Asigurări sociale. Condiţia deciziei debitorului. Cauza Moskal contra Poloniei.

Sentinţă civilă 1016 din 12.06.2013


Prin cererea formulată de către reclamanta P.Ţ. şi înregistrată cu nr.1331/110/07.03.2012 la Tribunalul Bacău, aceasta a contestat decizia de recuperare a debitului nr.202620/142/17.02.2012 emisă de către pârâta C.T.P. Bacău , solicitând anularea deciziei , suspendarea executării acesteia până la soluţionarea de către C.T.P. a contestaţiei împotriva decizie de pensionare nr.-202620/16.12.2011 şi , în subsidiar,dacă cererea sa va fi respinsă, solicită plata daunelor morale în cuantum de 1700 lei

În motivarea contestaţiei aşa cum a fost aceasta completată prin cererea depusă la 21.03.2012 ( fila 20), se arată că prin decizia nr.202620/16.12.2011 i s-a recalculat pensia , reieşind o diferenţă încasată necuvenit  de 1691 lei în perioada ianuarie 2010-ianuarie 2012. A contestat această decizie de revizuire a pensiei la C.T.P. la 22.02.2012, fără a primi vreun răspuns până în prezent.

A primit apoi o nouă decizie cu nr.202620/142/17.02.2012 prin care se constata debitul de 1691 lei.

Consideră că modalitatea de calcul a pensiei este greşită şi solicită ca pârâta să-i pună la dispoziţie modul de calcul.

În ceea ce priveşte cererea de plată a daunelor morale arată că nu-i este imputabilă greşeala de calcul ci pârâtei şi fiind o persoană bolnavă şi având cheltuieli mari cu medicamentele şi veniturile mici, plata unui debit plătit 2 ani este foarte dificilă pentru , fiind supusă astfel la un stres foarte mare.

Reclamanta înţelege să invoce încălcarea art.1 din Protocolul 1 din Convenţia pentru protecţia Drepturilor Omului , respectiv decizia Curţii Europene în cauza Moskal contra Poloniei.

În drept au fost invocate prevederile art.172-173 din OG 92/2003 privind codul de procedură fiscală , art.153 lit.i şi 154 din legea 263/2010 şi art. 1357 din noul cod civil.

La 30.03.20123 reclamanta a precizat temeiul în drept al suspendării executării silite ca fiind art.403 Cod procedură civilă şi a solicitat ca suspendarea executării deciziei contestate să aibă loc până la soluţionarea contestaţiei formulate împotriva acesteia.

În susţinerea acţiunii solicită probele cu înscrisuri şi martori.

Instanţa a încuviinţat pentru ambele părţi probele cu înscrisuri.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat suspendarea soluţionării cauzei în temeiul art.244 al.1 pct.1 Cod proc.civilă până la soluţionarea contestaţiei împotriva deciziei de revizuire a pensiei depusă la C.T.P. pe procedura prevăzută de art.149 din legea 263/2010, nefiind soluţionată până în prezent.

Ulterior cu privire la soluţionarea prezentei contestaţii părţile au solicitat suspendarea judecăţii prin acordul lor.

Prin încheierea din 09.05.2012 instanţa a dispus suspendarea executării silite a deciziei contestate nr.202620/142/17.02.2012 până la soluţionarea irevocabilă a contestaţiei formulate împotriva acesteia şi în temeiul art.242 al.1 pct.1 Cod procedură civilă a suspendat judecata fondului contestaţiei .

Cauza a fost repusă pe rol la data 29.05.2013 la cererea reclamantei care a arătat că nu i s-a soluţionat nici în prezent de către Comisia Centrală de Contestaţii contestaţia formulată împotriva deciziei de recalculare a pensiei.

Analizând actele depuse la dosar instanţa reţine următoarele:

Prin decizia nr.202620/142/17.02.2012 emisă de către C.T.P. Bacău s-a stabilit în sarcina reclamantei un debit de 1691 lei , reprezentând drepturi de pensie încasate necuvenit în perioada 04.01.2009-31.01.2012 .

Acest debit a fost stabilit în urma reducerii pensiei reclamantei prin decizia nr.202620/06.12.2011 prin care s-au corectat erorile de calcul apărute în stabilirea punctajului aferent grupei a II-a de muncă.

Iniţial , pensia reclamantei stabilită prin decizia din 24.06.2010 era de 681 lei iar în urma corectării erorilor prin decizia din 16.12.2011 s-a redus la 629 lei.

Prin punerea în executare a deciziei de debit contestate  nr. 202620/142/17.02.2012 , reclamantei i s-ar reţine lunar 1/3 din pensie ceea ce ar însemna ca reclamante-i să-i mai rămână o sumă foarte mică de aprox. 400 lei lunar din pensie.

În cauza Moskal contra Poloniei , Curtea a stabilit încălcarea art.1 din Protocolul nr.1 la Convenţie , prin privarea reclamantei de 50% din venitul său obţinut prin pensia anticipată şi obţinerea noului beneficiu după proceduri care au durat 3 ani. S-a reţinut astfel că, principiul justiţiei sociale, al corectării de către autorităţile publice a propriilor greşeli rezultând din propria neglijenţă, nu ar trebui să prevaleze într-o situaţie în care persoana implicată trebuie să suporte o sarcină excesivă ca urmare a unei măsuri ce o privează de un beneficiu.

În prezenta cauză, îndreptarea de către pârâtă a propriilor greşeli de calcul care au dus la stabilirea timp de 2 ani a unei pensii mai mari decât cea cuvenită, prin reţinerea a 1/3 din pensia reclamantei , în condiţiile în care aceasta are un cuantum extrem de scăzut  , ar pune-o pe reclamantă în imposibilitatea de a se întreţine , raportat şi vârsta şi afecţiunile medicale ale  acesteia şi  costul ridicat al traiului zilnic , şi ar supune-o pe aceasta unei sarcini disproporţionate, excesive şi ar duce la încălcarea art.1 din Protocolul 1 al Convenţiei. În cazul de faţă , dreptul de proprietate al reclamantei a fost generat de recunoaşterea iniţială a pensiei sale într-un anumit cuantum de către C.T.P. Bacău, care a avut nevoie de o perioadă de aprox. 2 ani pentru a-şi sesiza şi corecta erorile.

Faţă de cele mai sus arătate, instanţa va admite contestaţia şi va dispune anularea deciziei nr. 2026201/142/17.02.2012.