Recurs. Daune morale acordate părţii vătămate constituită parte civilă în condiţiile săvârşirii infracţiunii de ultraj. Examinarea criticii prin prisma dispoziţiilor art. 385 ind. 9, art. 18 ind. 1 din Codul de procedură penală anterior abrogării pri...

Recurs. Daune morale acordate părţii vătămate constituită parte civilă în condiţiile săvârşirii infracţiunii de ultraj. Examinarea criticii prin prisma dispoziţiilor art. 385 ind. 9, art. 18 ind. 1 din Codul de procedură penală anterior abrogării prin Legea nr. 356/2006

Decizia penală nr.804/14.12.2006

Judecătoria Iaşi, prin sentinţa penală nr.757/15 februarie 2006 pronunţată în dosarul penal nr.9539/2005, a condamnat pe inculpatul B.D.I. la pedeapsa de 2000 RON amendă pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prevăzută de art. 239 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 13, 74 lit. a şi art. 76 lit. e Cod penal.

În baza art.81 Cod penal a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe durata de 1 an şi a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal.

A respins ca neîntemeiată cererea părţii vătămate şi civile P.N. privind obligarea inculpatului la 20 milioane lei vechi daune materiale şi 180 milioane lei vechi daune morale.

Hotărând în sensul celor de mai sus, instanţa a reţinut în esenţă următoarele:

La  data  de  08.10.2004  inculpatul  B.D.I.  s-a  deplasat  la  sediul  Primăriei  Ungheni  pentru  a  obţine  un  număr  de  înregistrare  pentru adresa  anterior  menţionată  pe  o copie  a  acesteia, adresându-se  în acest sens  secretarului  primăriei, martorul  J.G.  Acesta  a  refuzat  să răspundă  solicitării  motivând  că  este  ocupat. În  acel  moment  în biroul  secretarului  a  intrat  partea  vătămată  P.N., primarul  comunei.  Acesta  a  luat  copia  adresei  din  mâna  inculpatului  pentru  a  vedea  despre  ce  este  vorba, pornind  spre  ieşire. Inculpatul  l-a  urmat, pe hol având loc o discuţie  între  cei doi, context  în care  inculpatul  B.D.I.  a  lovit  pe partea  vătămată  cu pumnul  în  zona  feţei.  În  urma  loviturii  primite, partea  vătămată  a  căzut  pe  treptele  din faţa  biroului contabilului  P.R.

Potrivit  certificatului  medico-legal  nr. 2731/11.10.2004  în urma agresiunii  partea  vătămată  P.N.  a  suferit  leziuni, respectiv  traumatism  labio-dentar  cu  echimoză  şi contuzie  dentară  13  şi a  prezentat  comoţie  cerebrală  anamnestică, pentru  a  căror  vindecare  au fost  necesare  12 – 14  zile  de  îngrijiri  medicale.

Situaţia  de  fapt  astfel  cum  a  fost  reţinută  de  instanţa  de  judecată  rezultă din  coroborarea  probelor  administrate  pe  parcursul  urmăririi penale  şi în faza  cercetării  judecătoreşti.

Cu privire la latura civilă  a  cauzei  instanţa  a  constatat  că partea  vătămată  P.N., audiat  fiind  de  către instanţa  de  judecată,  s-a  constituit  parte  civilă  în cauză  cu  suma de  20 milioane  lei  ROL,  reprezentând  daune  morale.  Înaintea concluziilor  asupra  fondului cauzei,  la  termenul  din data de  13.01.2006, partea  vătămată, prin  apărător,  a  declarat  că  înţelege  să-şi  majoreze  pretenţiile  civile  la  suma  de  200 milioane lei  ROL,  din care  suma de  20 milioane  lei ROL  reprezintă  daune  materiale, pentru  cheltuielile  făcute  de  partea  vătămată  cu  îngrijirile  medicale, şi suma  de  180  milioane lei  ROL  reprezintă  daune  morale.  Cu privire la  daunele  morale, prin concluziile  scrise  depuse  la  dosarul  cauzei  s-a  precizat  că  ele  reprezintă  un  echivalent  al  prejudiciului moral  cauzat  părţii  vătămate, prejudiciu  constând  în „atingerile aduse demnităţii şi prestigiului părţii vătămate”  ca primar  al comunei.

În  primul  rând  s-a  constatat  faptul că  majorarea  pretenţiilor  civile  din  partea  părţii vătămate  s-a  făcut  cu  depăşirea  termenului  prevăzut  la art. 15  alin.2  Cod procedură penală. Aşa  cum  a  statuat  şi instanţa supremă  în practica  sa  (a se vedea Decizia  nr. 3731/2001) suplimentarea  pretenţiilor  din partea  părţii  civile  se  poate  face  numai  în termenul  prevăzut  de  art.  15  alin.2 Cod procedură penală, termen prevăzut  în considerarea respectării  dreptului  la  apărare al inculpatului, care  trebuie  să  aibă  posibilitatea  de  a-şi  face  apărări  în procesul  penal,  atât  cu privire la  latura  penală, cât şi  cu  privire la  latura  civilă.  În  cauză, partea  civilă  a  solicitat  iniţial, în  termenul  legal, doar  daune  morale,  într-un  cuantum relativ  redus, ulterior, cu ocazia dezbaterilor asupra fondului cauzei, solicitând obligarea  inculpatului  şi la plata  de  daune  materiale  şi majorându-şi  pretenţiile  legate  de plata  daunelor  morale.

În  acelaşi  timp, pretenţiile  civile  ale  părţii  civile  P.N. sunt şi  neîntemeiate,  pentru  următoarele  considerente:

Cât priveşte  daunele  materiale  solicitate, constând  în cheltuieli  făcute  de  partea  civilă  cu  îngrijirile  medicale, acestea  nu au fost  dovedite, deşi partea  vătămată  şi civilă  P.N.  a  beneficiat de  asistenţă  juridică  din partea  a  doi  apărători  aleşi. Nu au  fost  depuse  la  dosarul  cauzei  înscrisuri  din care să rezulte  că  partea  vătămată  a  urmat  un tratament  medical, că  acest  tratament  a  avut  legătură  cu fapta  penală  săvârşită  de  inculpatul  B.D.I., iar în  considerarea  celor prescrise  de  medic  partea  vătămată  şi civilă  a  făcut  cheltuieli personale  pentru  achiziţia  de  medicamente.  De  altfel, cu privire la  partea  vătămată, care  în  acest  timp  efectua  şi un tratament  de  specialitate,  în  foaia  de  observaţie  clinică  nr. 9773  nu se  consemnează  că ar  fi  necesitat  şi un  alt  tratament  decât  cel pentru  diagnosticul  stabilit  la  momentul  internării, deşi  la  data  de  13.10.2004  a  fost  supus  unor  examene  clinice.

În ceea  ce  priveşte  daunele morale, partea  vătămată  şi civilă  P.N.  a  solicitat  obligarea  inculpatului  la plata  sumei de  20  milioane  lei ROL, ulterior  majorată  la  180  milioane  lei ROL, pentru prejudiciul  moral  cauzat, prejudiciu  constând  în  atingerea  demnităţii şi onoarei sale de  primar.  În acest  sens  toţi martorii  audiaţi în cauză, fiind  interpelaţi  de către  apărătorii  părţii vătămate, au declarat  că,  după  părerea  lor,  imaginea  primarului  în comună  a  fost  afectată  în urma  faptei  penale  săvârşite  de  inculpatul  B.D.I.

Numai  că  infracţiunea  prevăzută  de  art. 239 Cod penal este  o infracţiune  complexă  care  are  ca  obiect  juridic  principal  relaţiile  sociale  referitoare  la  respectul  datorat  autorităţii  de  stat, iar  în forma  prevăzută  de aliniatul  2  ca  obiect  juridic  secundar  relaţiile  sociale  referitoare  la  integritatea  corporală şi sănătatea  persoanei.  Infracţiunea  de  ultraj  este  o  infracţiune  de  pericol, rezultatul  său  constând  într-o  stare  de  pericol pentru  autoritatea  de  stat, nefiind  generatoare  sub  aspectul  obiectului  său  juridic  principal  de  daune materiale  şi  morale.

Partea  civilă  P.N.  a  solicitat repararea  prejudiciului  adus  demnităţii  şi  imaginii  sale  de  primar.  Numai  că  ultrajul,  ca  infracţiune  contra  autorităţii,  apără  prestigiul  unei  instituţii  şi  nu  al  unei  persoane.  Ori,  prestigiul  autorităţii  de  stat  a  fost  restabilit  prin  condamnarea  inculpatului  pentru  încălcarea  normei  de  drept.

Sentinţa astfel pronunţată a fost apelată de partea vătămată P.N. şi inculpatul B.D.I.

Partea vătămată a precizat că daunele morale şi materiale au fost dovedite şi justificate şi se impun a fi acordate iar inculpatul a solicitat achitarea pe considerentul greşitei încadrări juridice dată faptei întrucât fapta a fost săvârşită fără vinovăţie.

Tribunalul Iaşi, prin decizia penală nr.606/26.09.2006 a respins ca nefondate apelurile şi a obligat apelanţii la cheltuieli judiciare către stat.

În pronunţarea acestei decizii, instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă următoarele:

Situaţia de fapt este corectă, corespunde adevărului obiectiv şi a fost probată, dincolo de orice îndoială cu întreg materialul probator administrat în cauză.

Cât  priveşte  soluţia  pronunţată  de  instanţa  de  fond  în  acţiunea  civilă  formulată  de  partea  vătămată  P.N., tribunalul  a apreciat că este  legală  şi temeinică.

Partea  civilă  nu a  probat  caracterul  cert  al  prejudiciului  material  şi al  prejudiciului  moral  încercat,  condiţie  esenţială  pentru  antrenarea  răspunderii  civile  delictuale.

Prejudiciul  moral  cauzat  părţii  vătămate  P.N.,  ca  persoană  fizică – şi nu instituţiei  primarului  - nu a  fost  dovedit.  Simpla  existenţă  a  incidentului  dintre  părţi  nu face  dovada, prin  ea  însăşi, a  unei suferinţe  morale  certe  aptă  de  a  fi cuantificată.

De  asemenea, tribunalul  a constatat că actele  medicale  depuse  de  partea  civilă  la dosarul  cauzei  fac  dovada  faptului  că  aceasta  a  suportat  un  tratament  corespunzător, dar  nu  şi  a  contravalorii  acestuia.

În termenul prevăzut de art.385 ind.3 alin.1 Cod procedură penală, hotărârile date în cauză au fost recurate de partea civilă P.N. şi inculpatul B.D.I.

Partea civilă a invocat ca o primă critică faptul că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală întrucât nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia de respingere a daunelor iar motivele reţinute se contrazic între ele; motiv de casare prevăzut de art.385 ind.9 pct.9 Cod procedură penală.

În ce priveşte daunele materiale, acestea sunt justificate pentru suma de 14 milioane lei vechi reprezentând retribuţia avută la serviciu pe durata celor 14 zile în care s-a efectuat tratamentul medical.

A doua critică priveşte grava eroare de fapt prin respingerea daunelor morale, motiv de casare prevăzut de art.385 ind.9 pct.18 şi alin.2 Cod procedură penală.

Se arată că daunele morale sunt susceptibile de a fi reparate şi pecuniar întrucât lezarea unor drepturi nepatrimoniale poate determina şi prejudicii materiale. Între aceste prejudicii figurează şi cele aduse prestigiului, demnităţii sau reputaţiei unei persoane împotriva căreia a fost săvârşită o faptă penală.

A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor şi pe cale de consecinţă obligarea inculpatului la daune materiale şi morale aşa cum au fost solicitate.

Inculpatul nu a invocat motive de casare prin cererea declarativă şi nici printr-un memoriu separat.

Examinând actele şi lucrările dosarului raportat criticilor formulate, Curtea a constatat recursul ca fiind întemeiat numai în ce priveşte acordarea cu titlu a daunelor morale către partea civilă.

Prin decizia instanţei de apel s-a motivat faptul că partea civilă nu a probat caracterul cert al prejudiciului material  şi moral încercat, condiţie esenţială pentru antrenarea răspunderii civile delictuale.

S-a mai reţinut că prejudiciul moral cauzat părţii vătămate, ca persoană fizică – şi nu instituţiei primarului – nu a fost dovedit şi că simpla existenţă a incidentului dintre părţi nu a făcut dovada suferinţelor morale.

În acest context, cel dintâi motiv de casare ce vizează soluţia de respingere a daunelor pentru nemotivare, nu este întemeiat întrucât instanţa de control judiciar s-a pronunţat asupra tuturor motivelor invocate (art.378 alin.3 Cod procedură penală).

Corect, ambele instanţe, în raport de probatoriul administrat au respins ca nedovedite pretenţiile civile constând în daune materiale solicitate de partea civilă.

În cauză nu s-au depus înscrisuri care să ateste că partea vătămată a urmat tratament medical şi că acest tratament a avut legătură cu fapta penală săvârşită de inculpat.

Prin foaia de observaţie clinică a părţii vătămate nr.9773 nu s-a consemnat că ar fi necesitat şi un alt tratament decât cel pentru diagnosticul stabilit în momentul internării, deşi la 13 octombrie 2004 a fost supus unor examene critice.

Hotărârile pronunţate în cauză urmează a fi reformulate însă în ceea ce priveşte acordarea daunelor morale pentru următoarele considerente:

Aprecierea prejudiciului moral nu se rezumă la determinarea „preţului” suferinţelor fizice sau psihice, ci înseamnă aprecierea tuturor consecinţelor negative ale prejudiciului şi implicaţiilor acestora pe toate planurile vieţii sociale a persoanei vătămate.

Se impune a fi apreciată pierderea pe plan fizic, psihic, social, profesional şi familial din ceea ce ar însemna o viaţă normală şi liniştită.

S-a dovedit incontestabil prin probele administrate că partea vătămată – P.N. – în calitate de primar al comunei Ungheni – a fost insultat şi lovit de inculpat în sediul primăriei, fapta fiind săvârşită în legătură cu atribuţiile de serviciu ale acestuia.

În urma loviturii primite, partea vătămată a prezentat un traumatism labio-dentar cu echimoză şi contuzie dentară 13 şi comoţie cerebrală anamnestică. Conform certificatului medico-legal nr.2731 din 11 octombrie 2004 emis de I.M.L. Iaşi leziunile s-au putut produce prin lovire cu corp contondent – pumn, palmă şi pot data din 8 octombrie 2004 şi au necesitat 12 – 14 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.

În adevăr, ultrajul are ca obiect juridic special relaţiile referitoare la respectul datorat autorităţii de stat, care presupune respect şi faţă de funcţionarul care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul acestei autorităţi.

În forma agravantă prevăzută de art.239 alin.2 Cod penal, infracţiunea de ultraj se realizează prin acţiuni de lovire, alte acte de violenţă sau acţiuni de vătămare corporală.

Fiecare dintre aceste acţiuni are o incriminare distinctă în Codul penal constituind o infracţiune contra persoanei: „lovire sau alte violenţe” – art.180 Cod penal – şi „vătămare corporală” -  art.181 Cod penal. Prin urmare, persoana ce îndeplineşte exerciţiul autorităţii, a suferit – în mod evident – şi un prejudiciu moral.

Ar fi inacceptabil ca o persoană fizică, constituită parte civilă, având ca obiect acordarea de daune morale în cadrul infracţiunilor prevăzute de art.180 sau art.181 din Codul penal să poată beneficia, în principiu, de aceste sume, iar funcţionarul căruia i s-au cauzat aceleaşi suferinţe fizice şi psihice, să fie înlăturat cu motivarea că persoana lezată are o calitate specială – funcţionar public – şi că în această calitate nu este posibilă o dezdăunare efectivă.

Pe de altă parte – ultrajul prevăzut de art.239 alin.2 Cod penal – are ca obiect secundar relaţiile sociale referitoare la integritatea corporală şi sănătatea persoanei, situaţie în care este îndreptăţit la o despăgubire rezonabilă.

În cauză, deşi suferinţa morală este certă, cuantumul acesteia nu poate face obiectul unor constatări obiective, ci ale unor aprecieri pur subiective.

Inexistenţa unor probe directe nu poate conduce automat la respingerea acestora ca fiind nedovedite.

Există însă posibilitatea ca pe baza probelor indirecte, să se tragă unele concluzii referitoare la daunele  morale şi cuantumul lor, în raport şi cu efectele infracţiunii.

În acest sens, certificatul medico-legal arată că partea vătămată P.N. a acuzat cefalee şi pierdere de cunoştinţă, iar la examenul neurochirurgical – comoţie cerebrală, nevralgie ARNOULD postraumatică dr. iar la examenul stomatologic s-a constatat contuzia dentară 13.

În acest context, suferinţa de a fi privată de o viaţă normală corespunzătoare raportat vârstei şi profesiei exercitate de partea vătămată, poate fi calificată ca o despăgubire conform cu prevederile art.14 alin.5 din Codul de procedură penală.

În ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale, iniţial partea vătămată a solicitat 20 milioane lei vechi – fila 49 dosar fond, pentru ca ulterior, la 13 ianuarie 2006, să solicite majorarea acestora la 180 milioane lei vechi.

La dezbaterile pe fondul cauzei – 15 februarie 2006 - inculpatul, prin apărător, a formulat concluzii numai în ceea ce  priveşte latura penală a cauzei, fără a solicita limitarea acestor despăgubiri conform celei dintâi declaraţii.

Cererea de majorare apare ca tardivă numai în contextul în care s-au solicitat sume în plus în cursul dezbaterilor situaţie în care în adevăr se încalcă dreptul la apărare a inculpatului care nu are posibilitatea de a-şi formula apărări în procesul penal.

Or, majorarea a avut loc la o dată anterioară, prin cerere scrisă, cerere ce nu se confundă cu constituirea de parte civilă care se face cel târziu la citirea actului de sesizare.

În ceea ce priveşte suma solicitată – 180 milioane lei vechi – aceasta este excesivă şi lasă locul unei îmbogăţiri fără just temei.

Cum stabilirea daunelor morale constituie o chestiune de fapt, aceasta a fost apreciată ca fiind rezonabil cuantificată la 40 milioane lei vechi (4000 lei RON) sumă la care este obligat inculpatul.

În ce priveşte recursul declarat de inculpatul B.D.I., s-a constatat că este neîntemeiat.

Potrivit dispoziţiilor art.385 indice 10 alin.1 şi 2 Cod procedură penală, recursul trebuie să fie motivat prin cererea declarativă de recurs sau printr-un memoriu separat care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

Nefiind respectate cerinţele legale, recursul inculpatului a fost examinat conform alin.2 ind.1 al art.385 ind.10, constatându-se că nu există temeiuri care, examinate din oficiu, să conducă la casarea hotărârilor.

Faţă de considerentele expuse, în baza disp.art.385 ind.15 pct.2 lit. d cu referire la art.385 ind.9 pct.17 ind.1 – anterior abrogării prin Legea nr.356/2006 – a fost admis recursul declarat de partea civilă P.N. iar inculpatul a fost obligat la plata sumei de 4000 lei cu titlu de daune morale.

În baza art.385 ind.15 pct.1 lit. b cod procedură penală, recursul declarat de inculpatul B.D.-I. a fost respins ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare