Contract de vânzare – cumpărare de acţiuni, încheiat în cadrul procesului de privatizare.

Contract de vânzare – cumpărare de acţiuni, încheiat în cadrul procesului de privatizare.

Efectele patrimoniale ale rezilierii contractului, în condiţiile prevăzute de OG 25/2002, în vigoare la data încheierii contractului.

Aspecte legate de aplicarea pactului comisoriu de grad IV.

Incidenţa prevederilor Legii 55/1995 şi HG. 1045/2001.

Prin sentinţa nr.90 din 28 ianuarie 2008 pronunţată de Tribunalul Comercial Mureş în dosarul nr.153/ 2005 s-a respins excepţia prescripţiei dreptului de a introduce acţiunea principală, invocată de pârâta A. S. M-P. s-a admis în parte acţiunea principală înaintată de reclamanta A.P.V. A. S. Bucureşti,  în contradictoriu cu pârâta A.S. M.-P. şi, în consecinţă: a fost obligată pârâta A. S. M.-P. să plătească reclamantei A. P.V. A.S. suma de 30.642,70 lei, cu titlu de daune interese, s-a respins acţiunea reclamantei pentru restul pretenţiilor, s-a respinge cererea accesorie înaintată de reclamată pentru obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată, s-a admis cererea pârâtei A.S. M.-P. pentru acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea acţiunii principale şi, în consecinţă, obligă reclamanta să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în cuantum de 1.139 lei, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei reconvenţionale A. S. M.-P, invocată de pârâta reconvenţională A. P. V. A. S.şi, în consecinţă: s-a respins cererea reconvenţională formulată de reclamanta reconvenţională A.S. M.- P. Tg.-Mureş, în contradictoriu cu pârâta A. P. V. A. S. Bucureşti, pentru plata sume de 207.600.000 lei, s-a respins cererea accesorie formulată de reclamata-reconvenţională pentru obligarea pârâtei-reconvenţionale la cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:

Iniţial, între antecesorul reclamantei (AVAS) - iniţial  (FPS), ulterior Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Pârtiei păţii lor Statului -în calitate de vânzător şi Asociaţia "S" Mureş s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr.888/16.06.1997 prin care cel dintâi transmitea celui din urmă dreptul de proprietate asupra a 68.978 acţiuni cu o valoare nominală de 25.000 lei vechi fiecare (adică în valoare totală de 1.724.450.000 lei vechi), reprezentând 40% din capitalul social al societăţii Servagromec Mureş S.A. Modalitatea de plată a preţului a fost convenită prin achitarea unui avans în cuantum de 346.000.000 lei vechi, reprezentând 20% din capitalul social, precum şi a 8 rate de câte 173.000.000 lei vechi anual, cu o dobândă de 7% pe an.

Prin aceeaşi convenţie s-a stipulat în favoarea vânzătorului clauza de reziliere a acesteia în cazul neîndeplinirii obligaţiei de plată a avansului din preţul stabilit până la data de 01.09.1997 de către cumpărător printr-un pact comisoriu de gradul IV, dar şi clauze penale referitoare atât la obligaţia acestuia din urmă de plată a avansului preţului convenit, precum şi a ratelor.

Totodată, între aceleaşi părţi contractante a intervenit şi convenţia accesorie de garanţie reală mobiliară fără deposedare instituită asupra unui număr de 55.182 de acţiuni din cele ce au făcut obiectul convenţiei principală.

Cumpărătorul Asociaţia "S." Mureş şi-a îndeplinit obligaţia de plată a avansului din preţul convenit, precum şi primele două rate aferente anului 1998 şi 1999, însă, dat fiind că membrii ei se aflau în raporturi de muncă cu S.C."S. Mureş" S.A. care a cunoscut pe parcursul aceleiaşi perioade pierderi semnificative, aşa cum reiese din actele de constatare a pierderilor provocate de acţiunea negativă a factorilor naturali, la culturi şi plantaţii, remuneraţiile primite în baza acestor raporturi juridice nu Ie-a permis să pună la dispoziţia asociaţiei cumpărător resursele financiare pentru îndeplinirea şi a obligaţiilor de plată a celei de a treia rate.

În aceste condiţiuni, părţile contractului evocat anterior au consimţit la modificarea lui. Aşadar, obiectul convenţiei s-a modificat ca urmare a modificării structurii capitalului social al S.C. „S" Mureş S.A., astfel că s-a transmis dreptul de proprietate asupra a 1.724.450 acţiuni cu o valoare nominală de 1000 lei vechi, reprezentând tot 40% din capitalul social avut în vedere, preţul total al acţiunilor fiind tot de 1.730.000.000 lei vechi (prin rotunjire). Ca modalitate de plată a preţului s-a convenit plata lui eşalonată în 7 rate anuale, primele trei în cuantum de 173.000.000 lei vechi, iar următoarele în cuantum de 216.250.000 lei vechi.

De asemenea, s-a adăugat clauza de reziliere a convenţiei şi cu privire la obligaţia cumpărătorului de achitare a ratelor din preţul convenit (completarea cap. 4 - neplata a două rate succesive atrage desfiinţarea de drept a contractului), nu doar cu privire la obligaţia de plată a avansului din acelaşi preţ.

Accesoriu convenţiei principală astfel modificată, aceleaşi părţi contractante au încheiat şi contractul de garanţie reală mobiliară nr.51/11.09.2001 în privinţa unui număr de 1.379.550 de acţiuni ale societăţii pârât reclamant reconvenţional.

La data de 10.02.2004, părţile au consimţit la o nouă modificare a convenţiei. Această  nouă  modificarea a constat în  renunţarea vânzătorului la pactul comisoriu expres prevăzut prin punctul 4 al convenţiei, precum şi la obligaţia asumată de cumpărător de a plăti preţul rămas neachitat în termen de 60 de zile de la încheierea actului modificator, precum şi a accesoriilor născute din convenţia iniţială şi modificată la data de 11.09.2001.

Totodată, părţile contractante şi-au însuşit condiţiile de desfiinţare a convenţiei pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate de cumpărător prevăzute de dispoziţiunile art.21 din O.G.nr.25/2002 cu modificările şi completările ulterioare.

Nici după modificarea convenţiei în sensul arătat prin cele ce preced cumpărătorul nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate, astfel că vânzătorul a denunţat unilateral desfiinţarea contractului, executând, fără a mai pune cumpărătorul în întârziere ori altă formalitate prealabilă, înştiinţându-l doar prin notificarea nr. 2375/11.06.2007 despre această rezoluţiune. Gestionarul registrului acţiunilor societăţii a confirmat prin adresa nr.1467/07.07.2004 retransmiterea dreptului de proprietate asupra celor 1.724.450 de acţiuni litigioase în beneficiul reclamantei-pârât reconvenţional.

Pentru a da dezlegare excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune se impune o analiză atentă a modificărilor date de părţi convenţiei iniţiale.

În mod cert, convenţia iniţială cuprindea un pact comisoriu de gradul IV ce permitea reclamantei-pârât reconvenţional (ori antecesorilor ei) denunţarea unilaterală a desfiinţării ei în cazul neîndeplinirii obligaţiilor asumate de cumpărătoare cu privire la plata avansului de 346.000.000 lei până la data de 01.09.1997. Acest avans a fost achitat, astfel că pactul comisoriu nu a operat la 01.09.1997, astfel cum susţine pârâta.

Sub imperiul modificărilor aduse convenţiei la data de 11.09.2001, părţile contractante au completat pactul comisoriu de gradul IV pentru situaţia neîndeplinirii obligaţiilor asumate de cumpărătoare cu privire la plata a două rate succesive. Pârâta nu şi-a achitat ratele 3 şi 4 la termenele stipulate 30.11.2001, 20.06.2002, însă prin prisma ultimelor modificări aduse convenţiei la data de 10.02.2004, reclamanta-pârât reconvenţional a modificat acest pact comisoriu, convenţia urmând a fi desfiinţată de plin drept, fără a mai fi necesară punerea în întârziere şi fără orice altă formalitate prealabilă în condiţiile prevăzute de art.21 din O.G.nr.25/2002 în fiinţă la data de 25.06.2004 când aceasta s-a prevalat de acestea (adică astfel cum a fost aprobată prin Legea nr.506/2002, dar şi modificată prin O.G.nr.40/2003, aprobată la rândul ei fără vreo modificare sau completare prin Legea nr. 183/2003), dacă în termen de 60 de zile cumpărătorul nu achita integral sumele datorate.

Cum desfiinţarea acestei convenţii s-a realizat doar în urma denunţării unilaterale de către reclamantă produsă la data de 10.04.2004, această dată va constitui momentul iniţial al curgerii termenului de prescripţie avut în vedere, momentul consumării prescripţiei extinctive urmând a fi data de 10.04.2007. Or, reclamanta a promovat acţiunea judiciară la data de 01.04.2005 -data poştei- înlăuntrul termenului de prescripţie.

Pentru aceste consideraţiuni s-a respins excepţia peremptorie invocată de pârâtă.

În ceea ce priveşte fondul pricinii, s-a reţinut că reclamanta, făcând aplicarea dispoziţiilor legale şi contractuale cu privire la pactul comisoriu de gradul IV, s-a realizat rezoluţiunea contractului pentru neîndeplinirea obligaţiei de plată a preţului la termenele convenite.

Spre deosebire de rezoluţiune de drept comun, rezoluţiunea consfinţită de legiuitor prin norma juridică de drept material şi specială reglementată de dispoziţiunile art.21 din O.G.nr.25/2002 cu modificările şi completările aduse ei până la data de 25.06.2004 se caracterizează în mod special prin aceea că efectele desfiinţării unilaterale a convenţiei litigioasă se produc doar pentru viitor, nu şi pentru trecut, în mod cert având în vedere stabilitatea circuitului comercial, deoarece în cazul operării unor efecte juridice şi pentru trecut, interesele terţilor puteau fi grav afectate.

O asemenea interpretare se deduce implicit din aceea că legiuitorul nu se referă la restituirea preţului deja achitat de cumpărător de către vânzător şi a accesoriilor aferente acestui preţ, acestea rămânând în mâna vânzătorului, fără însă a le aprecia ca daune interese. Mai mult decât atât, legiuitorul prezumă daunele interese suferite de vânzător ca fiind constituite din sumele reprezentând dobânzile şi penalităţile datorate pentru ratele scadente şi neachitate până la data desfiinţării contractului, precum şi penalităţile datorate ca urmare a neîndeplinirii celorlalte obligaţii contractuale; sumele reprezentând dividendele încasate de cumpărător în perioada de valabilitate a contractului; sumele prevăzute de H.G.nr. 1045/2001 privind recuperarea onorariilor de succes plătite consultanţilor de către Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului în cadrul Programului pentru Ajustarea Sectorului Privat (PSAL).

În cazul unei rezoluţiuni de drept comun, spre exemplu, dividendele încasate de cumpărător în cursul executării contractului până la desfiinţarea lui, i s-ar fi cuvenit de jure vânzătorului, acesta fiind considerat, în mod abstract, pe tot acest interval de timp proprietar al acţiunilor litigioase, astfel că nu ar fi constituit obiectul daunelor interese.

În concret, s-a apreciat că legiuitorul a reglementat desfiinţarea unor astfel de convenţii după un mecanism menit să nu pericliteze circuitul comercial. Astfel, în cazul neîndeplinirii de către cumpărător a obligaţiei asumată convenţional de acesta - în concret a preţului acţiunilor tranzacţionate rămas neachitat şi a accesoriilor acestuia - vânzătorul calificat ( APAPS/AVAS) urmează a se îndestula în natură prin executarea convenţiei de garanţie reală mobiliară. Mai mult, acesta din urmă are posibilitatea de a cere convenţional ori judiciar cumpărătorului daune interese, legiuitorul oferind şi unele criterii de cuantificare a unor astfel de prejudicii contractuale, astfel cum am reţinut mai sus, fără a exclude posibilitatea cuantificării lor şi printr-o expertiză judiciară de specialitate.

Prin urmare, la termenul din 21 iunie 2005 au fost dezbătute solicitările părţilor cu privire la efectuarea unei expertize contabile, fiind stabilite obiectivele acestei expertize şi desemnat expertul judiciar.

În cadrul raportului de expertiză contabilă judiciară întocmit de către N.I.  la obiectivul nr. 7 s-au stabilit obligaţiile pecuniare reciproce ale părţilor în urma repartizării sumelor plătite, respectiv încasate, reţinându-se că Asociaţia S. Mureş PAS mai are de plătit reclamantei AVAS suma de 306.426.951 lei, care reprezintă 30.642, 70 lei noi cu titlu de sume neachitate la data de 10.04.2004 pentru dobânzi şi penalităţi şi anume 6.331 lei dobânzi şi 24.311,69 lei penalităţi de întârziere.

Reclamanta în susţinerea acţiunii a apreciat că părţile, prin acordul lor de voinţă, au determinat întinderea prejudiciului, astfel că instanţa nu poate nici să verifice întinderea prejudiciului suferit de creditor şi nici să ceară creditorului să dovedească întinderea prejudiciului efectiv suferit.

Or, pe de o parte se poate observa că întinderea prejudiciului a fost stabilită de legiuitor -pentru considerente de stabilitate economică- însă, într-adevăr, în limitele prevăzute de art.21 alin 1 indice 1 din O.G nr. 25 /2002; sumele reprezentând dobânzile şi penalităţile datorate pentru ratele scadente şi neachitate până la data desfiinţării contractului, precum şi penalităţile datorate ca urmare a neîndeplinirii celorlalte obligaţii contractuale; sumele reprezentând dividendele încasate de cumpărător în perioada de valabilitate a contractului; sumele prevăzute de H.G.nr.1045/2001 privind recuperarea onorariilor de succes plătite consultanţilor de către Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului în cadrul Programului pentru Ajustarea Sectorului Privat (PSAL).

Ca atare rolul expertului în această privinţă a fost de a determina cuantumul efectiv al acestor limite, rezultatul fiind: 30.642, 70 lei noi şi anume 6.331 lei dobânzi şi 24.311,69 lei penalităţi de întârziere, neachitate !a data de 10.04.2004 plus dividende în cuantum de 0 lei - acestea nefiind încasate. În ceea ce priveşte cuantumul onorariilor de succes plătite consultanţilor de către Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului în cadrul Programului pentru Ajustarea Sectorului Privat (PSAL), se reţine că acestea nu au fost calculate întrucât la dosarul cauzei nu a fost prezentat vreun act care să dovedească plata şi cuantum acestor onorarii. Astfel, chiar dacă în limitele prevăzute de art. 21 alin.1 indice 1 din O.G. nr. 25/2002, AVAS nu avea obligaţia să dovedească existenţa prejudiciului, pentru a dovedii efectiv cuantumul sumelor datorate de pârâtă cu titlu de daune interese se impune a fi efectuat un calcul (motiv pentru care a fost solicitată şi admisă proba cu expertiza judiciară), dar în baza datelor furnizate. Lipsa unor date în acest sens, pentru care se impunea a fi propuse mijloace de probă conform art. 129 alin. 1 Cod pr.civ. coroborat cu art. 1169 Cod civil, a făcut imposibil de dovedit că au fost plătite aceste onorarii.

Prin urmare, sumele datorate de către pârâtă cu titlu de daune interese reclamantei, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.888/16.06.1997 şi a dispoziţiilor art. 21 alin.1 indice 1 din O.G. nr. 25/2002, sunt în cuantum de 30.642, 70 lei noi, astfel că a fost obligată pârâta la plata acestor sume.

Pe de altă parte, părţile au determinat întinderea prejudiciului prin acordul lor de voinţă, fiindcă în actul adiţional din 10.02.2004, au statuat desfiinţarea contractului în condiţiile art. 21 din O.G. nr. 25/2002 (deci cu acordarea unor daune interese ca cele calculate mai sus). Pentru a fi acordate alte daune interese în afara celor stabilit contractual şi legal, se impunea ca acestea să fie temeinic motivate în fapt şi în drept.

Astfel, în primul rând se impunea ca reclamanta să dovedească împrejurarea că daunele interese în cuantum de 30.642,70 lei noi nu acoperă întregul prejudiciu suferit prin neexecutarea corespunzătoare a contractului, pentru că dacă s-ar adăuga acestor daune prezumate, alte daune dovedite s-¬ar afla în situaţia îmbogăţirii reclamantei fără just temei.

În al doilea rând, trebuia să dovedească efectiv daunele interese suferite peste limitele mai sus menţionate, conform art.129 alin.1 Cod pr.civ, coroborat cu art. 1169 Cod civil, pentru că acestea nu se mai circumscriu dispoziţiilor art. 21 alin.1 indice 1 din O.G. nr.25/2002, în cuprinsul cărora legiuitorul prezumă daunele interese suferite de vânzător ca fiind constituite din sumele enumerate.

În acest sens, reclamanta a insistat în a-şi dovedi pretenţiile pe calea expertizei judiciare care a fost completat în repetate rânduri, tocmai pentru că a invocat un prejudiciu mai mare decât cel prezumat de legiuitor. Astfel, părţile au formulat o serie de obiecţiuni şi observaţii la raportul de expertiză, situaţie în care atât la data de 13.03.2007, precum şi la data de 09.11.2007, expertul a completat raportul de expertiză contabilă, răspunzând la obiecţiunile părţilor.

Reclamanta a încercat să dovedească existenţa unui prejudiciu prin faptul că la data rezoluţiunii contractului societatea înregistra un activ net negativ în condiţiile în care la preluare acesta a fost pozitiv. Or, şi la baza răspunderii contractuale stă existenţa unui prejudiciu, dar şi a culpei părţii împotriva căreia este invocată această răspundere, precum şi a raportului de cauzalitate dintre fapta culpabilă şi prejudiciu. În cazul de speţă, chiar dacă se poate considera că AVAS, în calitate de acţionar, a fost prejudiciat prin diminuarea clară a activului net până la o valoare negativă, nu a fost invocată şi ca atare nici dovedită, în condiţiile art.129 alin.1 Cod pr.civ. şi ale art. 1169 Cod civil, o eventuală culpă în sarcina pârâtei ASOCIAŢIA S. MUREŞ-P. sau a unui raport de cauzalitate între vreo faptă culpabilă şi diminuarea prejudiciului. O astfel de culpă ar fi fost posibil de invocat, în situaţia în care s-ar fi dovedit de exemplu un management defectuos, însă pârâta noastră nu a avut atribuţii de manager, nu a fost administrator, ci a deţinut doar 40% din acţiunile societăţii (astfel cum reiese din contractul de privatizare).

Mai mult, este foarte posibil ca aceste pierderi, oglindite în valoarea negativă a activului net să fi fost determinate de invocaţii şi dovediţii factori naturali negativi, în condiţiile în care potrivit centralizatoarelor depuse de către pârâtă, pagubele cauzate datează din anii 1998- 1999-2000 şi au fost în valoare de 8.042.027.000 lei (obiectivul 5 propus de pârâtă - raport de expertiză).

De asemenea, a invocat că a fost prejudiciată prin vânzările de terenuri aflate în patrimoniul S.C. „S." S.A. sub valoarea lor de piaţă. Se poate observa că nici în această situaţie nu fost dovedită vreo faptă culpabilă a pârâtei, în condiţiile în care capacitatea sa de decizie se limita la un vot ce reprezenta doar 40% din acţiuni, nefiind astfel cazul acţionarului majoritar, care a hotărât să înstrăineze bunurile aflate în patrimoniul societăţii la un preţ mult sub valoarea pieţii, devalizând astfel societatea.

În acest context de fapt şi de drept, se impuneau a fi făcute unele precizări şi cu privire la apărările pârâtei cu privire la imposibilitatea obiectivă de a executa contractul datorită calamităţilor naturale.

Astfel, se poate observa că această imposibilitate obiectivă a fost invocată de cumpărătorul Asociaţia "S" Mureş tocmai pentru prima modificare a contractului iniţial în baza căreia s-a realizat o nouă eşalonare a ratelor şi care a operat la data de 11.09.2001. Deci, cu toate că pârâta şi-a îndeplinit obligaţia de plată a avansului din preţul convenit, precum şi primele două rate aferente anului 1998 şi 1999, datorită faptului că membrii ei se aflau în raporturi de muncă cu S.C. "S. Mureş" S.A. Tg.-Mureş care a cunoscut pe parcursul aceleiaşi perioade pierderi semnificative, aşa cum reiese din actele de constatare a pierderilor provocate de acţiunea negativă a factorilor naturali, la culturi şi plantaţii, remuneraţiile primite în baza acestor raporturi juridice nu Ie-a permis să pună la dispoziţia asociaţiei cumpărător resursele financiare pentru îndeplinirea şi a obligaţiilor de plată a celei de a treia rate. Or, după cum observăm această imposibilitate este contemporană perioadei de început a derulării relaţiilor contractuale întrucât potrivit centralizatoarelor depuse de către pârâtă, pagubele cauzate de factorii naturali datează din anii 1998- 1999-2000. Prin urmare, este tardivă invocarea acestor probleme pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale din anul 2004, an în care s-a acordat un ultim termen pentru achitarea preţului şi a celorlalte obligaţii contractuale.

În plus se impune a se observa că prin contractul iniţial - la capitolul 10, s-a prevăzut o adevărată procedură de urmat în cazul în care una dintre părţi apreciază că a fost împiedicată să execute contractul datorită unei cauze de forţă majoră: partea care invocă forţa majoră trebuia să anunţe cealaltă parte în termen de 5 zile de la apariţia respectivului caz şi să-i comunice actele doveditoare în cel mult 15 zile, precum şi data încetării cazului de forţă majoră, urmând ca în caz contrar să suporte toate daunele provocate celeilalte părţi prin neanunţarea în termen. Pârâta nu a făcut dovada că a urmat această procedură stabilită convenţional, or, voinţa părţilor are putere de lege între părţile contractante, potrivit art. 969 Cod civil, iar judecătorul pricinii nu poate modifica această voinţă. Mai mult, se impune a fi analizat dacă factorii naturali negativi invocaţi se circumscriu cauzelor de forţă majoră sau riscului obişnuit specific activităţilor comerciale.

Faţă de cele ce preced, s-a admis în parte acţiunea principală înaintată de reclamanta A. P.V.A. S. şi a fost obligată pârâta A.S. MUREŞ - P. să plătească reclamantei suma de 30.642,70 lei, cu titlu de daune interese.

Pe de altă parte, pentru considerentele expuse, s-a respins acţiunea reclamantei pentru restul pretenţiilor întrucât nu au fost dovedite.

Dispoziţiile art. 21 alin. 4 din O.G. nr. 25/2002 prevede într-adevăr „cheltuielile aferente efectuării expertizei prevăzute la alin.3 vor fi avansate de societate sau, după caz, de Autoritate şi vor fi recuperate de la cumpărător", însă acestea se impun a fi coroborate cu art. 127 Cod pr.civ care prevăd că partea care a căzut în pretenţii va plăti cheltuielile ocazionate de purtarea litigiului. Analizând obiectivele de expertiză propuse de reclamantă se poate observa că stabilirea cuantumului daunelor interese potrivit pct. 4 din actul adiţional din 10.02.2004 raportat la art. 21 din O.G. nr. 25/2005, care au fost câştigate de aceasta, nu a fost realizată în baza obiectivelor sale de expertiză, ci în baza obiectivelor propuse de către pârâtă. Obiectivele propuse de reclamantă nu au dus la dezlegarea cauzei în favoarea sa. Aceasta prin obiectivele propuse a urmărit stabilirea unui drept de creanţă suplimentar celui stabilit de dispoziţiile legale şi contractuale mai sus invocate, însă pretenţiile sale în acest sens au fost respinse, astfel că şi cererea sa pentru acordarea cheltuielilor de judecată - constituite din onorariul avansat expertului judiciar - a fost respinsă.

În acelaşi timp, anumite obiective propuse de pârâtă au ajutat la dezlegarea pricinii(obiectivele 2, 5, 6, 7), motiv pentru care în limita cheltuielilor ocazionate de aceste obiective s-a admis cererea pârâtei ASOCIAŢIA S. MUREŞ-PAS pentru acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea acţiunii principale, şi anume 1/2 din totalul sumelor achitate de pârâtă cu titlu de onorariu expert corespunzător obiectivelor propuse de pârâtă şi care s-au dovedit utile soluţionării cauzei. În consecinţă, a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în cuantum de 1.139 lei constituite din 1/2 din totalul sumelor acordate de pârâtă cu titlu de onorariu expert şi anume 938,97 lei, la care se vor adăuga o parte din cheltuielile ocazionate de angajarea avocatului ales 200 lei din 500 achitaţi de pârâtă, întrucât reclamanta a căzut în mare parte în pretenţii şi, ca atare, pârâta a câştigat în ceea ce priveşte acţiunea principală pierdută de pârâtă, însă onorariul avocatului a inclus şi susţinerea acţiunii reconvenţionale, care a fost pierdută de pârâta reconvenţională (astfel că aceste cheltuieli privesc acţiunea reconvenţională şi nu pe cea principală).

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta-reconvenţională A.V.A.S., în raport cu acţiunea comercială reconvenţională promovată de reclamanta-reconvenţional în contra ei, această instanţă observă că izvorul invocat de aceasta din urmă pentru creanţa pretinsă îl constituie dispoziţiile art.8 alin.4 din Legea nr.55/1955, modificate şi completate prin O.U.G.nr.37/1997 şi ale art. 969 Cod Civil.

Aceste texte de lege prevăd pe de o parte că „din sumele cuvenite Fondului Proprietăţii de Stat şi încasate efectiv pentru acţiunile vândute se lasă, cu titlu gratuit, la dispoziţia societăţii comerciale privatizate, o cotă de 60%...", iar pe de altă parte „convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante". Or, este cert că obligaţia a fost stabilită de legiuitor în sarcina pârâtei-reconvenţionale (mai precis, a antecesoarei ei) şi în favoarea societăţii comerciale privatizat, care în speţă este S.C „S" S.A., care aşa cum bine a susţinut pârâta reconvenţională, este o entitate juridică distinctă de ASOCIAŢIA S. MUREŞ. De altfel, S.C. „S" S.A. nu este nici parte în contractul nr.888/16.06.1997, pentru a face aplicarea dispoziţiilor art. 969 Cod civil.

Prin urmare, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei reconvenţionale ASOCIAŢIA S. MUREŞ-PAS, invocată de pârâta reconvenţională A. P.V. A. S. şi, pe cale de consecinţă, s-a respins cererea reconvenţională formulată de reclamanta reconvenţională A. S. MUREŞ-PAS în contradictoriu cu pârâta A. P. V. A. S.

Întrucât reclamata-reconvenţională a căzut în pretenţii, în baza art. 274 Cod pr.civ, s-a respins şi cererea sa accesorie pentru obligarea pârâtei-reconvenţionale la plata cheltuieli de judecată ocazionate de purtarea acestui litigiu.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs ASOCIAŢIA S. MUREŞ – PAS şi  A. P. V. A. S.

ASOCIAŢIA S. MUREŞ – PAS prin cererea de recurs a solicitat modificarea hotărârii primei instanţe în sensul respingerii acţiunii reclamantei, admiterea cererii reconvenţionale şi obligarea reclamantei – pârâtă reconvenţională să-i restituie sumele achitate în baza contractului nr.888/16.06.1997 prin care au fost cumpărate un număr de 68.978 de acţiuni cu valoarea nominală de 25.000 lei Rol/acţiune.

În motivarea cererii de recurs se arată că prima instanţă a obligat-o să-i plătească reclamantei cu titlu de daune interese suma de 30.642,70 lei ron, fără să se ţină seama de faptul că Asociaţia S. a fost în imposibilitate de a-şi onora obligaţiile prevăzute în contract din motive de forţă majoră întrucât culturile de pe terenul asociaţiei au fost afectate de calamităţi naturale(secetă, grindină, ploi torenţiale, etc.)şi nu au încasat despăgubiri de la societăţile de asigurare din lipsă de fonduri. Critică de asemenea soluţia de respingere a cererii de obligare a reclamantei la plata sumei de 20.760 lei reprezentând cota de 60 % aferentă ratelor 2 şi 3 achitate în valoare de 34.600 lei, această cerere având ca temei legal prevederile Legii nr.55/1995, respectiv art.8 astfel cum a fost modificat prin pct.9 al OUG nr.37/1997 potrivit cărora „din sumele cuvenite fondului proprietăţii de stat şi încasate efectiv pentru acţiunile vândute se lasă cu titlu gratuit la dispoziţia societăţii comerciale privatizate o cotă de 60 % care va fi utilizată în ordinea prevăzută de lege”. Cu toate că obligaţia de virare a acestor sume rezulta din lege reclamanta AVAS Bucureşti nu a virat nici o sumă de bani, nici în contul SC S. SA şi nici în cel al Asociaţiei. Prin urmare se poate concluziona că rezilierea contractului de vânzare de acţiuni a fost determinată şi de atitudinea reclamantei care la rândul ei nu şi-a respectat obligaţiile prevăzute în contract.

A.P.V.A.S. prin cererea de recurs formulată solicită în principal casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare iar în subsidiar modificarea hotărârii în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată, acordarea tuturor daunelor solicitate prin acţiune şi respingerea cererii reclamantei reconvenţionale de acordare a cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de recurs se arată că prin acţiunea dedusă judecăţii a solicitat obligarea pârâtei la plata de daune interese ca urmare a desfiinţării contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr.88/16.06.1997 constând în dobândă aferentă ratelor 3-6, penalităţilor aferente ratelor 3-6, suma de 500 de euro plătibili în lei la cursul BNR din ziua plăţii în conformitate cu art.41 Titlul VI Cap.III din Legea nr.99/1999, dividendele încasate pe perioada de derulare a contractului, precum şi plata celorlalte daune interese reprezentând valoarea prejudiciului adus AVAS - ului prin rezilierea contractului. Prin hotărârea recurată prima instanţă a obligat pârâta să-i plătească suma de 30.642,70 lei cu titlu de daune interese, fiind respinse celelalte pretenţii. Se arată că în cauză s-a solicitat efectuarea unei expertize contabile pentru a se stabili prejudiciul şi întinderea acestuia determinat de rezilierea contractului, însă prin raportul de expertiză întocmit în cauză s-a stabilit numai cuantumul dobânzilor şi penalităţilor fără să se procedeze şi la stabilirea celorlalte daune suferite de AVAS. S-au formulat obiecţiuni la această expertiză, s-a solicitat şi efectuarea unei noi expertize însă toate aceste cereri au fost respinse. Întrucât dezlegarea acestei pricini depinde de modul în care expertul înţelege să întocmească raportul de expertiză în sensul de a stabili toate daunele prevăzute de art.21 din OG nr.25/2002 iar această probă nu poate fi administrată în faza de recurs, apreciază că se impune casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare. În ceea ce priveşte cererea de modificare a hotărârii se arată că în mod greşit prima instanţă a stabilit daunele interese constând din dobânzi şi penalităţi calculate doar până la data de 10.04.2004, dată considerată de instanţă ca dată a desfiinţării contractului. În realitate acest contract a fost desfiinţat numai la data la care AVAS s-a reînscris ca acţionar al societăţi pârâte, această dată a desfiinţării contractului rezultând din convenţia încheiată între părţi, convenţie în care era înscris un pact comisoriu de gradul 4. În continuare se arată că prima instanţă a respins cererea de acordare a sumei de 500 de euro, sumă solicitată în temeiul art.,41 titlul VI Cap.III din Legea nr.99/1999 fără nici o motivare, fiind încălcate disp.art.261 C.pr.civ. Cât priveşte obligarea ei la plata cheltuielilor de judecată se arată că în condiţiile în care acţiunea reconvenţională a pârâtei a fost respinsă, instanţa nu putea obliga reclamanta-pârâtă reconvenţională la plata cheltuielilor de judecată, fiind încălcate în acest sens disp.art.274 C.pr.civ. potrivit cărora partea care cade în pretenţii va fi obligată la cerere să plătească cheltuieli de judecată.

Examinând cererile de recurs, prin prisma motivelor invocate şi în limitele prev. de disp.art.3041 C.pr.civ., Curtea a constatat că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Asociaţia S. PAS prin cererea de recurs formulată nu contestă calculul făcut de expert în ceea ce priveşte întinderea prejudiciului suferit de AVAS prin rezilierea contractului şi nici faptul că această din urmă instituţie a suferit un prejudiciu prin rezilierea contractului. Susţine însă că instanţa de fond trebuia să facă aplicarea disp.art.1083 C.civ. întrucât neonorarea obligaţiilor stabilite prin contract s-a datorat unui caz de forţă majoră(cultura distrusă ca urmare a unor calamităţi naturale), situaţie în care nu pot fi obligaţi la daune interese, clauză de altfel prevăzută în contract.

Verificând clauzele înscrise în contractul de vânzare de acţiuni nr.888/16.06.1997 instanţa de control constată că prin art.10 din contract s-a prevăzut că forţa majoră exonerează de răspundere partea care o invocă şi sunt apreciate ca împrejurări de forţă majoră(războiul, revoluţia, cutremurul, mari inundaţii, embargo, etc.). Prin acelaşi articol este stabilită şi procedura ce se impune a fi urmată de cel care invocă forţa majoră pentru a putea beneficia de această exonerare.

În cauză aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă pârâta nu a făcut dovada existenţei vreuneia dintre împrejurările apreciate ca fiind de forţă majoră şi nici faptul că a fost urmată procedura prevăzută în aceeaşi convenţie pentru a putea beneficia de exonerarea invocată ca fiind stabilită în contract.

În ceea ce priveşte critica adusă hotărârii primei instanţe pentru respingerea cererii de acordare a sumei de 20.760 lei reprezentând cota de 60 % aferentă ratelor 2 şi 3, instanţa de control reţine că legiuitorul prin art.8 alin.4 din Legea nr.55/1995 a stabilit beneficiarul acestor sume, acesta fiind societatea agricolă privatizată dar şi destinaţia acestor sume respectiv acoperirea de către societate a datoriilor către bugetul de stat. Recurenta nu se regăseşte printre aceşti beneficiari, situaţie în care în mod temeinic şi legal prima instanţă a apreciat că recurenta nu are calitate procesuală activă, calitate care să o îndreptăţească să solicite aceste sume. Mai mult în condiţiile în care a intervenit rezilierea contractului OG nr.25/2002 a stabilit destinaţia sumelor achitate în baza contractului de vânzare de acţiuni.

A.P.V.A.S. prin cererea de recurs formulată critică hotărârea primei instanţe pentru neacordarea altor daune decât penalităţi de întârziere, dobânzi şi reţinerea sumei încasate în baza contractului de vânzare de acţiuni şi susţine că expertul prin raportul de expertiză întocmit în cauză nu a determinat cuantumul celorlalte daune prevăzute de art.21 din OG nr.25/2002.

Potrivit acestui text legal în cazul desfiinţării contractului pe cale convenţională sau judiciară, autoritatea va reţine de la cumpărător toate sumele achitate de acesta în contul contractului reprezentând după caz avans, rate, dobânzi, penalităţi achitate cu orice titlu până la desfiinţarea acestuia.

 Prin acelaşi text legal sunt prevăzute şi plata de daune interese constând în sumele reprezentând dobânzile şi penalităţile datorate pentru ratele scadente şi neachitate până la data desfiinţării contractului precum şi penalităţi datorate ca urmare a îndeplinirii celorlalte obligaţii contractuale, sumele reprezentând dividendele încasate de cumpărători în perioada de valabilitate a contractului, sumele prevăzute în HG nr.1045/2001 privind recuperarea onorariilor de succes plătite consultanţilor de către APAPS în cadrul Programului pentru ajustarea sectorului privat(PSAL).

Acelaşi text legal prevede că pentru prejudiciile cauzate societăţii de către cumpărător aceasta poate cere instanţei judecătoreşti daune interese, stabilirea prejudiciului şi întinderea daunelor interese se face pe baza unei expertize la cererea autorităţi.

Prin hotărârea recurată prima instanţă i-a acordat reclamantei cu titlu de daune interese suma de 30.642,70 lei ron reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere neachitate la data de 10.04.2004, sumă determinată prin raportul de expertiză. Expertul nu a fost în măsură să determine şi cuantumul altor daune suferite de către AVAS prin rezilierea contractului de vânzare de acţiuni atâta timp cât instituţia reclamantă nu a fost în măsură să precizeze în ce constau celelalte daune suferite prin rezilierea contractului. Expertul este chemat să determine cuantumul daunelor în condiţiile în care aceste daune sunt dovedite, el nu poate să se substituie obligaţiei reclamantei de a dovedi efectiv daunele interese suferite, obligaţie prevăzută de art.1169 C.civ.

În condiţiile în care aceste daune nu au fost dovedite nici măcar nu s-a precizat în ce constau aceste daune, expertului i-a fost practic imposibil să facă o determinare a cuantumului acestor daune, astfel că aceste critici ale recurentei vizavi de raportul de expertiză întocmit în cauză apar ca fiind nefondate.

În ceea ce priveşte data până la care au fost calculate dobânzile şi penalităţile de întârziere – 10.04.2004, respectiv data rezilierii contactului de vânzare de acţiuni, instanţa constată că această dată a rezilierii contractului a fost stabilită de către părţi prin convenţie – art.4 din contract respectiv în situaţia în care cumpărătorul nu achită integral sumele datorate vânzătorului în termen de 60 de zile de la semnarea convenţiei, contractul se va desfiinţa de deplin drept, această clauză fiind calificată ca un pact comisoriu de gradul 4.

Susţinerile recurentei în sensul că rezilierea a intervenit numai în momentul în care AVAS şi-a reînscris în registrul comerţului acţiunile nu poate fi primită întrucât în condiţiile în care reclamanta în calitate de vânzătoare a ales între reziliere şi continuarea contractului, sancţiunea rezilierii, aceasta operează conform convenţiei de la data la care era prevăzută în contract, respectiv depăşirea celor 60 de zile acordate pentru plata integrală a preţului.

În legătură cu cheltuielile de judecată la care a fost obligată recurenta AVAS, se constată că prima instanţă a avut în vedere dispoziţiile art.21 alin.4 din OG nr.25/2002 potrivit cărora „cheltuielile aferente efectuării expertizei vor fi avansate de societate sau după caz de autoritate şi vor fi recuperate de la cumpărător”.

În cauză contravaloarea expertizei a fost achitată în mod egal de către ambele părţi, valoarea expertizei fiind stabilită în raport de obiectivele formulate de către cele două părţi şi încuviinţate de către instanţă. În condiţiile în care numai o parte dintre obiectivele stabilite de către AVAS au condus la dezlegarea pricinii şi au determinat admiterea în parte a acţiunii reclamantei, pentru obiectivele solicitate de către reclamantă în sensul dovedirii cuantumului altor daune fără a se preciza în ce constau aceste daune şi fără a se demonstra că reclamanta a suferit alte daune decât cele cuantificate de expert, în mod temeinic şi legal prima instanţă a dispus restituirea sumei achitată de către S. Mureş pentru aceste obiective.

Faţă de cele prezentate mai sus, instanţa, în baza disp.art.312 alin.1 C.pr.civ. rap. la art.316 din acelaşi cod, a respins recursurile ca nefondate şi a menţinut soluţia primei instanţe ca temeinică şi legală.

Domenii speta

Spete similare