Deducere t.v.a. – documente justificative. Decizia nr. 5/2007 a Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – pronunţate în recurs în interesul legii.

Deducere T.V.A. – documente justificative. Decizia nr. 5/2007 a Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – pronunţate în recurs în interesul legii.

-Legea nr. 571/2003, art. 21 alin. 4 lit. f si art. 145 alin. 8 lit. a si b

-Legea nr. 82/1991, art. 6 alin. 2

Nu poate fi dedusă T.V.A. şi nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în situaţia în care decumentele justificative prezentate nu conţin sau nu furnizează toate informaţiile legale prevăzute de dipoziţiile legale în vigoare la data efectuării operaţiunii pentru care se solicită deducerea T.V.A.

Compensarea este reglementată ca o procedură specială în Codul de Procedură Fiscală. În cadrul verificării legalităţii actelor administrative fiscal întocmite cu ocazia unui control fiscal instanţa nu poate sa dispună din oficiu compensarea între suma contestată în cauză şi cea care urmează a fi recuperată cu titlu de T.V.A. la data inspecţiei fiscale.

Prin sentinţa 1160/4 mai 2011, Tribunalul Harghita a admis acţiunea formulată de reclamanta A.I. P.A. – Cristuru  Secuiesc în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P.  Harghita şi a anulat în parte Decizia de soluţionare a contestaţiei nr.4/70 din 19 ianuarie 2009 emisă de pârâtă, anulând în parte Decizia de impunere 8039 din 24.10.2008 în sensul că valoarea impozitului pe venit datorat de reclamant bugetului de stat este de 11.089 lei iar valoarea obligaţiilor fiscale accesorii de 6022 lei. Instanţa a dispus şi anularea Deciziei de impunere 8040 din 24.10.2008 emisă de pârâtă pe care a obligat-o să restituie reclamantei suma de 24.229 lei plătită în baza celor două decizii de impunere.

Instanţa de fond a administrat proba cu înscrisuri şi expertiză contabilă, reţinând că în cadrul concluziilor scrise reclamanta şi-a precizat pretenţiile în conformitate cu concluziile raportului de expertiză. Astfel, constatând că expertul a stabilit că valoarea impozitului pe venit datorat este în sumă de 11.089 lei şi accesorii de 6022 lei, că reclamanta a dedus corect TVA în sumă de 15.050 lei aferent bonurilor de benzină şi achiziţiilor de bunuri făcute în baza a trei facturi fiscale (nr. 01478052/06.09.2004, 7792493/19.10.2004 şi 7856723/26.09.2005 ) precum şi că numai suma de 2099 lei a fost exclusă corect de la deducere, a apreciat că explicaţiile expertului date în răspunsul  la obiecţiunile formulate de pârâtă la raportul de expertiză sunt pertinente şi veridice.

Instanţa a mai reţinut în considerente că bonurile fiscale înregistrate în jurnalul de cumpărături în valoare totală de 70.973 lei sunt ştampilate pe verso de emitent şi conţin menţiunea numărului de înmatriculare HR-03-__ care aparţine unui autocamion aflat în folosinţa reclamantei în temeiul unui contract de comodat înregistrat la A.F.P. Odorheiu Secuiesc şi pe nici un bon nu a fost făcută menţiunea „nedeductibil” de inspectorii fiscali.

În privinţa facturilor parţial completate, expertul a confirmat această împrejurare dar a constatat că achiziţiile au fost făcute de reclamant exclusiv în scopul revânzării bunurilor, fiind corect înregistrate, facturile provin de la un furnizor identificabil cu care reclamanta a avut relaţii comerciale aproape în permanenţă. Instanţa a apreciat că neregularităţile în modul de completare a facturilor, chiar dacă există, sunt acoperite şi prin faptul că marfa achiziţionată s-a revândut, operaţiunea a fost corect înregistrată în contabilitate, reclamanta făcând şi o colectare corectă a TVA, astfel că este exclusă orice potenţială fraudă fiscală.

S-a mai avut în vedere faptul că la data inspecţiei fiscale reclamantul avea de recuperat TVA în valoare de 5582 lei, sumă care o acoperă integral pe cea pe care a dedus-o în mod nejustificat şi pe care ar trebui să o plătească bugetul de stat, condiţie în care instanţa a considerat că pârâta trebuie să admită integral contestaţia împotriva Deciziei de impunere 8040 din 24.10.2008.

Hotărârea primei instanţe a fost atacată cu recurs de pârâta D.G.F.P.  Harghita care a solicitat modificarea, în sensul respingerii acţiunii, motivând că în activitatea de inspecţie fiscală din cadrul D.G.F.P.  Harghita a întocmit Raportul de inspecţie fiscală 8038/24.10.2008 care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere contestată 8039/24.10.2008 şi 8040/24.10.2008, perioada verificată fiind 01.07.2004-30.06.2008.

Recurenta a susţinut că în perioada verificată contribuabilul a înregistrat în jurnalul de cumpărături combustibil pe baza bonurilor fiscale în sumă de 70.973 lei, necompletate legal, în sensul că nu s-a înscris denumirea cumpărătorului, numărul de înmatriculare al autovehiculului, astfel că nu se justifică că deducerea TVA-ului aferent de 13.498 lei.

S-a mai învederat că s-a dedus TVA aferent convorbirilor telefonice, energie electrică, cablu TV, internet, în valoare totală de 9430 lei, facturile fiind înregistrate în nume propriu, nu pe numele activităţii independente şi că s-au efectuat aprovizionări de bunuri şi servicii facturate pe numele titularului activităţii independente şi nu pentru activitatea independentă cu toate datele de identificare a acesteia, deci au fost folosite pentru uzul personal. S-au invocat prevederile art.145 alin.3 din Legea 571/2003, modificată, art.145 alin.2 din acelaşi act normativ şi Normele de aplicare a Legii 571/2003 republicată.

Cu privire la impozitul pe venit, recurenta a subliniat că nu s-a efectuat corect calculul cheltuielilor cu mărfurile, respectiv s-au dedus în fiecare an financiar şi cheltuielile aferente stocului de marfă nevândut, astfel că, organele de inspecţie fiscală au recalculat veniturile din activitatea de comerţ şi cheltuielile cu mărfurile aferente, susţinând că s-au încălcat regulile de stabilire a venitului net anual din achiziţiile independente determinate pe baza contabilităţii în partidă simplă - art.48 din Legea 571/2003 republicată.

S-a subliniat că din documentele aflate la dosarul cauzei rezultă că evidenţele şi documentele contabile nu îndeplinesc condiţiile cerute de reglementările legale în vigoare privind evidenţa contabilă, fapt recunoscut şi de contribuabil prin contestaţie.

Reclamantul intimat A.I.P.A. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului pârâtei, invocând conţinutul expertizei contabile efectuate în cauză, susţinând deductibilitatea fiscală a bonurilor de benzină care sunt ştampilate pe verso şi au specificat numărul autovehiculului iar în ceea ce priveşte impozitul pe venit, stocul de marfă a fost stabilit prin raportul de expertiză pe baza documentelor justificative.

Intimatul a mai învederat că în mod corect s-a scăzut din suma pe care o avea de recuperat de la stat, cea stabilită ca nedeductibilă fiscal.

Analizând hotărârea atacată prin  ,prisma motivelor invocate şi ţinând cont şi de incidenţa prevederilor art.304 1 Cod procedură civilă, instanţa a constat că recursul pârâtei este fondat. Întrucât doar pârâta a exercitat calea de atac, sunt supuse analizei instanţei de control judiciar aspectele legate de deductibilitatea bonurilor fiscale de benzină şi achiziţia de bunuri, de contabilizarea stocului de marfă şi valoarea impozitului pe venit, acceptarea la deducere a TVA aferent documentelor analizate, fiind vorba despre cele trei facturi fiscale menţionate.

Instanţa de fond s-a bazat în cea mai mare parte pe concluziile din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, acceptând argumentele şi explicaţiile expertului.

În ceea ce priveşte suma de 13.498 lei, TVA aferent cheltuielilor cu combustibilul şi accesorii aferente, deşi recurenta susţine faptul că bonurile fiscale nu au fost completate conform pct.51(2) şi 4682) din Normele de aplicare a Legii 571/2003, neavând pe ele înscrise denumirea cumpărătorului şi numărul de înmatriculare al autovehiculului, la dosarul cauzei, filele 4-18 s-au depus situaţiile consumului de motorină pentru perioada de referinţă şi bonurile fiscale pe care este menţionat cumpărător A.I. P.A. şi numărul de înmatriculare al autovehiculului.

Dacă la data controlului fiscal bonurile nu erau complet şi corect întocmite, inspectorii fiscali trebuiau să facă menţiunea corespunzătoare pe respectivele bonuri. În lipsa unor asemenea menţiuni, faţă de actele aflate la dosar, nu se justifică că imputarea sumei de 13.498 lei TVA aferent acestor bonuri fiscale şi accesorii aferente.

În ceea ce priveşte suma de 1552 lei TVA aferentă achiziţiilor de bunuri pentru cele trei facturi care s-a constatat chiar şi de către expert că nu îndeplinesc toate condiţiile de formalitate pentru ca TVA aferent să fie deductibil fiscal, instanţa a făcut p greşită aplicare a legii, deoarece invocarea bunei credinţe a contribuabilului şi lipsa scopului de evaziune fiscală, nu suplinesc nerespectarea prevederilor legale.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat în soluţionarea unui recurs în interesul legii, prin Decizia 5/2007, în legătură cu aplicarea şi interpretarea art.21 alin.4 lit.f şi art.145 alin.8 lit. a şi b din Legea 571/2003 şi art.6 alin.2 din Legea 82/1991, republicată, stabilind că TVA nu poate fi dedusă şi nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în situaţia în care documentele justificative prezentate nu conţin sau nu furnizează toate informaţiile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare la data efectuării operaţiunii pentru care se solicită deducerea TVA.

În ceea ce priveşte stabilirea stocului iniţial de marfă, cu ocazia controlului fiscal s-a constatat că nu s-a efectuat corect calculul cheltuielilor cu mărfurile,  respectiv s-a depus în fiecare an financiar şi cheltuielile aferente stocului de marfă vândută. Organele de inspecţie fiscală au procedat la recalcularea veniturilor din activitatea de comerţ şi cheltuielile cu mărfurile aferente stocului, constatându-se o diferenţă de impozit pe venit suplimentar pentru ani 2004-2007, de 26.304 lei.

În expertiză s-a constatat că s-a ţinut eronat Registrul privind încasări şi plăţi, prin includerea în baza de impozitare a TVA  pentru anii 200-2007, înregistrarea greşită în 2001 la venituri din transport a vânzărilor de marfă în valoare totală de 2636 lei, omiterea trecerii în anul 2003 a veniturilor realizate din vânzarea mărfurilor în valoare totală de 4851 lei şi în Registrul fiscal de încasări şi plăţi, includerea stocului de marfă rămasă la sfârşitul fiecărui an la cheltuielile deductibile fiscal, de altfel aceasta fiind explicaţia pentru diferenţele de impozit pe venit constatate de expert în minus faţă de Raportul de inspecţie fiscală. Expertul a procedat însă la stabilirea stocului iniţial de la data de 01.01.2004, începutul perioadei verificate, recontabilizând întreaga activitate comercială de la data de 01.05.2000, data începerii activităţii.

S-a omis însă faptul că organele de inspecţie fiscală s-au raportat la documentele puse la dispoziţie de contribuabil care răspunde pentru legalitatea şi realitatea documentelor iar expertul trebuie să efectueze o lucrare de specialitate în baza actelor contabile, a documentelor prezentate de contribuabil nu să recontabilizeze întreaga activitate comercială a contribuabilului de la data începerii activităţii independente.

Nu se poate contesta faptul că evidenţele contabile şi documentele întocmite de contribuabil nu îndeplinesc condiţiile legale la data controlului fiscal şi nu pot avea valoare de documente justificative, aspecte care nu-l pot exonera de răspundere pe plan fiscal pe cel care şi-a condus activitatea fără să respecte legislaţia privind evidenţa contabilă.

În ceea ce priveşte compararea între suma pe care reclamantul o datora faţă de bugetul stabilit şi cea pe care reclamantul o avea de recuperat cu titlu de TVA la data inspecţiei fiscale, instanţa de fond şi-a depăşit competenţele şi cadrul procesual dedus judecăţii, deoarece compensarea este reglementată ca o procedură specială în Codul de procedură fiscală iar instanţa era sesizată cu verificarea legalităţii actelor administrativ fiscale întocmite cu ocazia controlului fiscal.

Pentru considerentele arătate, văzând şi prevederile art.312 alin.2 Cod procedură civilă instanţa a admits recursul D.G.F.P.  Harghita şi a modificat în parte sentinţa atacată, în sensul că a admis în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamant, a anulat în parte Decizia nr. 4/70 din 19 ianuarie 2009 admiţând contestaţia doar cu privire la suma de 13.498  lei TVA aferent cheltuielilor cu combustibilul şi accesoriile aferente. Pentru celelalte obligaţii fiscale, contestaţia va fi respinsă.

Domenii speta

Spete similare