Vătămare corporală din culpă

Tip speţă: sentinta penala

Titlu: vatamare corporala din culpa

Data speţă: 21.12.2010

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuşi nr. 660/P/2009 înregistrat la această instanţă cu nr. 508/199/2010 a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva inculpatului D.A. şi s-a dispus trimiterea acestuia în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală, prev. de art.184 al.1,3 C.pen., reţinându-se în esenţă în actul de sesizare a instanţei următoarele: la data de 04.07.2009, pe fondul neadaptării vitezei în localitate si al neasigurării în efectuarea unei manevre de depăşire, pe raza comunei G., jud.B., autoturismaul marca w cu nr. de înmatriculare xxx condus de către inculpat,  a intrat în impact cu autoturismul marca q cu nr. de înmatriculare yyy condus regulamentar de către H. A.-A., autoturism aflat într-o manevră semnalizată de vira la stânga spre un drum secundar, în urma coliziunii rezultând accidentarea minorelor care se aflau pe bancheta din spate a autoturismului marca yyy. In urma cercetărilor s-a stabilit că, în momentul în care conducătoarea auto  H. A.A. s-a apropiat la aproximativ 200 m de domiciliu, a început să semnalizeze intenţia de a vira spre stânga, pentru a intra pe aleea ce face legătura dintre DN 15 şi locuinţa sa. Această intenţie a fost observată de către L. C., conducătorul autoutilitarei marca w cu nr. de înmatriculare xxx, aflată în coloană, în spatele autoturismului yyy. Acesta a încetinit viteza autoutilitarei, pentru a da posibilitatea conducătoarei auto de a face manevra de virare la stânga. In momentul în care s-a apropiat de locuinţă, conducătoarea auto, după ce s-a asigurat că poate face manevra în siguranţă, a început virajul spre stânga, iar, în timp ce intra cu partea din faţă a autoturismului său pe aleea ce face legătura dintre locuinţa sa şi şosea, autoturismul său a fost lovit în partea de stânga-spate de către autoturismul marca z, condus de către inculpat, aflat într-o manevră de depăşire, din spate, pe partea stângă, a autoutilitarei marca w.

In urma impactului, autoturismul marca w, condus de H. A.-A., a fost proiectat în afara părţii carosabile, în sensul de mers B.-B., rezultând vătămarea corporală uşoară a conducătoarei auto, precum şi vătămarea corporală a minorelor, care au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă B. pentru acordarea ajutorului medical.

Spitalul Judeţean de Urgenţă B. şi Serviciul de Ambulanţă a Judeţului B.  nu s-au constituit părţi civile în cauză.

Inculpatul a fost legal citat, a fost asistat de apărător angajat.

Reprezentanta legală a minorelor . s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 40.000 euro reprezentând daune morale (câte 20.000 euro pentru fiecare dintre minore), 10.000 lei daune materiale (cheltuieli cu tratamente medicamentoase, spitalizare, tratamente psihologice pentru copii, cheltuieli cu deplasarea părţilor vătămate în vederea efectuării tratamentelor la instituţii medicale de specialitate, analize medicale), conform cererii de la fila 79 dosar.

A fost introdusă în cauză şi citată legal Societatea de Asigurare-Reasigurare ARDAF S.A. B., în calitate de asigurător.

În faţa instanţei au fost audiaţi martorii din lucrări, martorul în circumstantiere propus de către inculpat .

La termenul din data de 16.12.2010 s-a pus în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracţiunea de vătămare corporală  din culpă, prev. de art.184 al.1 si 3 C.pen. în două infracţiuni de vătămare corporală  din culpă, prev. de art.184 al.1 si 3 C.pen, cu aplicarea art.33 lit.b C.pen., având în vedere numărul părţilor vătămate, instanţa urmând a se pronunţa asupra acestei chestiuni, o dată cu fondul.

Din actele şi lucrările dosarului, analizând probatoriul administrat în cauză în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, instanţa reţine următoarele:

La data de 04.07.2009, în timp ce efectua manevra de viraj spre stanga, pe DN 15, în direcţia de mers spre B., pe raza localităţii G., autoturismul condus de H. A.A. a fost lovit în partea stânga-spate de către autoturismul marca w, condus de către inculpat, aflat într-o manevră de depăşire, din spate, pe partea stângă, a autoutilitarei marca w.

Cu aproximativ 200 metri înainte de impact H. A.-A. a semnalizat intenţia de a vira stânga, spre locuinţa personală, intenţie care a fost observată de conducătorul autovehiculului –autoutilitara- ce se afla în spatele autoturismulului acesteia, care a redus viteza corespunzător. In acelaşi timp, în spatele autoutilitarei circula autoturismul marca w, condus de către  inculpat, care, deşi sesizează reducerea de viteză a vehicolului din faţă, fără altă asigurare, pentru a înţelege necesitatea reducerii vitezei, se angajează în depăşirea autoutilitarei. In momentul sesizarii manevrei de virare spre stânga a autoturismului y, pentru evitarea impactului cu acesta, inculpatul, aflat la volanul autoturismului q, acţionează sistemul de frânare, însă, datorită vitezei de deplasare,  nu poate evita coliziunea, astfel încât partea frontală a autoturismului său lovind partea stângă spate a autoturismului y, condus de reprezentanta legala a părţilor vătămate.

In urma impactului, autoturismul y este proiectat spre stânga, în afara părţii carosabile, rostogolidu-se; minorele, aflate pe bancheta din spate a autoturismului, nefiind asigurate cu centurile de siguranţă, au fost proiectate în afara acestuia.

Dinamica accidentului este redată în conţinutul celor două rapoarte de expertiză tehnică efectuate în faza de urmărire penală, necontestate de către părţi sub aspectul redării mecanismului de producere a accidentului, ci doar în ceea ce priveşte viteza de circulaţie stabilită pentru autoturismul marca w.

În urma impactului a rezultat accidentarea minorelor . De asemenea, reprezentanta legala a minorelor a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 3-4 zile de îngrijiri medicale.

Instanţa apreciază că, în cauză, vinovăţia inculpatului, sub forma culpei simple (art.19 al.1 pct.2, lit.b C.pen.), poate fi stabilită fără nicio urmă de îndoială, fiind evident faptul că inculpatul nu a prevăzut rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să-l prevadă. Astfel, conform art.45 al.2 din O.U.G. nr.195/2002, republicată,“conducatorul vehiculului care se angajeaza in depasire trebuie sa se asigure ca vehiculul care circula in fata sau in spatele lui nu a initiat o asemenea manevra”, iar conform art.118 din H.G.nr.1391/2006  „conducătorul de vehicul care efectuează depăşirea este obligat:

a) să se asigure că acela care îl urmează sau îl precedă nu a semnalizat intenţia începerii unei manevre similare şi că poate depăşi fără a pune în pericol sau fără a stânjeni circulaţia din sens opus;

b) să semnalizeze intenţia de efectuare a depăşirii”

 ART. 48 din O.U.G. nr.195/2002 republicata prevede  „conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză şi să o adapteze în funcţie de condiţiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă, iar ART. 49 (1) Limita maximă de viteză în localităţi este de 50 km/h.

(2) Pe anumite sectoare de drum din interiorul localităţilor, administratorul drumului poate stabili, pentru autovehiculele din categoriile A şi B, şi limite de viteză superioare, dar nu mai mult de 80 km/h. Limitele de viteză mai mari de 50 km/h se stabilesc numai cu avizul poliţiei rutiere”.

 Nesesizând semnificaţia reducerii vitezei de către autoutilitara, care preceda autoturismul condus de către inculpat, acesta din urmă nu s-a asigurat corespunzator, în sensul de a-şi spori atenţia în momentul luării deciziei de depăşire, astfel încât, pe fondul depăşirii vitezei maxim admise în localitate (respectiv, 77 km/h , conform expertizei tehnice), a fost în imposibilitatea de a evita impactul cu autoturismul condus regulamentar de către H.A.-A.. De asemenea, nefiind în situaţia prevăzută de al.2 al art 49 din OUG nr.195/2002, respectiv, pe un sector de drum care permite depăşirea vitezei maxim admise în localitate, este evident că evenimentul rutier putea fi evitat sau, cel putin, impactul ar fi fost mai puţin violent, în condiţiile în care inculpatul ar fi respectat prevederile legale, în ceea ce priveşte viteza cu care circula în localitate. In acest sens sunt şi concluziile raportului de expertiză efectuat, care, deşi a fost contestat sub aspectul stabilirii valorii corespunzatoare virezei cu care rula autoturismul inculpatului, rămâne suficient de pertinent în ceea ce priveşte celelalte constatări, neexistând motive pentru ca instanţa să-l înlăture din materialul probator.

In ceea ce priveşte urmările acestui accident, este de netăgăduit faptul că sunt imputabile inculpatului, în măsura în care, deşi putea şi trebuia să prevadă aceste consecinţe, nu a reuşit să procedeze în mod corespunzător. Cu toate acestea, instanţa apreciază că la producerea consecinţelor a contribuit şi fapta celuilalt conducător auto, care trebuia să ia toate măsurile pentru transportarea în siguranţă a celor două minore. Conform prevederilolor imperative ale art. 97al.1 din H.G.nr.1391/2006, ” copiii cu vârsta sub 12 ani sau cu înălţimea sub 150 cm trebuie să poarte centuri de siguranţă adaptate greutăţii şi dimensiunilor lor, iar cei cu vârsta sub 3 ani se transportă numai în dispozitive de reţinere omologate”.

Or, conform observaţiilor expertului tehnic, în autoturismul x condus de către H. A.-A. pe bancheta din spate călătoreau doi copii care “nu erau asiguraţi cu centură de siguranţă ori fixaţi în dispozitive speciale, pentru copiii sub 3 ani, fetiţa cea mare fiind proiectată în afara autoturismului. Insăşi partea responsabilă civilmente confirma faptul că cel puţin una dintre fiice, nu avea montată, în momentul impactului, centura de siguranţă.

Aceste aspecte vor fi avute în vedere de instanţă la stabilirea cuantumului daunelor morale solicitate de reprezentatul legal al părţilor vătămate.

 Situaţia de fapt este probată cu plângerea şi declaraţiile lui H. A.-A. date la urmărirea penală şi în faţa instanţei (f. 5, 8 DUP, f.10 dosar instanţă), cu certificatele medico-legale nr.552°/27.04.2009 emis de S.M.L. B. (f. 6 DUP), cu declaraţiile martorilor din lucrări, care au confirmat că faptele s-au petrecut astfel cum au fost reţinute de către instanţă.

În drept, fapta inculpatului mai sus dovedită şi reţinută întruneşte elementele constitutive a doua infractiuni de vătămare corporală  din culpă, aflate în concurs real,  prev. de art.184 al.1 si 3 C.pen, cu aplicarea art.33 lit.b C.pen.

La individualizarea şi dozarea pedepsei se vor avea în vedere criteriile prev. de art. 72 Cod penal respectiv prevederile părţii generale a Codului penal; limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator; gradul de pericol social mediu al faptei săvârşite, având în vedere gravitatea leziunilor produse; persoana inculpatului care nu a mai săvârşit fapte penale. Pe baza acestor considerente, instanţa apreciază că scopul general al pedepsei, prevăzut de art. 52 Cod penal, respectiv acela de a preveni săvârşirea de noi infracţiuni poate fi realizat doar aplicând inculpatului o pedeapsă privativă de libertate, orientată spre minimul special, aceasta fiind dozată în vederea reeducării inculpatului.

În temeiul art. 71 al.1 Cod penal va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a ll-a şi b Cod penal pe durata prevăzută de art. 71 al.2 Cod penal, cu următoarea motivare: conform art.71 Cod penal, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.278/2006, drepturile prevăzute în art.64 alin.1 lit. a) – c) Cod penal se interzic de drept în cazul condamnării la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau la pedeapsa închisorii. Cu toate acestea, prin decizia nr. LXXIV din 5.11.2007 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, s-a stabilit că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I – c din Codul penal nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 din Codul Penal.

În cauza de faţă instanţa apreciază că se impune ca inculpatului să i se interzică drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a ll-a, b Cod penal, condamnarea la pedeapsa închisorii nefiind compatibilă cu dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, precum şi cu dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. De asemenea, deşi modalitatea concretă de săvârşire a faptei este în legătură directă cu exercitarea activităţii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, totuşi instanţa, ţinând cont de forma de vinovăţie reţinută în sarcina inculpatului, respectiv, cea a culpei, apreciază că nu se impune interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit.c Cod penal.

În cauză nu sunt, de asemenea, temeiuri pentru interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d şi e Cod penal.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, instanţa apreciază că scopul preventiv – educativ al acesteia poate fi atins chiar fără executarea efectivă a pedepsei, că nu se impune scoaterea inculpatului din mediul familial şi social şi plasarea lui în mediu închis, motiv pentru care în temeiul art. 81 Cod penal va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei iar în temeiul art. 82 Cod penal va stabili termenul de încercare.

 În temeiul art. 81 şi 71 al.5 Cod penal va suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.

Va atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 şi 84 Cod penal privitoare la cauzele de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În ce priveşte acţiunile civile exercitate în cauză, instanţa reţine următoarele:

Potrivit prevederilor art 14 , 346 alin 2 CPP  atunci când instanţa  pronunţă  condamnarea inculpatului obligă la repararea pagubei materiale şi a daunelor morale , potrivit legii civile .

Părţile civile Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău şi Serviciul  de Ambulanţă Judeţean Bacău nu s-au constituit părţi civile în cauză.

Reprezentantul legal al părţilor vătămate s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 40.000 euro daune morale (cate 20.000 euro pentru fiecare minor) şi suma de 10.000 lei, reprezentând daune materiale (cheltuieli cu tratamente medicamentoase, spitalizare, tratamente psihologice pentru copii, cheltuieli cu deplasarea părţilor vătămate în vederea efectuării tratamentelor la instituţii medicale de specialitate, analize medicale), depunând, în acest sens o serie de înscrisuri: 5 bilete de ieşire din spital ale părţilor vătămate, un nr. de 20 bonuri fiscale combustibil, bon fiscal – rezonanţă magnetică,  4 file reprezentând transferuri bancare, 9 evaluări psihologice.

În ce priveşte daunele morale, instanţa reţine că suma de 10.000 euro pentru fiecare dintre cele două minore este rezonabilă şi la stabilirea ei au fost avute în vedere atât suferinţele părţii vătămate, cât şi necesitatea de a preîntâmpina o îmbogăţire fără just temei. Evaluarea daunelor morale, chiar atunci când existenţa lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, ci doar pe baza unei aprecieri subiective, în care rolul hotărâtor îl au posibilităţile de orientare a judecătorilor în cunoaşterea sufletului uman şi a reacţiilor sale. De aceea, referitor la daunele morale, s-a arătat că nu se poate pune problema evaluării lor precise în bani, în adevăratul sens al cuvântului, dar această împrejurare nu îl poate împiedica, prin ea însăşi, pe judecător ca, prin apreciere, să stabilească nivelul despăgubirilor, care, în circumstanţele unui caz dat, ar putea constitui o reparaţie suficientă.

În ce priveşte daunele materiale, instanţa apreciază faptul că suma solicitată, dovedită, în mare parte, prin înscrisuri şi martori, reprezintă o despăgubire justă pentru toate cheltuielile pe care reprezentanta legală a minorelor le-a efectuat cu tratamentele medicamentoase, şedinţele de psiho-terapie pentru fiecare dintre cele două minore, transportul către reşedinţa de judeţ, urmând ca, în baza prevederilor art. 999 C.civ.,  potrivit căruia ,, omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa” .

Având în vedere prevederile  art. 50 al. 1 şi 2 din Legea nr. 136/1995 modificată şi completată , conform cărora „despagubirile se acorda pentru sumele pe care asiguratul este obligat sa le plateasca cu titlu de dezdaunare si cheltuielile de judecata persoanelor pagubite prin vatamare corporala sau deces, precum si prin avarierea ori distrugerea de bunuri. In caz de vatamare corporala sau deces, despagubirile se acorda atat pentru persoanele aflate in afara vehiculului care a produs accidentul, cat si pentru persoanele aflate in acel vehicul, cu exceptia conducatorului vehiculului respectiv”, instanţa va obliga asiguratorul la care avea poliţă de asigurare la data producerii evenimentului rutier inculpatul, la plata acestor daune (în speţă, câte 5000 lei, reprezentând daune materiale, şi câte 10.000 euro reprezentând daune morale pentru fiecare dintre cele două minore).Instanţa va lua act că inculpatul a fost asistat de apărător ales, atât în faza de urmărire, cât şi în faza de judecată.

În temeiul 191 C.pr.pen. va obliga pe inculpat la 800 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 600 lei către Ministerul Public, pentru cheltuielile efectuate în cursul urmăririi penale.

Red. I.M.A

Domenii speta

Spete similare