Puterea de lucru judecat şi efectul substanţial al hotărârii judecătoreşti.

Puterea de lucru judecat este reglementată de art. 1201 Cod civil ca o prezumţie absolută şi de art. 166 Cod procedură civilă ca  excepţie de fond absolută, care poate fi invocată oricând şi de orice parte interesată, presupunând întrunirea triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză. Puterea de lucru judecat nu trebuie confundată cu efectul substanţial al actului jurisdicţional. Hotărârea judecătorească beneficiază de o a doua prezumţie, aceea de validitate şi regularitate. Opozabilitatea efectului substanţial şi puterea de lucru judecat sunt două lucruri distincte. Efectul substanţial al unei hotărâri judecătoreşti nu se analizează sub formă de excepţie, fiind o chestiune de fond. Din această perspectivă sunt neîntemeiate criticile recurentului referitoare la faptul că instanţa nu a pus în discuţia părţilor excepţia autorităţii lucrului judecat, încălcându-i astfel dreptul la apărare.

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 264 din 17.10.2012 a Tribunalului Mureş, pronunţată în dosarul nr. 3015/289/2009* s-a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantul M. D. împotriva sentinţei civile nr. 2207/24 noiembrie 2010, pronunţată de Judecătoria Reghin în dosarul nr. 3015/289/2009.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut că, deşi sub aspectul invocării unei nulităţi, apelantul este îndreptăţit să critice hotărârea primei instanţe, sub aspectul interesului, acesta nu poate pretinde soluţionarea în sensul admiterii cererilor sale. Astfel, motivele de apel se referă la situaţia de fapt, la folosirea terenului de 8000 mp din CF nr. 3343 Ibăneşti de către fratele şi tatăl apelantului reclamant mai mult de 30 de ani printr-o posesie utilă, netulburată şi sub nume de proprietar, la edificarea de către aceştia a unor construcţii în 1968, respectiv 1987,  la includerea fără temei a suprafeţei în certificatul de moştenitor atacat, apoi la înscrierea lipsită de temei a dreptului de proprietate asupra acestui teren în favoarea celor doi moştenitori testamentari şi la înstrăinarea succesivă a terenului.

Instanţa a reţinut că apelantului îi sunt paralizate toate argumentele prin forţa puterii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1466 din 11.12.2008, pronunţată de Judecătoria Reghin în dosarul nr. 2165/289/2007, rămasă definitivă şi irevocabilă, prin această hotărâre stabilindu-se că nu sunt îndeplinite condiţiile necesare uzucapiunii terenului de 8000 mp din CF nr. 3343 Ibăneşti, nr. top 5053/2/2 – 5080/2/2 de către reclamantul Matei Dumitru şi soţia Matei Olga.

Efectul principal al  sentinţei civile din 11.12.2008 este acela că soluţia de respingere a cererii de constatare a uzucapiunii şi a înscrierii în CF a dreptului astfel dobândit se prezumă în mod absolut că exprimă adevărul, nemaiputând fi contrazisă de o altă hotărâre.  Acest efect dă şi legitimitate puterii de lucru judecat, pentru că adevărul constituie raţiunea şi fundamentul hotărârii judecătoreşti. Pe cale de consecinţă, în cauză nu există o autoritate de lucru judecat, întrucât nu există tripla identitate părţi, obiect, cauză, cerută de art. 1201 vechiul Cod civil (aplicabil la data pronunţării hotărârii atacate), ci operează prezumţia că dispoziţia de respingere cuprinsă în sentinţa civilă indicată anterior exprimă adevărul, că are putere de lucru judecat şi că astfel nu mai poate fi contrazisă de o altă hotărâre judecătorească.

Instanţa de apel a constatat că o eventuală admitere a capetelor de cerere având ca obiect anularea certificatului de moştenitor, anularea actelor subsecvente, rectificarea CF şi restabilirea situaţiei anterioare ar fi lipsite de efect, din moment ce capătul de cerere privind uzucapiunea nu mai poate fi analizat ca urmare a pronunţării sentinţei civile nr. 1466 din 11.12.2008 a Judecătoriei Reghin. Prin urmare, în mod corect s-a apreciat prin hotărârea atacată că reclamantul nu are interes în promovarea acestor cereri, lipsind finalitatea urmărită la introducerea cererii de chemare în judecată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul M. D. a declarat recurs, prin care a solicitat casarea deciziei şi rejudecarea cauzei pe fond.

În motivarea recursului, reclamantul a arătat că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, instanţa neanalizând motivele de apel, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei.

Recurentul a mai arătat că în mod greşit s-a reţinut prezumţia puterii lucrului judecat, în contextul în care nu există identitate de părţi între cele două litigii şi că instanţa de apel ar fi trebuit să înlăture sentinţa civilă nr. 1466/2008 a Judecătoriei Reghin, întrucât a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 1201 din Codul civil, fiind pronunţată după rămânerea irevocabilă a sentinţei civile nr. 4219/1999 a Judecătoriei Tg.-Mureş existând autoritate de lucru judecat, prin care s-a reţinut faptul că antecesorul reclamantului M. V. a dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 0,80 ha teren din imobilul înscris în CF nr. 3343 Ibăneşti. S-a mai arătat că instanţa ar fi trebuit să admită petitele I-IV întrucât dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului de 8000 mp din proprietatea pârâtului T. I. se poate face nu numai prin uzucapiune, ci şi în baza art. 27 din Legea nr. 18/1991, întrucât terenul nu a fost cooperativizat.

Recurentul a mai arătat că instanţa a încălcat prevederile art. 161 din Codul de procedură civilă, nepunând în discuţie excepţiile invocate din oficiu privind lipsa calităţii procesuale active şi autoritatea de lucru judecat, nesocotindu-i astfel dreptul la apărare.

În drept, recurentul şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9 din Codul de procedură civilă.

Examinând decizia atacată din perspectiva motivelor invocate, instanţa de control judiciar constată următoarele:

Cu privire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă, Curtea a constatat că decizia ce face obiectul prezentei analize cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, instanţa de apel răspunzând argumentelor invocate de apelant în apelul promovat. În acest sens, instanţa a observat că argumentele arătate în legătură cu situaţia de fapt, la folosirea terenului de 8000 mp din CF nr. 3343 Ibăneşti de către fratele şi tatăl apelantului reclamant mai mult de 30 de ani printr-o posesie utilă, netulburată şi sub nume de proprietar, la edificarea de către aceştia a unor construcţii în 1968, respectiv 1987,  la includerea fără temei a suprafeţei în certificatul de moştenitor atacat, apoi la înscrierea lipsită de temei a dreptului de proprietate asupra acestui teren în favoarea celor doi moştenitori testamentari şi la înstrăinarea succesivă a terenului au fost înlăturate de instanţa de apel, constatându-se că apelantul nu justifică un interes în promovarea acţiunii, întrucât îi sunt paralizate toate argumentele prin forţa puterii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1466 din 11.12.2008, pronunţată de Judecătoria Reghin în dosarul nr. 2165/289/2007.

Astfel, nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată, reclamantul putând ataca certificatul de moştenitor nr. 929 din 20.02.1974, pe considerentul că suprafaţa trecută în acesta ca masă succesorală este mai mare decât cea cuprinsă în legatul cu titlu particular lăsat intimaţilor T. I. sen. şi T. L. de către defuncta M. I., întrucât prevederile art. 88 alin. 1  stabilesc posibilitatea terţilor de a ataca certificatul de moştenitor în justiţie, cerând anularea sa. Însă, faţă de terenul care formează obiectul demersului judiciar în prezenta cauză  s-a stabilit în mod irevocabil că nu au fost îndeplinite condiţiile uzucapiunii de către apelant, prin sentinţa menţionată anterior. Din această perspectivă, reclamantul nu are calitatea de persoană interesată în a solicita anularea certificatului de moştenitor, întrucât efectul principal al  sentinţei civile din 11.12.2008 este acela că soluţia de respingere a cererii de constatare a uzucapiunii şi a înscrierii în CF a dreptului astfel dobândit se prezumă în mod absolut că exprimă adevărul, nemaiputând fi contrazisă de o altă hotărâre. În consecinţă, soluţionarea petitelor cererii de chemare în judecată este lipsită de efect din moment ce capătul de cerere privind uzucapiunea nu mai poate fi analizat, lipsind finalitatea urmărită la introducerea cererii de chemare în judecată.

Puterea de lucru judecat este reglementată de art. 1201 Cod civil ca o prezumţie absolută şi de art. 166 Cod procedură civilă ca  excepţie de fond absolută, care poate fi invocată oricând şi de orice parte interesată, presupunând întrunirea triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză. Puterea de lucru judecat nu trebuie confundată cu efectul substanţial al actului jurisdicţional. Hotărârea judecătorească beneficiază de o a doua prezumţie, aceea de validitate şi regularitate. Opozabilitatea efectului substanţial şi puterea de lucru judecat sunt două lucruri distincte. Efectul substanţial al unei hotărâri judecătoreşti nu se analizează sub formă de excepţie, fiind o chestiune de fond. Din această perspectivă sunt neîntemeiate criticile recurentului referitoare la faptul că instanţa nu a pus în discuţia părţilor excepţia autorităţii lucrului judecat, încălcându-i astfel dreptul la apărare.

Curtea a respins şi susţinerile recurentului referitoare la împrejurarea că prin sentinţa civilă nr. 4219 din 23.07.1999 a Judecătoriei Tg. - Mureş (fila 21 în dosarul primei instanţe) s-ar fi constatat dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra suprafeţei de teren în litigiu, întrucât din chiar cuprinsul hotărârii menţionate rezultă că instanţa a constatat neîndeplinirea condiţiilor pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune în regim de carte funciară, proprietarii tabulari fiind în viaţă.

Faţă de cele expuse anterior, Curtea a constatat că  este de prisos a mai analiza criticile care fac trimitere la analiza materialului probator administrat.

În consecinţă, Curtea a constatat că hotărârea este legală, dispoziţiile legale incidente fiind corect aplicate, nefiind incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 din Codul de procedură civilă, astfel că în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă a respins ca nefondat recursul promovat de reclamantul M. D. împotriva deciziei civile nr. 264 din 17.10.2012, pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. 3015/289/2009*.

Domenii speta

Spete similare