Recurs. Casarea cu trimitere spre rejudecare. Cazuri

Decizie 751/R din 05.12.2012


Atunci când recursul este singura cale ordinară de atac, având ca efect devoluarea integrală a cauzei în faţa jurisdicţiei de al doilea grad, nu reprezintă un motiv de casare cu trimitere spre rejudecare omisiunea primei instanţe de a se pronunţa prin dispozitivul hotărârii asupra condamnării inculpatului, cu atât mai mult cu cât în considerentele hotărârii, instanţa de fond a examinat infracţiunea omisă în dispozitiv şi a constatat îndeplinite condiţiile condamnării acuzatului pentru săvârşirea acesteia.

C. pr. pen., art. 385 ind.15 pct. 2 lit. c

Prin sentinţa penală nr.1037/11.09.2012 pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc în dosarul nr. nr.3411/258/2012 s-au dispus următoarele:

În baza art. 208 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.320 ind.1 alin.7 Cod pr. pen., a fost condamnată  inculpata O. I. la pedeapsa de un an închisoare, pentru comiterea infracţiunii de furt.

În baza art.208 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 (două acte materiale) şi cu aplicarea art.320 ind.1 alin.7 Cod pr. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de un an şi două luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt.

În baza art.192 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 (două acte materiale) şi cu aplicarea art.320 ind.1 alin.7 Cod pr. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de violare de domiciliu.

În baza art.192 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.320 ind.1 alin.7 Cod pr. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de violare de domiciliu.

În baza art.33 lit.a Cod penal raportat la art.34 alin.1 lit.b Cod penal, i s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de un an şi 2 luni închisoare.

În baza art.83 Cod penal, a fost revocat beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr.625/31.05.2011 pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc în dosarul nr.2471/258/2009, care nu s-a contopit cu pedeapsa rezultantă aplicată prin prezenta sentinţă.

S-a dispus ca inculpata să execute în final o pedeapsă de un an şi 8 luni închisoare.

În baza art.71 Cod penal, i-au fost interzise inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal ca pedeapsă accesorie pe timpul executării pedepsei.

În baza art.346 Cod pr. pen, a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă D. A., cu domiciliul în mun. Miercurea Ciuc, str. Bradului, nr.9/C/14, jud. Harghita, şi în consecinţă, a fost obligată inculpata să plătească părţii civile suma de 1.200 lei cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art.346 Cod pr. pen, a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă F. E., cu domiciliul în xxxxxxxx, şi în consecinţă, a fost obligată inculpata să plătească părţii civile suma de 1.000 lei cu titlu de despăgubiri civile.

S-a constatat că părţile vătămate M.I., cu domiciliul în xxxxxxxx şi B.L., cu domiciliul în xxxxxxx, nu s-au constituit părţi civile în cauză.

În baza art.191 alin.1 Cod pr. pen., a fost obligată inculpata la plata sumei de 953 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî în acest sens instanţa de fond a avut în vedere următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc a fost trimisă în judecată inculpata pentru comiterea infracţiunilor de:

- furt prevăzută de art.208 alin.l Cod penal,

-furt prevăzută art.208 alin.l Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (două acte materiale) şi violare de domiciliu, prevăzută de art.192 alin.l Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (două acte materiale) şi cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.

- furt prevăzută de art.208 alin.l Cod penal şi violare de domiciliu, prevăzută de art.192 alin.l Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.

Ca stare de fapt s-a arătat că la data de 27.08.2011 în jurul orei 16.00 inculpata a intrat în apartamentul părţii vătămate M. I., la invitaţia acesteia şi profitând de neatenţia acesteia a sustras un portofel conţinând documentele de identitate aparţinând părţii vătămate şi suma de 20 de lei.

La data de 28.08.2011 în jurul orei 07.30 inculpata a intrat în apartamentul nr.17 al părţii vătămate B. L. prin uşa închisă dar neîncuiată şi a sustras un telefon mobil marca Nokia fiind surprinsă şi ajunsă în urmă de către partea vătămată care şi-a recuperat telefonul mobil. Cu aceeaşi ocazie învinuita a intrat în apartamentul nr.14 al părţii vătămate D. A. prin uşa închisă dar neîncuiată şi a sustras din hol o borsetă în care era suma de 1150 lei, cartea de identitate şi permisul de conducere al acestuia.

La data de 15.09.2011 în jurul orei 13.00 inculpata a intrat în apartamentul părţii vătămate F.E. prin uşa închisă dar neîncuiată şi a sustras dintr-o borsetă aflată pe un cuier un telefon mobil marca Nokia model E 51 iar dintr-un portmoneu aflat în acelaşi loc sumele de 50 euro, 1800 ruble şi 300 lei.

La termenul de judecată din data de 04.09.2012, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, inculpata a declarat că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare, nu solicită administrarea de probe şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, conform procedurii prevăzute de art.320 ind.1 Cod pr. pen.

Din materialul probator administrat s-au reţinut următoarele:

1.La data de 27.08.2011, partea vătămată M, I, a sesizat Poliţia mun. Miercurea Ciuc cu o plângere penală prin care arată că în ziua respectivă în jurul orei 16.00 a văzut pe holul blocului o femeie, însoţită de un tânăr în vârstă de aproximativ 16 ani şi un copil minor, care i-a oferit spre vânzare afine. Partea vătămată i-a invitat pe aceştia în bucătăria locuinţei sale ca să le dea câte un pahar cu apă. După plecarea acestora a observat din bucătărie lipsa unui portmoneu în care se aflau documentele de identitate personale şi suma de 20 lei. Acesta a declarat organelor de cercetare că poate recunoaşte cu uşurinţă persoanele respective care sunt mici de înălţime, menţionând că femeia are un defect la un picior.

La data de 31.08.2011 organele de poliţie i-au prezentat părţii vătămate M. I. un album de fotografii, ocazie cu care aceasta a recunoscut-o pe învinuita O. I. ca fiind autoarea furtului din data de 27.08.2011.

2. La data de 28.08.2011, partea vătămată B. L. sesizat Poliţia mun. Miercurea Ciuc cu o plângere penală prin care arată că în aceeaşi zi în jurul orei 07.30 în timp ce se afla în locuinţa sa, uşa de la intrare fiind închisă dar neasigurată, a auzit zgomote şi a constatat că o femeie a intrat în locuinţa sa şi a sustras un telefon mobil marca Nokia. Partea vătămată a mers după ea şi pe casa scării a ajuns-o din urmă, recuperând astfel bunul sustras. Partea vătămată B. L. a declarat că femeia avea în mână o găleată de culoare roşie şi oferea spre vânzare afine şi poate să o recunoască cu uşurinţă.

3. La data de 28.08.2011, orele 07.52, Poliţia mun. Miercurea Ciuc a fost sesizată prin dispeceratul de urgenţă SUAU 112 despre faptul că autori necunoscuţi au intrat în locuinţa părţii vătămate D. A. profitând de faptul că acesta dormea cu uşa de acces închisă dar neasigurată şi au sustras de pe holul locuinţei o borsetă în care se aflau cartea de identitate şi permisul de conducere ale părţii vătămate precum şi suma de 1150 lei. În urma discuţiei avute cu numitul B. L., vecinul său, partea vătămată a aflat că în aceea zi în scara blocului a fost o femeie care oferea spre vânzare afine.

Din declaraţia părţii vătămate B. L. care a prins-o pe inculpata O. I. la aceeaşi dată, imediat după ce aceasta îi sustrăsese din locuinţă un telefon mobil pe care l-a recuperat, la data de 31.08.2011, organele de poliţie judiciară i-au prezentat acestuia un album de fotografii, ocazie cu care inculpata O. I. a fost identificată fără ezitare ca fiind autoarea furtului comis în dauna părţii vătămate D. A., aceştia fiind vecini iar faptele fiind comise ambele la data de 28.08.2011 în jurul orei 07.25- 07.30 .

4. La data de 20.09.2011, partea vătămată F. E. a sesizat Poliţia mun. Miercurea Ciuc cu o plângere penală prin care arată că la data de 15.09.2011 în jurul orelor 13.00 autori necunoscuţi au intrat în locuinţa sa profitând de faptul că soţul său a mers în beciul blocului şi a lăsat locuinţa cu uşa de acces închisă dar neasigurată, şi au sustras dintr-o borsetă aflată pe un cuier un telefon mobil marca Nokia model E 51 iar dintr-un portmoneu aflat în acelaşi loc sumele de 50 euro, 1800 ruble şi 300 lei.

Martorul D. A. (minor) în prezenţa tatălui său O. A. a declarat în faza de urmărire penală că la data de 27.08.2011 în timp ce se afla în mun. Miercurea Ciuc împreună cu inculpata O.I. care oferea spre vânzare afine, au mers în imobilul nr.31/A situat pe str. Mihail Sadoveanu din mun. Miercurea Ciuc. În bloc inculpata a cerut unei femei apă astfel intrând în locuinţa acesteia, a profitat de neatenţia persoanei în cauză şi a sustras un portmoneu în care se afla cartea de identitate a persoanei în cauză şi suma de 20 lei pe care a luat-o iar portmoneul împreună cu documentele respective le-a aruncat în tufişurile din apropierea gării CFR Miercurea Ciuc. În data de 28.08.2011 a revenit în mun. Miercurea Ciuc împreună cu inculpata O. I. care oferea spre vânzare afine şi astfel au intrat în imobilul nr.9/C de pe str. Bradului, unde inculpata a încercat uşile de intrare de la mai multe apartamente, ocazie cu care a observat că uşa apartamentului nr.17 era neasigurată, a intrat în interior de unde a sustras un telefon mobil marca Nokia, după care a observat că şi uşa apartamentului nr.14 era tot neasigurată, inculpata a intrat în interior şi a sustras o borsetă în care se aflau mai multe acte şi mai mulţi bani. Imediat după ce au ajuns la parterul blocului, inculpata a luat banii din borsetă pe care a aruncat-o în apropierea blocului. Înainte să iasă din bloc, la parterul blocului inculpata a fost ajunsă din urmă de un bărbat în vârstă care i-a luat telefonul mobil pe care îl furase din apartamentul nr.17. Martorul a mai declarat că pe la mijlocul lunii septembrie 2011, neputând preciza data exactă, în timp ce se afla împreună cu inculpata O. I. în mun. Miercurea Ciuc au mers pe str. Revoluţiei din Decembrie unde aceasta a intrat într-un bloc, el rămânând afară, iar după aproximativ 10 minute aceasta a ieşit din blocul respectiv având asupra sa un telefon mobil marca Nokia şi mai mulţi bani pe care i-a furat dintr-un apartament de acolo. Martorul declară că el nu a primit de la inculpată niciodată niciun ban şi niciun telefon mobil din cele sustrase şi nici nu ştie ce anume a făcut aceasta cu bani şi cu telefoanele furate.

La data de 01.09.2011, organele de poliţie judiciară au procedat la reconstituirea comiterii furturilor de către inculpata O. I. din zilele de 27.08.2011 şi 28.08.2012 în dauna părţilor vătămate M. I., B. L. şi D. A. Cu această ocazie inculpata O. I. a indicat cu precizie locul din care a sustras portmoneul cu actele de identitate şi suma de 20 lei din locuinţa părţii vătămate M. I. De asemenea a indicat cu precizie traseul prin care a ajuns la locuinţa părţilor vătămate B. L. şi D. A., executând cu precizie aceleaşi mişcări ca cele din timpul comiterii infracţiunilor, ocazie cu care a fost întocmit un proces-verbal de reconstituire şi au fost efectuate mai multe fotografii judiciare.

La data de 27.10.2011, organele de poliţie judiciară au procedat la reconstituirea comiterii furtului de către inculpata O. I. din data de 15.09.2011 în dauna părţii vătămate F. E. în prezenţa martorilor asistenţi, ocazie cu care a fost întocmit un proces-verbal de reconstituire şi au fost efectuate mai multe fotografii judiciare cuprinse în planşa fotografică.

Fiind audiată în prezenţa tatălui vitreg, inculpata O. I. a declarat că la data de 27.08.2011 în jurul orelor 16.00 în timp ce se afla în mun. Miercurea Ciuc împreună cu fratele vitreg D. A. şi oferea spre vânzare afine a mers în imobilul cu nr.31/A, situat pe str. Mihail Sadoveanu unde i-a cerut unei femei apă, astfel a intrat în locuinţa sa unde a profitat de neglijenţa acesteia şi a sustras de pe masa din bucătărie un portmoneu după care a plecat iar la ieşirea din scara blocului a văzut că în acel portmoneu era suma de 20 lei şi mai multe documente, a luat banii iar documentele respective împreună cu portmoneul le-a aruncat în tufişuri lângă gara CFR Miercurea Ciuc. La data de 28.08.2011 în jurul orelor 07.30 în timp ce se afla în mun. Miercurea Ciuc împreună cu fratele vitreg D. A. şi oferea spre vânzare afine, a intrat într-o scară de bloc situată pe str. Bradului, nr.9/C unde după ce a încercat mai multe uşi de la mai multe apartamente, a observat că uşa de acces de la apartamentul cu nr.17 este deschisă, astfel a intrat şi a sustras de pe hol un telefon mobil marca Nokia, după care a observat că şi uşa de la apartamentul nr.14 era deschisă, a intrat şi a sustras o borsetă în care se aflau mai multe documente şi o sumă mare de bani pe care i-a dat-o fratelui său vitreg care o aştepta la ieşirea din scară iar borseta a aruncat-o în apropierea gării CFR Miercurea Ciuc. La ieşirea din scara de bloc inculpata a fost ajunsă din urmă de un bărbat care i-a luat telefonul pe care îl sustrăsese de la apartamentul nr.17. Inculpata a declarat că la data de 15.09.2011 în jurul orelor prânzului în timp ce se afla în mun. Miercurea Ciuc împreună cu fratele vitreg D. A. şi oferea spre vânzare afine a mers într-un bloc situat pe str. Revoluţia din Decembrie, nr.36 unde a observat că un bărbat a ieşit dintr-un apartament şi a lăsat uşa descuiată, astfel a intrat în apartament fără să fie observată de nimeni, iar din holul locuinţei, dintr-o borsetă aflată pe un cuier a sustras un telefon mobil marca Nokia şi mai mulţi bani. Făptuitoarea a declarat că după ce a sustras bunurile mai sus menţionate i-a dat fratelui său vitreg atât telefonul mobil cât şi banii iar acesta i-a dat ei suma de 50 lei.

La data de 17.10.2011, inculpata O. I. a predat pe bază de dovadă organelor de poliţie de la Postul de Poliţie Sânmartin suma de 100 lei, reprezentând o parte din suma de 1150 lei sustrasă de la partea vătămată D. A., sumă care a fost predată părţii vătămate tot pe bază de dovadă.

Din coroborarea probelor administrate în cauză cu declaraţia de recunoaştere a inculpatei dată în faţa instanţei de judecată s-a reţinut că inculpata a comis faptele pentru comiterea cărora a fost trimisă în judecată cu vinovăţie în forma cerută de lege, motiv pentru care aceasta a fost condamnată.

Pentru stabilirea pedepsei ce i-a fost aplicată au fost avute în vedere dispoziţiile art.72 Cod penal, privind criteriile generale de individualizare a pedepselor.

Astfel, s-a reţinut că inculpata a fost sancţionată de mai multe ori cu amendă administrativă pentru comiterea unor infracţiuni de furt calificat şi a fost condamnată pentru comiterea aceleiaşi infracţiuni la o pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei prin Sentinţa penală nr.625/31.05.2011 a Judecătoriei Miercurea Ciuc. De asemenea, a mai fost condamnată la pedeapsa de un an închisoare, cu executare în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la furt, furt şi violare de domiciliu. Cu ocazia judecării anterioare a inculpatei, s-a constatat prin expertiză medico-legală că aceasta suferă de oligofrenie gradul I dar în timpul comiterii faptelor a acţionat cu discernământ diminuat.

S-a mai reţinut că inculpata a recunoscut comiterea faptelor.

Cu privire la latura civilă a cauzei, din declaraţiile părţilor vătămate şi ale inculpatei a rezultat că pretenţiile formulate erau întemeiate.

În consecinţă, în baza art.346 Cod pr. pen, s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă D. A. şi  a fost obligată inculpata să plătească părţii civile suma de 1.200 lei cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art.346 Cod pr. pen, s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă F. E. şi a fost obligată inculpata să plătească părţii civile suma de 1.000 lei cu titlu de despăgubiri civile.

S-a constatat că părţile vătămate M. I. şi B. L. nu s-au constituit părţi civile în cauză.

Împotriva sentinţei instanţei de fond a declarat, în termen legal, recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc care a criticat sentinţa sub aspectul omisiunii instanţei de a se pronunţa cu privire la una dintre infracţiunile de furt pentru care inculpata a fost trimisă în  judecată.

Analizând sentinţa atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, pe baza materialului şi lucrărilor din dosarul cauzei,  conform art.38514 Cod procedură penală şi prin raportare la art.3856 alin.3 Cod procedură penală, sub toate aspectele, se reţin următoarele:

Inculpata a înţeles să uzeze de prev.art.3201 Cod procedură penală iar instanţa de fond corect, pe baza probelor stabilite în faza de urmărire penală, a stabilit faptul că inculpata a comis în perioada august 2011-septembrie  2011 mai multe infracţiuni de furt şi violare de domiciliu, după cum urmează:

1.La data de 27.08.2011, în jurul orei 16.00 inculpata O. I. a intrat în apartamentul părţii vătămate M. I., la invitaţia acestea şi profitând de neatenţia acesteia a sustras  un portofel conţinând documentele de identitate personale aparţinând părţii vătămate şi suma de 20 lei. 

2. Inculpata O. I. în data de 28.08.2011, în jurul orei 07.30 a intrat în apartamentul nr.17 al părţii vătămate B. L. prin uşa închisă dar neîncuiată şi a sustras un telefon mobil marca Nokia fiind surprinsă şi ajunsă din urmă de către partea vătămată care şi-a recuperat telefonul mobil. Cu aceeaşi ocazie inculpata a intrat în apartamentul nr.14 al părţii vătămate  D. A. prin uşa închisă dar neîncuiată şi au sustras din hol o borsetă în care era suma de 1150 lei, cartea de identitate precum şi permisul de conducere ale acestuia.

3. Inculpata O. I. la data de 15.09.2011 în jurul orei 13.00 a intrat în apartamentul părţii vătămate F. E. prin uşa închisă dar neîncuiată şi a sustras dintr-o borsetă aflată pe un cuier un telefon mobil marca Nokia model E 51 iar dintr-un portmoneu aflat în acelaşi loc sumele de 50 euro, 1800 ruble şi 300 lei.

În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor comise, se reţine că prin rechizitoriul parchetului inculpata a fost trimisă în judecată pentru comiterea următoarelor fapte:

- furt, prev. art.208 alin.l Cod penal pentru fapta din 27.08.2011;

- furt, prevăzută art.208 alin.l Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (două acte materiale); violare de domiciliu, prevăzută de art.192 alin.l Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (două acte materiale) pentru faptele din 28.08.2011,  şi

- furt, prevăzută de art.208 alin.l Cod penal şi violare de domiciliu, prevăzută de art.192 alin.l Cod penal, fapta din 15.09.2011.

Instanţa de fond, în motivarea sentinţei, reţine încadrarea juridică pentru toate faptele pentru care inculpata a fost trimisă în judecată şi o condamnă pentru toate faptele însă în minută omite să o condamne pe inculpată pentru o  infracţiune de furt, prev. de art.108 alin.1 Cod penal.

În opinie majoritară, această omisiune, în condiţiile în care recursul are efect devolutiv, nu este de natură a atrage casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, instanţa de recurs putând ea însăşi să o condamne pe inculpată şi pentru fapta de furt, prev. de art.208 alin.1 Cod penal, cu atât mai mult cu cât în considerentele hotărârii instanţa de fond s-a pronunţat şi pentru această faptă.

Ca urmare, sub acest aspect, cu majoritate, se va admite recursul parchetului şi în baza art.38515 pct.2 lit.d Cod procedură penală se va casa parţial sentinţa atacată şi în urma rejudecării cauzei inculpata O. I. va fi condamnată şi pentru infracţiunea prev. de art.208 alin.1 Cod penal.

Totodată, se va aplica inculpatei şi prev.art.3201 Cod procedură penală iar pedeapsa stabilită pentru fapta comisă, în raport de multitudinea faptelor comise, de antecedentele inculpatei şi ţinând cont şi de prev.art.3201 alin.7 Cod procedură penală, va fi de 1 an închisoare.

În baza art.33 lit.a Cod penal şi art.34 lit.b Cod penal, se va contopi şi această pedeapsă cu pedepsele aplicate de către instanţa de fond pentru celelalte fapte, inculpata urmând să execute în final pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 2 luni închisoare.

Vor fi menţinute dispoziţiile instanţei de fond vizând aplicarea art.83 Cod penal  şi revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.625/31 mai 2011 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, pedeapsă ce se va cumula cu pedeapsa aplicată, de 1 an şi 2 luni închisoare.

Inculpata va executa în final pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 8 luni închisoare.

Va fi menţinut restul dispoziţiilor din sentinţa atacată, privitoare la aplicarea pedepsei accesorii, la latura civilă a cauzei şi la cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea cauzei în fond.

Notă (judecător Mihaela Vasiescu): În acord cu opinia majoritară, sunt de părere că atunci când recursul este singura cale ordinară de atac, acesta se transformă într-un grad de jurisdicţie plin, comportându-se ca un apel, astfel încât casarea cu trimitere spre rejudecare poate interveni numai în ipoteza constatării vreunei nulităţi absolute şi în cazul absenţei părţii nelegal citate ori, deşi legal citate, aflate în imposibilitatea de a se înfăţişa şi de a înştiinţa despre această imposibilitate. Situaţiile prevăzute de art. 3859 pct. 9 şi 10 C. pr. pen. nu atrag astfel de palno o casare cu trimitere spre rejudecare, ci angajează instanţa de recurs să procedeze ea însăşi la corectarea viciilor şi complinirea omisiunilor constatate. 

În acelaşi timp, constat că odată cu regândirea sistemului căilor ordinare de atac, prin Legea nr. 202/2010 legiuitorul nu s-a preocupat totuşi nici să limiteze numărul casărilor cu trimitere spre rejudecare în aceiaşi cauză, după modelul procedurii civile, şi nici să reformeze soluţiile care pot fi aduse recursului, mai ales în situaţia în care acesta este al doilea şi ultimul grad de jurisdicţie.

Astfel, au fost păstrate cazuri de casare cu trimitere care, pe de o parte, nu justifică o asemenea măsură. Am în vedere aici, omisiunea efectuării referatului de evaluare ori a expertizei psihiatrice. În interesul soluţionării cu celeritate a cauzei, nu există niciun impediment pentru care cele două nu ar putea fi îndeplinite direct în recurs, nulitatea absolută dată de absenţa referatului de evaluare şi nulitatea relativă atrasă de lipsa expertizei medico-legale psihiatrice putând astfel să fie acoperite şi fără o prelungire inutilă a procedurilor. Totodată, când recursul devoluează integral cauza, atât în fapt, cât şi în drept, instanţa de recurs poate să întregească şi să corecteze lipsa sau deficienţele de motivare, ori să răspundă cererilor esenţiale ale părţilor, fără ca această manieră de a acţiona să vină în opoziţie cu dreptul la un proces echitabil, din moment ce instanţa de recurs are plenitudine de jurisdicţie.

Admit că omisiunea pronunţării asupra unei infracţiuni cu care a fost sesizată prima instanţă ar putea să pună probleme pe tărâmul art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia europeană asupra drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dar numai în ipoteza în care instanţa de recurs pronunţă condamnarea pentru acea infracţiune şi numai dacă acea infracţiune nu este una minoră. În acelaşi timp, o asemenea omisiune nu trebuie tratată ca fiind contrară echităţii procedurilor, deoarece nici pronunţarea asupra tuturor faptelor şi nici dreptul la dublul grad de jurisdicţie nu apar ca fiind componente ale dreptului la un proces echitabil, nefiind garantate de art. 6 din Convenţia europeană.

Pe de alta parte, unele din aceste cazuri lasă loc la largi interpretări în practică -orice carenţă în motivare poate aluneca uşor spre lipsa de motivare, sau orice minoră cerere a părţii poate fi lesne considerată esenţială pentru respectarea drepturilor sale si soluţionarea pricinii, astfel încât să atragă o casare cu trimitere spre rejudecare, măsură care poate veni în opoziţie cu termenul rezonabil al procedurilor.

În orice caz, problema va fi rezolvată prin Legea privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, prin care cauzele de casare cu trimitere sunt drastic reduse doar la necompetenţa materială sau după calitatea persoanei, nelegala compunere a completului, incompatibilitatea instanţei, nerespectarea dispoziţiilor vizând publicitatea şedinţei de judecată, participarea procurorului, a inculpatului şi a avocatului, când prezenţa acestora la judecată este obligatorie.

De asemenea, sub Noul Cod de procedură penală, când apelul va fi singura cale ordinară de atac împotriva hotărârilor luate asupra fondului, cazurile de desfiinţare cu trimitere sunt limitate, potrivit art. 421 pct. 2 lit. b, la absenţa părţii nelegal citate sau, deşi legal citată, a fost în imposibilitatea de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate şi la existenţa vreunuia din cazurile de nulitate absolute. La rândul lor, nulităţile absolute sunt mai reduse decât în prezent şi privesc, conform art. 281:

-compunerea completului de judecată;

-competenţa materială şi competenţa personală a instanţelor judecătoreşti, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente;

-publicitatea şedinţei de judecată;

-participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii;

-prezenţa suspectului sau a inculpatului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii;

-asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum şi a celorlalte părţi, atunci când asistenţa este obligatorie.