.

Sustine pârâtul ca, în conformitate cu prevederile Ordonantei de Urgenta nr. 63/2010, Consiliul Judetean Tulcea împreuna cu institutiile subordonate (cu exceptia institutiilor de învatamânt si sanatate) trebuiau sa se încadreze în 310 posturi, iar prin aplicarea aceluiasi procent de diminuare a posturilor din organigrama tuturor institutiilor analizate (41%), a rezultat un numar de 7  posturi care trebuiau sa fie disponibilizate, astfel ca si în cadrul Camerei Agricole Judetene Tulcea  numarul total de posturi a fost diminuat de la 16 la 9 posturi.

Considera pârâtul ca, în mod gresit sustine reclamanta ca la emiterea hotarârii a carei anulare o solicita s-au încalcat dispozitiile art. III lit. c din O.U.G. nr. 229/2008 privind masuri pentru reducerea unor cheltuieli la nivelul administratiei publice si cele ale art. 112* din Legea nr. 118/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, în sensul ca pentru constituirea unei directii este necesar un numar de minim 15 posturi de executie.

În opinia pârâtului, camerele agricole judetene pot functiona cu un numar redus de salariati, care sa asigure îndeplinirea atribuitilor principale stabilite în temeiul prevederilor art. 5  din H.G. nr. 1609/2009, întrucât atât prin dispozitiile H.G. nr. 1609/2009 cât  si prin cele ale H.C.J. nr. 5/2010, nu a fost prevazut un numar minim sau maxim de posturi pentru functionara Camerei Agricole Judetene, iar Camera Agricola Judeteana Tulcea trebuie privita ca o entitate juridica distincta, care nu poate fi confundata cu o directie sau un serviciu de specialitate din cadrul Consiliului Judetean Tulcea.

Sustine în continuare pârâtul ca, pornind de la prevederile Regulamentului de Organizare si Functionare al Camerei Agricole Judetene Tulcea, aprobat prin Anexa la H.C.J. Tulcea nr. 101/2010, care atribuie Camerei agricole forma juridica a institutiei publice descentralizate, cu personalitate juridica, aflata în subordinea Consiliului Judetean Tulcea si în coordonarea tehnico-metodologica a Agentiei Nationale de Consultanta Agricola, nu a încalcat conditiile impuse de actele normative enumerate de reclamanta, respectiv O.U.G. nr. 229/2008 si Legea nr. 188/1999, ci a respectat legislatia în vigoare, întrucât Camera Agricola Judeteana Tulcea, înca de la înfiintare, nu a fost constituita ca directie sau serviciu în cadrul Consiliului Judetean Tulcea, ci ca entitate juridica distincta, respectiv institutie publica deconcentrata, înfiintata în temeiul H.G. nr. 1609/2009.

Mai mult decât atât, referitor la numarul de posturi si functii pentru structura nou creata, Consiliul Judetean Tulcea a obtinut avizul Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, dispozitiile H.G. nr. 1609/2009 neprevazând în mod expres un  numar de posturi pentru functionarea camerelor agricole judetene.

În dovedire, pârâta a depus actele care au stat la baza emiterii H.C.J.  nr. 73/2010.

Examinând  actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Prin Hotarârea Consiliului Judetean Tulcea  nr. 73/30.07.2010, s-a aprobat reorganizarea Camerei Agricole Judetene Tulcea, modificarea organigramei si a statului de functii si încetarea raporturilor de munca/serviciu ale personalului încadrat pe posturile care se reduc în structura organizatorica.

Camera Agricola Judeteana Tulcea a fost înfiintata în baza Hotarârii Consiliului Judetean Tulcea nr. 5/27.01.2010

Hotarârea Consiliului Judetean Tulcea nr. 73/2010 are ca temei legal O.U.G. nr. 63/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 273/2006 privind finantele publice locale,  precum si pentru stabilirea unor masuri financiare, si a stat la baza emiterii dispozitiei nr. 36/1.09.2010, prin care s-a dispus eliberarea  reclamantei ......... din functia publica de executie de consilier superior treapta 3, din cadrul Camerei Agricole Judetene Tulcea, începând cu 1 octombrie 2010.

Conform prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, Consiliul Judetean Tulcea împreuna cu institutiile subordonate (cu exceptia institutiilor de învatamânt si sanatate), trebuiau sa se încadreze în 310 posturi, iar prin aplicarea aceluiasi procent de diminuare a posturilor din organigrama tuturor institutiilor analizate (41%), a rezultat un numar de 7  posturi care trebuiau sa fie disponibilizate, astfel ca si în cadrul Camerei Agricole Judetene Tulcea  numarul total de posturi a fost diminuat de la 16 la 9 posturi.

În mod gresit sustine reclamanta ca la emiterea hotarârii a carei anulare o solicita s-au încalcat dispozitiile art. III lit. c din O.U.G. nr. 229/2008 privind masuri pentru reducerea unor cheltuieli la nivelul administratiei publice si cele ale art. 112* din Legea nr. 118/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, în sensul ca pentru constituirea unei directii este necesar un numar de minim 15 posturi de executie.

Se retine ca, camerele agricole judetene pot functiona cu un numar redus de salariati, care sa asigure îndeplinirea atribuitilor principale stabilite în temeiul prevederilor art. 5  din H.G. nr. 1609/2009, întrucât atât prin dispozitiile H.G. nr. 1609/2009, cât  si prin cele ale H.C.J. nr. 5/2010, nu a fost prevazut un numar minim sau maxim de posturi pentru functionara camerei agricole judetene, iar Camera Agricola Judeteana Tulcea trebuie privita ca o entitate juridica distincta, care nu poate fi confundata cu o directie sau un serviciu de specialitate din cadrul Consiliului Judetean Tulcea.

Potrivit prevederilor Regulamentului de Organizare si Functionare al Camerei Agricole Judetene Tulcea, aprobat prin Anexa la H.C.J. Tulcea nr. 101/2010, care atribuie camerei agricole forma juridica a institutiei publice descentralizate, cu personalitate juridica, aflata în subordinea Consiliului Judetean Tulcea si în coordonarea tehnico-metodologica a Agentiei Nationale de Consultanta Agricola, se retine ca nu au fost încalcate conditiile impuse de actele normative enumerate de reclamanta, respectiv O.U.G. nr. 229/2008 si Legea nr. 188/1999, ci a  fost respectata legislatia în vigoare, întrucât Camera Agricola Judeteana Tulcea, înca de la înfiintare, nu a fost constituita ca directie sau serviciu în cadrul Consiliului Judetean Tulcea, ci ca entitate juridica distincta, respectiv institutie publica deconcentrata, înfiintata în temeiul H.G. nr. 1609/2009.

De altfel, se retine ca Agentia Nationala a Functionarilor Publici a dat avizul functiilor publice din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judetean Tulcea, cât si al Institutiilor publice din subordine, invocând Legea nr. 188/1999, Legea nr. 161/2003 si O.U.G. nr. 63/2010 (fila 31 din dosar)

Pentru aceste considerente, Hotarârea Consiliului Judetean Tulcea nr. 73 din 30.07.2010 fiind temeinica si legala, urmeaza a respinge actiunea ca nefondata.