Indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate. Restituire. o.u.g. nr. 36/2010.

Indemnizaţii  de asigurări sociale de sănătate. Restituire. O.U.G. nr. 36/2010.

O.U.G. nr. 158/2005: art. 40 alineat 1;

O.U.G. nr.36/2010: art.II

Legiuitorul a prevăzut expres în cuprinsul OUG 36/2010 - art. II - că certificatele de concediu medical emise până la data intrării în vigoare a OUG 36/2010 (26.04.2010) se depun la casele de asigurări de sănătate în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, realizându-se astfel o protecţie a beneficiarilor de indemnizaţii (asiguraţi şi angajatori care plătesc asiguraţilor indemnizaţii suportate de fond) dar şi a fondului .

Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale – Decizia  civilă nr. 2651/18 iunie 2012.

Prin  acţiunea de asigurări sociale înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr. 4028/97/2011, reclamanta S.C. O.S.I. S.R.L a chemat în judecată pe pârâta C.J.A.S. H., solicitând să se dispună: 1. obligarea pârâtei la achitarea sumei de 10.484 lei reprezentând contravaloarea indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate pe perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, aferente concediilor medicale plătite de reclamantă în calitate de angajator şi care se suportă, potrivit legii, din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate; 2. obligarea pârâtei la plata dobânzilor de întârziere începând cu data formulării cererii de restituire şi până la achitarea efectivă a sumei; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin cererea nr. 51/18.03.2011 depusă la C.J.A.S H. a solicitat recuperarea sumei de 10.484 lei, aferentă indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate pentru perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, pe care a plătit-o salariaţilor săi, dar care se suportă, potrivit legii, din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.

Prin adresa nr. 19864/06.04.2011, pârâta a respins solicitarea reclamantei, invocând faptul că această sumă nu a fost solicitată în termenul de 90 de zile de la data la care era în drept să o solicite, conform art. 40 alineat 1din O.U.G. nr. 158/2005.

Refuzul pârâtei este nejustificat, întrucât pentru perioada în litigiu se aplică prevederile art. 40 alineat 1 din O.U.G. nr. 158/2005, în forma care era în vigoare atunci, şi care prevedea că aceste indemnizaţii pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termenul de prescripţie de 3 ani, calculat de la data la care beneficiarul era în drept să le solicite.

Prin O.U.G. nr. 36/2010, care a intrat în vigoare la data de 26.04.2010, a fost modificat art. 40 alineat 1din O.U.G. nr. 158/2005, în sensul că aceste indemnizaţii pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termenul de 90 de zile.

Reclamantei nu i se poate aplica textul de lege modificat, întrucât s-ar încălca principiul neretroactivităţii legii, consacrat de art. 15 alineat 2 din Constituţia României şi art. 1 din Codul civil, cu atât mai mult cu cât în O.U.G. nr. 36/2010 nu se prevede că termenul de 90 de zile este aplicabil şi pentru indemnizaţiile ce se puteau solicita înainte de intrarea în vigoare a acestei ordonanţe.

Mai mult, potrivit art. 40 alineat 1 din O.U.G. nr. 158/2005, astfel cum a fost modificat de O.U.G. nr. 36/2010, prevede că „indemnizaţiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termen de 90 de zile de la data la care beneficiarul era în drept să le solicite”.

Prin urmare reclamanta a arătat că este eronată interpretarea dată de pârâtă dispoziţiilor legale citate mai sus, întrucât reclamanta nu are calitatea de beneficiar, ci aceea de plătitor a indemnizaţiilor de concediu medical, astfel că refuzul pârâtei de a-i plăti creanţa certă pe care o are de încasat reprezentând contravaloarea concediilor medicale suportate este neîntemeiat şi nelegal.

În drept au fost invocate prevederile art. 15 alineat 2 din Constituţia României, art. 1 din Codul civil, art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004, art. 40 alineat 1 din O.U.G. nr. 158/2005 în forma anterioară modificării prin O.U.G. nr. 36/2010 şi a Normelor din 27.01.2006 de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 158/2005, art. 120, 124 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta C.J.A.S Hunedoara a solicitat respingerea acţiunii formulate ca nefondată, motivând că din art. 40 din O.U.G. nr. 158/2005, astfel cum a fost modificat de O.U.G. nr. 36/2010, coroborat cu art. 82 din Ordinul MS/CNAS nr. 60/32/2006 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că angajatorii plătesc asiguraţilor salariaţi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, pentru care obligaţia suportării acestora revine sistemului de asigurări sociale de sănătate, aceste indemnizaţii fiind recuperate de la FNUASS pe baza documentelor justificative.

Aceste texte de lege stabilesc termenul în care se pot solicita indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, atât de către asiguraţi, cât şi de către angajatorii care plătesc salariaţilor indemnizaţii suportate din fond.

De la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 36/2010, angajatorii nu mai pot solicita, respectiv nu mai pot recupera din contribuţia datorată în luna de raportare, sume reprezentând indemnizaţii plătite de aceştia asiguraţilor, care depăşesc suma contribuţiilor dacă este depăşit termenul de 90 de zile de la data la care erau în drept să le solicite.

Raportat la disp. art. 1 şi 10 din Ordinul MS/CNAS nr. 60/32/2006, termenul de 90 de zile în interiorul căruia angajatorul poate solicita sumele de restituit se calculează începând cu data de 25 a lunii următoare celei pentru care se datorează contribuţiile pentru concedii şi indemnizaţii.

Pârâta a mai arătat că în mod corect a respins cererea reclamantei cu nr. 51/18.03.2011, înregistrată la pârâtă sub nr. 28861/31.05.2011, prin care aceasta a solicitat recuperarea sumei de 10484 lei, reprezentând diferenţa dintre suma indemnizaţiilor cuvenite şi contribuţia de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate datorată de angajator, pentru perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, întrucât această cerere a fost depusă cu mult peste termenul de 90 de zile prevăzut de art. 40 din O.U.G. nr. 158/2005.

În ce priveşte capătul de cerere privind plata dobânzilor de întârziere începând cu data formulării cererii de restituire şi până la achitarea efectivă a sumei, pârâta a arătat că art. 124 alineat 1 din O.G. nr. 92/2003 se referă la dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget, prin urmare acest text nu este aplicabil în speţă, întrucât reclamanta a depus cerere pentru recuperarea sumelor reprezentând indemnizaţii achitate care depăşesc obligaţia lunară de plată a contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii.

În drept, au fost invocate prevederile art. art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, art. 38, 40 din O.U.G. nr. 158/2005, astfel cum a fost modificat de O.U.G. nr. 36/2010, art. 1, 10, 77, 82 din Ordinul MS/CNAS nr. 60/32/2006 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare, O.G. nr. 92/2003.

Prin sentinţa civilă nr. 2157/LM/12.10.2011 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în cauză acţiunea în conflict de drepturi formulata a fost respinsă.

Pentru a hotărî, astfel,  Tribunalul a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin cererea nr. 51/18.03.2011, înregistrată la C.J.A.S. H. sub nr. 28861/31.05.2011, reclamanta S.C. O.S.I. S.R.L a solicitat recuperarea sumei de 10484 lei, reprezentând diferenţa dintre suma indemnizaţiilor cuvenite şi contribuţia de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate datorată de angajator, pentru perioada decembrie 2008 – septembrie 2010.

Prin adresa nr.19864/06.04.2011, pârâta a respins solicitarea reclamantei, invocând faptul că această sumă nu a fost solicitată în termenul de 90 de zile de la data la care era în drept să le solicite, conform art. 40 alineat 1din O.U.G. nr. 158/2005.

Potrivit art. 40 alineat 1 din O.U.G. nr. 158/2005 în forma anterioară modificării intervenite prin O.U.G. nr. 36/2010, „indemnizaţiile pot fi solicitate, pe baza actelor justificative, în termenul de prescripţie de 3 ani, calculat de la data la care beneficiarul era în drept să le solicite”.

Prin O.U.G. nr. 36/2010, în vigoare din data de 26.04.2010, art. 40 alineat 1 din O.U.G. nr. 158/2005 a fost modificat, în sensul că „indemnizaţiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termen de 90 de zile de la data de la care beneficiarul era în drept să le solicite”.

Art. II din O.U.G. nr. 36/2010, în vigoare din data de 26.04.2010, a prevăzut imperativ că „certificatele de concediu medical eliberate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se depun la casele de asigurări de sănătate în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă”.

Din art. 40 alineat 1 din O.U.G. nr. 158/2005 astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 36/2010 coroborat cu art. II din O.U.G. nr. 36/2010 rezultă că legiuitorul a înţeles ca de la data intrării în vigoare a acestei din urmă ordonanţe de urgenţă să se scurteze termenul în care se pot deconta certificatele de concediu medical, după cum urmează: -  certificatele de concediu medical eliberate anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 36/2010, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă; - certificatele de concediu medical eliberate ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 36/2010, în termen de 90 de zile de la data de la care beneficiarul era în drept să le solicite.

Prin urmare nu poate fi reţinută susţinerea reclamantei că în cuprinsul O.U.G. nr. 36/2010 nu se prevede că termenul de 90 de zile este aplicabil şi pentru indemnizaţiile ce se puteau solicita înainte de intrarea în vigoare a acestei ordonanţe.

Pe de altă parte, afirmaţia reclamantei că art. 40 alineat 1 din O.U.G. nr. 158/2005 astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 36/2010 nu i s-ar aplica întrucât reclamanta nu are calitatea de beneficiar, ci aceea de plătitor a indemnizaţiilor de concediu medical, nu are relevanţă în cauză. Astfel, termenii de plătitor, respectiv beneficiar aşa cum au fost menţionaţi de reclamantă se referă la sensul strict al cuvântului.

În sensul larg al cuvântului de beneficiar este inclus şi angajatorul, căruia i se decontează indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, potrivit art. 40 alineat 1 din O.U.G. nr. 158/2005 astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 36/2010.

Acest fapt rezultă fără putinţă de tăgadă din chiar preambulul O.U.G. nr. 36/2010, unde se menţionează că această ordonanţă de urgenţă a fost adoptată avându-se în vedere insuficienţa sumelor alocate în cadrul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, asupra căruia în ultimii ani s-a exercitat o presiune din ce în ce mai crescută a sumelor decontate beneficiarilor de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, se impune implementarea unui mecanism menit să protejeze asiguraţii de o eventuală incapacitate de plată de către fond a acestor drepturi.

Împotriva acestei sentinţe a declarat, recurs, în termenul legal, reclamanta SC O.S.I. SRL DEVA solicitând, în principal,  casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei competente, Tribunalul Hunedoara- Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, iar în subsidiar, modificarea hotărârii şi admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

În expunerea de motive s-a arătat că litigiul nu este de competenţa jurisdicţiei asigurărilor sociale,  întrucât  nu are ca obiect  modul de calcul şi plată a indemnizaţiilor  prevăzute de OUG 158/2005, ci refuzul pârâtei C.J.A.S H., de a recunoaşte dreptul pretins şi repararea pagubei create reclamantei, ceea ce atrage  competenţa instanţei de contencios administrativ, în temeiul art. 1 alin. 1 din Legea 554/2004.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, s-a arătat că reclamanta nu are calitatea de beneficiar al indemnizaţiilor de concediu medical, ci doar calitatea de plătitor al acestora, urmând ca dreptul de creanţă născut din această operaţiune juridică să fie realizat conform dispoziţiilor legale aplicabile, respectiv art. 135 din Codul de procedură fiscală. Consideră că interpretarea instanţei de fond este total eronată, în ceea ce priveşte calitatea reclamantei; angajatorul nu poate avea calitatea de beneficiar, întrucât beneficiarii reali ai indemnizaţiilor de concedii medicale sunt persoanele asigurate şi nicidecum angajatorii lor.

Mai arată recurenta că raportul juridic obligaţional s-a născut sub acţiunea OUG. nr. 158/2005 înainte de modificările aduse prin OUG. nr. 36/2010, astfel că se aplică în întregime prevederile actului normativ valabil în momentul încheierii sau naşterii raportului juridic. OUG. nr.36/2010 nu se poate aplica actului juridic şi efectelor acestora, adică restituirilor de indemnizaţii născute sub egida vechimii reglementări situaţie în care termenul de prescripţie  pentru solicitarea indemnizaţiilor este de 3 ani conform vechii reglementări, nu de 90 de zile, prevăzute de noua lege; a interpreta astfel ar însemna ca noua lege să retroactiveze ceea ce ar contraveni principiului neretroactivităţii prev.de art.15 din Constituţie.

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile: art. 304 pct. 3 şi 9, 304 indice 1, 312 alin. 2 Cod pr. civilă, OUG 158/2005. 

I. La termenul de judecată din 07.05.2012 recurenta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II din O.U.G. nr. 36/2010 raportat la art.15 alin.(2) din Constituţia României.

În motivarea excepţie de neconstituţionalitate,  recurenta susţine că prin reglementarea termenului de 90 de zile şi pentru situaţiile ivite anterior intrării sale în vigoare, art. II din OUG 36/2010 încalcă dispoziţiile art. 15 alin. 2 din Constituţia României, care consacră principiul neretroactivităţii legii.

Intimata C.J.P. H. şi-a exprimat prin întâmpinare punctul de vedere cu privire la excepţia ridicată de recurentă, apreciind că este neîntemeiată, întrucât textul criticat se aplică de la data de 26.04.2010 (data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I) şi produce efecte numai pentru viitor.

Opinia instanţei de judecată este în sensul că excepţia  este neîntemeiată.

Art. 40 alin. 1 din OUG 158/2005 – forma anterioară intrării în vigoare a OUG 36/2010, prevedea următoarele:

„Art. 40 - (1) Indemnizaţiile pot fi solicitate, pe baza actelor justificative, în termenul de prescripţie de 3 ani, calculat de la data la care beneficiarul era în drept să le solicite.”

La data de 29 aprilie 2010 a intrat în vigoare OUG 36/2010, care la art. II prevedea următoarele:

Art. II - Certificatele de concediu medical eliberate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se depun la casele de asigurări de sănătate în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţei de urgenţă.

De asemenea, prin acest act normativ s-a modificat şi art. 40 alin. 1 din OUG 158/2005, care prevede următoarele:

„La articolul 40, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "Art. 40 - (1) Indemnizaţiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termen de 90 de zile de la data de la care beneficiarul era în drept să le solicite."

Reglementarea pretins neconstituţională nu constituie o încălcare a principiului neretroactivităţii legii civile, întrucât se aplică numai pentru viitor, termenul curgând de la data intrării în vigoare a ordonanţei, iar prin stabilirea termenului de 90 de zile pentru depunerea certificatelor nu se modifică termenul de prescripţie, cererile fiind socotite ca formulate în termen, ci se instituie o nouă condiţie formală pentru solicitarea sumelor, realizându-se în acest fel o protecţie a beneficiarilor de indemnizaţii dar şi a fondului.

Fiind întrunite cerinţele art. art. 29 din Legea nr.47/1992, urmează a fi sesizată Curtea Constituţională în vederea soluţionării excepţiei  de neconstituţionalitate ridicată în cauză de  reclamanta recurentă.

II. Cu privire la recursul formulat de recurenta reclamantă împotriva sentinţei civile atacate se reţine următoarele:

II.1.Obiectul acţiunii este restituirea sumelor reprezentând  contravaloarea indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate, ceea ce reprezintă, fără îndoială,  un litigiu privind plata indemnizaţiilor prevăzute de OUG 158/2005, competenţa fiind stabilită de art. 52 din acest act normativ.

În speţă,  nu poate fi vorba de un refuz al pârâtei de a recunoaşte dreptul pretins de reclamantă, întrucât art. 1 alin. 1 din Legea 554/2004 se referă la dreptul oricărei persoane  care se consideră vătămată printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, persoana putându-se  adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Pârâta nu se face vinovată de emiterea unui act administrativ nelegal şi nici de nesoluţionarea în termen legal a unei cereri. Reclamanta nu atacă adresa  nr. 19864/06.04.2011 prin care s-a respins cererea, iar această adresă nici nu este un act administrativ în sensul art. 2 alin. 1 lit. c din Legea 554/2004, a cărui nelegalitate să poată fi cercetată pe calea contenciosului administrativ.

Prin urmare, instanţa de recurs apreciază că suntem în prezenţa unui litigiu care aparţine competenţei jurisdicţiei de asigurări sociale, conform art. 52 din OUG 158/2005, aşa cum în mod corect a apreciat şi Tribunalul Hunedoara, astfel că motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 3 cod pr. civilă va fi respins ca nefondat.

II.2. În ceea ce priveşte fondul cauzei, se constată că Tribunalul  a făcut o corectă interpretare a legii, în speţă fiind incident art. 40 alin. 1 din OUG 158/2005, aprobată prin Legea 399/2006, în conformitate cu care indemnizaţiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termen de 90 de zile de la data la care era în drept să le solicite.

Art. 40 din OUG 158/2005 a fost modificat prin OUG 36/2010 publicată în MO 268/26.04.2010, termenul de 3 ani prevăzut anterior fiind redus la 90 de zile, acest termen fiind aplicabil atât asiguraţilor care au dreptul la indemnizaţiile la care se referă OUG 158/2005, cât şi angajatorilor care plătesc salariaţilor indemnizaţiile care se suportă în final de Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, atât asiguraţii cât şi angajatorii având calitatea de beneficiari, în sensul legii.

Legiuitorul a prevăzut expres în cuprinsul OUG 36/2010 - art. II - că certificatele de concediu medical emise până la data intrării în vigoare a OUG 36/2010 (26.04.2010) se depun la casele de asigurări de sănătate în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, realizându-se astfel o protecţie a beneficiarilor de indemnizaţii (asiguraţi şi angajatori care plătesc asiguraţilor indemnizaţii suportate de fond) dar şi a fondului.

Aşadar, certificatele de concediu medical aferente perioadei decembrie 2008-aprilie 2010 care au constituit obiectul cererii 51/18.03.2011, trebuiau depuse de reclamantă până la data de 25 iulie 2010, conform art. II din OUG 36/2010.

După intrarea în vigoare a OUG 36/2010, angajatorii nu mai pot recupera sumele reprezentând indemnizaţii plătite de aceştia asiguraţilor, care depăşesc suma contribuţiilor, decât dacă au solicitat recuperarea în termen de 90 de zile de la data la care erau în drept  să le solicite. Dispoziţiile art. 1 şi 10 din Ordinul  nr. 32/2006 prin care s-au aprobat Normele Metodologice de aplicare a OUG 158/2005, stabilesc că termenul de 90 de zile  se calculează începând cu data de 25 a lunii următoare celei pentru care se datorează contribuţiile pentru concedii şi indemnizaţii.

Sumele solicitate de reclamantă în baza art. 40 din OUG 158/2005 reprezintă indemnizaţii  care se plătesc asiguraţilor în temeiul art. 38 din acelaşi act normativ  şi care depăşesc suma contribuţiilor datorate de angajator în luna respectivă şi care se recuperează  din bugetul Fonduluinaţional unic de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile prevăzute de Normele de Aplicare a OUG 158/2005. Prin urmare, în speţă nu sunt aplicabile disp. art. 135 din Codul de procedură fiscală referitoare la termenul de prescripţie ci prevederile speciale  din cuprinsul Normelor Metodologice prin care s-a reglementat procedura de plată şi recuperare a acestor indemnizaţii.

Faţă de considerentele reţinute mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, Curtea constatând că sentinţa instanţei de fond este legală şi temeinică, a respins recursul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare