Funcţionari publici. Căi de atac, în ipoteza suspendării raporturilor de serviciu,la iniţiativa autorităţii publice .Efectele prezumţiei de nevinovăţie, în materia suspendării raportului de funcţie publică .Recursul promovat împotriva încheierilor in...

Prin sentinţa nr........, pronunţată de Tribunalul Dolj,  a fost respinsă acţiunea formulată  de reclamanta  M. M. în contradictoriu cu pârâta  D.G...

Pentru a pronunţa sentinţa tribunalul a reţinut că ca prin decizia a carei anulare se solicita, s-a dispus suspendarea de drept a raportului de serviciu al reclamantei incepand cu data de 08.07.2008, conform art. 86 alin. 2 si art 94 alin. 1 lit. m din Legea 188/1999.

La emiterea deciziei a fost avut in vedere Comunicatul Directiei Nationale Anticoruptie referitor la dosarul penal ...., conform caruia prin rechizitoriu s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata a reclamantei pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu contra intereselor publice.

Potrivit art. 86 alin. 2 din Legea 188/1999 “in cazul in care functionarul public este trimis in judecata pentru savarsirea unei infractiuni de natura celor prevazute la art. 54 lit. h), persoana care are competenta legala de numire in functia publica va dispune suspendarea functionarului public din functia publica pe care o detine“.

Potrivit art. 94 alin. 1 lit. m “Raportul de serviciu se suspenda de drept atunci cand functionarul public se afla in una dintre urmatoarele situatii:... m) in cazul in care s-a dispus trimiterea in judecata pentru savarsirea unei infractiuni de natura celor prevazute la art. 54 lit. h)”. La art. 54 lit h sunt prevazute “infractiuni contra umanitatii, contra statului sau contra autoritatii, de serviciu sau in legatura cu serviciul, care impiedica infaptuirea justitiei, de fals ori a unor fapte de coruptie sau a unei infractiuni savarsite cu intentie, care ar face-o incompatibila cu exercitarea functiei publice”.

Prin Decizia ... Curtea Constituţională din Romănia a respins exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 86 alin.2 si art. 94 alin. 1 din Legea 188/1999 invocata de reclamanta in cauza.

Fata de dispozitiile legale invocate si decizia mai sus menţionată s-a apreciat drept neintemeiate apararile formulate de reclamanta.

In ceea ce priveste incalcarea prezumtiei de nevinovatie si incalcarea art. 6 alin. 2 din CEDO se apreciaza ca masura suspendarii raporturilor de serviciu este determinate, potrivit disp. art. 94 alin. 1 lit. m de “trimiterea in judecata” a functionarului public, neavand relevanta modul de solutionare a dosarului penal, trimiterea in judecata fiind singura conditie impusa de legiuitor.

In prezenta cauza, existenta sau lipsa vinovatiei petentei nu prezinta relevanta, nefiind analizate aspect ce tin de fapta penala, fiind suficienta intocmirea rechizitoriului cu dispozitia de trimitere in judecata, fapt ce nu reprezinta o incalcare a disp. art. 6 alin. 2 din CEDO (“Orice persoana acuzata de o infractiune este prezumata nevinovata pâna ce vinovatia sa va fi legal stabilita”).

In acest sens s-a pronuntat si ICCJ aratand ca “sanctiunea administrativa a suspendarii functionarului public din functia publica pe care o detine, in cazul in care s-a dispus trimiterea in judecata a acestuia, are ca finalitate protejarea autoritatii sau institutiei publice fata de pericolul continuarii activitatii ilicite si al extinderii consecintelor periculoase ale faptei penale savarsite de catre functionarul public. Ori, tinand cont de natura administrativa a acestei masuri, nu se pune problema nerespectarii prezumtiei de nevinovatie, care va trebui respectata pe parcursul procesului penal”.

Apararile reclamantei privind egalitatea de tratament au fost, de asemenea, analizate de Inalta Curte, care a retinut ca “masura suspendarii din  functie se aplica tuturor functionarilor publici in situatia prevazuta in ipoteza normei legale”.

Nu se poate vorbi de o necorelare a dispozitiilor art. 94 lit. m cu art. 54 lit. h, fiind vorba, in realitate, de conditiile impuse de legiuitor pentru ocuparea unei functii publice si pentru exercitarea functiei publice.

Nu au fost nesocotite nici disp. art. 13 din CEDO, nefiind incalcat dreptul reclamantei la un recurs efectiv, calea de atac impotriva actului fiind prevazuta de lege.

Motivul de nulitate invocate, acela al lipsei mentiunilor privind calea de atac, in cuprinsul deciziei contestate, este neintemeiat, reclamanta nefacand dovada existentei unei vatamari care sa  nu poata fi inlaturata decat prin anularea actului (conditie impusa de art. 105 alin. 2 C.p.c.), atata timp cat a exercitat calea de atac prevazuta de lege pentru a contesta actul administrativ.

Prin urmare, s-a constatat ca decizia ce face obiectul cauzei este legala, fiind indeplinita conditia impusa de art. 94 alin. 1 lit. m, asa cum reiese din Adresa 32755/04.07.2008, fiind emis rechizitoriul nr. 228/P/2008 prin care s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata a reclamantei pentru savarsirea infractiunilor de abuzz in serviciu contra intereselor publice, in forma calificata si in forma continuata.

Instanţa nu a analizat apararile formulate de reclamanta in cuprinsul notelor scrise depuse la data de 28.10.2010, intrucat sunt depuse dupa inchiderea dezbaterilor, cu nesocotirea disp. art. 112 si art. 132 C.p.c.

Impotriva acestei hotărâri judecătoreşti a declarat recurs, recurenta reclamantă M. M. .

Prin motivele recursului declarat, recurenta a solicitat suspendarea executării sentinţei nr....., având în vedere dispoziţiile art. 300 raportat la art. 403 C.pr.civ.

În detalierea motivelor de recurs, recurenta arată că, cu ocazia dezbaterilor pe fond, a arătat primei instanţe faptul că a declarat recurs împotriva încheierii de şedinţă din 23.09.2010, dar instanţa a intrat în dezbateri, ignorând existenţa recursului declarat .

Menţionează că sentinţa atacată este nelegală şi prin prisma faptului că, la termenul din 21.10.2010 reclamanta a invocat excepţia de neconstituţionalitate, precizând ca fiind îndeplinite cerinţele legii 47/1992, dar instanţa de fond a refuzat să comunice excepţia invocată părţii adverse, comunicarea fiind obligatorie potrivit legii 47/1992 .

Recurenta invocă şi lezarea dreptului la apărare, atât timp cât a fost încuviinţată administrarea dovezii cu înscrisui, la solicitarea sa, dar a procedat la acordarea cuvântului în dezbateri asupra fondului fără administrarea probatoriului, deşi reclamanta a invocat imposibilitatea prezentării înscrisurilor aflate în arhiva pârâtei, depunând cererea scrisă formulată în acest sens .

Recurenta critică şi aplicarea greşită a legii, în condiţiile în care disp. art. 86 alin. 2 şi art. 94 alin. 1 lit. m din Legea 188/1999 sunt inferioare în ierarhia actelor normative faţă de dispoziţiile art. 23 alin. 11 din Constituţia României, art. 6 par. 2 CEDO, art. 48 par. 1 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, precum şi faţă de art. 14 par. 2 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, texte fudnamentale prin care se consacră prezumţia de nevinovăţie, ca garanţie pentru perosanele supuse unei acuzaţii penale .

Menţionează că interpretarea dată de instanţa de fond, în sensul că garanţiile dreptului la un proces echitabil, în materie penală sunt respectate, întrucât măsura suspendării prezintă o nautră administrativă , nu poate fi reţinută, în condiţiile în care practica ICCJ, prin care se reţine acest aspect, nu constituie izvor de drept ( cu atât mai mult, cu cât soluţia şi considerentele nefiind individualizate de instanţa de fond ).

Recurenta invocă omisiunea analizării şi aplicări, în speţă, a dispoziţiile art. 25 din Statutul Funcţionarilor Publici ai Comunităţilor Europene (act comunitar cu aplciabilitate directă, potrivit art. 134 TCE şi art. 249 TUE ), cu dispoziţie expresă de reglementare a situaţiei juridice a funcţionarului, numai după pronunţarea unei decizii defintive, de către jurisdicţia penală .

Precizează că instanţa de fond a ignorat aceste dispoziţii, precum şi natura juridică a prezumţiei de nevinovăţie şi a efectelor sale, recunoscute de normele de drept intern , invocând legalitatea întrucât fapta pentru care a fost trimisă în judecată recurenta se încadrează în disp. art. 54 lit. h din Legea 188/1999, fără a observa totuşi că această încadrare juridică a fost propusă prin rechizitoriu şi nu a fost stabilită de judecător, fiind posibilă situaţia în care încadrarea din rechizitoriu suferă modificări pe parcursul judecăţii .

Menţionează că, în mod greşit instanţa de fond nu a reţinut existenţa unei situaţii de încălcare a principiului egalităţii de tratament, în condiţiile în care există funcţii publice ce pot fi exercitate chiar dacă titularul este trimis în judecată ( se dă exemplu funcţionarilor publici cu statut special, din cadrul Poliţiei Române ).

Se arată că instanţa de fond a înlăturat nejustificat motivele de nulitate invocate de recurentă, nulităţi ce aduc atingere dreptului la petiţionare recunoscut de Constituţia României, precum şi dreptului la un recurs efectiv garantat de art. 13 CEDO .

Recurenta precizează motivele în drept, în conformitate cu disp. art. 304 indice 1 C.pr.civ.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata DG.. a solicitat respingerea recursului declarat .

In apărare, intimata arată că reclamanta a solicitat anularea deciziei nr...., având ca obiect suspendarea de drept a reclamantei, din funcţia deţinută, în aplicarea disp. art. 86 alin. 2 şi art. 94 lit. m din Legea 188/1999 ; precizează că actul administrativ contestat respectă dispoziţiile legale mai sus menţionate, iar condiţiile intervenirii suspendării de drept nu sunt contestate de către recurentă .

Menţionează că, prin actul administrativ, emitentul nu s-a pronunţat asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei funcţionarului public, nefiind lezată prezumţia de nevinovăţie, aceasta fiind aplicabilă în materia dreptului penal şi procesual penal şi nu în materia, definită de instanţa supremă, sancţiunii administrative a suspendării funcţionarului public (asupra unor speţe similare pronunţându-se CCR prin deciziile 63/1996, 200/2002, 24/2003 .

Menţionează că practica ICCJ reţine aplicarea măsurii administrative de suspendare, asupra tuturor categoriilor de funcţionari publici, fără a fi creată o situaţie discriminatorie şi arată că disp. art. 86 alin. 4 constituie o reglementare a raportului existent între răspunderea penală şi cea administrativă .

Arată că sunt îndeplinite şi cerinţele legislaţiei UE ( Statutul Funcţionarului Public European ), în condiţiile în care pe rolul Judecătoriei Craiova se află dosarul ...., precum şi dosarul ...., în cuprinsul căruia ANAF s-a constituit parte civilă pentru suma totală de 117.769.671,967 lei ROL .

Intimata arată că instanţa de fond a reţinut, în mod corect, inexistenţa unei vătămări, ca şi cerinţă de promovare a motivului de nulitate relativă constând în lipsa menţiunilor deciziei contestate, astfel cum a fost invocat de către reclamantă .

Prin încheierea de şedinţă din ....., Curtea a respins cererea de suspendare a executării sentinţei....., pronunţată de Tribunalul Dolj SCAF, în dosarul..... .

Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, şi cu aplicarea disp. art. 304 indice 1 C.pr.civ., Curtea îl constată a fi nefondat, pentru următoarele considerente :

Prin încheierea de şedinţă din ...., pronunţată în dosar, instanţa de fond a dispus rectificarea încheierii de şedinţă din ....., în ceea ce priveşte dispoziţia de comunicare a excepţiei de neconstituţionalitate având ca obiect disp. art. 94 alin. 1 lit. m din Legea 188/1999, către pârâtă, avându-se în vedere faptul soluţionării acesteia .

Prin aceeaşi încheiere de şedinţă, instanţa de fond a dispus asupra respingerii cererii de suspendare a judecării cauzei, formulată în temeiul art. 244 C.pr.civ., până la soluţionarea cauzei penale aflat pe rolul Judecătoriei Craiova .

Prin cererea depusă la data de ...., recurenta reclamantă a indicat faptul că a declarat recurs împotriva încheierii de şedinţă din ....., menţionând că, atât timp cât recursul declarat nu este soluţionat, instanţa de fond nu poate intra în dezbateri pe fond şi respectiv, soluţiona cauza .

Prin aceeaşi cerere, reclamanta arată că a invocat, în data de.... excepţia de neconstituţionalitate , solicitând sesizarea Curţii Constituţionale, în vederea soluţionării acesteia .

A indicat şi faptul că, la aceeaşi dată a solicitat şi a fost încuviinţată dovada cu înscrisuri, depunând o cerere către pârâtă, în vederea prezentării înscrisurilor, fără a primi răspuns . Reclamanta a solicitat repunerea pe rol, în vederea administrării probatoriului .

Măsurile procesuale dispuse prin încheierea de şedinţă din data de ... se circumscriu disp. art. 281 indice 3 C.pr.civ., potrivit cărora încheierile pronunţate în temeiul art. 281 C.pr.civ. (în speţă, operând îndreptarea erorii materiale sesizate, din oficiu, în cursul judecăţii în primă instanţă), sunt supuse aceloraşi căi de atac, ca şi hotărârile în legătură cu care s-au solicitat , precum şi disp. art. 244 indice 1 C.pr.civ. privind calea de atac a recursului declarat împotriva încheierii prin care instanţa se pronunţă asupra excepţiei de suspendare .

În privinţa ambelor incidente procedurale (suspendarea legală facultativă a judecăţii şi îndreptarea erorilor materiale), încheierea de şedinţă din 23.09.2010 prezintă un caracter interlocutoriu, iar calea de atac a recursului se promovează potrivit art. 316 raportat la art. 282 alin. 2, normă potrivit căruia, împotriva încheierilor premergătoare se poate declara recurs numai o dată cu fondul .

In acest sens, dispoziţiile art. 281 indice 3 C.pr.civ. indică în mod expres faptul că o încheiere de îndreptare a erorii materiale este supusă aceleiaşi căi de atac, ca şi hotărârea îndreptată, iar în speţă, a fost rectificată o încheiere de şedinţă, din 24.06.2010, cu regim de exerciţiu al căilor de atac, prin invocare neregulilor de procedură în cadrul căii de atac împotriva sentinţei de fond .

În ceea ce priveşte încheierea de soluţionare a excepţiei de suspendare, Curtea constată că termenul de declarare a recursului prezintă două ipoteze distincte şi anume perioada de suspendare a cursului judecării cauzei ( ipoteză ce presupune, în esenţă, o încheiere de admitere a excepţiei de suspendare şi nu o ipoteză de respingere a excepţiei), precum şi recursul declarat împotriva încheierii de şedinţă prin care s-a respins cererea de repunere pe rol .

Chiar în ipoteza în care declararea recursului împotriva încheierii de şedinţă din ....... este admisibilă, conform punctului de vedere prezentat de către recurentă, Curtea Constată că, în speţă, nu operează o reglementare expresă a suspendării legale obligatorii, sau facultative a judecăţii în primă instanţă, ca urmare a promovării căii de atac împotriva încheierilor premergătoare, această ipoteză prezentând o reglementare suficientă în materia limitelor recursului, ca şi cale judiciară de atac .

In ceea ce priveşte sesizarea CCR, în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a disp. art. 94 alin. 1 lit. m din Legea 188/1999, Curtea constată că acest incident procedural – chestiune prealabilă judecăţii, a fost invocată de către reclamantă, la data de 05.11.2009, prin notele scrise asupra excepţiei de neconstituţionalitate depuse la fila 62 din dosar .

Prin încheierea de şedinţă din data de ..., a fost admisă cererea dispunându-se sesizarea CCR, în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate .

Curtea Constituţională s-a pronunţat, prin decizia nr. .... din ....., în sensul respingerii excepţiei de necosntituţionalitate, această decizie fiind înaintată la dosarul de fond prin adresa nr. ..... din ....... a CCR (filele 74 şi urm. dosar fond). 

Reclamanta a invocat o nouă excepţie de neconstituţionalitate, în ceea ce priveşte disp. art. 14-15 din Legea 554/2004, dar acest incident procedural, după cum rezultă din rezoluţia înscrisă pe actul de procedură (fila 110 dosar), a fost înregistrat după închiderea dezbaterilor şi intrarea completului de judecată în deliberări asupra fondului cauzei .

Având în vedere acest stadiu procesual, Curtea constată că recurenta critică omisiunea primei instanţe de a analiza incidentul de procedură depus cu nerespectarea dispoziţiilor art. 137 alin. 1 C.pr.civ., raportat la disp. art. 129 alin. 1 C.pr.civ., precum şi cu nerespectarea disp. art. 150 C.pr.civ.

In ceea ce priveşte rolul activ în administrarea probatoriului, Curtea constată că, în şedinţa publică din 21.10.2010 reclamanta a solicitat şi a fost încuviiţată administrarea probatoriului cu înscrisuri, făcându-se menţiunea depunerii înscrisurilor la dosar ; recurenta reclamantă invocă existenţa unor înscrisuri ce nu sunt depuse la dosar, fără ca aceste înscrisuri să fie enumerate în încheierea de încuviinţarea a dovezilor şi fără a exista o notă de probatoriu ulterioară, întocmită potrivit art. 138 C.pr.civ.

In ceea ce priveşte aplicarea disp. art. 23 alin. 11 din Constituţie, precum şi a disp. art. 6 par. 2 CEDO, art. 48 par. 1 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, precum şi faţă de art. 14 par. 2 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, instanţa constată că dispoziţia constituţională reglementează premisele prezumţiei de nevinovăţie, în materie penală, fără ca această garanţie a dreptului la un proces echitabil, precum şi a dreptului la apărare să fie aplicabilă şi în alte materii ; aceasta cu atât mai mult, cu cât, în speţă nu sunt întrunite condiţiile răspunderii administrativ disciplinare ( recurentei nefiindu-i imputată săvârşirea unor abateri disciplinare ), iar suspendarea raporturilor de serviciu reglementată de ipoteza art. 94 din Statut, prezintă un fundament juridic diferit, faţă de cauzele penale .

In acest sens, Curtea constată că suspendarea , de drept a raportului de serviciu, în ipoteza art. 94 alin. 1 lit. m din Legea 188/1999, prezintă ca fundament o prezumţie de incompatibilitate a funcţionarului public trimis în judecată .

Recurenta invocă şi aplicarea directă a dispoziţiilor Statutului funcţionarilor publici ai Comunităţii Europene, în speţă ; plecând de la premisa că există o normă comunitară ce consacră o soluţie legislativă contrară unei norme de drept intern, Curtea urmează să analizeze dacă, în prezenta cauză, norma comunitară prezintă prioritate de aplicare, faţă de normele de drept intern .

Din acest punct de vedere, Curtea constată că disp. art. 267 TFUE (în versiunea consolidată 2010, fost art. 234 TCE), reglementează competenţa CJUE, de pronunţare, cu titlu preliminar, asupra validităţii unor categorii de acte comunitare ( în condiţiile în care statutul intră în competenţa, în primă instanţă, a Tribunalului Funcţiei Publice), iar prin disp. art. 288 din acelaşi tratat (fost art. 249 TCE), este consacrată forţa obligatorie a actelor comunitare ; se constată că, în enumerarea art. 288 nu sunt reglementate dispoziţiile de statut, cu forţă obligatorie, pentru statele membre .

Este însă, reglementat caracterul obligatoriu al regulamentului, iar potrivit art. 336 TFUE, Parlamentul European și Consiliul, hotărâsc, prin regulamente în conformitate cu procedura legislativă ordinară și după consultarea celorlalte instituții interesate, adoptarea Statutul funcționarilor Uniunii Europene și Regimul aplicabil altor agenți ai Uniunii.

Ori, prin art. 1a şi 1b din anexa R1962/31 CE, cu modificările ulterioare,  se individualizează în mod expres categoriile de funcţionari publici şi instituţiile comunitare, cărora le sunt aplicabile aceste dispoziţii de statut ; în speţă, reclamanta nu se regăseşte în ipotezele enumerate, astfel încât, verificând dispoziţiile art. 148 din Constituţie, Curtea urmează să constate că nu sunt îndeplinite, în speţă, cerinţele priorităţii de aplicare a disp. art. 25 din Statutul Funcţionarilor Publici Europeni .

În ceea ce priveşte forţa probantă a rechizitoriului, Curtea urmează să aibă în vedere faptul că, în stadiul de judecată al procesului penal, normele procesual penale impun judecătorului, pe de o parte să verifice actul de sesizare al instanţei potrivit art. 300 C.pr.pen,, precum şi să dispună asupra schimbării încadrării juridice potrivit art. 334 C.pr.pen , iar în raport de data înregistrării dosarului ...... , ambele momente procesuale tind a fi depăşite .

În altă ordine de idei, Curtea constată că suspendarea de drept a raportului de funcţie publică este strâns legată de trimiterea în judecată a funcţionarului public, deci de existenţa unui “act de acuzare” prin care se conferă o încadrare juridică unor fapte ilicite determinate şi se propune trimiterea în judecată ; atât dispoziţiile art. 6 par. 2 CEDO, cât şi jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg nu impun ca acest act de sesizare să fie realizat de către un judecator, ci de către un funcţionar al statului, cu toate efectele juridice ce decurg din această calitate .

În raport de considerentele mai sus enunţate, Curtea a respins recursul declarat de către recurenta reclamantă .

Domenii speta

Spete similare