Certificat de moştenitor. Prescripţia dreptului de a cere anularea certificatului de moştenitor. Renunţarea la succesiune nu se confundă cu neacceptarea moştenirii, deoarece numai succesorul care a acceptat moştenirea poate, ulterior, să renunţe la ea.

Hotărâre 45 din 24.01.2013


Certificat de  moştenitor. Prescripţia dreptului de a cere anularea certificatului de moştenitor. Renunţarea la succesiune nu se confundă cu neacceptarea moştenirii, deoarece numai succesorul care a acceptat moştenirea poate, ulterior, să renunţe la ea.

Este necesar să se facă distincţie în privinţa anulării certificatului de moştenitor, după cum partea care o cere a participat la procedura succesorală notarială şi a consimţit la eliberarea lui, sau are calitate de terţă persoană, care nu şi-a dat acordul la emiterea certificatului.

Secţia I civilă - Decizia civilă nr. 45/24 ianuarie 2013

Prin  sentinţa  civilă nr. 6795/2011,  pronunţată de Judecătoria Deva în dosar nr. 4344/221/2010, s-a admis acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamanta RM în contradictoriu cu pârâta HG şi, în consecinţă s-a constatat că în urma defunctului H au rămas ca moştenitori reclamanta RM şi pârâta HG, în calitate de fiice, cu o cotă de 3/8 părţi din masa succesorală, fiecare, şi defuncta HM, în calitate de soţie supravieţuitoare, cu o cotă de 2/8 părţi din masa succesorală. S-a dispus anularea parţială a certificatului de moştenitor nr. 54/12.08.2003 emis de Biroul Notarului Public HI din Deva, de pe urma defunctului HA şi eliberarea de către notarul public a unui nou certificat de moştenitor potrivit prezentei hotărâri.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Numitul HA a decedat la data de 15.10.1995 în localitatea Simeria, judeţul Hunedoara, unde a avut şi ultimul domiciliu.

La data de 13.08.1996 reclamanta s-a prezentat la notarul public unde a dat şi semnat o declaraţie autentică, prin care a arătat că nu a făcut niciun act de acceptare expresă, tacită sau forţată a succesiunii, faţă de care înţelege să rămână străină. Ulterior şi defuncta HM a dat o declaraţie autentică, cu acelaşi conţinut.

În dosarul succesoral nr. 55/2003 al BNP HI a fost pronunţată încheierea din data de 12.08.2003, fiind eliberat certificatul de moştenitor nr. 54/12.08.2003, potrivit cu care s-a constatat că pârâta HG are calitatea de unic moştenitor al defunctului, în calitate de fiică, cu o cotă de 1/1 parte din moştenire, natura succesiunii fiind legală, conform art. 669 Cod civil, fiind străini de succesiune prin neacceptare, conform art. 700 Cod civil, HM – soţia defunctului şi RM – fiică, în baza declaraţiilor date. 

În ce priveşte declaraţiile notariale prin care reclamanta şi numita HM au arătat că nu au făcut niciun act de acceptare expresă, tacită sau forţată a succesiunii, faţă de care înţeleg să rămână străine,  s-a apreciat că acestea nu pot constitui renunţări exprese la succesiune. De altfel, distincţia rezultă clar şi din conţinutul certificatului de moştenitor nr. 54/12.08.2003, unde reclamanta şi mama sa în mod corect nu au fost trecute la rubrica „au renunţat la succesiune”, fiind constatate străine de aceasta prin neacceptare.

În ce priveşte acceptarea tacită a moştenirii, potrivit art. 689 Cod civil printre actele considerate de practica judecătorească a fi de acceptare tacită a succesiunii, se înscrie şi încheierea între succesibili a unei convenţii cu privire la administrarea bunurilor succesorale.

Instanţa a reţinut că nu există nici un dubiu în ce priveşte existenţa unei convenţii între succesibili cu privire la împărţirea masei succesorale, din aceasta rezultând fără niciun echivoc intenţia reclamantei şi a mamei sale de a accepta pur şi simplu moştenirea. Inexistenţa unui act scris între părţi referitor la aceste aspecte este justificată de calitatea de rude apropiate a părţilor – mamă şi fiice, existând o imposibilitate morală de preconstituire a unei probe scrise în acest sens.

Din analiza dosarului succesoral ataşat prezentului în fotocopie, reiese că reclamanta RM, deşi persoană cu vocaţie la moştenire, nu a fost citată de notarul public la procedura succesorală după defunctul HA, prin încălcarea dispoziţiilor art. 75 din Legea nr. 36/1995. 

Faţă de cele menţionate, s-a reţinut  că certificatul de moştenitor a fost eliberat prin încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la procedura succesorală notarială.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta HG, solicitând schimbarea hotărârii în sensul respingerii acţiunii reclamantei.

În motivare, s-a arătat că în mod greşit instanţa de fond a înlăturat  declaraţia de neacceptare a succesiunii după defunctul HA, care  reprezintă de fapt o recunoaştere expresă a reclamantei că nu a făcut, în termenul legal prevăzut de lege, nici un act de acceptare a moştenirii. Că, în mod greşit s-a reţinut că reclamanta ar fi acceptat succesiunea în termenul de opţiune succesorală, acest aspect nerezultând din probele administrate.

A mai arătat că, în ceea ce o priveşte pe defuncta HM, reclamanta nu avea nici o îndreptăţire legală de a ataca certificatul de moştenitor, întrucât aceasta a achiesat întru totul la cuprinsul acestui act, iar dreptul ei de a-l atacat s-a prescris la împlinirea termenului de 3 ani de la data eliberării, dată la care a luat  cunoştinţă de cuprinsul lui.

A solicitat respingerea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune invocată în apel, arătând că acest drept nu l-a dobândit prin succesiune, ci este un drept  propriu al său, iar din actele dosarului rezultă că nici ea şi nici defuncta HM nu au fost citate  şi nu au participat  la dezbaterea moştenirii.

Prin decizia civilă nr. 164/A/2012 Tribunalul Hunedoara a respins ca nefondat apelul civil formulat de pârâta HG împotriva sentinţei civile nr. 6795/2011 pronunţată de Judecătoria Deva, reţinând  următoarele:

Împrejurarea că atât reclamanta, RM, cât şi defuncta HM au acceptat tacit moştenirea rămasă de pe urma  defunctului HA, decedat la data de 15.10.1995, în termenul de opţiune succesorală de 6 luni, rezultă fără echivoc din probele administrate în primă instanţă.

Astfel, înţelegerea privind partajul unui imobil din masa succesorală intervenită între părţi şi defuncta lor mamă a fost recunoscută de apelanta – pârâtă.

Acest act reprezintă o acceptare tacită a moştenirii după defunctul HA, potrivit art. 689 Cod civil, întrucât convenţia privind împărţeala  unui bun şi modalitatea de despăgubire a intimatei – reclamante nu putea fi făcută de părţi decât în calitatea lor de moştenitoare, pe care şi-au recunoscut-o reciproc şi care presupune fără îndoială  intenţia lor de acceptare a moştenirii.

Declaraţia de neacceptare a succesiunii din 1995, cât şi cea dată ulterior, în anul 2003, de defuncta HM sunt ineficace din punct de vedere juridic, câtă vreme au acceptat tacit moştenirea în termenul de opţiune succesorală, acceptare  care are caracter  irevocabil şi indivizibil, în sensul că priveşte toate bunurile ce compun masa succesorală.

În ce priveşte excepţia  prescripţiei  dreptului la acţiune în anularea certificatului de moştenitor invocată de apelanta – pârâtă în apel, s-a apreciat că este neîntemeiată.

Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs pârâta HG, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În expunerea criticilor se arată, în esenţă, următoarele:

1. Greşit a reţinut tribunalul că reclamanta ar fi acceptat în termenul legal de opţiune succesorală succesiunea, motivând că onorariul pentru declaraţia de neacceptare ar fi fost achitat în 1996, cu atât mai mult cu cât a recunoscut prin declaraţia de neacceptare că nu acceptă moştenirea, iar acţiunea este prescrisă. Simpla citare la notar nu este de natură să atragă doar prin ea însăşi anularea certificatului dacă nu se face dovada contrarie, deci o acceptare înlăuntrul termenului legal a succesiunii. Or, din chiar susţinerea reclamantei rezultă că pretinsa înţelegere cu privire la partaj ar fi avut loc în august 1996, deci excede termenului  de opţiune succesorală.

2. Referitor la atacarea de către reclamantă a certificatului de moştenitor în ceea ce o pe mama părţilor, HM, decizia este nelegală întrucât defuncta a fost prezentă la notar când s-a dezbătut succesiunea şi nu a înţeles să atace, în termenul de trei ani, certificatul de moştenitor, situaţie în care reclamanta nu este îndreptăţită să atace acest certificat şi în ceea ce o priveşte pe mama părţilor.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Curtea a constatat următoarele:

Certificatul de moştenitor s-a eliberat la data de 12.08.2003 de către notarul public HI, în dosarul succesoral nr. 55/2003, iar acţiunea în anularea certificatului s-a introdus la data 17.05.2010, deci cu mult peste termenul de 3 ani statuat de către art. 3 din DL 167/1958.

Prezenta acţiune, în anularea certificatului de moştenitor, este prescriptibilă în termenul general de prescripţie, întrucât sunt invocate motive de nulitate relativă a actului juridic, şi nu absolută, pentru a fi imprescriptibilă acţiunea.

Astfel, trebuie să se facă distincţie în privinţa anulării certificatului de moştenitor, după cum partea care o cere a participat la procedura succesorală notarială şi a consimţit la eliberarea lui, sau are calitate de terţă persoană, care nu şi-a dat acordul la emiterea certificatului.

În cazul în care se cere anularea de către partea care a participat la procedura succesorală notarială şi a consimţit la eliberarea lui, respectiv pentru această parte, în speţă, în ceea ce o priveşte pe defuncta HM, mama părţilor, certificatul are valoarea unei convenţii conform art. 969 Cod civil, iar anularea lui, respectiv constatarea nulităţii, va putea fi cerută numai pentru viciu de consimţământ (nulitate relativă), ori pentru cauze de nulitate absolută potrivit dreptului comun.

Or, reclamanta nu a invocat cauze de nulitate absolută a certificatului de moştenitor, pentru a se aprecia acţiunea ca fiind imprescriptibilă, în condiţiile dreptului comun.

Or, potrivit încheierii finale din dosarul succesoral, defuncta HM a declarat expres că nu a făcut nici un fel de acceptare expresă sau tacită a moştenirii faţă de care este străină în condiţiile art. 700 Cod. Civil, recunoaştere materializată în declaraţia autentificată sub nr. 960 din 12 august 2003, data eliberării certificatului de moştenitor.

Mai mult, prin contractul de întreţinere încheiat la aceeaşi dată cu pârâta, defuncta a menţionat expres că recunoaşte deplin certificatul de moştenitor, iar în termenul general de prescripţie de 3 ani nu a înţeles să atace acest certificat de moştenitor.

Prin urmare, a solicita anularea certificatului de moştenitor şi a se constata că defuncta HM are calitatea de moştenitoare după defunctul său soţ, decedat în 1995, după expirarea termenului general de prescripţie şi fără a invoca motive de nulitate absolută conform dreptului comun, este vădit nelegal.

Prin urmare, întrucât la eliberarea certificatului de moştenitor nu s-au încălcat norme legale de ordine publică, contrar celor reţinute de către instanţele de fond, acţiunea formulată de către reclamantă se supune, în întregul ei, regimului juridic al nulităţii relative.

Reclamanta intimată, potrivit încheierii finale din dosarul succesoral, este străină de succesiune prin neacceptare conform art. 700 C. civ., astfel cum se arată în declaraţia autentificată sub nr. 1368 din 13 august 1996.

În speţă, contrar susţinerilor recurentei, instanţele de fond au arătat că nu se identifică declaraţia de renunţare la succesiune (ce se înscrie în registrul special, dată în cursul termenului de opţiune succesorală, etc.) cu declaraţia de neacceptare a moştenirii date de către reclamantă şi defuncta sa mamă.

Însă, deşi s-au relevat aceste aspecte, nelegal, instanţele de fond au aplicat efectele juridice din cazul renunţării la succesiune şi în cazul în speţă a declaraţiei de neacceptare.

Prin declaraţiile autentificate sub nr. 1368/13 septembrie 1996, respectiv nr. 960/12 august 2003, reclamanta şi defuncta HM au recunoscut, prin act juridic unilateral, irevocabil, că în termenul de opţiune succesorală nu au făcut nici un act de acceptare, expresă, tacită sau forţată, după defunctul HA, decedat la 15.10.1995.

Prin urmare, a solicita anularea certificatului de moştenitor, în anul 2010, urmare a constatării calităţii de moştenitor, deşi s-a recunoscut irevocabil că nu s-a acceptat nici tacit, nici expres moştenirea, invocându-se anumite înţelegeri, este nelegal.

Oricum, e de precizat că faţă de caracterul irevocabil al declaraţiei date de către reclamantă şi având în vedere că această declaraţie nu a fost anulată în condiţiile dreptului comun, nici nu prezintă vreo relevanţă eventuale acte sau fapte de acceptare a succesiunii.

Pentru considerentele expuse, întrucât în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., a admis prezentul recurs, a modificat decizia atacată în  sensul că a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei Judecătoriei Deva, pe care a schimbat-o în totalitate, cu consecinţa respingerii acţiunii formulate de către reclamantă.

Domenii speta