Art. 84 alin. 1 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului.

Art. 84 alin. 1 din  Legea nr. 59/1934 asupra cecului.

Chiar dacă faptele descrise în articolul 84 alin. 1 din  Legea nr. 59/1934 reprezintă activităţi care lezează valori sociale din aceeaşi categorie, acestea constituie infracţiuni distincte, nu modalităţi alternative de săvârşire a unei singure infracţiuni.

Secţia  penală - Decizia  penală nr. 1277/ 06 decembrie 2012

Prin sentinţa penală nr.542/04.10.2012 pronunţată de Judecătoria  Sibiu în dosarul nr.6688/306/2012 în baza art. 84 alin.1 pct.2, 3 din Legea nr.59/1934 cu aplicarea art.320 indice 1 alin.7 C.proc.pen. s-a dispus condamnarea inculpatei M.M.,  la 4 luni închisoare.

În baza art.71 alin.2 C.pen.au fost  interzise inculpatei drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit. a teza a II-a, b C.pen.

 În baza art.81 alin.1 C.pen. s-a dispus  suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 2  ani şi 4 luni, termen de încercare calculat potrivit art.82 alin.1 C.pen.

În baza art.71 alin.5 C.pen. a fost suspendată executarea pedepsei accesorii.

În baza art.359 C.pr.pen. s-a atras atenţia inculpatei asupra prevederilor art.83 C.pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

Instanţa a luat  act că partea vătămată SC B.P.  SRL nu s-a constituit parte civilă.

În baza art.348 teza a-II-a C.proc.pen. s-a dispus anularea filelor cec cu seriile BRDE1BF nr.0212158, emisă în data de 02.09.2011, BRDE1BF nr.0212159 emisă în 05.09.2011, BRDE1BF nr.0212161 emisă în 16.09.2011, BRDE1BF nr.0212 emisă în 21.09.2011.

În baza art.191 alin.1 C.pr.pen. a fost obligată inculpata la plata sumei de 400 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, ca stare de fapt, următoarele:

 În cursul anului 2011 între partea vătămată B.M., reprezentantă a SC B.P. SRL şi inculpata M.M., administrator al SC L.V. SRL  s-a derulat o relaţie comercială, constând în livrarea de făină către  SC L.V. SRL, livrare ce  s-a efectuat pe baza unui număr de 5 facturi fiscale emise în cursul lunii august în sumă totală de 99.696 lei, ocazie cu care marfa a fost remisă la punctul de fabricare a produselor de patiserie din S., str. N.T., nr. X, marfă recepţionată personal de inculpata M.M.

În baza acestei relaţii comerciale s-a convenit  de către ambele părţi, ca plata să se facă pe bază de instrumente de plată la data scadenţei facturilor de 30 de zile, astfel că inculpata M.M. a eliberat şi completat personal un număr de 4 file cec şi un bilet la ordin pentru acoperirea plăţii celor 5 facturi fiscale (1338/01.08.2011, 1343/05.08.2011, 1349/11.08.2011, 1358/18.08.2011 şi 1363/24.08.2011) emise de către SC B.P.  SRL.

Astfel, contrar prevederilor Legii nr. 59/1934, republicată, inculpata  a completat, semnat şi datat personal cele 4 file CEC, respectiv : BRDE1BF nr. 0212158 emisă în data de 02.09.2011 pentru suma de 9.969, 60 lei; BRDE1BF nr. 0212159 emisă în data de 05.09.2011 pentru suma de 9.969,60 lei; BRDE1BF nr. 0212161 emisă în data de 16.09.2011 pentru suma de 19.939,20 lei; BRDE1BF nr. 0212 emisă în data de 21.09.2011 pentru suma de 19.939,20 lei, însă data la care au fost completate cu scadenţa la termen a fost de fapt cea a emiterii facturilor şi a recepţionării mărfii şi nu cea înscrisă pe instrumentele de plată, fapt confirmat şi de martorul M.G., angajat al SC B.P. SRL, care a transportat marfa către inculpată.

La momentul introducerii la plată a celor 4 file CEC, conform datei înscrise pe acesta, respectiv 02.09.2011, 05.09.2011, 16.09.2011, 21.09.2011, toate cele 4 instrumente de plată au fost refuzate pe motiv de lipsă totală disponibil în cont, singura sumă achitată de către inculpată din totalul sumei creditoare fiind 1.000 de lei la data de 19.09.2011 şi 200 de lei în data de 30.01.2012.

În urma verificării documentelor contabile puse la dispoziţie de inculpată (Registrul casă şi jurnal bancă) privind activitatea desfăşurată de SC L.V. SRL s-a constatat că societatea a avut încasări atât prin bancă, cât şi prin casă în perioada august - septembrie 2011, însă nu a fost efectuată nici o plată către firma creditoare în cursul lunii august.

Inculpata a  recunoscut sincer faptele comise,  precizând totuşi că nu a avut intenţia să nu achite contravaloarea mărfurilor, fapt însă infirmat de Registrul de casă şi Jurnalul de bancă al societăţii sale din care rezultă că au existat încasări, însă nu au fost efectuate plăţi către firma creditoare SC B.P. SRL.

În drept, instanţa a reţinut că fapta inculpatei M.M., administrator  al SC L.V. SRL, care în  luna august 2011, pe parcursul desfăşurării relaţiilor comerciale cu SC B.P. SRL a completat, semnat şi datat personal un număr de 4 file CEC în sumă totală de  99.696 lei, pe care a înscris o dată a emiterii ulterioare, respectiv peste 30 de zile, iar la introducerea acestora la plată au fost refuzate pe motiv de lipsă totală de disponibil în cont, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 84 alin. 1 pct. 2 şi 3 din Legea nr. 59/1934, republicată.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatei instanţa  a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art.72 C.pen., şi anume: dispoziţiile părţii generale a codului penal, limitele de pedeapsa fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana infractorului( în vârstă de 47 ani, căsătorită, loc de muncă stabil, fără antecedente penale, a recunoscut şi regretat comiterea faptei)  şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Instanţa a arătat că pedeapsa pentru infracţiunea prevăzută de art.84  alin.1 pct.2, 3 din Legea nr.59/1934 este amenda de la 5.000-100.000 lei şi închisoarea de la 6 luni până la 1 an. S-a  mai arătat că, având în vedere principiul legalităţii pedepsei, instituit de art.2 C.pen. şi faptul că amenda şi închisoarea sunt pedepse principale (art.53 pct.1 lit.b, c C.pen.), aplicarea cumulativă a acestora este nelegală, astfel că instanţa, ţinând seama şi de faptul că limitele pedepsei amenzii (în lei vechi) prevăzute de Legea nr.59/1934 sunt sub minimul general al amenzii (100 lei noi), a constatat că singura pedeapsă ce se poate aplica în cauză este închisoarea, în limitele reduse cu o treime, conform art.320 ind.1 alin.7 C.proc.pen. 

Infracţiunea comisă de inculpată prezintă un grad mediu de pericol social. Acesta nu are antecedente penale, a recunoscut săvârşirea infracţiunii, este căsătorită şi  are 2 copii. Instanţa nu a reţinut circumstanţe atenuante.

 Ţinând cont de cele expuse mai sus, s-a apreciat că prin aplicarea unei pedepse de 4 luni închisoare se realizează scopul educativ şi preventiv al pedepsei prevăzut de art.52 C.pen.

Referitor la pedeapsa accesorie, instanţa a apreciat că prin săvârşirea infracţiunii care face obiectul prezentei cauze, dar şi prin datele personale, inculpata nu a pus în pericol grav ordinea de drept şi, cu atât mai puţin, bazele democraţiei. Întrucât inculpata nu s-a folosit la săvârşirea prezentei infracţiuni de o funcţie pe care o ocupa, de o profesie pe care o exercita sau de o activitate pe care o desfăşura la momentul respectiv, s-a arătat că  interzicerea, ca pedeapsă accesorie, a dreptului prevăzut de art.64 alin.1 lit.c) Cod penal este lipsită de obiect.

De asemenea, s-a arătat că fapta inculpatei care face obiectul prezentei cauze nu probează incapacitatea acesteia de a exercita în mod corespunzător drepturile părinteşti sau dreptul de a fi tutore sau curator, motiv pentru care nu va interzice inculpatei drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.d) şi e) Cod penal.

 Sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei aplicate inculpatei, instanţa a considerat că nu se impune aplicarea unei pedepse cu executare în regim de detenţie, motiv pentru care a analizat îndeplinirea în cauză a condiţiilor necesare aplicării suspendării condiţionate a executării pedepsei, prevăzute de art.81 Cod penal. În consecinţă, pedeapsa închisorii ce urmează să fie executată este de 4 luni închisoare, încadrându-se în dispoziţiile art.81 alin.1 lit.a) Cod penal.

 Din fişa de cazier existentă la dosar rezultă că inculpata nu are antecedente penale şi, în consecinţă, nu este recidivistă, îndeplinind astfel cerinţa prevăzută de art.81 alin.1 lit.b) Cod penal.

În privinţa scopului preventiv şi educativ al pedepsei consacrat de art.52 Cod penal, instanţa a considerat că acest scop poate fi atins fără a fi necesară executarea în regim de detenţie, ci doar prin simpla condamnare a inculpatei, întrucât acesteia i s-a atras atenţia asupra gravităţii şi a consecinţelor nefaste ale faptei, condamnarea constituind un avertisment la adresa inculpatei. Dincolo de acest rol al condamnării, instanţa a apreciat că executarea efectivă a pedepsei nu se justifică, întrucât aceasta ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra aspectelor personale şi profesionale ale inculpatei, ori, rolul condamnării este tocmai acela de a atrage atenţia asupra importanţei respectării relaţiilor în societate, rol care nu s-ar realiza în totalitate în cazul executării pedepsei în regim de detenţie.

În acelaşi timp, având în vedere că pedepsele accesorii sunt alăturate pedepsei principale a închisorii, constând în interzicerea unor drepturi pe durata executării pedepsei şi că instanţa a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale aplicate inculpatei, în baza art.71 alin.5 Cod penal, instanţa a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.

În ceea ce priveşte latura civilă,  instanţa a luat act că partea vătămată SC B.P. SRL nu s-a constituit parte civilă, deşi iniţial la urmărire penală s-e constituise, ulterior în faţa instanţei, până la citirea actului de sesizare şi-a manifestat intenţia de a nu se mai constitui parte civilă, având în vedere că infracţiunea pentru care va fi condamnată inculpata este una de pericol, nefiind susceptibilă de a cauza prejudicii (în acest sens este şi decizia nr. 43/2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii).

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs  în termenul  pre4văzut de dispoziţiile art.385 ind.3 raportat la art.363alin.2 Cod procedură penală,  Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu,  recurs care vizează aspecte de nelegalitate a hotărârii pronunţate.

 În motivarea recursului, s-a arătat că instanţa de judecată a pronunţat o hotărâre nelegală, deoarece  prin nereţinerea prevederilor art. 41alin. 2 C.pen. s-a dat infracţiunii o greşită încadrare juridică.

Astfel, din cuprinsul probatoriului administrat în cauză reiese că inculpat a emis în cursul lunii august 2011, la diferite intervale de timp şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, patru file CEC în vederea achitării mărfii achiziţionate şi livrate succesiv în mai multe rânduri, considerăm că infracţiunea comisă de aceasta s- a săvârşit în formă continuată, motiv pentru care era necesar a se reţine şi prevederile art. 41 alin. 2 C.pen (4 acte materiale).

De asemenea, s-a arătat că în mod greşit s-a dispus anularea celor 4 file CEC emise de inculpată, în calitate de trăgător, în favoarea S.C. B.P. S.R.L. A.J., întrucât în cauză nu devin incidente prevederile art. 348 Cod procedură penală care se referă la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat.

În speţă nu este vorba de înscrisuri asupra cărora s-au exercitat manopere de contrafacere sau alterare în materialitatea lor, situaţie în care s-ar fi impus anularea acestora, ci de înscriere pe instrumentul de plată a unei date nereale, contrar dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 59/1934. În acest din urmă caz, filele CEC nu-şi pierd valabilitatea, instrumentele de plată respective putând constitui titluri executorii, pe care societatea beneficiară le va utiliza în vederea recuperării creanţei sale, cum s-a şi întâmplat în concret (în acest sens s-au pronunţat şi Î.C.C.J., secţia penală, prin decizia penală nr. 1892/10.04.2002, Curtea de Apel Alba-Iulia prir decizia penală nr. 657/2008 etc.).

Analizând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate prin prisma criticilor formulate, precum şi din  oficiu, conform art. 385 ind.6 din Codul de procedură penală, Curtea de Apel a constatat că recursul  Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu este fondat, urmând a fi admis, pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Inculpata M.M. a fost trimisă  în judecată prin rechizitoriul procurorului din 8.07.2012 dat în dosarul nr. 303/P/2012 al  Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu pentru săvârşirea infracţiunilor prev.de art. 84 pct.2, 3 din Legea nr.59/1934, reţinându-se, în esenţă, că în virtutea relaţiilor comerciale dintre SC B.P. SRL şi  societatea  SC L.V. SRL, al cărei administrator era inculpata M.M., au fost emise în cursul lunii august 2011, 5 facturi fiscale, urmare a livrării mărfii către societatea la care inculpata era administrator.  Aceasta a  completat, semnat şi datat personal 4 file cec şi un bilet la ordin,  însă data la care au fost completate cu scadenţa la termen a fost de fapt cea a emiterii facturilor şi a recepţionării mărfii şi nu cea înscrisă pe instrumentele de plată. Astfel că, la momentul introducerii la plată a celor 4 file CEC, conform datei înscrise pe acesta, toate cele 4 instrumente de plată au fost refuzate pe motiv de lipsă totală disponibil în cont, singura sumă achitată de către învinuită din totalul sumei creditoare fiind 1.000 de lei la data de 19.09.2011 şi 200 de lei în data de 30.01.2012.

 În faţa instanţei, la termenul din 26 septembrie 2012, inculpata M.M. a declarat că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei, că nu cere administrarea de probe şi solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi le însuşesc.

Judecătoria, prin sentinţa pronunţată,  a dispus condamnarea inculpatei

M.M. la pedeapsa  4 luni închisoare, în baza art. 84 alin.1 pct.2, 3 din Legea nr.59/1934 cu aplicarea art.320 indice 1 alin.7 Cod procedură penală, reţinând aşadar o singură infracţiune, în loc de două infracţiuni distincte, cum rezultă atât din starea de fapt cât şi din dispoziţia de trimitere în judecată  din rechizitoriu şi cum, de altfel,  era corect.

Chiar dacă faptele descrise în articolul  84 alin.1 din  Legea nr.59/1934  reprezintă activităţi care lezează valori sociale din aceeaşi categorie, acestea constituie infracţiuni distincte,  şi nu modalităţi alternative de săvârşire a unei singure infracţiuni.

În raport cu dispoziţiile art.317 Cod procedură penală, judecata se mărgineşte la fapta şi persoana arătată în actul de sesizare a instanţei.

Ca atare, în condiţiile în care procurorul  învesteşte instanţa prin rechizitoriu cu judecarea unor fapte prevăzute de legea penală,  judecătorul este obligat sa le aibă ulterior în vedere,  în deliberare şi la rezolvarea acţiunii penale,  în conformitate cu dispoziţiile art.345 alin.2 şi.3 Cod procedură penală şi să dea o încadrare corectă faptelor deduse judecăţii, încadrarea juridică a faptei presupunând realizarea de către organele judiciare a unei concordanţe între conţinutul legal al infracţiunii şi conţinutul concret al acesteia. 

În cauza de faţă, instanţa  a dispus condamnarea inculpatei pentru o singură infracţiune, deşi faţă de  aceasta s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată pentru două infracţiuni distincte, chiar dacă procurorul nu a menţionat expres şi dispoziţiile art.33 lit.a Cod penal privind concursul de infracţiuni..

 Este adevărat că din dispoziţia de trimitere în judecată nu rezultă cu claritate că inculpata a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art. 84 alin.1 pct.2 din Legea nr.59/1934 şi a infracţiunii prev.de  art. 84 alin.1 pct. 3 din Legea nr.59/1934 şi nici nu au fost reţinute dispoziţiile  art. 41 alin.2 Cod penal, în condiţiile în care procurorul confirmase anterior începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art. 84 alin.1 pct.2 şi 3 din Legea nr.59/1934, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, însă instanţa avea obligaţia ca, raportat la faptele pentru care s-a început urmărirea penală,  la starea de fapt reţinută şi la dispoziţia de trimitere în judecată, la verificarea regularităţii actului de sesizare a instanţei, conform dispoziţiilor art.300 Cod procedură penală, să pună în vedere procurorului să precizeze actul de sesizare.

Totodată, deoarece încadrarea juridică a faptelor este atributul exclusiv al instanţei de judecată, care prin hotărârea pe care urmează să o pronunţe, este obligată să dea o încadrare corectă faptelor deduse judecăţii, indiferent de cea dată de procuror şi indiferent dacă acesta urmează sau nu să îşi precizeze rechizitoriul, instanţa trebuia să constate că încadrarea juridică dată faptelor reţinute de procuror în sarcina inculpatei nu corespunde situaţiei faptice expuse în actul de sesizare şi rezultate din probele administrate şi să urmeze procedura prevăzută în dispoziţiile art. 334 Cod procedură penală în ceea ce priveşte forma continuată a celor două infracţiuni.

Aceste neregularităţi nu pot fi înlăturate însă direct de către instanţa de recurs întrucât, nerespectarea obligaţiilor legale imperative sus-menţionate constituie o încălcare a regulilor de bază ale procesului penal stabilite prin art.2,  4 şi 6 Cod procedură penală şi a dreptului la apărare şi la un proces echitabil prevăzut de art.6 alin.1 şi 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care recunosc dreptul acuzatului de a fi informat cu privire la fundamentul acuzaţiilor ce i se aduc, adică a faptelor materiale ce îi sunt reţinute în sarcină dar şi cu privire la încadrarea juridică dată respectivelor fapte, şi aceasta într-o manieră detaliată şi cu respectarea unor garanţii procedurale.

 De asemenea, prin condamnarea inculpatei direct de către instanţa de recurs pentru două infracţiuni, la două pedepse distincte şi cu aplicarea regulilor privind tratamentul juridic al concursului de infracţiuni,  s-ar încălca şi principiul dublului grad de jurisdicţie consacrat de art.2 din Protocolul nr.7 Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,potrivit căruia orice persoană declarată vinovată de o infracţiune de către un tribunal are dreptul să ceară examinarea declaraţiei de vinovăţie sau a condamnării de către o jurisdicţie superioară.

Pentru considerentele expuse mai sus, luând în considerare încălcările constatate care atrag, aşa cum s-a arătat, nelegalitatea hotărârii, Curtea de Apel a constatat că se impune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la  prima instanţă, fără a mai fi necesar a analiza motivul de recurs substanţial susţinut de procuror cu privire la  greşita  anulare a celor 4 file CEC emise de inculpată.

Faţă de aceste motive, având în vedere şi dispoziţiile art. 385 ind.15 pct.2 lit.c Cod procedură penală, s-a admis recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, s-a casat  sentinţa penală atacată şi s-a dispus  rejudecarea cauzei de către prima instanţă, cu respectarea dispoziţiilor mai sus arătate.

Cu ocazia rejudecării cauzei  au fost  avute în vedere şi celelalte critici aduse hotărârii recurate.

Ultimul act procedural rămas valabil de la care procesul penal trebuie să-şi reia cursul este încheierea de şedinţă  din 27 iunie 2012.

Domenii speta

Spete similare