Plângerea în faţa judecătorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Obiect. Competenţe

Sentinţă penală 29 din 11.06.2012


Plângerea în faţa judecătorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Obiect. Competenţe. 

- C. proc. pen., art. 2781

- Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, decizia nr. 575 octombrie 2007

Prin dispoziţiile art. 2781 alin. 1 din C. proc. pen. este instituit, limitativ, controlul judiciar numai asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată, în raport cu cercetările efectuate în cadrul actelor premergătoare sau al urmăririi penale. Cât priveşte celelalte acte sau măsuri efectuate sau luate de procuror ori în baza dispoziţiilor procurorului, specifice fazei prealabile, cum sunt şi cele de disjungere, de declinare a competenţei ori de respingere a unei plângeri îndreptate împotriva acestor acte, acestea pot fi atacate numai pe tărâmul plângerilor instituite de art. 278 C. proc. pen., pe cale internă, la conducătorul parchetului sau, după caz, la procurorul ierarhic superior şi nu la judecător, iar, dacă o astfel de plângere se adresează totuşi judecătorului, ea trebuie respinsă ca inadmisibilă. 

Potrivit art. 2781 alin. 1 C. proc. pen., este competent să soluţioneze plângerea îndreptată în contra soluţiilor procurorului de neurmărire sau de netrimitere în judecată judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.

Prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Tg.-Mureş sub nr. 155/43/2012/9 aprilie 2012, petenta S.C. M.C.S.R.L. s-a îndreptat împotriva: 

- ordonanţei emise la data de 7 februarie 2012 în dosarul nr. 74/P/2011 de către procurorul de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Tg.-Mureş;

- ordonanţei date de procurorul ierarhic superior la data de 16 martie 2012, prin care s-a soluţionat plângerea adresată pe cale internă împotriva ordonanţei din 7 februarie 2012.

În motivarea plângerii sale, petentul contestă dispoziţiile procurorului de neurmărire date faţă de făptuitoarea P.F. şi de disjungere şi declinare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg.-Mureş. Totodată, contestă legalitatea şi temeinicia ordonanţei procurorului ierarhic superior emisă la data de 16 martie 2012, prin care i-a fost respinsă plângerea formulată potrivit art. 278 C. proc. pen.

În esenţă, petenta susţine că sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii penale a făptuitoarei P.F. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 246 C. pen. În plus, în opinia petentei, sunt îndeplinite condiţiile trimiterii în judecată a făptuitoarei şi făptuitorilor O.T.T.N., D.I., G.O., M.D.E. şi C.C. pentru săvârşirea tuturor infracţiunilor pe care le-a reclamat prin plângerile penale depuse, dispoziţiile procurorului de disjungere a cauzei şi declinare a competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg.-Mureş fiind contrare legii şi venind în contradicţie cu cele dispuse de procurorul general de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin ordonanţa din 26 martie 2012.

Examinând materialul dosarului, reţine următoarele:

Ordonanţa emisă de procurorul de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Tg.-Mureş la data de 7 februarie 2012 în dosarul nr. 74/P/2011 este un act procesual complex care cuprinde atât dispoziţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de făptuitoarea P.F. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (punctul I al ordonanţei), cât şi dispoziţiile de disjungere şi declinare a competenţei de instrumentare a cauzei faţă de făptuitorii O.T.T.N., P.F., D.I., G.O. şi M.D.E. sub aspectul infracţiunilor de înşelăciune, abuz în serviciu, fals intelectual în legătură directă cu fapte de corupţie (ultimele două numai în privinţa făptuitorilor O.T.T.N. şi M.D.E.), precum şi faţă de faptele sesizate de către S.C. M.C.S.R.L. prin plângerea penală formulată la 29 iulie 2011 completată ulterior (punctul II al ordonanţei).

Concepută astfel, ordonanţa din 7 februarie 2012 nu rezolvă una sau mai multe probleme având aceiaşi finalitate şi un regim juridic identic de contestare, ci două chestiuni distincte – pe de o parte, neînceperea urmăririi penale şi, pe de altă parte, disjungerea cauzei şi declinarea competenţei, ale căror urmări sunt esenţial distincte – prima pune capăt provizoriu raportului juridic penal de conflict, a doua lasă deschisă continuarea cercetărilor pentru faptele şi persoanele care nu sunt vizate în soluţia de neurmărire. Totodată, căile de atac care se pot exercita împotriva primei se bazează pe temeiuri legale diferite regimului juridic de contestare a celei de a doua. În acelaşi timp, şi ordonanţa din 16 martie 2012 a procurorului şef serviciu, în ciuda unei dispoziţii unice de respingere a plângerii petentei, tratează diferit cele două chestiuni.

În acest context, plângerea S.C. M.C.S.R.L. adresată judecătorului implică, la rândul ei, o abordare diferenţiată în funcţie de specificul fiecărei chestiuni dispuse de procuror prin ordonanţa din 7 februarie 2012 şi contestate de petentă.

Întrucât, în raport de particularităţile pricinii, disjungerea cauzei şi declinarea competenţei, în special prima, sunt dispoziţii decisive ale procurorului pentru determinarea competenţei judecătorului care va soluţiona plângerea în contra soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, în continuare vom cerceta mai întâi valabilitatea plângerii îndreptate împotriva acestor dispoziţii şi abia apoi plângerea formulată împotriva soluţiei de neurmărire.

a) Prin dispoziţiile art. 2781 alin. 1 din C. proc. pen. este instituit, limitativ, controlul judiciar numai asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată, în raport cu cercetările efectuate în cadrul actelor premergătoare sau al urmăririi penale.

Cât priveşte celelalte acte sau măsuri efectuate sau luate de procuror ori în baza dispoziţiilor procurorului, specifice fazei prealabile, cum sunt şi cele de disjungere, de declinare a competenţei ori de respingere a unei plângeri îndreptate împotriva acestor acte, acestea pot fi atacate numai pe tărâmul plângerilor instituite de art. 278 C. proc. pen., pe cale internă, la conducătorul parchetului sau, după caz, la procurorul ierarhic superior şi nu la judecător, iar, dacă o astfel de plângere se adresează totuşi judecătorului, ea trebuie respinsă ca inadmisibilă. 

Această manieră de a proceda se impune deoarece, pe lângă faptul că nu este prevăzut controlul judiciar decât asupra soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată, pentru toate celelalte acte sau măsuri ale procurorului ori efectuate din dispoziţia sa, oricum au fost reglementate proceduri specifice de verificare imediată de către instanţă (art. 1402 şi art. 168 C. proc. pen.) ori există posibilitatea să fie cenzurate indirect de instanţă, dacă litigiul va ajunge în faza de judecată, fie în cadrul procedurii prevăzute de art. 300 C. proc. pen., fie cu ocazia cercetării judecătoreşti. În acelaşi sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, în recurs în interesul legii, prin decizia nr. LVII (57) din 15 octombrie 2007 (publicată în “Monitorul oficial al României”, partea I, nr. 283/11 aprilie 2008).

În raport de considerentele dezvoltate mai sus, în conformitate cu art. 2781 alin. 8 lit. a C. proc. pen., vom respinge ca inadmisibilă plângerea petentei S.C. M.C.S.R.L. îndreptată împotriva:

- dispoziţiilor de disjungere şi declinare a competenţei cuprinse la punctul II din ordonanţa emisă la data de 7 februarie 2012 în dosarul nr. 74/P/2011 de către procurorul de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Tg.-Mureş;

- părţii din ordonanţa emisă de procurorul ierarhic superior la data de 16 martie 2012, prin care s-au tratat dispoziţiile iniţiale ale procurorului de disjungere şi declinare a cauzei.

b) În sistemul nostru de drept, judecătoriile au, potrivit art. 25 C. proc. pen., plenitudinea de competenţă să judece în primă instanţă, fiind instanţele de drept comun, cu excepţia cazurilor în care prin lege nu se prevede în mod expres o competenţă derogatorie după materie sau după calitatea persoanei în favoarea tribunalelor, a curţilor de apel sau a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit art. 2781 alin. 1 C. proc. pen., este competent să soluţioneze plângerea îndreptată în contra soluţiilor procurorului de neurmărire sau de netrimitere în judecată judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.

În procedura instituită de art. 2781 C. proc. pen., simpla introducere a plângerii nu echivalează cu trecerea cauzei în faza de judecată, astfel că judecătorul intervine prin controlul său în faza prealabilă judecăţii. În considerarea acestor idei, dispoziţiile art. 35 alin. 4 C. proc. pen. nu sunt aplicabile pe durata soluţionării de către judecător a plângeri împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată., ele fiind incidente doar dacă litigiul se află în cursul judecăţii. Prin urmare, odată disjunsă cauza în faţa procurorului, competenţa judecătorului asupra plângerii prevăzute de art. 2781 C. proc. pen. se cercetează în funcţie de natura infracţiunii şi calitatea persoanei vizate prin dispoziţia de neurmărire sau de netrimitere în judecată şi nu în raport de natura infracţiunilor şi calitatea persoanelor faţă de care a operat disjungerea.

În cauza pendinte, într-o primă etapă, în faţa procurorului, actele de care sunt suspectaţi făptuitorii  O.T.T.N. –executor judecătoresc, D.I.F., G.O. şi C.C. au fost examinate conexat cu faptele reclamate împotriva făptuitorilor P.F. şi M.D.E.. Cum subliniam anterior, prin ordonanţa din 7 februarie 2012, procurorul a disjuns cauza cu consecinţa continuării cercetărilor faţă de făptuitorii O.T.T.N., P.F., D.I., M.D.E. sub aspectul infracţiunilor de înşelăciune, abuz în serviciu, fals intelectual în legătură directă cu fapte de corupţie, precum şi faţă de faptele sesizate de către S.C. M.C. S.R.L. prin plângerea penală formulată la 29 iulie 2011, completată ulterior (făptuitori D.I.F., G.O. şi C.C.). Dispoziţia de disjungere, atâta timp cât nu a fost retractată sau, după caz, infirmată de procuror, îşi produce în continuare efectele.

În urma disjungerii, nici calitatea făptuitoarei P.F. – angajat la D.G.F.P. Mureş la data presupuselor fapte, şi nici natura infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, faţă de care poartă soluţia de neîncepere a urmăririi penale, nu atrag competenţa de judecată în primă instanţă a Curţii de Apel Tg.-Mureş. O competenţă personală a curţii de apel ar fi existat dacă ar fi rămas reunite pricinile şi era motivată de calitatea făptuitorilor O.T.T.N., D.I.F., G.O. şi C.C.. În acelaşi timp, niciuna din celelalte forme ale competenţei nu atribuie Curţii de Apel Tg.-Mureş dreptul şi obligaţia de instrumentare în prim grad a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor pretins săvârşite de făptuitoarea P.F.

În aceste împrejurări, Judecătoriei Tg.-Mureş îi revine competenţa, sub toate formele acesteia, să judece în primă instanţă infracţiunea şi persoana indicate, iar judecătorului de la  această instanţă îi revine competenţa să soluţioneze plângerea petentei S.C. M.C.S.R.L. împotriva:

- dispoziţiei de neîncepere a urmăririi penale dată faţă de făptuitoarea P.F. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 246 C. pen., la punctul I din ordonanţa emisă la data de 7 februarie 2012 în dosarul nr. 74/P/2011 de către procurorul de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Tg.-Mureş;

- părţii din ordonanţa emisă de procurorul ierarhic superior la data de 16 martie 2012, prin care s-a tratat legalitatea şi temeinicia dispoziţiei de neîncepere a urmăririi penale emise faţă de făptuitoarea P.F.