Invocarea calităţii pârâtului de avalist a celor două bilete la ordin emise de societatea debitoare în litigiul – partaj forţat al bunurilor comune.

Invocarea calitatii pârâtului de avalist a celor doua bilete la ordin emise de societatea debitoare în litigiul - partaj fortat al bunurilor comune.

Aplicarea dispozitiilor Lg. 58/1934, privitoare la aval are loc prin raportare la dispozitiile art. 33 din Codul Familiei.

Prin sentinta civila nr. 4056/07.07.2010, Judecatoria Slatina a respins ca neîntemeiata actiunea formulata de reclamanta S.C. RUSOIL S.R.L. Slatina, împotriva pârâtilor B.C. si  B.M., având ca obiect partaj fortat de bunuri comune.

Prima instanta a constatat, din verificarea actelor depuse la dosar de catre reclamanta, ca titlurile executorii reprezentate de biletele la ordin, refuzate de banca la plata pentru lipsa de disponibilitati, în baza carora creditorul SC RUSOIL SRL Slatina a formulat cererea de partaj bunuri comune, au fost emise de societatea comerciala SC BAZGA SRL Potcoava, judetul Olt, în timp ce actiunea de partaj a fost îndreptata împotriva pârâtilor B.C si B.M, astfel ca,  debitorul pentru suma totala de 104.800 lei, mentionata în titlurile executorii, este SC BAZGA SRL Potcoava.

Fata de mentiunile existente în cele doua înscrisuri si raportat la dispozitiile art.33 Codul familiei, s-a retinut obligatia creditoarei de a se urmari în primul rând, patrimoniul societatii si apoi bunurile proprii ale sotului asociat, iar daca acestea sunt insuficiente, va putea cere împartirea bunurilor comune, pentru a se îndestula din partea ce revine sotului asociat, iar în cauza de fata, reclamanta nu a facut dovezi pertinente si concludente din care sa rezulte ca pentru recuperarea creantelor sale a urmarit patrimoniul SC BAZGA SRL Potcoava.

Împotriva acestei sentinte a formulat  cerere de apel si de repunere în termenul de apel, reclamanta SC RUSOIL SRL Slatina, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

În cererea de repunere în termenul de apel, reclamanta a aratat ca hotarârea pronuntata de prima instanta nu i-a fost comunicata,  întrucât dintr-o eroare de redactare în actiunea principala a fost indicata o alta adresa.

În ceea ce priveste fondul cauzei, a sustinut apelanta  ca prima instanta a interpretat gresit înscrisurile depuse la dosarul cauzei, înscrisuri  cu  care ar fi dovedit respectarea ordinii de preferinta, în sensul ca a urmarit mai întâi bunurile din patrimoniul S.C. BAZGA S.R.L, apoi bunurile proprii ale debitorului B.C. si doar, în ultima instanta,  s-a recurs la actiunea pe calea dreptului comun privind partajarea fortata a bunurilor comune ale celor doi soti.

A mai aratat în plus apelanta, ca,  în mod gresit, a retinut în considerente prima instanta ca nu poate fi invocat din oficiu beneficiul de discutiune având în vedere înscrisul depus la dosar din partea pârâtilor care, desi  au învederat acest aspect,  nu a fost pus în discutia partilor la termenul acordat.

S-a mai sustinut ca nu au fost respectate prevederile art.129 alin.4 si 5 Cod procedura civila,  întrucât judecatorul fondului era în drept sa ceara explicatii si sa puna în discutia partilor orice împrejurari de fapt, sau de drept, chiar daca nu sunt mentionate în cerere sau în întâmpinare si sa staruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greseala în aflarea adevarului.

 Prin decizia civila nr.242 din 11 noiembrie 2010, pronuntata de Tribunalul Olt, s-a admis cererea de repunere în termenul de apel formulata  de apelanta reclamanta si s-a respins, ca nefondat, apelul.

În privinta repunerii reclamantei în termenul de declarare a apelului, s-a constatat ca sentinta  nu a fost comunicata reclamantei la sediul real al acesteia, ci la o alta adresa.

Examinând motivele de apel,  instanta a  retinut legalitatea sentintei, întrucât debitul apartine unei societati comerciale cu raspundere limitata  care,  potrivit art. 3 din Legea nr.31/1990  garanteaza obligatiile cu patrimoniul social,  iar asociatii raspund  numai pâna la concurenta capitalului subscris si ca, reclamanta  nu a dovedit  ca a respectat ordinea imperativa de preferinta prevazuta de dispozitiile cuprinse în Codul familiei, pentru urmarirea bunurilor comune.

A mai retinut tribunalul  ca împotriva debitoarei  s-a deschis procedura insolventei, iar reclamanta nu poate urmari bunurile proprii ale asociatului pe calea dreptului comun, ci are obligatia de a se înscrie în lista creditorilor potrivit Legii nr.85/2006, privind procedura insolventei.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea deciziei, admiterea apelului, iar pe fond admiterea  actiunii.

Recurenta a aratat ca instanta nu a avut în vedere avalizarea ambelor bilete la ordin de catre pârâtul B.C. - administratorul societatii si ca avalistul nu garanteaza debitul, ci îsi asuma debitul ca si cum ar fi al sau si raspunde solidar pentru plata acestuia, astfel ca îsi asuma achitarea sumei înscrisa în biletul la ordin cu averea sa personala.

A mai sustinut recurenta ca avalistul poate fi executat si daca emitentul biletului la ordin este solvabil, creditorul având alegerea de a executa emitentul sau avalistul.

Cu referire la speta, a  aratat ca, cu atât mai mult, se impune urmarirea avalistului, întrucât societatea debitoare se afla în insolventa.

Intimatul pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, sustinând ca avalistul - conform art. 33 si urmatoarele din Legea nr.58/1934, are calitatea de garant si, ca atare, poate fi urmarit numai în masura în care prin executarea debitoarei creditorul nu se îndestuleaza.

A mai sustinut intimatul  ca în lumina dispozitiilor art. 33 din Codul familiei, pentru a solicita partajul bunurilor comune trebuie îndeplinite atât cerintele acestui text, cât si ale art. 32 Codul familiei, respectiv ca împarteala bunurilor comune trebuie solicitata numai dupa ce creditorul personal al sau nu si-a satisfacut creanta din bunurile sale proprii.

Recursul este nefondat.

Prin cererea de chemare în judecata formulata de reclamanta, s-a solicitat partajul bunurilor comune apartinând pârâtilor pentru realizarea creantelor sale - doua bilete la ordin emise de o societate comerciala cu raspundere limitata  S.C. Bazga S.R.L. Potcoava, la care pârâtul este administrator, fara ca reclamanta sa precizeze ca îl urmareste pe pârât, în calitatea sa de  avalist al  trasului,  respectiv de garant al societatii debitoare. Doar prin apelul declarat împotriva sentintei reclamanta a invocat calitatea pârâtului de avalist al celor doua bilete la ordin, emise de societatea debitoare.

Chiar daca instanta de apel a omis  sa analizeze acest aspect, examinarea lui nu duce la o alta solutie decât cea adoptata de instanta de apel.

Legea nr.58/1934  asupra cambiei si biletului la ordin  nu da o definitie avalului,  dar cuprinde unele elemente esentiale care caracterizeaza aceasta forma de garantie a cambiei si biletului la ordin . Din art. 33 din lege, rezulta ca avalul este o garantie, iar obiectul garantiei îl constituie plata cambiei - respectiv a biletului la ordin ( dispozitiile art. 33 - 35 fiind aplicabile si biletului la ordin  conform art. 106 alin. 3 din Legea  nr.58/1934).

Cel care garanteaza ( avalistul ) intervine pentru a întari încrederea  în titlu, obligându-se  solidar  ( art. 52 din lege) cu ceilalti semnatari ai cambiei - respectiv biletului la ordin, la plata sumei prevazuta în actul de  plata - instrument financiar  de plata.

Potrivit art. 35 din lege, avalistul este tinut, în acelasi mod, ca acela pentru care a garantat.

Prin urmare, avalistul se afla în pozitia juridica a avalistului, având toate drepturile si obligatiile acestuia.

Când  avalul  este  dat trasului acceptant (emitentul instrumentului de plata), avalistul este un obligat direct si va putea fi urmarit de catre creditor,  fara a se urma o ordine de preferinta.

Dar, avalistul poate invoca exceptiile sale personale.

Dispozitiile din Legea nr.58/1934 privitoare la aval trebuie aplicate prin raportare  la dispozitiile art. 33 din Codul familiei.

Potrivit acestora, bunurile comune nu pot fi urmarite de creditorii personali ai unuia dintre soti.

Alineatul 2 al art. 33 Codul Familiei prevede ca numai dupa urmarirea bunurilor proprii ale sotului debitor, creditorul sau personal  poate cere împartirea bunurilor comune, însa numai în masura necesara pentru acoperirea creantei sale.

Aceste dispozitii au menirea de a apara comunitatea  de bunuri a sotilor, de a proteja pe sotul nedebitor.

În speta, nu s-a retinut de catre cele doua instante de fond ca reclamanta creditoare a urmarit mai întâi bunurile proprii ale pârâtului  devenit,  prin avalizarea biletelor la ordin, debitorul sau.

Prin  urmare,  nu era îndeplinita cerinta prevazuta de art.33 alin ( 2 ) din Codul familiei, astfel ca, în mod legal, s-a respins actiunea de partajare a bunurilor comune.

Fata de aceste considerente, nu se constata temeiuri de modificare a deciziei urmând a se respinge, ca nefondat, recursul.

Domenii speta

Spete similare