3.Contract de întreţinere. Transmitere către întreţinători a nudei proprietăţi. Drepturile uzufructuarului

Uzufructuarul poate solicita ocrotirea dreptului său inclusiv prin cererea în evacuare din imobil a nudului proprietar.

Prin sentinţa civilă nr. 25912/27.10.2011 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr.16513/325/2011 a fost admisă cererea formulată de reclamanţii A.V. şi A.C. împotriva pârâţilor B.C. şi B.S. şi, în consecinţă, s-a dispus evacuarea pârâţilor din imobilul situat în Timişoara […].

Pentru a dispune astfel, instanţa a avut în vedere că reclamanţii au chemat în judecată pârâţii solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună evacuarea acestora din imobilul situat în Timişoara […].

În motivare, reclamanţii au arătat că au transmis pârâţilor printr-un contract de întreţinere nuda proprietate asupra imobilului, păstrându-şi dreptul de uzufruct viager şi că au acceptat să locuiască împreună, însă datorită comportamentului inadecvat al acestora nu mai pot convieţui în acelaşi imobil.

În drept s-au invocat dispoziţiile art. 517 C. civ. din 1864.

Examinând actele şi lucrările de la dosar, instanţa a reţinut că prin contractul de întreţinere autentificat sub nr. 1857, reclamanţii au transmis pârâţilor nuda proprietate asupra imobilului […], păstrându-şi dreptul de uzufruct viager.

Caracteristicile dreptului de uzufruct sunt acelea că este un drept real opozabil erga omnes  întocmai ca şi dreptul de proprietate, fiind opozabil chiar şi proprietarului şi conferă uzufructuarului atributele de folosinţă şi posesie.

Având aceste doua atribute ale dreptului de proprietate, uzufructuarul poate opune nudului proprietar dreptul său, acesta din urmă având doar dreptul de dispoziţie asupra bunului şi poate exercita toate acţiunile în justiţie pentru apărarea posesiei şi folosinţei, atât acţiunile reale cât şi acţiunea personală îndreptată împotriva nudului proprietar.

Potrivit art. 539 C.civ., nudul proprietar nu poate stânjeni în niciun fel liniştita posesie şi folosinţă a uzufructuarilor.

În speţă, modul în care pârâţii şi-au îndeplinit obligaţia de întreţinere este lipsit de relevanţă şi chiar dacă pârâţii şi-au asumat obligaţia de întreţinere a reclamanţilor, aceştia din urmă nu pot fi obligaţi să locuiască împreună cu nudul proprietar sau împreună cu alte persoane chiar dacă aceste persoane sunt  întreţinătorii.

Apelul declarat de pârâţi împotriva sentinţei a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 385/A/26.04.2012 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 16513/325/2011.

Pentru a dispune astfel, instanţa a avut în vedere că pârâţii-apelanţi au învederat că în mod greşit a reţinut instanţa de fond faptul că „este lipsit de relevanţă modul cum pârâţii şi-au îndeplinit obligaţia de întreţinere”, deşi din probele administrate în dosar au făcut dovada că cei doi reclamanţi-intimaţi au nevoie de îngrijirea  pârâţilor 24 de ore din 24, fiind persoane bolnave şi cu vârste înaintate.

 În realitate, acesta a fost şi scopul (motivul), pentru care cei doi reclamanţi-intimaţi i-au rugat să se mute împreună cu ei în imobil pentru a putea să aibă grijă de ei.

Analizând apelul, tribunalul a reţinut că este neîntemeiat.

Astfel, prin cererea introductivă reclamanţii au solicitat evacuarea pârâţilor din apartamentul în care locuiau împreună.

În cadrul unei acţiuni în evacuare se verifică dacă pârâţii au sau nu un titlu locativ care să le  dea dreptul de a locui în imobilul de unde se cere evacuarea lor.

Prin urmare, în mod corect a apreciat prima instanţă că este lipsit de relevanţă modul în care părţile s-au înţeles să fie prestată întreţinerea şi cum şi-au îndeplinit pârâţii obligaţiile, aceste  împrejurări interesând procesul având ca obiect rezilierea contractului de întreţinere ce se  derulează între aceleaşi părţi.

În speţa de faţă, tribunalul a reţinut că pârâţii au doar nuda proprietate asupra  apartamentului nr. 2 din Timişoara, […], ceea ce nu le conferă dreptul de a locuit în imobil.

Împotriva deciziei au declarat recurs în termen pârâţii, care au criticat-o pentru nelegalitate, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acţiunii.

În motivare au invocat că, interpretând actul dedus judecăţii, instanţa a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, reţinând în mod greşit că este lipsit de relevanţă modul în care părţile s-au înţeles să fie prestată întreţinerea şi cum şi-au îndeplinit părţile obligaţiile, câtă vreme voinţa părţilor a fost ca pârâţii să intre în posesia de fapt asupra imobilului din momentul semnării actului autentic, ceea ce s-a şi întâmplat; or, interpretarea menţiunilor din actul autentic se face în baza art. 977-985 C. civ. coroborat cu împrejurările de fapt în care a fost încheiat contractul, fiind necesară stabilirea intenţiei reale a părţilor la data încheierii contractului.

Au invocat încălcarea sau aplicarea greşită a legii de către instanţa care a dispus evacuarea lor deşi au un <<contract „locativ” valabil>>, dată fiind solicitarea reclamanţilor de stabilire a pârâţilor în imobil.

Au reiterat starea de fapt expusă pe calea apelului, au criticat modalitatea în care contractul a fost redactat şi au reiterat susţinerile referitoare la interpretarea contractului în sensul în care acesta poate produce efecte juridice.

În drept au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9 C. pr. civ.

Examinând recursul prin prisma criticilor invocate şi în baza art. 306 alin. (2) C. pr. civ., faţă de dispoziţiile art. 299 şi următoarele C. pr. civ., văzând şi normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanţa a reţinut că potrivit contractului de întreţinere viageră încheiat între părţi, reclamanţii-întreţinuţi au transmis pârâţilor-întreţinători nuda proprietate asupra apartamentului nr. 2 din Timişoara, […], întreţinuţii rezervându-şi dreptul de uzufruct viager.

Uzufructul viager este un dezmembrământ al dreptului de proprietate în temeiul căruia uzufructuarul are aptitudinea de a se folosi de lucrul-proprietate a nudului proprietar şi de a-i culege roadele, conform dispoziţiilor art. 517, 536 C. civ. de la 1864 (lege aplicabilă în cauză).

Astfel, dacă dispoziţia revine proprietarului, posesia şi folosinţa rămân uzufructuarului.

Corespunde realităţii că, potrivit contractului de întreţinere, întreţinătorii s-au obligat să asigure întreţinere şi îngrijire întreţinuţilor la domiciliul acestora şi că această obligaţie poate fi asigurată în mod optim prin convieţuirea părţilor în aceeaşi locuinţă.

Această clauză, însă, este prevăzută în favoarea întreţinuţilor, astfel că aceştia pot renunţa la convieţuirea cu pârâţii-întreţinători tocmai în exercitarea atributelor posesiei şi folosinţei asupra imobilului, atribute recunoscute de dispoziţiile art. 536, 539 alin. (1) C. civ. din 1864, conform celor mai sus-arătate.

Pârâţii recurenţi nu au contestat semnarea contractului de întreţinere, deci se prezumă că şi-au însuşit conţinutul acestuia sub toate aspectele, prezumţie ce nu a fost răsturnată, astfel că sunt nefondate susţinerile vizând referirile la posesie din conţinutul menţionatului act.

În realitate, consemnările referitoare la momentul în care întreţinătorii vor intra în posesia de fapt a imobilului se constituie într-o aplicare a normelor ce reglementează uzufructul, respectiv a celor ce conferă uzufructuarului aptitudinea de a se bucura de posesia şi folosinţa bunului, aptitudine ce poate fi opusă inclusiv nudului proprietar.

Pentru aceste considerente, văzând că, dat fiind temeiul invocat de reclamanţi în susţinerea cererii de chemare în judecată, îndeplinirea obligaţiilor contractuale de către pârâţi este nerelevantă pentru soluţionarea prezentului litigiu, faţă de împrejurarea că starea de fapt expusă nu se constituie în motiv de nelegalitate în sensul art.304 C. pr. civ., Curtea, în baza art. 312 alin. (1) C. pr. civ. raportat la art. 304 pct. 8, 9 C. pr. civ., art. 306 alin. (2) C. pr. civ. a respins recursul declarat de pârâţi.

Domenii speta

Spete similare