Cerere de anulare a certificatului de moştenitor

Ultimul domiciliu al defunctului B. D. nu este de natură a  produce efecte juridice asupra competenţei notarului public, întrucât s-a emis un certificat de calitate de moştenitor privind succesiuni succesive, iar ultimul defunct, B. G., tatăl pârâtei, a decedat în anul 1981 în Tg. Mureş. Certificatul de calitate de moştenitor se poate elibera şi după 6 luni de la data decesului defunctului, dacă dezbaterea succesorală are loc ulterior acestui termen. Termenul de 6 luni este un termen de prescripţie şi priveşte dreptul de opţiune succesorală.

Prin certificatul de calitate de moştenitor se constată doar vocaţia succesorală generală, numai eliberarea unui certificat de moştenitor ar fi presupus şi identificarea tuturor moştenitorilor şi a masei succesorale rămase după defuncţi, însă în cazul certificatului de calitate de  moştenitor, astfel de exigenţe nu sunt impuse de Legea nr. 36/1995.

Prin decizia civilă nr. 323 din 06.12.2012 a Tribunalului Mureş, pronunţată în dosarul nr. 12493/320/2010 s-au respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanta Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureş şi intervenienta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, împotriva sentinţei civile nr. 925 din 10.02.2012 pronunţată de Judecătoria Tg.-Mureş.

Pentru a pronunţa această hotărâre Tribunalul a reţinut că prima instanţă a constatat în mod corect faptul că nu există motive de nulitate a certificatului de calitate de moştenitor emis în anul 1998.

Referitor la pretinsa necompetenţă a notarului public, motivat de faptul că defunctul B. D. a decedat la Budapesta, s-a arătat că în situaţia succesiunilor succesive, competenţa notarului se determină în funcţie de ultimul domiciliu al ultimului defunct, în cauză acesta fiind tatăl reclamantei, B. G., decedat în Târgu Mureş în anul 1981.

În privinţa termenului în care se poate solicita emiterea certificatului de calitate  de moştenitor, instanţa a arătat că acesta se poate elibera oricând, la cerere, iar persoanele interesate pot invoca neacceptarea în termen a succesiunii. Prin certificatul de calitate de moştenitor, stabilindu-se doar o vocaţie generală la moştenire, fără a se stabili masa succesorală şi cotele care revin moştenitorilor, nu se poate aprecia asupra acceptării sau neacceptării în termen a succesiunii. De asemenea, s-a arătat că nu se poate susţine cu temei că solicitarea şi emiterea certificatului de calitate de moştenitor s-a făcut în frauda legii, pentru ca pârâta să poată beneficia de măsurile reparatorii, întrucât la data emiterii acestuia nu apăruse nici Legea nr. 1/2000 şi nici Legea nr. 247/2005.

Cu privire la certificatul de calitate de moştenitor reglementat de art. 84 din Legea nr. 36/1995, în forma iniţială, s-a arătat că reprezintă mai degrabă o adeverinţă care îi permite celui menţionat să adune documentele necesare obţinerii certificatului de moştenitor, iar faptul că ulterior emiterii legale a actului, acesta a jucat rolul de veritabil certificat de moştenitor, fiind folosit în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor imobile, deşi alte persoane sau şi alte persoane cu vocaţie succesorală ar fi trebuit să beneficieze de măsuri reparatorii, nu formează obiect de analiză în prezenta cauză şi nici nu poate să conducă la constatarea nulităţii absolute a actului.

Împotriva acestei hotărâri, atât reclamanta Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureş, cât şi intervenienta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva au formulat recurs, solicitând modificarea hotărârii atacate, admiterea apelurilor şi schimbarea sentinţei pronunţate de Judecătoria Tg.-Mureş, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului reclamanta Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureş a arătat că decizia atacată este nelegală, întrucât instanţa nu a luat în considerare dovezile administrate din care rezultă că emiterea certificatului de moştenitor s-a făcut în frauda legii, numai pentru ca pârâta B. A. să dobândească dreptul de proprietate aspra terenurilor cu vegetaţie forestieră. În acest sens, s-a arătat că prin Rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.-Mureş,  dată în dosarul nr. 6857/P/2010, s-a constatat săvârşirea infracţiunilor de fals în declaraţii şi uz de fals de către B. A., dispunându-se neînceperea urmăririi penale datorită intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Recurenta a invocat lipsa de rol activ a instanţei, în contextul în care nu a cercetat dosarul succesoral, în vederea lămuririi aspectelor referitoare la fraudarea legii. Necitarea de către notar a tuturor moştenitorilor este un viciu esenţial al certificatului de moştenitor şi atrage nulitatea acestuia.

Recurenta a mai invocat neacceptarea succesiunii în termenul de 6 luni prevăzut de art. 700 din Codul civil.

De asemenea, recurenta a arătat că nulitatea certificatului de calitate de moştenitor derivă şi din necompetenţa notarului public, întrucât defunctul B.D. nu a avut ultimul domiciliu în România, arătând totodată că interesul acesteia derivă din faptul că pârâta şi-a dovedit calitatea de persoană îndreptăţită la dobândirea dreptului de proprietate, fraudând legea, în contextul în care B.M., fiind cetăţean maghiar, nu putea obţine reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere ce i s-ar fi cuvenit după defunctul B. D.

În drept, recurenta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 din Codul de procedură civilă.

Recurenta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva a solicitat modificarea deciziei atacate, admiterea apelului, schimbarea sentinţei civile nr. 925 din 10.02.2012 a Judecătoriei Miercurea-Ciuc, în sensul admiterii acţiunii reclamanţilor şi constatarea nulităţii absolute a certificatului de calitate de moştenitor nr. 6/1998, emis în favoarea pârâtei intimate.

În motivarea recursului, intervenienta a arătat că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluţia pronunţată, motivele expuse fiind contradictorii şi străine de natura pricinii, nefiind analizate în concret motivele de apel formulate.

Intervenienta a criticat faptul că instanţa nu a analizat dosarul succesoral, nefăcând astfel o verificare concretă a aspectelor invocate cu privire la fraudarea legii de către pârâta intimată, cu privire la neacceptarea succesiunii în termenul de 6 luni şi nu a analizat aspectul referitor la necompetenţa notarului.

Recurenta a arătat că reaua credinţă a pârâtei este dovedită de faptul că a omis să declare existenţa altor moştenitori în viaţă după defunctul B. D., deşi acesta avea un fiu, care era cetăţean maghiar şi a folosit certificatul astfel obţinut pentru a-şi dovedi calitatea de persoană îndreptăţită să i se reconstituie 9300 ha de teren cu vegetaţie forestieră. În plus, B. M. a participat la adunarea ad hoc pentru constituirea SC G. SA, în calitate de moştenitor al lui B.D. pentru a culege drepturile ce-i revin, aferente aportului la capitalul social aferent structurii acţionariatului acestei societăţi.

În drept, intervenienta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 din Codul de procedură civilă.

Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureş a formulat întâmpinare la recursul intervenientei, prin care a solicitat admiterea acestuia, însuşindu-şi argumentele expuse în recursul promovat.

Examinând decizia atacată din perspectiva motivelor invocate, instanţa de control judiciar a constatat următoarele:

Recursurile promovate în cauză cuprind în esenţă aceleaşi motive de nelegalitate, astfel că acestea au fost grupate şi analizate împreună.

Analizând cu prioritate motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă, Curtea a constatat că este neîntemeiat. Astfel, hotărârea ce face obiectul prezentei analize nu cuprinde argumente contradictorii sau străine de natura cauzei. Dimpotrivă, Curtea a constatat că instanţa de apel a dezvoltat în considerentele deciziei argumentele avute în vedere la soluţia pronunţată pentru fiecare motiv de apel formulat, neexistând contradicţii în privinţa aspectelor reţinute de instanţă.

Referitor la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 din Codul de procedură civilă, Curtea a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie constatarea nulităţii certificatului de calitate de moştenitor nr. 6/1998 emis de BNP O. Ş., invocându-se mai multe vicii ale acestuia, care ar atrage nulitatea sa absolută.

Prin actul contestat în cauză s-a constatat că după defunctul B. D., decedat la data de 7 aprilie 1955, în Tg. Mureş, are calitatea de moştenitoare sora acestuia, B. M., după defuncta B. M., decedată la data de 1 iunie 1966, în Tg. Mureş, are calitatea de moştenitor fiul acesteia, B. G., iar după defunctul B.G., decedat la data de 30 iulie 1981, în Tg. Mureş, are calitatea de moştenitoare pârâta B. A., fiică. În cuprinsul înscrisului notarial s-a consemnat că nimeni nu a renunţat la moştenire, nimeni nu este străin de moştenire, precum şi că nu au fost declarate bunuri mobile şi nici bunuri imobile care să facă parte din masa succesorală.

Un prim motiv de nulitate al actului contestat invocat îl constituie necompetenţa notarului public, întrucât defunctul B. D. a decedat în Ungaria.

Curtea a constatat că ultimul domiciliu al defunctului B. D. nu este de natură a  produce efecte juridice asupra competenţei notarului public, întrucât în cauza de faţă s-a emis un certificat de calitate de moştenitor privind succesiuni succesive, iar ultimul defunct, B. G., tatăl pârâtei, a decedat în anul 1981 în Tg. Mureş. Din această perspectivă, notarul public a fost competent material să emită actul în discuţie.

Un  alt motiv de nulitate invocat îl constituie nerespectarea termenului de acceptare a unei succesiuni, de 6 luni, reglementat de art. 700 din Codul civil.

Cu privire la aceste argumente, Curtea a reţinut că un astfel de certificat de calitate de moştenitor se poate elibera şi după 6 luni de la data decesului defunctului, dacă dezbaterea succesorală are loc ulterior acestui termen. Termenul de 6 luni este un termen de prescripţie şi priveşte dreptul de opţiune succesorală, or, trebuie amintit faptul că acceptarea moştenirii se poate face expres sau tacit, în cauză neadministrându-se dovezi în acest sens.

Prin certificatul de calitate de moştenitor se constată doar vocaţia succesorală generală, numai eliberarea unui certificat de moştenitor ar fi presupus şi identificarea tuturor moştenitorilor şi a masei succesorale rămase după defuncţi, însă în cazul certificatului de calitate de  moştenitor, astfel de exigenţe nu sunt impuse de Legea nr. 36/1995.

Referitor la lipsa rolului activ al instanţei invocată de recurenţi pe considerentul că nu a fost cercetat dosarul notarial, Curtea a constatat că aceste critici nu sunt fondate. Astfel, instanţa a făcut demersuri în vederea verificării acestui dosar, însă termenul de păstrare pentru dosarele succesorale este de 10 ani, conform Nomenclatorului arhivistic naţional referitor la activitatea birourilor notariale, Camerelor Notarilor Publici şi Uniunii Naţionale  a Notarilor Publici din România, aprobat prin Hotărârea nr. 348 din 17.12.2010 a Biroului executiv al Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România şi confirmat de Arhivele Naţionale cu adresa nr. 374/23.02.2011.

Ca urmare a trecerii unei perioade de timp mai mare de 10 ani de la emiterea certificatului de calitate de moştenitor, a expirat termenul de păstrare a dosarului succesoral, astfel că instanţa s-a aflat într-o imposibilitate obiectivă de a verifica susţinerile reclamantei.

În ceea ce priveşte frauda la lege, aceasta s-a invocat pe considerentul că fiul lui B. D., respectiv B. M., fiind cetăţean maghiar, nu putea obţine, conform art. 48 din Legea nr. 18/1991, reconstituirea dreptului de proprietate pentru întreaga cotă de moştenire ce i s-ar fi cuvenit după tatăl său, în ipoteza în care ar fi avut cetăţenia română şi că în acest context ar fi convenit cu pârâta ca întreaga avere a defunctului B. D. să fie revendicată de aceasta, în frauda drepturilor reclamantei şi a intervenientei.

Curtea a reţinut că frauda la lege constă într-o manoperă dolosivă, folosită de părţi spre a realiza, pe calea actului juridic, o finalitate interzisă de reglementările în vigoare, prin eludarea indirectă şi ocultă a unei norme prohibitive.

Un act juridic se socoteşte săvârşit in frauda legii când anumite norme legale sunt folosite nu in scopul in care au fost edictate, ci pentru eludarea altor norme legale imperative.

Recurentele au invocat în acest context faptul că prin Rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.-Mureş s-a constatat săvârşirea infracţiunilor de fals în declaraţii şi uz de fals de către intimată, însă s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru că a intervenit prescripţia răspunderii penale.

Analizând conţinutul rezoluţiei menţionate, aflată la filele 72-73 în dosarul instanţei de fond, instanţa constată că Parchetul nu a constatat săvârşirea vreunei infracţiuni de către B. A., ci doar a  constatat faptul că a intervenit prescripţia răspunderii penale. Din această perspectivă, nu se poate accepta în vederea probării fraudei invocate de recurenţi rezoluţia în discuţie, pentru că din cuprinsul acesteia nu rezultă constatarea săvârşirii vreunei infracţiuni de către pârâtă. O atare constatare ar fi impus analizarea elementelor constitutive ale celor două infracţiuni menţionate, atât pe latură obiectivă cât şi pe latură subiectivă, aceste aspecte neregăsindu-se însă în rezoluţia menţionată.  Recurenţii nu au adus nici alte dovezi care să probeze cu certitudine susţinerile acestora referitoare la fraudarea legii de către pârâtă şi pretinsa conivenţă între aceasta şi B. M., cu atât mai mult cu cât la data emiterii certificatului de calitate de moştenitor nu apăruse Legea nr. 1/2000 sau Legea nr. 247/2005.

Având în vedere considerentele expuse anterior, constatând că nu este incident nici un motiv de nelegalitate, în temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea a respins recursurile promovate de reclamanta Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureş şi de intervenienta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva împotriva deciziei civile nr. 323 din 06.12.2012, pronunţată în dosarul nr. 12493/320/2010 al Tribunalului Mureş.

Domenii speta

Spete similare