Cesionarea parţilor sociale. Societate devalizată anterior datei cesionării

Decizie 544/R din 28.02.2012


Cesionarea parţilor sociale. Societate devalizată anterior datei cesionării.

- Legea nr. 85/2006, republicată, art. 138 lit. “a, e şi d”

Cesionarea părţilor sociale nu-l absolvă pe fostul administrator statutar de consecinţele activătăţii sale culpabile în perioada mandatului, câte vreme se dovedeşte că insolvenţa s-a datorat modului în care acesta şi-a desfăşurat activitatea, acumulând datorii, nerecuperând creanţele, nefiind predate documentele contabile ale firmei, lista activelor patrimoniale, bunurile materiale, contabilitatea nefiind condusă în conformitate cu legea.

Prin Sentinţa nr. 468/23.03.2011 a Tribunalului Comercial Mureş, s-a respins acţiunea judiciară specială promovată de Lichidatorul judiciar „S&B.L.C.” S.P.R.L. - practician în insolvenţă, în numele şi pe seama falitei S.C.”T.S.T.”S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul M.M.A., având ca obiect angajarea răspunderii speciale, personale şi patrimoniale  circumscrisă dispoziţiunilor art.138 alin.1 lit.a), c), d) şi e) din Legea nr.85/2006, până la concurenţa întregului pasiv al falitei cuantificat la valoarea de 264.483,38 lei, precum şi a spezelor judiciare avansate în cadrul procedurii falimentului pentru care s-a constituit dosarul nr.809/1371/2009 al Tribunalului Comercial Mureş; fără cheltuieli de judecată.

În considerentele hotărârii atacate, s-au reţinut următoarele:

Prin cererea de angajare a răspunderii personale a fostului  administrator, M.M.A., formulată de lichidatorul judiciar al SC T.C.S.T. SRL, s-a solicitat obligarea pârâtului la plata prejudiciului adus societăţii, în sumă de 264.483,38 lei, susţinându-se că, prin conduita sa, fostul administrator a săvârşit fapte, care întrunesc elementele răspunderii personale, prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a, c-e din Legea nr. 85/2006.

Judecătorul sindic a reţinut că, din informaţiile furnizate de gestionarul registrului comerţului, rezultă că societatea falită a cuprins în structura ei, la înfiinţarea ce s-a petrecut la 09.10.2008 şi până la 03.04.2009 în calitate de asociaţi pe dl. P.L. şi pe dl. M.M.A., iar de administrator statutar unic pe M.M.A..

Potrivit contractului de cesiune de părţi sociale din 03.04.2009 şi a hotărârii A.G.A. S.C.”T.C.S.T.” S.R.L. Tg.Mureş, asociaţii cedenţi au transmis drepturile societare pe seama asociatului unic cesionar G.B., cu aceeaşi ocazie fiind revocat mandatul de administrator statutar al d-lui M.M.A., această calitate societară preluând-o chiar asociatul unic cesionar şi continuator.

După operarea cesiunii litigioase nu a mai există vreo probă că s-ar fi desfăşurat vreo activitate comercială şi nu a mai fost depus niciun raport financiar din cele instituite în sarcina executivului falitei de legiuitor.

Din probatoriul administrat în cauză, reiese că societatea falită nu a mai desfăşurat activitate de la momentul intervenirii cesiunii, dar şi că nu mai are bunuri apte a fi supuse executării silită.

Astfel, datorită conduitei culpabile a executivului ei, falita nu a îndeplinit în termenele scadente obligaţiile fiscale, întinderea lor augmentându-se prin aplicarea accesoriilor. Devalizarea societăţii în această modalitate a condus-o implacabil către insolvenţă, care a stat ca temei la deschiderea procedurii judiciare.

Au fost confirmate astfel susţinerile lichidatorului judiciar desemnat în cauză, relativ ,la imposibilitatea faptică de a identifica activele imobilizate şi stocurile evidenţiate în documentele primare ale creditorilor, dar mai ales distorsionarea realităţilor comerciale opozabile ei, prin neevidenţierea scriptică la timp, a niciuneia dintre operaţiunilor comerciale desfăşurate de falită, în contabilitate, după momentul transmiterii drepturilor şi funcţiilor societare, de la pârât către asociatul/administratorul G.B., subzistând suficiente premise de a accepta că intenţionat acesta din urmă a făcut să dispară documentele contabile preluate de la pârât, şi asemenea există suficiente şi rezonabile premise că activele societăţii falită au fost devalizate,  activitatea ei comercială fiind continuată tocmai în acest scop.

În mod indubitabil, prin inacţiune, administratorul falitei de la un moment dat – 03.04.2009 – a omis să ţină contabilitatea societăţii în mod corespunzător, operaţiunile comerciale desfăşurate în perioada fiinţei societăţii falit după încetarea concretă a activităţii comercială, (acestea nefiind înregistrate ori evidenţiate în contabilitate), creând în acest fel dezorganizare în structura internă executivă a societăţii şi lipsind-o de instrumentele specifice de evaluare proprie a performanţelor comerciale, ceea ce a condus în cele din urmă la multiplicarea pierderilor financiare cunoscute anterior prin modalitatea expusă în cele ce preced şi ascunderea celorlalte fapte prejudiciabile săvârşite în dauna falitei.

S-a arătat astfel că, această faptă omisivă, se circumscrie elementului material al răspunderii specială reglementată de dispoziţiunile art.138 alin.1 lit.d) din Legea nr.85/2006.

Lichidatorul judiciar a reclamat că respectiva faptă omisivă ar fi fost săvârşită de pârâtul M.M.A., însă acesta a adus cuvenitele dovezi de a fi predat activele falitei şi documentele ei contabile d-lui G.B., astfel că doar în sarcina acestuia s-ar fi putut reţine.

În mod cert pârâtul M.M.A. a exercitat în calitate de administrator statutar unic în perioada 2008-2009 funcţiile executive pe seama societăţii falit, astfel că acesta este expus aceleiaşi răspunderi specială şi materială avută în vedere.

Într-adevăr neîndeplinirea obligaţiei de ţinere a evidenţelor contabile şi nepredarea acestora lichidatorului judiciar constituie un astfel de element material, însă că pârâtul M.M.A. a înfăţişat un script ce cuprinde un act recognitiv din partea celui căruia i-a fost opus, respectiv d-lui G.B., din care rezultă că acesta a preluat întreg patrimoniul societăţii falită la momentul preluării funcţiei de administrator statutar unic al acesteia deopotrivă cu cea de asociat unic, precum şi contabilitatea operaţiunilor comerciale efectuate de falită în perioada 2008-2009.

Cum în privinţa pârâtului M.M.A. nu subzistă fără nicio tăgadă existenţa elementelor material circumscrise dispoziţiunilor art.138 alin.1 lit.a), c), d) şi e) din Legea nr.85/2006, în privinţa acestuia judecătorul sindic nu a dispus angajarea răspunderii speciale solicitată în contra lui de subiectul activ al pricinii alegate.

Împotriva acestei Sentinţe, a declarat recurs, în termenul legal, S&B.L.C. SPRL, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC T.C.S.T. SRL, criticând hotărârea atacată ca nelegală, pentru următoarele motive:

În cererea de angajare a răspunderii personale a pârâtului M.M.A., s-a arătat că nu s-a reuşit intrarea în posesia documentelor contabile ale debitoarei, în acest sens administratorul actual G.B. declarând în interogatoriul dat în faţa judecătorului sindic, că fostul administrator, odată cu cesionarea părţilor sociale nu a procedat la predarea documentelor contabile ale debitoarei, la predarea  bunurilor din patrimoniul acesteia şi a fondurilor aflate în casieri şi conturile bancare. Mai mult, în interogatoriu, G.B. a menţionat  că nu s-a implicat în nici un fel în administrarea societăţii falite.

În adresa nr. 425557/2.02.2010 a A.N.A.F. Târgu Mureş, se menţionează că la data cesionării părţilor sociale, respectiv 17.04.2009, debitoarea figura cu obligaţii restante la bugetul general consolidat al statului, cu suma de 120.044 lei. Pe de altă parte,  toate obligaţiile restante faţă de ceilalţi creditori înscrişi la masa credală, respectiv SC M. SRL – 61.922,59 lei, Primăria Municipiului Târgu Mureş – 74 lei, SC P.T. SRL – 32.618,79 lei, provin din perioada în care societatea era administrată de M.M.A..

Cererea de deschidere a procedurii solicitată de creditorul SC P.T. SRL a fost înregistrată la Tribunalul Comercial Mureş la data de 2.06.2009, la o lună şi jumătate de la cesionarea părţilor sociale, deci, evident că starea de insolvenţă este anterioară datei la care au fost cesionate părţile sociale şi societatea a ajuns în această stare în perioada în care a fost administrată de pârâtul M.M.A..

Dovada faptului că starea de insolvenţă a debitoarei provine încă din perioada când aceasta era administrată de pârâtul M.M.A., rezultă şi din Sentinţa comercială nr. 1678/19.08.2009, precum şi din cererea de deschidere a procedurii, formulată de SC P.T. SRL, în care se menţionează că biletele la ordin, scadente la 16.03.2009 şi respectiv 2.03.2009, au fost refuzate de bancă, din lipsă de disponibil , anterior cesionării părţilor sociale.

Examinând hotărârea atacată, prin prisma acestor considerente, precum şi din oficiu, potrivit art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea a constat următoarele:

După cum a reţinut şi judecătorul sindic, administrator statutar al societăţii falite, a fost desemnat prin actul constitutiv, la data de 9.10.2008, pârâtul M.M.A..

Anterior cesiunii de părţi sociale, din 3.04.2009 (intervenită între asociaţii P.L. şi M.M.A., pe de o parte, şi G.B., pe de altă parte), acelaşi pârât a încheiat cu asociatul cesionar, la data de 1.04.2009 un proces verbal  prin care se menţiona predarea-primirea  listei mijloacelor fixe, a obiectelor de inventar, a documentelor contabile, precum şi a celor cu regim special.

Referitor la conduita pârâtului,  în timpul  exercitării mandatului de administrator statutar, judecătorul sindic a reţinut că, datorită culpei acestuia, nu au fost achitate obligaţiile fiscale la scadenţă, consecinţa fiind calculul accesoriilor care au dus la devalizarea societăţii.

Pe de altă parte, s-a reţinut prin hotărârea atacată că, în patrimoniul societăţii nu au fost identificate active imobilizate, şi nici stocuri, aşa cum au fost evidenţiate în documentele primare ale creditorilor.

Mai mult, s-a concluzionat că activele societăţii au fost devalizate, şi că, chiar activitatea comercială a societăţii a fost continuată, tocmai în acest scop.

Tot în considerentele hotărârii atacate, s-a reţinut că, prin inacţiune, administratorul a omis să ţină contabilitatea societăţii, în conformitate cu legea, nefiind înregistrate în contabilitate operaţiuni comerciale, ceea ce a condus la pierderi financiare considerabile.

Aplicarea dispoziţiilor art. 138 alin.1 lit. d din Legea nr. 85/2006, cu privire la această din urmă faptă, a fost înlăturată, întrucât pârâtul ar fi prezentat documente din care rezultă predarea către noul asociat, atât a activelor, cât şi a documentelor contabile.

Această stare de fapt, aşa cum a fost reţinută de judecătorul sindic, este de natură, în opinia Curţii, să conducă la angajarea răspunderii personale a pârâtului M.M.A., pentru următoarele motive:

Astfel, este de observat că la data cesionării părţilor sociale, societatea debitoare acumulase deja atât datorii fiscale în cuantum de 120.044 lei, cât şi obligaţii restante faţă de ceilalţi creditori, înscrişi la masa credală.

Pe de altă parte, tot în perioada în care societatea era administrată de pârâtul M.M.A., au fost refuzate la plată, bilete la ordin, scadente la 16.03.2009 şi, respectiv 2.03.2009; împrejurare care de altfel, a determinat şi deschiderea procedurii, la solicitarea creditoarei SC P.T.SRL.

În altă ordine de idei, după cum rezultă din declaraţia luată asociatului P.L.D., rezultă că pârâtul era persoana care se ocupa de activitatea societăţii, iar martorul, de finanţarea acesteia.

Mai mult, acest asociat, nu are cunoştinţă despre stocurile de marfă evidenţiate în contabilitatea societăţii, la sfârşitul anului 2008, în valoare de 331.665 lei, şi respectiv, a creanţelor de recuperat, în cuantum de 255.262 lei, existente la aceeaşi dată.

Rezultă, aşadar, pe de o parte,  atât împrejurarea că, în perioada în care pârâtul era administratorul societăţii, au fost acumulate datorii, către creditori, şi  către bugetul de stat -120.044 lei; cât şi împrejurarea că, datorită pasivităţii administratorului pârât, societatea debitoare nu a recuperat creanţe în valoare de 255.262 lei.

Nu în ultimul rând, este de observat că, tocmai în cuprinsul considerentelor hotărârii atacate,  se fac ample referiri la conduita culpabilă a executivului societăţii, consecinţa acestei conduite fiind devalizarea societăţii şi ajungerea acesteia în stare de insolvenţă.

Relevantă este şi împrejurarea că, cererea de deschidere a procedurii a fost formulată la data de 2.06.2009, iar cesiunea părţilor sociale a avut loc la data de 3.04.2009, astfel că, concluzia care se desprinde din acest fapt este că, cauzele care au dus  la ajungerea societăţii în stare de insolvenţă, sunt anterioare deschiderii procedurii şi, implicit, anterior cesiunii părţilor sociale.

Acest aspect, de altfel, a fost reţinut şi de către judecătorul sindic, în opinia acestuia toate creanţele acceptate la masa credală a debitoarei, şi cuprinse în tabelul definitiv consolidat din 19.01.2010, fiind născute sub mandatul executiv al pârâtului; şi mai mult, s-a reţinut că pârâtul a pus la dispoziţia partenerilor de afaceri titluri şi efecte comerciale, fără acoperire, în disponibilul din cont.

În aceste condiţii, este de observat că, urmare a conduitei pârâtului, în perioada în care acesta a fost administrator statutar al societăţii falite, activitatea societăţii a fost continuată, deşi aceasta acumula datorii restante către bugetul de stat, se confrunta cu o lipsă de disponibil (dat fiind refuzul la plată a biletelor la ordin introduse de creditoarea SC P.T.SRL), lipsa de susţinere financiară rezultând de altfel şi din declaraţia martorului P.L.D., care a afirmat că, a încetat finanţarea societăţii din fonduri proprii.

Aceeaşi concluzie a fost împărtăşită şi de judecătorul sindic, care a stabilit că, după operarea cesiunii părţilor sociale, nu au mai existat probe precum că societatea ar fi desfăşurat activitate comercială, nefiind depus nici un raport financiar, relativ la situaţia economico-financiară a societăţii.

Faţă de această stare de fapt, Curtea a apreciat că, în sarcina pârâtului poate fi reţinută fapta prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006.

În altă ordine de idei, deşi pârâtul a susţinut că a predat întreaga evidenţă contabilă a societăţii către noul asociat, exhibând în acest sens un proces verbal de predare-primire, această susţinere nu este probată, ci, dimpotrivă, G.B., asociatul cesionar a declarat că nu i-au fost predate nici documentele contabile, nici lista activelor patrimoniale ale societăţii, şi cu atât mai puţin, nu i-au fost predate efectiv, bunuri materiale.

Aşadar, şi sub acest aspect se poate susţine, cu suficient temei, prin raportare la întreaga activitate desfăşurată de administrator, în timpul mandatului său, că acesta nu a ţinut o contabilitate conformă cu legea, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 138 alin. 1 lit. d din legea nr. 85/2006.

Şi nu în ultimul rând, potrivit susţinerilor judecătorului sindic, aşa cum au fost reţinute acestea în cuprinsul considerentele hotărârii atacate, din probatoriul administrat în cauză, s-a relevat că societatea nu mai desfăşoară activitate şi că nu deţine bunuri apte a fi supuse executării silite, or, potrivit Anexei 2 la procesul verbal de predare-primire, societatea debitoare deţinea bunuri la data cesiunii părţilor sociale, care însă, nefiind predate noului asociat G.B., este cert că au fost deturnate de către pârât, fiind astfel realizată ipoteza legală prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. e din Legea nr. 85/2006.

Această din urmă concluzie se impune prin raportare la întreaga conduită a pârâtului administrator, sub al cărei mandat societatea falită a înregistrat datorii, atât către bugetul de stat, cât şi către creditorii-parteneri contractuali, nu au fost recuperate creanţele datorate de către terţi falitei, au fost emise bilete la ordin fără acoperire şi societatea nu a beneficiat de o evidenţă contabilă, conformă cu legea.

Toate aceste aspecte de fapt, care indică conduita culpabilă a pârâtului, se impun a fi analizate prin prisma faptului că, potrivit evidenţelor D.G.F.P.  Mureş, anterior cesiunii părţilor sociale, în primul trimestru al anului 2009, societatea avea o activitate semnificativă (cu livrări de servicii şi bunuri, de peste 1.000.000 lei, şi achiziţii de peste 600.000 lei), pentru ca, odată cu cesionarea părţilor sociale, societatea să fie complet devalizată de disponibilităţi financiare, să nu poată onora obligaţiile fiscale şi către creditori, şi să nu deţină active patrimoniale urmăribile.

În aceste condiţii, cercetarea cauzei şi sub aspectul dispoziţiilor art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006, devine superfluă în condiţiile în care există suficiente temeiuri, care să conducă la angajarea răspunderii personale a administratorului societăţii falite.

Pentru aceste motive, Curtea a apreciat că recursul promovat în cauză este întemeiat, urmând ca potrivit art. 312 alin.1 teza a II-a Cod procedură civilă, să-l admită ca atare, şi să modifice hotărârea atacată în sensul admiterii acţiunii formulate de lichidatorul judiciar, urmând a dispune obligarea pârâtului M.M.A. la plata sumei de 264.483,38 lei, la care se adaugă cheltuielile procedurii (inclusiv remuneraţia lichidatorului judiciar).