Furt calificat şi violare de domiciliu. Lipsa probelor care dovedesc faptele. Achitare

Sentinţă penală 713 din 16.11.2006


Furt calificat şi violare de domiciliu. Lipsa probelor care dovedesc faptele. Achitare

Încheierea penală nr. 713/16.11.2006

Prin sentinţa penală nr. 356/16 februarie 2006 pronunţată de Judecătoria Bârlad în dosarul penal nr. 5502/2005, în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a cu referire la art. 10 lit. c Cod penal, a fost achitat inculpatul C.Gh., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 192 alin. 2 Cod penal şi art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

În pronunţarea acestei sentinţe instanţa a reţinut următoarele:

Inculpatul C.Gh. locuieşte în Bârlad, str. Plevnei, nr. 12 împreună cu concubina sa, mama, sora şi nepoatele sale. Este o fire violentă şi în data de 17.05.2005, i-a cerut concubinei sale care obişnuia să efectueze diferite activităţi gospodăreşti la domiciliul părţii vătămate C.T., să sustragă bunuri din domiciliul acestuia.

Inculpatul nu a fost niciodată la vătămat, singura care avea acces cu acordul acestuia fiind concubina inculpatului.

Iniţial concubina inculpatului la insistenţele acestuia, a mers să sustragă bunuri, dar s-a întors aducându-i la cunoştinţă acestuia că în vizită la vătămat se afla una din fiicele sale.

Spre seară, concubina, la solicitarea inculpatului şi de teama violenţelor ce acesta le-ar fi exercitat, a mers la vătămat, a intrat pe poarta care era închisă, dar neasigurată şi cunoscând imobilul vătămatului, s-a deplasat în una din camere, de unde a sustras o butelie şi un pachet de carne de porc. Butelia a lăsat-o în stradă la poarta vătămatului şi s-a deplasat la domiciliu numai cu pachetul de carne.

I-a adus la cunoştinţă inculpatului despre bunurile sustrase şi i-a cerut acestuia să meargă să aducă butelia.

Acesta s-a deplasat la locul unde era lăsat bunul şi l-a adus la domiciliul său.

În acea seară, inculpatul şi-a bătut mama şi sora. Ca urmare a acestei situaţii pentru a se răzbuna pe el, C.L. l-a reclamat la poliţie ca fiind autorul furtului buteliei de la partea vătămată.

În cursul urmăririi penale şi la cercetarea judecătorească şi-au schimbat declaraţiile şi au indicat ca autor al furtului pe V.S.. De altfel, aceasta recunoaşte săvârşirea celor 2 fapte.

Inculpatul a dat declaraţii contradictorii la urmărirea penală, dar în faţa instanţei a susţinut că nu el este autorul şi că declaraţiile care le-a dat au fost ca urmare a presiunilor care s-au făcut asupra lui de către organele de urmărire penală.

Susţinerile inculpatului sunt probate cu declaraţia martorelor C.G., C.L. şi V.S.

Partea vătămată, în declaraţiile date la instanţă, a precizat că inculpatul nu obişnuia să vină niciodată la el, în schimb concubina acestuia era cea care venea ori de câte ori era solicitată şi că primea pentru munca depusă produse alimentare.

Datorită acestui fapt şi el apreciază că autorul furtului este concubina şi nu inculpatul.

Reţinând această situaţie de fapt instanţa constată că în curtea părţii vătămate a pătruns pe timp de noapte la data de 17.05.2005 o altă persoană şi nu inculpatul, aceeaşi persoană fiind cea care a sustras şi butelia.

În concluzie, instanţa a constatat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, cu referire la art. 10 lit. c Cod procedură penală, motiv pentru care a dispus achitarea inculpatului C.Gh. pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu şi furt calificat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel procurorul care a susţinut că sentinţa este nelegală întrucât au fost ignorate probele dosarului care confirmă vinovăţia inculpatului.

Tribunalul Vaslui prin decizia penală nr. 261/A/22.06.2006 a respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad şi a menţinut sentinţa penală nr. 356/2006 a Judecătoriei Bârlad.

Instanţa e control judiciar a reţinut următoarele:

Potrivit depoziţiilor martorilor audiaţi în cauză, inculpatul nu a cunoscut nimic în legătură cu existenţa acelei butelii la domiciliul său, decât atunci când au venit organele de urmărire penală, autorul furtului fiind concubina acestuia care în mod curent obişnuia să meargă la domiciliul părţii vătămate. Cum de altfel acesta din urmă a susţinut şi a declarat că inculpatul nu îl mai vizita de foarte multă vreme, excluzând astfel posibilitatea ca inculpatul să comită cele două infracţiuni în calitate de autor.

Instanţa de fond a reţinut această situaţie în mod corect şi în concordanţă cu probele pe care le-au administrat în cursul judecăţii cu atât mai mult în condiţiile în care nu reiese din probe furtul acelui pachet de carne.

Totodată este îndoielnică şi ipoteza susţinută privind instigarea de către inculpat la faptele reţinute ale concubinei sale, întrucât depoziţia martorei C.L., sora inculpatului, este subiectivă, ţinând seama de relaţiile în care se află aceştia, aşa încât nu se impune schimbarea încadrării juridice.

În termen legal decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui şi a vizat greşita achitare a inculpatului C.Gh..

Se susţine că instanţele au ignorat faptul că la domiciliul inculpatului a fost găsită butelia, iar despre furt organele de cercetare penală au fost sesizate de C.L., sora inculpatului.

Această martoră a declarat că în acea seară inculpatul i-a spus concubinei – V.S. – să meargă să sustragă bunuri de la vătămat, apoi după un timp i-a văzut pe amândoi plecând de acasă şi revenind cu o butelie ce era transportată de inculpat şi cu un pachet de carne pe care-l ducea V.S.

Martora C.G. a declarat că a văzut-o pe V.S. intrând în curtea părţii vătămate şi a ieşit cu o butelie pe care a dat-o inculpatului.

Pe de altă parte instanţele au considerat ca fiind sinceră numai declaraţia martorei V.S., respectiv că ea a sustras bunurile înlăturând nejustificat pe cele ale martorelor C.L. şi C.G.

Situaţia de fapt expusă nu poate motiva soluţia de achitare, situaţie în care se solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor şi pe fond condamnarea inculpatului.

Motivul invocat de procuror se încadrează în drept în cazul de casare prevăzut de art. 385 ind. 9 alin. 1 pct. 18 privind grava eroare de fapt şi este nefondat.

Aflarea adevărului într-o cauză penală – regulă de bază a procesului penal – implică a stabili dacă fapta există şi întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni, care este autorul acesteia şi dacă făptuitorul răspunde penal.

Pe de altă parte, probele se administrează în faţa instanţei, oral, nemijlocit şi contradictoriu, creând condiţii pentru analiza aprofundată a acestora.

În cauză, ambele instanţe au perceput şi analizat probele ajungând astfel la concluzia justificată că sunt insuficiente pentru a stabili vinovăţia inculpatului C.Gh. şi a hotărî condamnarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunilor de „violare de domiciliu” şi „furt calificat”.

Rezultă din actele dosarului, că în data de 18 mai 2005 numita C.L., a sesizat organele de cercetare penală arătând că în data de 17 mai 2005 inculpatul C.Gh. a sustras din locuinţa părţii vătămate C.T. „o butelie de aragaz”.

Se mai consemnează în procesul-verbal – fila 5 dosar urmărire penală – că butelia se află la „locuinţa din Bârlad, str. Plevnei, nr. 12”.

În data de 19 mai 2005 s-a întocmit procesul-verbal de cercetare la faţa locului întocmindu-se şi planşe fotografice.

În procesul-verbal – fila 6 verso – se arată: „Nu au fost ridicate urme sau mijloace de probă. Nu au fost ridicate sau distruse bunuri sau valori”.

Deşi butelia nu a fost găsită la locuinţa inculpatului, neexistând în acest sens un act de ridicare a bunului la 19 mai 2005 – fila 13 dosar urmărire penală -  organele de cercetare penală au predat părţii vătămate una „butelie de aragaz de culoare albastră cu gaz în ea cu căpăcel de culoare albastră”.

Partea vătămată nu a avut cunoştinţă de acest furt, aflând aceasta la 19 mai 2005, dată la care i s-a restituit butelia (fila 12 dosar urmărire penală).

În declaraţiile date la urmărirea penală inculpatul a recunoscut săvârşirea furtului pentru ca ulterior în faţa instanţei – fila 9 dosar cercetare judecătorească – să arate că bunurile au fost aduse de către concubina sa, V.S.

În timpul urmăririi penale această martoră a arătat că „ în seara zilei de 17.05.2005 concubinul meu – inculpatul C.Gh. – a venit acasă cu o butelie de aragaz şi o pungă cu carne de porc, cred că era ora 2300 dar nu l-am întrebat de unde le are pentru că îmi era frică de el”.

Situaţia relatată este retractată în faţa instanţei, susţinând că ea este autoarea furtului şi că inculpatul C.Gh. nu a avut cunoştinţă de cele întâmplate: „pe seară profitând de faptul că vătămatul era într-o bucătărie iar casa era descuiată am intrat şi am luat butelia…”, „carne nu am luat”.

Contradictorii sunt şi depoziţiile martorei C.L. care la data de 15 iulie 2005 – deci aproximativ la două luni de la comiterea faptei – arată că autorii furtului sunt V.S. şi C.Gh. – (fila 21 verso dosar urmărire penală), aspecte ce se regăsesc în partea a doua a declaraţiei dată la instanţă – fila 19 dosar cercetare judecătorească.

În aceeaşi depoziţie din 02 februarie 2006 martora arată că „într-o seară, nu mai reţine ora, V.S mi-a arătat o butelie care se afla în cameră la ea. Mi-a spus că a luat-o de la partea vătămată. În acest timp inculpatul era acasă”.

C.G. – nepoata inculpatului – a arătat că „de la concubina inculpatului ştiu că aceasta a sustras butelia de la partea vătămată” – fila 26 dosar fond.

Este de observat că reproducerea faptelor în faţa organelor de anchetă cât şi în faţa instanţelor de judecată sunt distorsionate alteori retractate fiind invocate fie presiuni ale organelor de cercetare penală, fie elemente de fapt contradictorii care privesc bunurile sustrase, cât şi calitatea de autori sau autor al faptelor presupus a fi săvârşite.

Nu este lipsit de importanţă şi faptul că inculpatul C.Gh. este concubinul martorei V.S. şi fratele martorei C.L., iar C.G. este nepoata inculpatului.

În acest context sunt îndoielnice depoziţiile acestora iar în activitatea de evaluare a probelor, ambele instanţe au concluzionat în mod corect că nu se poate stabili fără dubii calitatea de autor, complice sau instigator a inculpatului la săvârşirea faptelor deduse judecăţii.

Prin urmare, soluţia de achitare dispusă de instanţa fondului şi confirmată de instanţa de control judiciar este temeinică şi legală, recursul declarat de procuror este nefondat şi a fost respins conform dispoziţiilor art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. „b” Cod procedură penală.